de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 19 noiembrie, ziua Sf. Proroc Avdie; SF. Mc. Varlaam, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Dl Dumitru Hangu a lecturat din volumul Cu nuielușa prin cetate, Ed. Rafet, 2012, autor Mihail Voicu, prof. dr. (n. 13 nov. 1944 – d. 2012): Motto: Cuvinte-nghesuite în catrene/ Le las să se dospească peste vreme,/ Ce vor fi pentru unii teme,/ Când vor pune gene peste gene! (Discurs despre austeritate) Măsuri ferme am luat!/ Lefuri, pensii le-am scurtat!/ La baștani, că fac scandal,/ Le dau grad de general! (Povestea spuzei) Țările din uniune/ Gem sub criză de luni bune,/ Cele ce-s primele-n top,/ S-o exporte au drept scop! A continuat cu un motto personal (Epigramiștii reprezintă baletul scriitorilor, întotdeauna pe poante) la două epigrame semnate Cincinat Pavelescu (n. 2 nov. 1872 – d. 30 nov. 1934): (Unui confrate) Amândoi avem o boală / Și-am căzut victima ei:/ Eu chelia naturală,/ Tu chelia de idei. (Unui confrate obscur) Un scriitor necunoscut/ O epigramă mi-a făcut,/ Ca să mă răzbun pe autor,/ Eu voi citi-o tuturor.
„(Ultima invenție) A apărut ceva nou./ Toți își fac câte-un cavou,/ Cică scapă de păcat/ De intră-n beton armat. (Călătorie cu trenul) Vrei să conversezi cu-n domn,/ Stă cu nasu-n telefon/ Și dacă calea e lungă/ Ți se face gura pungă.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
„Un grup de polițiști și jandarmi nu au fost in stare sa oprească la semafor un derbedeu cu mașina. (MOTIVAȚIE) – Ce-ați așteptat? Era prea greu/ Să-mpiedicați un derbedeu?/ – Hai că-i bună întrebarea!/ Așteptam… pensionarea! (PUNCTE DE VEDERE) Și Infernul și Divinul/ Sunt pe bietul om săracu’!/ De la Dumnezeu e vinul,/ Băutura de la dracu’! Românii săraci umiliți de miliardarii lumii de Halloween. (GURA SĂRACULUI ADEVĂR SPUNE) Trec bogații către Bran/ Să îl vadă pe Satan./ – Noi, oftă Ion Săracu’,/ Zilnic îl vedem pe dracu’! (Nicu Alecu, Murgești, grupul de epigramiști Alexandru Sihleanu, prin internet)
Dna Ecaterina Chifu a lecturat din volumul propriu Cartea sufletului meu, Amanda Edit, 2019, în memoria Smarandache (Manea) Agheană: (IUBIRE-N ETERNITATE) Sunt un cântăreț visător,/ Cântat-am cu drag tuturor,/ Doamne, de va fi să mor,/ Lasă-mi, dorul călător!// Să coboare din ceruri lin,/ S-aducă un strop de senin,/ În inima trist-a dragei mele,/ Să mă vadă sus, în stele!//Să-mi vorbească de iubire,/ Eu să-i aduc multă fericire,/ Căci vom trece-n eternitate,/ Nedespărţiţi nici de moarte!// Sunt un cântăreţ visător,/ Cântat-am cu drag tuturor,/ Doamne, de va fi să mor,/ Lasă-mi, dorul călător! A continuat pentru cinstirea memoriei umoristului Matincă Costea cu lectura a câteva epigrame publicate de dr. Corneliu Zeană în volumul:„Epigrame virusate” Editura Betta, 2022: (ALEGERI PREZIDENȚIALE) Nu sunt misogin din fire,/ Însă dau acum de știre,/ Nici de milă, nici de silă,/ N-aș vota-o pe Dăncilă. (ADRIAN NĂSTASE) Cum de-a dispărut Năstase/ Cu averi, tablouri, case?/ Adevărul nu-l ascund:/ Prea de tot s-a dat la fund. (CANDIDAT LA PRIMĂRIE) Cu alifie scumpă uns/ Revine-n forță iar Onțanu,/ Cum de nu i-a fost îndeajuns/ Se vrea din nou primar la anuʼ.
