de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 26 noiembrie, ziua Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon și Stelian Paflagonul, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Dna Ecaterina Chifu a lecturat din volumul Epigrame, Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: „(Unor elevi) Acum, na, mare scofală!/ Că nu mai mergem la școală,/ Dar, așa ne vor astăzi unii:/ Proști ca ei, ca bolovanii. (Demagogilor) „Vă vom mări pensioara,/ Să duceți un trai decent”./ Ne-au mărit-o așa, în fugă,/ Am văzut din nou, o dungă. (Transsexualilor) Că-și schimbă unii sexul…/ Cui îi pasă? Și…? Ce dacă?/ Taie doctorul cu flexul/ Și din bou, mulți se-ntorc vacă.”
Dna Floarea Frățilă a lecturat în memoriam Smarandache (Manea) Agheană poezia personală Nu te vom uita niciodată „S-a așternut tristețea/ În sufletele noastre./ Dorul se aprinde tare,/ Nu ne putem întoarce!// Dar eu mă rog, iubite/ Și ție să-ți fie bine/ Acolo sus în cer,/ Chiar de nu ești cu mine.// Cu chitara ta măiastră/ Tu pe toți i-ai fermecat./ Azi venim și te vom plânge,/ Că dintre noi ai plecat.// Cu stele de pe cer/ Îți scriu frumosul nume – Manea./ Tu ne rămâi în suflet/ Cât vom trăi pe lume.// Copiii tăi crescuți cu drag/ sunt o binecuvântare,/ Le-ai dăruit ce-a fost mai sfânt,/ Blândețe, iubire și răbdare.// Azi, cu lacrimi de durere,/ Toți colegii te-am strigat,/ Plâng florile de la poartă/ Ce le-ai binecuvântat.// Tu ai trecut în veșnicie,/ Chitara ta azi ne-a chemat,/ Noi venim ca să te plângem,/ Dintre noi tu ai plecat.// Privesc de sus casa cu flori,/ Pe tine și ai mei feciori,/ Colegi, vecini, prieteni dragi,/ Dar știu că voi nu mă uitați.// Frunză de toamnă ruginie,/ În umbra nopții am plecat la stele,/ Am lăsat tristă soția pe vecie/ Și pe cei dragi în suflet cu durere.// Tu trăiești în inimile noastre,/ Cu dragoste, noi te vom prețui,/ Nu te uităm, nici triluri de chitară,/ Nici chipul drag care ne-a părăsit.// Iubite, inegalabile coleg și prieten drag,/ De doi ani ne-am despărțit,/ Îngerii să te vegheze/ Din zori până la asfințit/ Și drumul veșniciei/ Să-ți fie cu flori împodobit!”
„(Prima zi de iarnă) Sus pe munți zăpada-i gata,/ Fac bărbații temele,/ Sania și cu lopata,/ Grija lor… izmenele! (Filmul Românesc) Poate fi un caz teluric,/ Filmul cade de pe muche,/ Începând de ieri Dan Puric,/ Joacă cu Ion…Păduche! (Boi și Boi)
Și ce boi aveam odată!/ Dar ce boi avem acum,/ Cu măgarii o facem lată,/ Ca și a țigării…scrum”. (Dumitru Hangu, prin internet )
„(1 Decembrie 2022) Deșteaptă-te, române/ din al tău pătul!/ Îți spun acum pe bune,/ C-ai dormit destul! (Tot mai sus) La mulți ani, România!/ Pentru epigramiști, jos pălăria!/ Nu știu dacă v-am mai spus,/ Pixul să-l țineți sus!” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
„(Măsuri sociale) În guvern avem salvare,/ Ce promite nu-s minciuni!/ Pân-atuncea băgăm tare/ La sparanghel și căpșuni! (Război și pace) – Cât am fost în bătălii/ Ai făcut Floareo copii!…/ – De, Ioane, n-am ce-ți face,/ Așa-i la război și.. pace!!!” (Nicu Alecu, Murgești, grupul de epigramiști Alexandru Sihleanu, prin internet)
