Sâmbătă, 24 ianuarie, Sf. Cuv. Xenia din Roma; Sf. Xenia din Sankt Petersburg (Tedeum – Ziua Unirii Principatelor Române), ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Nu te supăra, frate) Când cineva te-a făcut bou,/ Acesta nu e un cuvânt rău./ Tu să analizezi în gând/ Că bou-i bun, harnic și blând.
(Șomaj prelungit) A șoma înseamnă a sta./ La mulți le convine, da!/ Unii șomează cu anii/ Și uite așa ne-au mâncat banii.
A urmat lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Constatare) Mergând pe străzi vezi chipuri triste./ Te-ntrebi: „Cum pot să mai existe/ Fantome în ev nou născute/ Și cu speranțele pierdute?// Ei nu știu nici țara a iubi,/ Bine-rău nu știu deosebi./ N-au habar de cei ce – au suferit/ Ori străbuni ce-n luptă au pierit.// Unor noi zei acum se-nchină/ În lumea rece și meschină:/ Prostia, banii-s la putere,/ Cât despre bunul simț… el piere.
(Întrebări) Cântă-ncet vântul din harpă/ Printre copacii desfrunziți,/ Timp în care iarna stearpă/ Vine cu pași grei, obosiți.// Vânăt este orizontul/ Când astrul zilei coboară,/ Coboară să-și facă somnul/ După-o lungă zi amară.// Cu natura-n armonie/ Drumul oamenii-și urmează:/ După o toamnă pustie,/ Ei, eșecuri își sumează.// Frunze înțeleg că-s toate?/ Că nimic nu le-aparține?/ Că devin nume uitate/ Ce-o cruce le mai susține?// Dară înțeleg ei oare/ Că după-a nopții tenebre/ Soarele din nou răsare/ Alungând a morții umbre?
(Deși azi ploaia plânge) Dacă am să plec către o stea/ Destinul ce mi-a hărăzit-o,/ Trebuie să știi că-n urma mea,/ Tu vei veni cândva iubito.// Să nu plângi și să nu jelești/ Că pace-i acolo și-i frumos;/ Uitate sunt cele omenești,/ Dar nici că drumul e dus-întors!// Vremelnic îmi e trupul de lut/ Însă, spiritul nemuritor/ Și cel pe care azi l-ai pierdut,/ Adevăr spun: e nepieritor.// Pentru mine nu este o taină:/ Legea de sus este o „lege”,/ Iar adevărul n-are haină/ Și ploaia zadarnic va plânge…
(Vreau!) Tot mai aproape e iarna/ Vestită de vânturi și ploi/ Și lângă mine trag cana,/ Prin geamuri privind pomii goi.// Cârpe „cârâind” trec pe cer/ Rostogolindu-se prin nori;/ Prin strigătul lor parcă cer/ Frig lăsat de ger și ninsori.// Pastile stau lângă mine/ De parcă-ar putea ajuta…/ Speranța în ele e vană/ Când coasa mă va căuta.// În lumea asta ce-i stearpă/ Eu nu îmi mai aflu vre-un rost./ N-am vrut să fiu o otreapă,/ Dar vreau să uit tot ce a fost!
(În ton cu vremea) Cum toamna copacii dezbracă/ Ca iernii să se-arate goi,/ La fel și amintirile din noi,/ Cu anii parcă se petrec și pleacă./ Dar rămân cele dureroase/ Ce inima o săgetează,/ Iar anii nu le bandajează,/ Fantome triste și hidoase…// Călimara e astăzi goală/ Nemaiavând de fel cui scrie,/ Iubirea-mi zace prin sicrie,/ Iar bătrânețea e „morală”.// Așa c-am să desfac o sticlă/ De vin născut cu mine-odată/ Și-n ploaia cea de sus picată/ Uita-voi gândul către raclă.