Dl Nicolae Constantinescu a lecturat din volumul Epigrame, Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: (Celor posesivi) Telefon inteligent,/ La fel, televizor pe masă,/ Omule, să fii atent!/ Tu rămâi… prostul din casă. (Celor drepți) Omul e ca și cuiul, știți,/ Când e drept, îi dai chirtoace,/ Drepții sunt mereu loviți,/ Iar cei strâmbi lăsați în pace. (Unui bețiv) Am băut trei beri la sticlă,/ Și-am simțit rău la inimă,/ Am vrut să fac pe bărbatul,/ Dar, am resetat ficatul. A continuat cu monologul Nu mai pot! din volumul Înțepături utile, Ed. Rafet, 2017, autor Matincă Costea: Nu mai pot, frate Marine/ Să suport ce nu-mi convine/ Acordând minciunii vot…/ Nu mai pot!// Nu mai pot fi resemnat/ Când distrugi ce s-a creat:/ Fabrici, uzine, spitale;/ De fapt, rodul muncii tale./ Să suport acest boicot…/ Nu mai pot!// Nu mai pot să-l văd la piață/ Pe Iordache Nătăfleață/ Cu procedeul amar/ Că te pișcă la cântar,/ Socotindu-te netot…/ Nu mai pot!// Eu calc hotărât cu dreptul,/ El o face pe deșteptul/ Dând cu stângul în podea/ Ori cu țigara în perdea/ Că-i un mare mafiot…/ Nu mai pot!// La câte un magazin/ Unde zăbovesc puțin/ Când văd prețul afișat/ Mă simt dezechilibrat/ Că sunt pe post de șomer…/ Și mai sper!// Sper să văd o făbricuță/ Modestă, cât de micuță/ Construindu-se aici/ Să pot avea iar serviciu/ Cu un salariu decent…/ Permanent!// Vezi un nene cască-gură/ Teleleu, fără cultură,/ Dar cu mapă „Diplomat”/ Că a fost și el plecat…/ La furat!//Ai făcut o facultate/ Cu frumoase rezultate,/ Iar acum faci trotuarul/ Blestemându-ți buzunarul/ Care e tot timpul gol/ Și-n viață n-ai nici un rol/ Ce l-ai dorit agreabil…/ Regretabil!// Deși ai calificare,/ În țară n-ai căutare:/ Devii fără să fi vrut…/ Un rebut!// Iubita mea Românie/ A ajuns o colonie;/ Radioul te lovește,/ Se cântă în englezește./ Redactorul muzical/ Uită locul său natal/ De-l combați, îl doare-n cot…/ Nu mai pot!// Privesc totul împrejur,/ Nu că i-aș găsi cusur,/ Dar marele adevăr/ E că n-avem viitor/ Care să te satisfacă/ Sărac în țară săracă…/ Să mă mai prezint la vot?/ Nu mai pot!
A urmat lectorul de serviciu, dl Dan Zanfirescu, cu proză și poezie. Vă prezint lectura: „(ANI SPULBERAȚI DE TIMP – Râmnicu Sărat, regiunea Ploiești) Ceasul învârte limbile invers… anii 1960. Eram la liceu, o să revin mai târziu, Râmnicul avea parfumul provincial atât de plăcut de cei care l-au trăit. Centrul vechi, străzile cu trotuare făcute din pavele gri, case cu etaj și balcoane, trăsuri, autobuze care aveau câteva stații pe centrul actual, grădini de vară, cinematograf în aer liber, cârciumi și cârciumioare, restaurante cu orchestre proprii, gara cu misterul ei, femei îmbrăcate elegant, bărbați cu costume elegante și nelipsita cravată, șepci și pălării, nelipsita promenadă în centrul orașului în fiecare sâmbătă, spectacole la Casa de Cultură cu opere, operete și piese de teatru aducându-i pe scenă pe marii actori ai teatrelor renumite, vizite la nași, la fini, sfinți care se sărbătoreau de toată lumea, piața cu forfota ei, autogara cu mulțimea pestriță, se apropia marea deschidere care va face să se trăiască tare bine – anii 1968 – 1980. Atunci a apărut în oraș primul tonomat, aterizat la restaurantul Carpați, pe centru lângă CEC. Parcă îl văd, placa era așezată pe platan, după ce făcea o mișcare de balet în aer, prinsă de brațul mecanic. Muzică la