A urmat lectorul de serviciu, dna Floarea Frățilă, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura: „(Fată angelică cu plete-n vânt) La 4 ani, Iulia B. P. Hasdeu/ Cunoaște universul./ Un geniu de fetiță ea era,/ Vocea ei dulce și suavă/ Și-n zidurile de piatră se auzea.// Prințesă ruptă din soare,/ Mi-alini sufletul cu-o floare,/ În gândul meu eu când te țin,/ Simt că trăiesc un vis divin.// Iulia, tu ai rămas nemuritoare/ În sufletele noastre te păstrăm,/ Auzim vocea dulce de soprană,/ Durerea veșnică nu o vindecăm.// Tu ești vie în grădina sfântă/ Și te veghează bunul Dumnezeu./ Părinții tăi sunt veșnic lângă tine/ Și îți veghează somnul de e greu.// Ai plecat la cer,/ Un înger sfânt./ Se aude și azi prin ziduri/ Vocea ta cântând.// Ecoul vocii Iuliei / E de neegalat./ Păcat că sufletul ei/ La stele a plecat!// Iulia își lasă tatăl/ De dorul ei zdrobit./ A plecat la Paris/ Dar nu a mai venit.// Se aud prin ziduri bântuite/ De spiritul rămas,/ De vocea ei cântate,/ Dar ea nu are glas.// Când tu erai în glorie,/ Crunta boală te-a cuprins/ Și drumul fericirii/ Cu lacăt l-a închis// Ea vocea și-a luat-o Acolo, sus, în cer,/ Dar a lăsat pianul/ Într-un vecui castel.// La mănăstirea ruinată/ Se aud ecourile strigând,/ Îngenunchind de durere,/ Să vină îngerul pierdut.// La crucea părăsită,/ Părinții își plâng dorul/ Cu lacrimi de durere,/ Spre cer ei își iau zborul.// Parfum de toamnă,/ Tu te-ai stins./ Au trecut zile/ De soare luminate,/ Au trecut nopți/ Cu stele-ntunecate.//Fată frumoasă/ Cu plete-n vânt,/ Tu ai fost „înger”/ Căzut pe pământ.// Pe fața ei gingașă,/ O durere o presa,/ Căci crunta ei boală/ Nu o va ierta.// Iulia e o „legendă”/ Ce-o vom păstra în vis/ Și trupul ei fragil/ Destinul nu l-a-nvins.// Dar vocea ta sublimă/ Încă nu s-a stins./ Se aude ecoul ei/ Chiar la Paris. (Flori de neuitat) În noaptea de octombrie/ Un orologiu a sunat./ Ion Aldea și cu Doina/ Întreaga lume-au zbuciumat.// 29 octombrie trist,/ Două stele minunate,/ Pe pământul României,/ Din viață, Doamne, ni le-ai stins.// Ați părăsit Moldova sfântă,/ Părinți, copii, prieteni dragi/ Și ați venit grăbiți de soartă/ În România să cântați.// Căci n-ați știut că Domnul Sfânt/ S-a hotărât să stingă glasul/ Acestor perle minunate/ Și în țărâna sângerată,/ Lumina ochilor s-a stins.// Doina Aldea a fost o stea/ Ce a rămas nemuritoare/ Pe planeta lumii noastre,/ În veci n-o vom uita.// Când triștii ani în urmă lasă/ Durerea cea nevindecată,/ Voi ne-ați rămas în suflet vii,/ Iar vocea dulce și gingașă/ Și în vis e ascultată.// Aș vrea acum să fiți cu noi,/ Să ne zâmbiți, să ne cântați,/ Cum timpul nu dă înapoi,/ Voi veți rămâne neuitați.// Chiar și Fundația Română/ O cruce sfânt-a ridicat,/ Cu chipul drag a celor doi,/ Unde sfârșitul și l-au dat.// Tu, floarea cea mai sfântă/ De busuioc, te-ai stins,/ Dar ne-ai lăsat în suflet/ Un foc mereu aprins.// Voi ați lăsat în suferință/ Un brad frumos ce-ați răsădit,/ O inimă de mamă tristă,/ Pe care-n viață i-ați rănit.