(Un fel de rămas bun) În orășelul prăpădit,/ Oameni mulți, puțini cu minte,/ Viața merge înainte/ Deși timpul pare oprit.// Firi închise, chipuri duse,/
Fantomele celor ce-au fost,/ Duc azi un trai fără rost/ Plângând timpuri ce-s apuse.// În astă arenă tristă,/ Protejăm doar animale/ După legi ce par normale/ Într-o lume „umanistă”.// Cel ce-a muncit nu contează:/ Astăzi, el e o povară/ Așteptată să dispară/ Căci truda dezonorează.// De mărim poza la lupă/ Așa e-n întreaga țară:/ Vrem ca ce-i vechi să dispară!/ Ce om face? Vedem după!// Plictisit de-acest spectacol,/ Adio voi spune acum,/ Timpu-mi vorbește de-un alt drum./ Căci nu cred într-un un miracol.”
Conectat la realitatea imediată, cu o sensibilitate în care tristețea îl apasă, natura oferindu-i un suport moral, lectorul de astăzi, dl Mircea Mocanu, ne oferă un grupaj de poezii care caracterizează climatul socio-politic din țara noastră. Îi mulțumim pentru momentul creat, îi dorim multă sănătate, spor la scris și îl așteptăm, cu brațele deschise, la o nouă lectură!
De asemenea, dnei Safta Leaută îi dorim multă sănătate, spor la scris și o așteptăm cu drag la Râmnicu Sărat, la momentul lansării unei cărți de epigrame semnată de D-sa!
Dlui Alescander Dinuenze felicitări și mulțumiri pentru Solfegiul desăvârșirii! Vânt la pupa! Să fii binecuvântat!
Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, nației române pace!
„După o perioadă de timp, revederea cu dl Mircea Mocanu este o surpriză plăcută. Îl rog să nu se supere despre ce îi voi spune acum. Se vorbește foarte mult azi de plagiat. Ajuns în acest punct, îl învinovățesc și eu pe dl Mircea Mocanu de altceva: îl învinovățesc de acribie. Sunt poezii care formează un buchet care nu este vesel, iar numărul poeziilor fiind șase, îmi confirmă această bănuială. Așa cum Alexandre Dumas a scris Laleaua neagră și creatorul nostru de azi realizează cicluri de poezie neagră. Neagră, nu prin talentul scrierii, ci prin tema aleasă. Durere, suferință, neîmpliniri și foarte puțin optimism.
În prima Constatare pe care o face dumnealui, analizează subiectele de actualitate. Își pune, în continuare, Întrebări cu tentă filosofică. Deși azi ploaia plânge autorul ne sfătuiește să evităm acest lucru, la fel ca speranța și ploaia plânge zadarnic.
Apare o revoltă în poezia Vreau!. Regretă că putea să se manifeste mai mult, nedorind să fie duplicitar. De aici trag concluzia verticalității dumnealui.
Îi revin în amintire anii trecuți, mai veseli sau mai triști. Parcă sunt mai mulți cei triști. Un antidot, momentan, ar fi o sticlă de vin. Autorul mai rămâne puțin cu noi, luându-și Un fel de rămas bun.
Văd cu ochii minții ce scrie dumnealui și așa cum în pictură se privește până vezi și eu îmi permit să spun că această poezie va trebui citită până va fi înțeleasă.
Astăzi autorul ne-a prezentat un grupaj restrâns de poezii, însă așa cum parfumurile bune se țin în flacoane mici și poeziile dumnealui sunt asemenea acestor parfumuri.
Vă mulțumesc, stimatul meu coleg de cenaclu!” (Dan Zanfirescu)
„Întotdeauna l-am suspectat pe Mircea Mocanu de profunzime filosofică și talent literar. Dumnealui mi-a demonstrat că suspiciunile mele sunt adevărate.
Dacă din grădina operei lui Charles Baudelaire am putea culege Florile răului, din grădina dlui Mircea Mocanu am culege florile tristeții. Aceste flori au petalele nespus de fine și parfumul foarte subtil. Dacă o minte neatentă ar dori să le culeagă, s-ar înțepa în spinii înțelesului ascuns.