modă din toată lumea. Să nu uit de oborul vechi, de bivolițele mânate de țigani pe străzi, de aerodromul orașului de unde mister Mâtzu decola și trecea cu avionul pe deasupra birourilor OCL din piață, învârtindu-se până ieșea în balcon soția sa și îi făcea cu mâna. Era un avion biplan, cu două locuri. Am fost și eu plimbat de Mâtzu pe deasupra orașului peste câțiva ani. Aș vrea să fac un exercițiu, acum. Să vedem: centrul începea de la șoseaua națională. Stau cu fața spre centru având în spate șoseaua. Încep cu partea dreaptă. Acolo, la început, era autogara, mai târziu aceasta a fost mutată lângă gară, a fost, apoi, un magazin de piese moto-velo (nu auto că nu erau mașini multe), i se spunea „la Moinescu” după numele gestionarului. Merg mai departe pe dreapta. Era o clădire cu un etaj, unde se găsea o fabrică de pâine. Cât au fost rușii în țară, aici se făcea pâine pentru ei, o pâine la tavă, gustoasă. Era apoi o curte cu niște case în spate, apoi la stradă era o dugheană unde nea Gicu vindea bere, o bere grozavă din Egipt, numită Stella! Urma, apoi, atelierul lui Luca Paraschiv, o raritate în acele timpuri, mare afemeiat și motociclist. Apoi, chiar pe colț era un restaurant Valea Râmnicului. Urma o străduță, iar vis-a-vis de restaurant, pe colț, era croitoria lui Costandache. Renumită, lucra pentru militari, mai întâi pentru ruși, apoi pentru băștinași. Doamne, ce stofe erau! Merg mai departe, urmau niște case foste prăvălii care acum aveau obloanele trase. Ajung iar la o străduță. Pe colț, era un atelier de proiectări al cooperativei, străduța aceasta ducea la miliție, care se afla în capătul ei. Pe această străduță locuia un avocat celebru pe nume Nelepcu, al cărui băiat a fost unul dintre cei mai deștepți din liceu. Vis-a-vis de atelierul „Tete”, pe colț, se găsea o casă cu intrarea din centru. Aici locuia una dintre cele mai minunate doctorițe din acele timpuri, doctorița Sabina – obstretician, o femeie cu suflet de aur, a crescut mai multe fete sărace și le-a ținut în liceu și facultate. Printre altele îmi amintesc de fetele Tesloveanu. Eiii… în continuare era cinematograful central din oraș. De ce central? Fiindcă mai erau două: unul în spatele fabricii de confecții și altul pe strada Aroneanu, strada care începea de la telefoane și ducea în strada Dobrogeanu Gherea. Pe această stradă, era casa lui Traian Săvulescu. Hai, din nou pe centru: trec de cinematograf, ajung la o cofetărie unde se găseau ecleruri, cataifuri, savarine și faimoasele fondante, adevăratele fondante și multe alte bunătăți. Îmi amintesc că de aici am furat o fondantă, stătea să cadă dintr-o tavă așezată sus pe vitrină și am înhățat-o repede și în gură cu ea. Chiar atunci s-a întors cu fața și vânzătoarea, una Diceanca și am înghețat. Nu știu ce a zis, nu am vorbit, dădeam din cap și am zbughit-o pe ușă. Mai departe era o tipografie, mă uitam pe geam și vedeam cutiile cu literele din plumb, zețarii care se învârteau pe acolo, simțeam mirosul care ajungea în afară, în stradă. În continuare era cârciuma, cârciuma lui Bau-Bau. O cameră înaltă și lungă. Mă apropii de colțul unei străzi, Brașoveni, care duce de la telefoane în piață. Nu mai știu ce mai era mai departe de Bau-Bau, știu că pe colț, se afla o altă alimentară. Am uitat să spun că lângă cinematograf se afla o alimentară, cea mai mare în acele timpuri. A fost mare scandal când interiorul acesteia s-a prăbușit, noroc că nu a murit nimeni, era noaptea, s-a prăbușit în urma modificării interiorului, când au fost desființați niște stâlpi de rezistență. Sunt acum la începutul străzii Brașoveni, o traversez, aici pe colț, stânga, s-a construit un complex al cooperativei în acele timpuri, urma apoi un magazin micuț de bijuterii, apoi un magazin universal cu stofe, mătăsuri, perdele, de toate. Aici vindeau cunoscuții Potârniche și Martinescu adevărată stofă pentru costum. Erau niște croitori celebri atunci: Vasile croitorul, Costandache, Gica Panait. Și încă un Stanciu cu atelierul vis-a-vis de restaurantul Prahova. Se va construi și complexul cooperației, în capătul centrului, unde croitori excelenți făceau la comandă costume care astăzi nu se mai găsesc. Unde am rămas? A, da, trec de magazinul universal și ajung la o clădire lungă, cu etaj. La parter se găsea la început, ca și la etaj, clubul militarilor ruși. După ce au plecat, aici se găsea sala de mese a școlii de meserii, iar la etaj dormitoarele lor. Această locație a avut multe destinații, despre acestea mai târziu. Trec de această clădire și ajung la următorul colț. Străduța duce tot la piață. Pe primul colț se găsește o mercerie cu de toate, traversez și ajung la o altă alimentară, alimentara lui Caloi (Caloenescu). Urmarea puțin mai târziu. (TRISTEȚE) Urât mai este anul în care-ți moare un prieten,/ E lung, trist, gol și parcă-i dezbrăcat./ Când a plecat din lume atât a zis sărmanul:/ Gândește-te la mine, nu vreau să fiu uitat.// Cum pot să uit din viață momentele frumoase/ Din care împreună am făcut buchet?/ Le am mereu în minte la fel ca într-o glastră/ Le ud cu lacrimi multe și ard încet, încet.// Așteaptă-mă acolo, vin sigur lângă tine./ Nu pot să îți zic ceasul sau ziua, zău, nu pot./ Mai am pe astă lume ceva de spus amice./ Nu mult, dar după asta noi vom forma un tot.// Iar din țărâna noastră să vezi ce flori vor crește!/ Sau poate grâne multe, de ce nu o pădure?/ Din spic, din frunze vântul ce pentru noi vorbește/ Va spune vorbe multe celui ce ascultă și zâmbește. (SINGURE) În umbre îmbrăcate ating ușor pământul,/ Au mersul legănat și le clatină vântul,/ Acum nu mai au sprijin pe care să conteze,/ Frumosul lor din viață pot doar să îl viseze.// Nu le mai cheamă nimeni la nicio sindrofie,/ Stau singure în casă și plâng, nimeni nu știe/ Cum din frumoșii ochi ce i-au avut odată/ Vor curge lacrimi multe vreme îndelungată.// Se îngrozesc când seara anunță noaptea care/ Le intră iar în casă și negrul nopții doare./ De somn nu vor să știe, în pat nu vor să se urce/ Când știu că lângă ele nu-i soțul să se culce.// Se bântuie prin casă, vorbesc cu dispărutul,/ Îl roagă, îl imploră, atât îi cer: sărutul/ Să le transmită soțul în somn ca alinare/ În noaptea tare lungă, ce tristă consolare. (ANTIDOTUL) Veninul azi nu se mai toarnă în ureche,/ Așa era pe vremea lui Hamlet./ Acum la modă e să faci pereche/ Cu vorbe rele și să-njuri perfect./ Otrava din cuvinte e mai tare/ Egal nu are pe pământ,/ Aduce-n viață răul cel mai mare/ Omoară suflete, lovește tot ce-i sfânt./ Distruge și îndepărtează frații/ Pe soți îi face ca să fie duri/ Sădește ura mare între nații/ Distruge dragostea, slăvește doar pe furi./ Să nu uităm că antidotul este/ Aici la îndemâna tuturor/ Iubirea și respectul dau răului de veste/ Că ura, dușmănia și hoția mor!”