// Voi l-ați cântat pe EMINESCU,/ Cu vocea voastră dulce,/ Noi vă păstrăm ca pe-un TEZAUR,/ Dar vă privim pe cruce.// Eu sunt o mamă râmniceană,/ Din inimă vă scriu cu dor,/ M-a sfărâmat această dramă,/ Cu o durere nesfârșită/ Privesc pe cruce chipul lor// Nu vă uităm! (M-am născut în vârf de munte) M-am născut în vârf de munte,/ În mireasma florilor de fân,/ Avem o mamă gingașă/ Și un tată cu suflet bun.// Doamne, dacă aș putea/ Să întorc anii înapoi,/Să mă joc cu frățiori/ Printre pomii plini cu flori.// Când venea o sărbătoare,/ Sfântul Paște sau Crăciun,/ În grădina înflorită,/ La lumini de felinare,/ Ascultam povești în noapte/ La fântâna de la drum.// Frumoasă ești primăvară,/ Îmbrăcată de sărbători/ Și cu pomi înfloriți,/ Cum zburau din floare-n floare/ Fluturași în multe culori.// Broscuțele, la fântână,/ Cântau noaptea, până-n zori,/ Nu simțeau că noaptea trece/ În mirosul florilor.// M-am luptat cu ani triști,/ Viața nu m-a-mpiedicat,/ Îmi vedeam copilăria/ Ca un dar din cer lăsat.// Umblam desculță prin iarbă/ Și cu pletele în vânt./ Mă jucam cu mielușeii/ Pe care-i duceam la păscut.// La izvorul cristalin,/ Se opreau ca să bea apă/ Și cu dragoste-i priveam/ Cum săreau veseli prin iarbă.// Așteptam s-ajung acasă/ Și să-mi strâng mama în brațe./ Ea, cu sufletul ei blând,/ Încerca să mă răsfețe.// Pe fața ei muncită/ De vânturi și de ploi,/ O grijă o apăsa,/ Că va veni o vreme,/ Să plece dintre noi.// Te iubesc, măicuță dragă,/ Ești totul pentru mine,/ Tu mă veghezi mereu/ La bine și la greu!// Mulțumesc, mamă, mi-ai dat putere, gingășie și înțelepciune!/ Să nu uităm casa părintească și să ne aibă în pază Dumnezeu! (Icoană sfântă) Măicuța mea cu suflet blând,/ Tu ne-ai crescut și ne-ai dat sfat,/ Greșeli în viață am avut,/ Tu ne-ai iertat, nu ne-ai certat.// În ziua luminoasă/ De Paște te-ai sfârșit/ Și-ai părăsit copiii,/ Pe care i-ai iubit.// Ooo!!! Măicuță sfântă,/ De-a pururi cinstită,/ Ce te-ai luptat cu anii triști,/ Să ne mai faci viața fericită.// Și mâna ta gingașă/ Care ne mângâia,/ Acum este-n țărână,/ Dar n-o putem uita.// Iar la căsuța dintre nuci,/ În care, mamă, ne-ai crescut,/ N-am cum vreodată ca s-o uit,/ Oricât de sus, în cer, tu ai să urci.//La odăița-n spate,/ La geamul cu mușcate,/ Acolo ne-aștepta măicuța,/ Zi și noapte.// Când ne duceam de sărbători/ La casa părintească,/ Priveam câmpul cu flori/ Și dragostea firească.// N-am cum să uit cum tu veneai/ La noi, în depărtări/ Și grija noastră o purtai/ Și ne-aduceai cu mare drag/ Tot ce agoniseai.// Tu stăteai noaptea până târziu,/ Cu furca ta de brad/ Și torceai firul auriu,/ Și tot ne-ai îmbrăcat.// Degeaba tu, la bătrânețe,/ Ai trăit ca-ntr-un palat,/ Căci anii tăi erau de chin/ Și nu te-ai bucurat.// Acum fugim și noi la geam,/ Grăbiți, să ne uităm/ Cum vin, ai noștri copii,/ Cu drag îi așteptăm.// Tu ne-ai crescut cu drag la piept/ Și fără oboseală,/ Dar eu, măicuță, n-am să-mi iert/ Cumplita mea greșeală.// Tu ai fi vrut, din opt copii,/ Să fim toți la capul tău,/ Poate-ai fi vrut ceva să-mi spui,/ Dar știe Dumnezeu.// M-ai anunțat la miez de noapte/ Și mi-ai venit în vis,/ Degeaba am venit grăbită,/ Căci glasul tău era stins.// Tu n-ai rămas, din ce-ai muncit,/ Decât c-un loc de veci,/ La capul tău, tu ai sădit/ Un brad cu ramuri verzi.// Și noi venim ca să-l udăm/ Cu lacrimile noastre,/ Acuma, măicuță, te dorim,/ Nu te putem întoarce.// Suntem triști și nu simțim/ Că pământul ne înghite./ Acum, mamă, eu te plâng/ Cu lacrimă fierbinte.// REGRET!”
