breaking news

Anul Cultural „Florica Cristoforeanu”

mai 23rd, 2020 | by centrulcultural
Anul Cultural „Florica Cristoforeanu”
Evenimente
0

Astăzi, 23 mai 2020, la împlinirea a 126 de ani de la nașterea lui Octavian Moșescu, Oana Maria Cajal, dramaturg, scenarist, artist plastic și poet, ne oferă din Canada, în amintirea bunicului său dar și a faimoasei interprete lirice, Expoziția de Picto-Colaje „Florica Cristoforeanu, Privighetoarea Râmnicului”.
Mulțumim doamnei Oana Maria Cajal pentru frumoasa donație! Vă invităm să o vizionați!

„Din Valea Râmnicului la Scala din Milano

Dorul nu cunoaște granițe. Dorul de bunici, de părinti, de locurile copilăriei, ne însoțește în depărtări clipă de clipă, zi de zi. E un dor care ne frânge inima dar ne-o și inundă de tandrețe.
Copilăria mea petrecută la bunici, în Râmnicu Sărat, mi-a rămas pentru totdeauna în suflet, sanctuar și pază fericită oriunde m-aș afla pe Pământ.
Închid ochii si deodată sunt acolo, împreună cu ei, în geamlâcul cu mușcate.
În lumina caldă a amiezei, Bubu ne citește un nou capitol din memorialistica lui, text pe care a doua zi, ca întotdeauna într-o joi, îl va înmâna personal lui Corneliu Ștefan pentru a fi publicat în Viața Buzăului. De data aceasta subiectul este soprana de renume internațional, Florica Cristoforeanu, nascută în Râmnicu Sarat.
Este un subiect deosebit de emoționant pentru Meme, ea însăși o talentată soprană care fusese nevoită însă să renunțe la o cariera stralucită la Viena.
Bubu încheie lectura și ne întreabă:
– Care să fie titlul?
– Privighetoarea Râmnicului! spune spontan Meme.
Și așa a rămas. Iar mie, amintirea acelei după amieze în care îmi părea că o zăresc pe Florica Cristoforeanu în umbra misterioasă a uriașilor castani din poartă, mi-a inspirat seria de Picto Colaje „Florica Cristoforeanu, Privighetoarea Râmnicului.”
Sunt puzzle-uri vizuale în care îi evoc pe bunicii mei, Penca și Octavian Moșescu, pe Florica Cristoforeanu în vraja unor ”landmark”-uri legendare. Evoc oameni care ne-au rămas în suflet, izvor veșnic de frumos și de speranță vie. Oameni autentici. Cei cu adevărat demni de urmat.”

Oana Maria Cajal – În memoria bunicului meu, Octavian Moșescu (n. 23 mai 1894, Tâmboești – d. 23 aprile1982)

Notă biografică
Oana Maria Cajal, nepoata lui Octavian și Penca Moșescu este dramaturg, scenarist, artist plastic și poet.
Mai multe detalii: www.oanacajal.com

Referințe
– Articolul „Privighetoarea Râmnicului” de Octavian Moșescu a apărut în volumul „Oaspeți de Altădată”, Ed.Litera 1972, și în volumul antologic de memorialistică a lui Octavian Moșescu, „Restituiri Boeme”, Ed.Tracus Arte 2017. Acesta a fost îngrijit de Oana Maria Cajal.
– Începând din anul 2018, Premiul Octavian Moşescu din cadrul Festivalului Internaţional de Creaţie Literară „Titel Constantinescu” este sponsorizat de Oana şi Ştefan Cajal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *