de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 30 august, †) Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, arhiepiscopii Constantinopolului, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Toate merg pe dos) Nuntă mare, cheltuială./ Socrul mare-i derutat/ Că mireasă-i tot băiat.
(Oful pensionarului) Toată viața am adunat/ Ca să fiu și eu bogat./ Bob cu bob, o mică stivă/ Să-mi ajungă de-o colivă.”
Dl prof Mihail Constantinescu a lecturat la momentul in memoriam din volumul Cei trei magnifici apărut în anul 2002, sub egida Uniunea epigramiștilor din România, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, în seria „Epigrama 2000”, ediție de George Corbu, George Zarafu și Mihai Sălcuțan. Cei trei magnifici: Cincinat, Ion, Mircea. Mircea Pavelescu (Iași, 14oct 1908 – București, 11 iulie 1980) – poet, traducător, redactor, ani îndelungați, la revista umoristică Urzica. Nepot al lui Cincinat Pavelescu. Singurul membru al familiei care nu și-a strâns epigramele într-un volum a fost nepotul.
„(Fraților Mircea și Nelu Quintus ) Ca frații Quintus din Ploiești/ Epigramiști nu mai găsești./ Mai dați-mi unul, dragii mei,/ Să zic: „Trei Doamne, și toți trei!
(Despre umor) Până-ai găsi formula, într-o zi,/ Emisă de antichitatea greacă,/ Prefer pe cei ce nu-l pot defini,/ Dar care totuși, se pricep să-l facă.
(Lui Cincinat care și-a fracturat piciorul) – Știi unchiul tău acela chel,/ Care-i poet și magistrat,/ Și-o rupt piciorul/ – Ce păcat!…/ Păcat că nu scria cu el.” (Notă: Au existat trei Quintus, epigramiști: Ion, tatăl, Mircea și Nelu.)
A urmat lectorul de serviciu, dl Vasile Ghinea, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Intenție) Cuvintele tac./ Să le trezești necesar/ cu grija științei/ pasului următor/ în consens/ cu financiarul har/ al zilei.
(Șoapte… de dor) Pământul îmi șoptea/ cântecul copilăriei,/ simțeam cum crește iarba,/ luna se plimba luminoasă/ pe bolta albastră…/ Mama-mare făcea prezența./ Amintiri… ca în vis./ Figura ta de basm/ îmi hrănea pașii existenței./ Verdele și albastrul/ zilelor de vară/ în pigmentația stelelor/ îmi hrăneau sufletul/ vorbelor tale de duh./ Primii pași ai cunoașterii/ mi-au urmat chemarea/ timpului trecut/ în viteza împlinirii/ dorului de viață.
(Armonie) Iubesc lumina zilei,/ iubesc lumina lunii/ în pacea gândurilor
frumosului din noi,/ ca într-o armonie/ să dăm chip/ gândurilor frumoase/ pentru amintirea Eu-lui din noi/ în Eu-l celor ce vor veni/ cu visuri noi/ de pace și respect.
(Decor) Trilurile păsărilor/ chemări din lumina albastră/ a înălțimilor verzi/ ne plimba/ povestea de dor…/ Priveam cu nesaț/ armoniile dăruite/ de Cel de Sus/ în grădina Maicii Domnului./ Priveam… priveam…/ Sufletul se curăța/ de cenușiul zilei/ ca o pace absolută/ a începutului vieții/ pe planeta Pământ.
(De gânduri plin) Îmi citesc sufletul/ parcă îmi aud pașii/ firului epic./ O teamă a zilei de mâine,/ teama lui dacă,/ gând rebel,/ în vegetația socio-politică./ Calc pe sentimentele/ ce-mi inundă sufletul/ și pe cuvintele/ ce mă încarcă,/ ca pe clapele unui pian/ sau treptele unui drum/ ce nu-și arată/ finișul logic./ Frânturi de gânduri/ rătăcesc tăcerea./ Pacea din noi/ toarce răbdarea.”
„Prima poezie, Intenție, promovează ideea efortului pentru extragerea esențelor cuvintelor. Autorul pornește de la o paralelă între știință și artă. Arta, denumită har, reflectă frumosul. Știința evidențiază adevărul. Procedeele abundă: personificare (grija științei), metaforă (pasul următor), dar și lumescul vieții cotidiene, reprezentând privațiunile la care suntem expuși permanent. Remarc forma elegantă a exprimării, subtilitatea, ironia, eufemismul.
În a doua poezie, Șoapte… de dor, peisajul se umanizează (pământul șoptea cântecul copilăriei), exprimă ideea legăturii indestructibile dintre locurile copilăriei și poet. Peisajul se înviorează în culori vii, luminoase. Viața exaltă (crește iarba), Luna personificată se plimbă pe bolta albastră. Urmează evocarea figurilor pregnante ale copilăriei, cum ar fi mama-mare. La vârsta senectuții predomină amintirile. Bunica este o apariție de basm. Sinecdoca prin substantivare și simbolism, verdele înseamnă viață, albastru înseamnă liniște. Bunica îl atrage pe nepot prin vorbele ei și îi deschide drumul spre cunoaștere, drumul în viață. Se distinge metafora (chemarea timpului trecut).
Armonie este evidențierea consecințelor dragostei. Totul se evidențiază prin iubire, amintind ideea blagiană cu care se deschide cartea Poemele luminii. Autorul trăiește plenar fiecare clipă în pacea gândurilor. Omul este o făptură minunată, alcătuită din frumos și amintirea a ceea ce am fost, suntem și vom fi.