Dna Floarea Frățilă, lectorul de astăzi, prin versurile prezentate în stil clasic dovedește multă sensibilitate, dragoste de personalitățile evocate, de locurile natale, de chipul mamei „icoană sfântă”. Se mai remarcă, nota bene, dorința de a elogia personalități românești din varii domenii de activitate și ușurința cu care scrie în manieră populară. Îi dorim sănătate, spor la muncă și o așteptăm cu noi creații.
„Lectorul de astăzi, dna Floarea Frățilă, ne evocă în scrierile sale lumea copilăriei, a satului natal văzut prin ochii și sufletul sensibil de copil, care au însoțit-o de-a lungul vieții. Cu spirit de observație și multă sensibilitate, autoarea de azi rezonează la cote înalte cu pierderile sufletești ale artiștilor Doina și Ion Aldea Teodorovici, precum și cu dispariția genialei poete și muziciene Iulia Hasdeu. Dincolo de orice apariție sau dispariție din viața dnei Frățilă Floarea, un loc central îl ocupă figura celei mai dragi ființe, mama. Dna Frățilă deține simțul artistic al prozodiei, o bună memorie, multă iubire față de persoanele întâlnite în viața sa și deopotrivă multă durere, de parcă personale iubite ar fi cele mai apropiate, dovadă artiștii dispăruți. Îi doresc mult succes, așteptăm să ne încânte și altă dată cu noi creații aduse în cenaclu.” (Georgeta Iuga)
„Îmi place poezia Fată angelică cu plete-n vânt pentru că autoarea și-a exprimat în versuri o emoție puternică, o trăire intensă inspirată de tragica moarte a tinerei poete Iulia Hasdeu. Își exprimă durerea provocată de această moarte. Autoarea folosește multe figuri de stil: epitete, comparații, metafore, ex: „un geniu de fetiță”, „vocea ei dulce și suavă”, „ziduri de piatră”, „prințesă ruptă din soare”, „durere veșnică”, „mănăstire ruinată”, „crucea părăsită”, „lacrimi de durere”, „parfum de toamnă”, „fată frumoasă cu pletele-n vânt”, „fața ei gingașă”. Toate aceste figuri de stil creionează portretul talentatei scriitore Iulia Hasdeu. Apreciez efortul dnei Frățilă de a evoca personalități ale culturii române, cum este și poezia dedicată soților Doina și Ion Aldea Teodorovici și i-am sugerat să facă un volum de poezii dedicate personalităților. Are darul de a ne transpune în lumea mirifică a copilăriei și parcă vedem cu ochii noștri peisajul din satul natal, Pardoși, un loc miraculos în care soarele aurește totul. Apreciez ușurința cu care scrie în maniera populară și aceasta facilitează mai mult asimilarea mesajului transmis: dragostea pentru ființa care i-a dat viață. Apreciez că dna Frățilă are talent și o invit să creeze destule poezii pentru un volum.” (Ecaterina Chifu)