Îl felicit pe dl Mircea Mocanu pentru această cunună de flori și sunt foarte curios ce va mai crește în grădina cugetului dumnealui.” (Alexandru Gabriel Dinu alias Alecsander Dinuenze)
„Bine ne-am revăzut pe anul 2026! La mulți ani cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române! Cât despre dl Mircea Mocanu, i-am admirat poeziile încă de când a venit prima dată. Eu nu sunt un adept al poeziilor, îi admir pe cei care scriu, le citesc și caut să văd ce vor să spună. Eu, îl felicit pentru puterea de a scrie versuri!” (Costică Drîstaru)
„Despre poeziile prezentate astăzi de dl Mircea Mocanu putem spune că ne dezvăluie un creator cu spirit de observație, trăiri acute și foarte multă sensibilitate. Între un inginer, visător și practic și omul care trăiește într-o societate, descoperim persoana care suferă și exprimă aceasta printr-o tristețe profundă. Omul ni se dezvăluie ca o pasăre rară, rănită, care a învățat să zboare cu o singură aripă.
În poezia Constatare exprimarea este dureroasă, la adresa tinerilor care nu știu să prețuiască țara în care s-au născut și trăiesc, nu au valoarea sacrificiului înaintașilor și în acest context, acești tineri au devenit paiațe care se închină la bani și false personalități. Într-un stil clar, poetul face o antiteză compusă din întrebări multiple referitoare la natură, pe de o parte și corespondentul fenomenelor naturale la oameni. În finalul poeziei apare o firavă speranță că binele învinge: „că după a nopții tenebre soarele din nou răsare”.
Poezia Deși azi ploaia plânge ne arată participarea naturii la stările sufletești ale oamenilor. În artă, în general,motivul ploii reprezintă modul de curățare după o ardere a relelor omenești: „Legea de sus este o „lege”… Și ploaia zadarnic va plânge”.
Antiteza este la putere și în poezia Vreau! Pe de o parte autorul ne descrie apropierea iernii cu: „vânturi, ploi și pomi goi, frig, ger și ninsori”. Pe de altă parte poetul meditează la pastilele de alături, lipsite de speranță într-o lume stearpă, în care autorul n-a uitat nici în condiții vitrege să-și mențină verticalitatea.
În ton cu vremea reprezintă într-o toamnă drumul amintirilor din noi, care ca și toamna „ce copacii dezbracă care iernii să se arate goi”. Vârsta de iarnă a generației autorului se prezintă cu amintiri dureroase, nebandajate de anii care au trecut. De la speranță, în care visurile aveau posibilitatea împlinirii, se ajunge la „morala bătrâneții”. Autorul încearcă să uite gândurile la ceea ce urmează ca viitor către raclă și în compania ploii, care curăță totul, își găsește o visare artificială într-o sticlă de vin vechi.
Poezia Un fel de rămas bun ne prezintă „oameni mulți, puțini cu minte în orașul prăpădit”, orașul în care timpul staționează îndelung, nimic nu se schimbă, iar valorile de altă dată sunt înlocuite de protejarea animalelor „într-o lume umanistă”. Schimbarea mentalității mai multor generații care nu prețuiește omul care a muncit, generație care așteaptă „cei vechi să dispară”, neavând o perspectivă în schimbarea lucrurilor în bine. Generațiile actuale de tineri sunt văzute ca niște generații lipsite de perspectivă, ceea ce-l face pe autor să spună „nu cred într-un miracol”.
Îl felicit pentru atitudinea sănătoasă și corectă în observarea realității actuale și-i doresc să găsească o muzică optimistă în adâncul sufletului său. Îl așteptăm să vină la cenaclu cu teme optimiste, în așa fel încât să reînvie speranța, că de atâta timp nici diavolul nu mai este atât de negru.” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 31 ianuarie 2026, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Alexandru Gabriel Dinu alias Alecsander Dinuenze. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!
A consemnat președintele cenaclului „Alexandru Sihleanu” Vasile Ghinea