Decor evidențiază cadrul eclatant al existenței umane: cântecul păsărilor, înălțimile, autorul este cucerit de peisajul în care se include. România este grădina Maicii Domnului. Trăirea intensă este subliniată de repetiția unui verb și valoarea afectivă a punctelor de suspensie.
Ultimele cinci versuri ale celei de a treia poezii, Armonie, constituie o viziune dantescă ca în cartea Viața nouă a lui Dante Alighieri, eliberarea de meschinăria vieții.
La capăt de drum autorul, după ce parcurge itinerariul propus, meditează, căutând să exploreze cea mai intimă cămară, ascultându-și și pașii pe drumul vieții. O teamă pentru ziua de mâine în stufărișul sufocant al vieții socio-politice, cu trimitere la Biblie (Pilda semănătorului). Din foarte multă delicatețe și frumusețe sufletească, poetul are impresia că pășește pe sentimente. Ultimele versuri ale poeziei De gânduri plin constituie o încheiere sugestivă a demersului poetic. Remarc valorificarea cu meșteșug a multiplelor semnificații ale cuvintelor și influența lui Nichita Stănescu. Apreciez modernitatea, noutatea și expresivitatea limbajului. Felicitări!” (Mihail Constantinescu)
„Pentru început, aș vrea să-i mulțumesc doamnei Safta Leaută pentru epigramele trimise. În al doilea rând vreau să mă refer la dl Ghinea. Nu vreau să-i aduc un laudatio, considerând că acest termen folosit astăzi, cam peste tot, este dedicat mediului academic. Totuși, nefolosind termenul laudatio, îl apreciez pe dl Ghinea pentru perseverența și îndemânarea cu care conduce cenaclul. În zilele noastre, când sunt rare ocaziile în care mulți vor să stingă rarele flăcări de cultură care mai au loc în orașele mici, dumnealui nu se lasă și aprinde focul culturii, nelăsându-l să se stingă. Poate din această cauză dumnealui scrie poezii care sunt bine venite focului artistic.
Încercând să comentez poeziile prezentate astăzi de către dumnealui, voi spune așa: observ că în afară de prima poezie, celelalte au o sinergie. De asemenea, observ că autorul este curtat de ceva solipsism. Ca să mă explic, în fiecare poezie autorul este în centrul ei. Pentru dumnealui, ceilalți sunt mai puțin importanți.
În prima poezie, Intenție, îmi place conexiunea dintre cuvântul financiar și ziua actuală. Cred că puteți descoperi conexiunea
Șoapte… de dor sunt șoptite de pământ, de bunica, de culorile verzi, iar aici aș indica și culoarea galbenă, considerând că zilele de vară, solare, sunt pline de lumină. Revenind la Selena, aș vrea să amintesc că aceasta se află la 385 de mii km. de Terra. Cea mai apropiată stea de noi Proxima Centauri se află la 4,2 ani lumină. În poezie autorul desființează distanța dintre acestea și le aduce aproape de pământ.
Ca să mă explic de ce am folosit termenul sinergie, comentând poezia următoare, Armonie, autorul folosește creația stelelor și a lunii, adică lumina, neținând cont că stelele au lumină proprie, iar luna este un satelit natural. Frumoasele versuri cu care se încheie această poezie sunt năzuințele supreme ale omenirii și care sper să se realizeze: pace și respect. Din nou apare sinergia în următoarea poezie Decor. Versurile acesteia parcă se întrepătrund cu versurile poeziilor anterioare formând un tot. Interesant, cum cu discreție, așa cum este frumos, numele Maicii Domnului apare în poezie. Pare că totul se petrece sub privirile bunei Maicii Domnului. Și ca să fie mai explicată sinergia între poezii, ultima, De gânduri plin, este o concluzie a poeziilor anterioare. Din nou apare pacea, care guvernează și este dorința autorului și a noastră. Adevărat este că trebuie să avem răbdare ca să fie pace. Ați scris frumos, dle Ghinea! Mulțumesc!” (Dan Zanfirescu)
„A fost o plăcere astăzi să îl ascultăm pe dl Ghinea cu poezii moderne, pline de farmec și care îmi stârnesc curiozitatea și farmecul lor. O parte parcă sunt desprinse din Lună, iar razele Soarelui le-au dezvoltat pe Terra. În lumina zilei poeziile auzite aduc pacea și ne fac mai buni înnobilându-ne.
Îmi place poezia Decor, parcă aud concertul păsărilor cu trilurile într-o dimineață de vară. Felicit pe lector că ne-a oferit un material ca o zi frumoasă de vară, în penultima zi de vară!” (Floarea Frățilă)
În încheierea ședinței de astăzi, dl prof. Mihail Constantinescu a ținut să citească o poezie compusă în timpul ședinței (ora 12:15 – 12:20).
„(Femeia din Boldu – Doamnei Safta Leaută) Ascultând primesc imboldu’/ Pentru poeta din Boldu./ Însă vreau ca să insist/ De haru-i epigramist.// A pornit în largul zării/ Auzind chemarea mării,/ Drumul ei către zenit/ Sub albastrul infinit.// Domnul când ne-a plămădit/ Ne-a privit și s-a gândit/ Că n-ar fi fără folos/ Să facă ceva frumos./ Și-a înfăptuit ideea / Și a plămădit femeia./ Că Eva înseamnă viață/ E o idee măreață./ Unire de vis și dor/ Voioșie și umor.”
Sâmbătă, 06 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl. Dan Zanfirescu. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!