„Niciodată valoarea creației unei femei nu poate fi măsurată altfel decât prin logica mișcătoare a sensibilității sale, care însă, mai întotdeauna, ne scapă printre degete…. Deci,voi proceda în situația poetei Frățilă analizând însăși poeta. Personajele celor patru poezii prezentate acum sunt femei, dar ce femei?! În opinia mea Iulia Hasdeu, fiica marelui umanist Bogdan Petriceicu Hasdeu, se află învăluită la cel mai înalt nivel de mister dintre femeile românce! Și în celelalte poezii descoperim tot câte o femeie: cea mai iubită femeie, mama, propria persoană, poezie scrisă la 13 ani, sau celebra interpretă de muzică ușoară, Doina Aldea Teodorovici. O celebră vorbă din înțelepciunea poporului spune: „persoana X are talent cu carul!” Divinitatea a înzestrat-o din belșug cu talent poetic. În toate poeziile create de dna Frățilă vom descoperi o poetă cu inima plină de bunătate, cu sufletul încărcat de gingășie, cu mintea ageră și un real talent literar. Poeta Floarea Frățilă frecventează Cenaclul literar Alexandru Sihleanu cu dorința fermă de a progresa profesional. Având talent, trebuie să creați mereu precum fac sportivii pentru a se menține în formă. Perseverând în crearea poeziilor, veți găsi forme noi de exprimare a gândurilor li sentimentelor, iar numărul mare de poezii vor umple paginile mai multor cărți. Vă doresc putere de muncă și sănătate! Rog pe bunul Dumnezeu să vă ocrotească! Să vă ofere tot ce are nevoie D-voastră. Felicitări!” (Mihai Doina)
„Lectorul de astăzi, dna Floarea Frățilă, ne-a prezentat câteva portrete în versuri. Portretele desprinse din versurile sale sunt ființe iubite și apreciate de autoare, și anume: mama, artiștii Doina și Ion Aldea Teodorovici, Iulia Hasdeu, fiica marelui om de cultură Bogdan Petriceicu Hasdeu și Smarandache Agheană, cantautorul Cenaclului Alexandru Sihleanu. Cu toate că dna Floarea Frățilă a apărut la cenaclu anul acesta, constat astăzi că d-ei a scris poezie cu mulți ani în urmă. Talentul și dragostea pentru poezie reies din versurile autoarei în care am descoperit epitete ornante: cruce de piatră, grădină înflorită, suflet blând, pomi înfloriți dar și altfel de epitete: ani triști, etc. Felicitări doamnei! Portretele realizate sunt reușite.” (Aneta Țâru Pioară)
„Mă bucur că cenaclul s-a înfrățit cu dna Frățilă. Are o poezie scrisă din suflet, ușoară, care merge la inimă și sună plăcut. Din cele mai elaborate strofe aș remarca strofa următoare, poezia M-am născut în vârf de munte: „Așteptam s-ajung acasă/ Și să-mi strâng mama în brațe./ Ea, cu sufletul ei blând,/ Încerca să mă răsfețe”. Aș vrea să spun despre B. P. Hasdeu că după moartea fiicei sale s-a apucat de spiritism. Referitor la poezia care amintește de fam. Teodorovici, Flori de neuitat, aș vrea să amintesc un vers: „Eminescu să vă judece”. Felicitări, doamnei!” (Dan Zanfirescu)
„Poezia Flori de neuitat mi-a plăcut foarte mult deoarece soții Doina și Ion Aldea Teodorovici merită un asemenea elogiu și un titlu potrivit, pentru că aceștia sunt pentru noi flori de neuitat, parcă îmi răsună în urechi cântecul Eminescu. Poeziile doamnei sunt elogii aduse unor personalități, cum ar fi: Iulia Hasdeu, soții Doina și Ion Aldea Teodorovici, mama, locurile natale și nu în ultimul rând maestrului Smarandache (Manea) Agheană. Cu toții ar trebui să nu ne uităm aceste valori, să nu uităm niciodată de unde am plecat și mai ales să nu uităm mama, icoană sfântă, cum bine spune autoarea și mi-am adus aminte de cântecul Mama mea icoană sfântă a cântărețului Ion Palade. Apreciez poeziile dnei Floarea Frățilă deoarece sunt ca niște perle strălucitoare care îmi mângâie sufletul. Propun ca un viitor volum al autoarei să se numească Flori de neuitat, ca un binemeritat elogiu adus celor evocați. Felicitări! Și o poezie personală Elogii: Flori de neuitat/ Din vârf de munte/ Aduse de o floare,/ Floarea Frățilă!/ Floare de colț,/ Mama icoană sfântă/ Strălucind ca aura sfinților/ Din icoane./ Nume cu rezonanță:/ Iulia Hasdeu,/ Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici,/ Maestrul Manea Agheană./ Locuri natale,/ Ținuturi pitorești,/Versuri nestemate/ Dăruite de D-sa/ Poeta!” (Nicolae Constantinescu)
„Am ascultat cu multă plăcere lectorul de astăzi, dna Frățilă. Este pentru a doua oară când lecturează și urmăresc ceea ce scrie cu interes. Are un talent prin care elogiază personalitățile cum sunt cum Iulia Hasdeu, Doina și Ion Aldea Teodorovici și chipul mamei. Citez din poezia M-am născut în vârf de munte: „Frumoasă ești, primăvară,/ Îmbrăcată de sărbători/ Și cu pomii înfloriți,/ Cum zburau din floare-n floare/ Fluturași în multe culori”. Aș mai adăuga, eu: pâraiele susurând și păsările ciripind. Sunt foarte încântat de elogiile aduse. O felicit, îi doresc multă sănătate și putere de muncă!” (Costică Drîstaru)
„Am ascultat astăzi cu mare plăcere și am descoperit un talent în arta sculpturii în lut, în sensul că ne-a prezentat într-o formă metaforică un produs al lutului căruia i-a dat gust și savoare. În acest produs artistic, metaforic a demonstrat faptul că nu a uitat mesajul transmis de mama ei și a transpus în mod practic din tradițiile locului natal în acest produs sculptural. Mi-a plăcut cum a surprins la modul plăcut cu opera literară bio.” (Adrian Câmpeanu)
„Referitor la lectorul de serviciu, dna Floarea Frățilă, sunt impresionat de scrierile dânsei. Poezia Icoană sfântă este un elogiu adus mamei, ființă universală, pe care trebuie să nu o uităm. Este o poetă sensibilă, redă trăirile despre mama sa. De lăudat acest fapt. Fata angelică cu pletele-n vânt, Iulia Hasdeu este o legendă și în memoria ei în București există Colegiul Iulia Hasdeu. Flori de neuitat este scrisă în memoria familiei Teodorovici, Doina și Ion Aldea. S-au remarcat prin vocea lor, mai ales cântând pe Eminescu. M-am născut în vârf de munte cântă locurile copilăriei cu datinile, anotimpurile, peisajul, tot ce a impresionat-o încheind cu „Mulțumesc, mamă!” Îi doresc autoarei succes și putere de muncă să scrie în continuare.” (Dumitru Bardaș)
Sâmbătă, 03 decembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Nicolae Constantinescu. Vă așteptăm, cu drag!