Sâmbătă, 30 mai, Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul și Varlaam (Sâmbăta celor adormiți – Moșii de vară), ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihail Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Cura de slăbire) Vrei o cură de slăbire?/ Foamea este cea mai bună/ Și ne-ajută din iubire/ Cei de sus cu scumpiri lună de lună.
(Cu prostul nu-ți răci gura) Vrei nu vrei, dar poți să vezi/ Prostul nu crede în dovezi,/ crede în a lui inteligență/ Chiar dacă-i o aparență.”
A urmat lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Moise de România) Moise de religie nouă/ Ne-a împărțit în două:/ Adunătura de globaliști/ Și răi, așa-zișii extremiști.
(Botezul lui Ilie zis de unii Mesia) După ce ne-a dus în groapă/ Zice-acum că ne ridică./ Măi Ilie, chiar n-ai frică/ Că „intri și tu la apă?”
(Fuga-i sănătoasă) În loc să vorbim de pace/ Noi ne cumpărăm pușcoace/ Însă de ursul am stârnit/ Luăm comisionul și-am tulit!
(A rămas la modă) Erau pe vremi lăutari de „curte”/ Ce cu fraze de lemn te îmbătau./ Drept, de spus ei nu aveau prea multe/ Dar rotunjimi de spate… lustruiau.
(Amintiri din viitor) SARS ne-a îmbogățit pe toți/ Cu vaccinuri, izolete…/ Minune! Azi, alți „viruși hoți”/ Vin odraslele „să-și fete”.
(Partidelor surogat) Toată vechea-adunătură/ Ce de ani ne păstorește/ Pumnul să ni-l bage-n gură/ Este… pohta ce pohtește.
(Epigrama epigramei) Chiar de are dinți de lapte,/ De mușcat, ea mușcă tare./ După cuget, după faptă,/ Mușcătura chiar că… doare!
(Odă filosofală) În slăvi o odă minunată/ Pe Sărăcie îl ridică,/ Iar odele de altă dată/ Uitate în uitare, pică…
(O „vice” destoinică) Terminând-o cu spitalul/ Doamna Oana-și varsă-amarul:/
Căci e pusă pe vânzare/ Toate cât țara mai are.
(Unui mare șef) O dronă dă roată gliei,/ Iar ministrul României/ Aeriana ridică,/ Făr’ de preget, făr’ de frică.
(Unui scriitor) Spune că are operă/ Cum nu are lumea toată./ Altul, o singură bucată/ Ea însă-i capodoperă!
(Trezirea!) Mii de ani virușii au dormit./ Ca un făcut, azi, „iar s-au trezit”/ Să facă uitată omenia/ Readucând pe tron iar… prostia.
(Legea anti-românească) Cu o indecentă lege/ Nu de la Moise venită/ Vru o Iudă să ne lege/ Și o șleahtă troglodită
(Todos e nada) Astăzi eşti tânăr şi-n pline puteri/ Însă, ai uitat că azi nu e ieri:/ Adevărul, chiar de indispune,/ ,,Todos e nada!”- viaţa-ţi va spune.// Succes e viaţa, un veşnic suiş/ Însă şi culmea are…repeziş:/ Adevărul, chiar de….// Ori de ai averi şi case palat/ Şi n-ai azi motiv să fii îmbufnat:/ Adevărul, chiar de…..// Eşti sănătos, nu ştii ce-i o boală/ Dar, de – odată te ia ca din oală:/ Adevărul, chiar de …// Când în jurul tău sunt tot mai puţini,/ Vezi ,,doamna – n negru” căreia te-nchini:/ Adevărul, chiar de….
(Meditaţie) Dus e sistemul anarhic de speranţe/ Înlocuit acum de cel de amintiri,/ Sistem organizat fără de creanţe/ Pierdute pe drumuri lipsite de iubiri.// Timpul îl măsor să văd cum dăltuieşte/ Pe trupu-mi cicatrici şi cute pe obraz./ Mă-ntreb retoric cât inima-mi trăieşte/ Atomul de viaţă, avut-a oare haz?// Hazardul sau destinul, cine a condus?/ Cine m-a-ndreptat din neant către neant?/ Mă-ntreb când noaptea vine ca un văl de sus/ Şi lumina se stinge….totul fi – va dus?
(Testament) Veşnic eu am fost un visător/ Crezând în iubire, în amor,/ Crezând că toţi oamenii sunt buni,/ Oneşti, drepţi, sociabili…nu nebuni.// Visul, ca un fum s-a dus în vânt/ Când am simţit răul pe pământ/ Şi, fiind de vise părăsit,/ Cu voie, mi-am dat obştesc sfârşit.// Ca Lazăr, cel din morţi înviat,/ Spre a fi viu, m-am reîntrupat/ Dar, detestând minciuna, prostia,/ Cătând în noapte…omenia.// Vouă vă las lumea întoarsă/ Ce ura şi mizeria-şi varsă,/ Care trăieşte în minciună/ Apreciind că ,,viaţa-i bună!”// O lume a lui Bosch las vouă/ Ce grotesc trăiţi viaţa nouă,/ Fără principii şi morală,/ Bazată ce-i pe vorba goală.
(Lanul de grâu – Van Gogh) La timpul dat, Semănătorul boabe aruncă/ În adânca brazdă lăsată de cel ce a arat/ Apoi, Soare, nori şi ploi se perindă peste luncă/ De cu zori dimineaţa, până ce noaptea s – a lăsat.// Cu dragoste, zi de zi, ţăranul holda – şi păzeşte/ Alungând stoluri de ciori ce asupra ei se abat/ Sau dacă îşi vede vecinii pândindu-l hoţeşte/ Prefăcându-se că ţarina lor, pustie, străbat.// La ceasul de timp sorocit, vine Secerătorul,/ Iar întregul lan galben, secerat, strâns e la hotar;/ Ciorile, după prada rămasă îşi încep zborul,/ Dar ciclurile vieţii nu se termină în… ,,hambar”.
(Rugăminte) Nimic prea mult, toate cu măsură -/ (Idee ce a domnit odată)/ E mult de-atunci şi vremi trecură,/ Iar azi vechea vorbă-i uitată.// Mă-ntreb Nemesis, oare mai trăieşti/ Tu care pe Narcis pedepsit-ai?/ Eşti oare o scornire din poveşti/ Ce mintea grecilor zăpăcit-ai?// Nu este oare timpul să revii/ Când toate cele, astăzi, sunt pe dos?/ Poţi dreptatea moartă să reînvii,/ Lumea să-ţi închine-al ei prinos?// Cernite sunt toate fără tine,/ Când, toţi te aşteaptă în zadar,/ Când sigur nimic nu merge bine…/ Mă plec rugând: ,,Vino la noi iar!”
(Dialog raţiune – suflet) – Timp îţi găseşti şi pentru mine-acum?/ Aş vrea doar două vorbe să îţi spun…/ – Spune deci ce vrei şi te descarcă!/ – Vezi, te văd plutind ca într-o barcă/ Ce-n hulă este şi-n largul mării./ E noapte târziu. Nu se văd zorii./ Pe toţi îi critici, cu toţi ai ceva./ – Crezi c-o să aprecieze cineva?/ – De vrei să ştii, mă doare undeva!/ Vrei s-o afli. O fac de ruşine!/ – Şi toată asta de unde vine?/ – Din anii trăiţi în tinereţe,/ Care m-au umplut doar de tristeţe…/ – Ce-ai făcut? De ce ţi-e ruşine?/ – Cuibul fricii am purtat în mine!/ – Şi dacă critici, cu toţi ai ceva/ Va aprecia oare cineva?/ – De vrei să ştii, mă doare undeva!/ Simt că sfârşitul nu e departe:/ De el, timpul, nu mă mai desparte…/ De-o fi să plec, să plec cu fruntea sus./ – E ceea ce mai ai azi de spus?/ – Nu sunt eu cel ce-mparte dreptate:/ Cei nătângi au capete plecate…/ – Continui să îi critici! Ai ceva…/ – Eşti azi apreciat de cineva?/ – De vrei să ştii, mă doare undeva!”
Dl Mircea Mocanu, lectorul de astăzi, ne-a obișnuit cu „escaladările” căutând adevărul vieții într-un șir lung de întrebări. Astăzi, cu imaginație, cu intuiție, cu un lexic bogat, cu o sensibilitate melancolică, de la „Meditație” ajunge la „Testament” într-o unică și specifică concluzie: Todos e nada. Cinste lui! Multă sănătate și îl așteptăm la o nouă lectură!
Dnei Safta Leaută îi dorim multă sănătate și o colaborare cât mai lungă”
„Mi-au plăcut cele două creații ale dnei Safta Leaută, fiind în aceeași idee cu dumneaei.
Colegul nostru de cenaclu, dl Mircea Mocanu, ne lansează mai multe epigrame. Așa cum în muzică ruptura de ritm creează impresii muzicale extraordinare, așa și creațiile dumnealui pentru mine sunt deosebite. Dintr-un scriitor cuminte și liniștit, astăzi îl văd în postura lui Thor, care în loc de ciocan folosește cuvântul, lovind cu versurile sale acolo unde este urât.
Nu aș putea să spun care dintre epigrame este mai reușită. Fiecare își găsește locul și momentul potrivit, când trebuie citită.
Cochetând cu frumoasa limbă spaniolă autorul nostru astăzi este un toreador care ne aruncă „Todos e nada”. Ne lasă să subînțelegem că aceasta îl așteaptă pe fiecare.
Neputând să păstreze ritmul de până acum, autorul revine la prima sa dragoste, poezia care oscilează între tristețe, înnegurare și mister. Mă refer la creația Testament
Având în sânge microbul picturii, ni-l aduce în cenaclu pe marele Van Gogh, bineînțeles în interpretarea dumnealui.
Fascinat de personajele celebre Nemesis și Narcis, ni-i aduce în cenaclu și pe aceștia.
Urmează acum o surpriză: autorul se pregătește pentru o creație mai amplă ridicând puțin voalul în Dialog rațiune-suflet. Cred că o să fie o creație foarte interesantă, autorul spunându-ne în ea și alte locuri unde simte durerea. Încep să iubesc creațiile autorului. Cu respect!
În încheiere, cenacliștii de la cel mai tânăr, la cel mai vârstnic, o pupă pe dna Safta Leaută!” (Dan Zanfirescu)
„Lectorul de astăzi, dl Mircea Mocanu, ne face o înălțătoare surpriză, precum Dedal care în labirintul lui Minos a făurit aripi lipite cu ceară, dl Mocanu a făurit astăzi poeme lipite cu tulburările sufletești. ajutându-ne să zburăm prin labirintul complex al existenței. Prin epigramele sale s-a apropiat puțin de soare, dar nu pentru a fi răpus de acesta, ci pentru a culege razele aurii ale revoltei. Dumnealui zboară și aproape de mare, iar în cristalinul ei se oglindește adevărul „Todos e nada”. Fără să se scufunde definitiv în aceasta, îi dezvăluie tainele ce zac în adâncimea-i covârșitoare. Zborul acestui meșter al tainelor, atinge apoi o zonă de echilibru, deopotrivă lucid și morbid.
Vernisajul dumnealui prin văzduhul cugetului se încheie cu dialog între rațiune și suflet, inspirat de François Villon. Și chiar dacă eu nu știu „unde sunt zăpezile de altădată”, știu unde sunt poeziile de altădată, chiar aici în opera domnului Mocanu.” (Alexandru Gabriel Dinu alias Alecsander Dinuenze)
„Observ la lectorul de astăzi, în epigramele și poeziile sale legate de viața cotidiană și de cea trecută uneori, aceeași meditație tristă. Aceasta se referă la împărțirea partidelor politice a căror doctrină au un numitor comun: mințitul, înșelatul, traseismul politic. Unele partide au devenit partide surogat. Noile îndemnuri se dovedesc deșarte în prezent, cum au fost și în trecut. De exemplu: se vorbește de pace, în timp ce-și cumpără pușcoace. Ne-ndeamnă la strâns cureaua în timp ce guvernanții își măresc pensiile speciale. Înainte existau lăutari de curte, acum există lăudători falși.
Altă temă de actualitate a rămas tema SARS, pentru care trebuie să plătim vaccinurile comandate.
Autorul de astăzi ironizează scriitorii cu una sau mai multe opere fără valoare, comparabil cu alții care pot scrie o singură operă devenită capodoperă.
În poezia Todos e nada dezamăgirea tronează, totul este deșertăciune. În final, omul este nevoit să nu regrete toate pierderile și dezamăgirile și să se împace cu „doamna-n negru”.
Filozofia asupra vieții se întâlnește și în poezia Meditație, cu aceeași tristețe „pe drumuri lipsite de iubiri”, întrebarea rămâne: „Atomul de viață, avut-a oare haz?” Întrebarea este: cine a hotărât soarta omului, hazardul sau destinul?
Îi doresc succes în continuare și o notă mai veselă în versuri.
Autoarea epigramelor, dna Safta Leaută este înștiințată de tot dorul pe care îl stârnește lipsa ei din cenaclu. O felicit pentru temele de actualitate tratate și spiritul de observație rămas tânăr!” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 06 iunie 2026, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Dan Zanfirescu. Cei care scrieți, faceți-vă curaj și veniți la ședințele Cenaclului Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat. Nu veți regreta! O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu mult drag!