Salutăm revenirea dlui Dan Zanfirescu la cenaclu, după o absență mai îndelungată și în același timp apreciem gestul d-lui de a fi lector de serviciu, ceea ce înseamnă că a acordat atenție, în continuare, creației literare. Proza prezentată degajă nostalgie față de vremuri apuse, iar autorul dovedește dragoste de orașul în care trăiește și talent descriptiv, ceea ce denotă posibilitate de a prezenta un altfel de ghid, să-i spunem, al Râmnicului Sărat. Poeziile prezentate sunt în stil clasic și analizează sentimentele ce decurg și din titlu: tristețe, când moare un prieten, singurătate, când femeia își jelește soțul mort, antidotul „iubirea și respectul dau răului de veste/ Că ura, dușmănia și hoția mor”. Îl așteptăm mai des în cenaclu să aflăm… urmarea. Felicitări!
„Mi-ați trezit amintiri extraordinare! Am început să lucrez în Râmnic din 1967. Am fost martor ocular când s-a prăbușit alimentara. Ce-ați prezentat astăzi, ar trebui să inserați într-o carte.” (Dumitru Hangu)
„Apreciez foarte mult, în prima lucrare, evocarea trecutului orașului Râmnicu Sărat. Eu nefiind din Râmnicu Sărat, pentru mine această scriere are o mare valoare documentară. Când m-am documentat pentru cartea mea Râmnicu Sărat, dragostea mea, mulți oameni mi-au spus că orașul se numea „micul Paris” (?!), fiind foarte frumos, cu multe grădini pline de flori și oameni eleganți. Faptul că existau anumite clădiri și unde se practicau multe meserii, dovedește hărnicia râmnicenilor, Râmnicu Sărat fiind renumit pentru comerțul practicat aici, la răscruce de drumuri. Mi-au plăcut și poeziile, mai ales cele care au un anumit fior liric ca Tristețe, care exprimă durerea pierderii unui prieten drag, sau poezia Singure, care evocă tristețea femeilor singure ce-și jelesc soții morți. Poezia Antidotul are valoare moralizatoare, să găsim antidotul contra urii declanșate mai ales de societatea actuală. Autorul se dovedește a fi și un bun umorist Directive și Mițica. Avem nevoie de umor într-o societate atât de tristă.” (Ecaterina Chifu)
„Ședința de cenaclu nu este pentru mine doar un prilej de revedere cu prietenii, la cenaclu îmi umplu inima și sufletul cu lucruri frumoase și, uneori, necesare. Un prietenesc salut de: bine ați revenit la cenaclu! Mă bucur că reînnodăm vechea echipă împreună cu colegii sosiți mai recent. Creația literară, proza și poezia dv. este inteligentă, demonstrând talent, dar și o vastă cultură. Cred că nici nu ar fi fost posibil altfel, știind că muza poeziei lirice și a muzicii, zeița Euterpe, este favorita dv., chiar și stăpâna doamnă a dv. cum o numiți, iar de la ea primiți îmbrățișări, dar și idei, motive și speranțe pentru a scrie versuri bune. Cred că e unică această declarație în rândul poeților! Asta vă onorează și mai mult! Dar nu doar zeița Euterpe vă ajută: și municipiul Râmnicu Sărat vă inspiră, iar dv. cu patriotismul local, îi doriți bătrânului oraș un tramvai (chiar de este tras de cai), un metrou (frumoasă utopie…, frumoasă fantezie!), dar nu vă mulțumește doar atât! Doriți Râmnicului Sărat trăsuri… și chiar aeroport, să aterizați la întoarcerea din lume. Aceste dorințe râmnicene le poate avea doar un râmniceano vero! În proză ați realizat o metaforă de aur: parcul este casa fiecărui prieten, cu tot ce este frumos în el: alei, flori, tineri îndrăgostiți, prieteni, căței purtați în lesă, discuții și proiecte de afaceri, filosofări pe tema dragostei, dar și comentarii despre bunele maniere neobservate la plimbăreți. Noi, oamenii de azi, alergând după dobândirea unui trai decent, nu mai vedem frumusețile din jurul nostru, nu mai călcăm pe urme de istorie… și aceasta este o mare pierdere din partea noastră. În fața dv. mă înclin și vă doresc realizarea tuturor dorințelor și putere de muncă să reușiți să publicați mai multe volume… iar unul să-mi oferiți și mie!” (Mihai Doina)
„Lectorul de azi ne-a prezentat o formă de nostalgie acută evocând trecutul orașului Râmnicu Sărat, invocând prezența unor personalități râmnicene și a unui peisaj de altădată. Această întoarcere în trecut reprezintă, în parte, iubirea de locurile unde și-a petrecut o parte din viață sa. În partea de poezie prezentată se fac simțite, deopotrivă, spiritul civic precum și o parte din filosofia dobândită în timp în urma trăirilor afective. Îl felicit pentru lucrări și îl așteptăm și altă dată la cenaclu să ne prezinte opera sa.” (Georgeta Iuga)
„Lectorul de astăzi, în persoana dlui Zanfirescu, prin ceea ce ne-a prezentat, ne-a dovedit că dragostea pentru creația literară nu l-a părăsit. Consider că materialul în proză, citit aici, face parte dintr-o lucrare mai amplă, care probabil este în lucru. Autorul ne-a dovedit prin această lucrare că este iubitor al acestui oraș, Râmnicu Sărat. Folosește cu măiestrie descrierea, autorul obținând astfel un tablou urban din perioada anilor 60 – 70. Ceea ce am audiat astăzi, poate servi ca material informativ tineretului de astăzi, chiar și unui ghid în formare. Poeziile lecturate relevă starea de spirit a autorului și ne transmite, o stare de nostalgie care este benefică nouă seniorilor. Primele trei poezii: Singure, Tristețe și Antidotul sunt create în stil clasic, structurate în catrene. Poezia Antidotul tratează un sentiment și anume ura, care din toate timpurile, a stat la baza provocării neînțelegerilor dintre oameni, care a distrus întotdeauna ceea ce este frumos și bun în dezvoltarea unei vieți armonioase.” (Aneta Țâru Pioară)
„Lectorul de serviciu de astăzi ne-a făcut să fim puțin nostalgici prin prima temă vorbind despre Râmnicu Sărat. A descris cu lux de amănunte orașul anilor 60-70, care ar putea deveni un volum despre Râmnicu Sărat, ceea ce ar trezi frumoase amintiri. Dl Zanfirescu pe lângă profesionalismul din viață se dovedește și a fi un bun creator de literatură. Cele trei poezii: Tristețe, Singure, Antidotul cred că după o anumită vârstă, consider că ne regăsim în versurile create. Îi doresc, tot ceea ce își dorește.” (Costică Drîstaru)
„Mă bucur că dl Zanfirescu a revenit la cenaclu dintr-un atașament cultural și față de membrii cenaclului. Eu mă regăsesc în istoria orașului Râmnicu Sărat descris. La masa de scris, dl Zanfirescu invocă muza pentru inspirația scrisului.” (Dumitru Bardaș)
„Mi-a plăcut cel mai mult proza dlui Zanfirescu deoarece a făcut cunoscută, pentru noi cei mai tineri, care nu cunoaștem orașul, istoria Râmnicului Sărat în anii 60. O descriere frumoasă și un material interesant despre organizarea orașului de atunci, în ceea ce privește magazine, localuri, case, a unor personalități marcante ale orașului, cum ar fi cel care azi îi poartă numele Liceul Agricol. Ca o sugestie, pe viitor, dacă ar mai prezenta o continuare a acestui material la cenaclu, să anexeze și câteva fotografii din acei ani, de exemplu ca bibliografie pagina de facebook a dlui Theo Chirac, Râmnicul meu de altă dată, unde are poze ale orașului de altădată. Un material interesant. Mi-au plăcut mai mult poeziile în care se vede simțul umorului, în mod deosebit poezia Antidotul în care este prezentată realitatea zilelor noastre. Îl felicit!” (Nicolae Constantinescu)
„Lectura dlui Zanfirescu mi-a trezit nostalgie, întorcându-mă la vechiul oraș râmnicean cunoscând și persoanele din scrierea dânsului. M-am regăsit în poezia Singure. Îl felicit!” (Floarea Frățilă)
Sâmbătă, 26 noiembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Floarea Frățilă. Vă așteptăm, cu drag!