de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 11 octombrie, Sf. Ap. Filip, unul dintre cei șapte diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Viața bate filmul) Viața bate-n piept tot drumul,/ De multe ori ea bate filmul/ Și la sfârșit, în mod bizar,/ Crucea e premiul Oscar.
(Familie numeroasă) În familie nu strică/ Ca să ai mai mulți urmași,/ Dar vă zic, la o adică,/ Bani de colivă să lași”.
Dl Mircea Mocanu a lecturat patru epigrame, creație proprie:
„(Război hibrid) Rușii în batalioane/ Vin să ne ceară banane,/ Dar cu tocuri și în fustă/ Noi îi alungăm în pustă.
(La modă) Nu se mai spune colonie,/ Ci „teritorii dependente/ Și deci cu Franța-n armonie/ Trăim aste vremuri decadente.
(„Blecaut”) Se-anunță întuneric,/ Dar noi suntem învățați./ În frig, sub cer feeric/ Nicu-a zic: „Vă descurcați!”
(Mentalitate) Ce e astăzi pensionarul?/ Este cel ce doar consumă!/ Să-i închidem deci dosarul/ Și să-l învelim în humă”.
A urmat lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu, cu poemul Pământul. Vă ofer lectura:
„I
Din Haos se spune că tot a început:/ Nimic nu era, dar existau de toate,/ Frumosul asociat cu ceia ce-i urât,/ Bun-rău în toate fiind amestecate.// De-aici Uranus și Geea se născură,/ Iar Eros îi legă în comuniune/ Încât între ei să nu existe ură/ Ci iubire, consens și înțelepciune.// Demetra cu roade a-nzestrat Pământul./ Cea de Geea și Uranus zămislită,/ Pentru lut a creat acoperământul/ Fără a-ncheia aici a ei ursită.// A sa fiică de Hades fu răpită/ Închisă fiind în negrele tenebre/ Din an, jumătate lăsându-se ivită,/ Jumate domnind întunecate umbre.
II
Istețului Prometeu îi veni rândul/ Din lut, pe om însuși să îl zămislească,/ De multă vreme fiind muncit de gândul/ Că acestuia sub soare-i dat să trăiască.// Iar atunci când firul de destin se rupe/ În lutul zămislirii să se întoarcă,/ Dar fără ca sfoara a se întrerupe/ Când Styx-ul străbate a lui Caron barcă.// Iar când de la zei el focul a furat/ Lumină să aducă omenirii,/ Stăpânul zeilor din cer s-a înfuriat/ Dorind să-l supună pe veci chinuirii.// De-o stâncă în Caucaz cu lanțuri l-a legat/ Zilnic pedeapsa lui Zeus să primească:/ Vulturul regal să-i rupă din ficat/ PânʼHercule jocul o să îl oprească.
III
De-atunci, Pământul luminat de stele mii/ Leagăn întregii omeniri a devenit,/ Iar cerul, o mare cortină de făclii/ Revărsatului de zori îi dă bun-venit.// Munții falnici se ridică cu-a lor creste/ Unde vânturi reci și norii pot ajunge,/ Păduri întinse, descrise în poveste/ Cu vârfuri de brazi ce cerul pot străpunge.// Câmpiile, pături verzi precum smaraldul/ Se-ntind până spre dealurile domoale/ Dându-și din plin prinosul și dându-și darul/ Când vântul toamnei ridică rotocoale.// Pânze de păianjen ape desenează/ Reflectând albastrul cerului nalt, sublim;/ Către largul fluviu se învolburează/ Ce nu poate fi oprit chiar de ne silim.
IV
Ușor, vântul adie dinspre coline,/ Firele de iarbă prinzându-se în horă,/ Iar mirosul reavăn vine către mine,/ Parcă mă roagă să mă-ntind, mă imploră.// Pat primitor găsesc în frageda iarbă/ Peste care parcă jucând trec fluturi, doi/ Oprind zborul în aripi raze să soarbă/ Uitând lumea de tină, lumea de noroi.// În sânge, curenții Pământului pătrund/ Și una cu lutul cel cald parcă mă simt,/ Iar în pulsația lui încet mă scufund:/ Mesajul ce-mi transmite, a primi, consimt.// Nu mai îmi simt trupul, nu îmi simt ființa,/ Iar cu bunul Pământ mă aflu contopit:/ Cele auzite ară conștiința,/ Ascultați ce în taină chiar el mi-a șoptit://
V
Adeseori, chiar și în somn încă mai gem/ Căci răni dureroase trupul meu mai poartă./ Dacă amintiri hidoase le respingem,/ Trecutul lor memoria nu ne-o iartă.// Brăzdat sunt încă de vechile tranșee/ Din care miros de moarte se înalță,/ Surzim de-al bombelor onomatopee,/ Strigăte de groază izvorând din ceață.// Din norii cenușii veneau păsări de foc/ Ouă de fier vărsând în al lor falnic zbor,/ Iar iarba nu-mi mai miroase a busuioc/ Ci doar de fum de iperită și de clor.// În roșul sângelui cu trupul îmbrăcat,/ Și-n cântecul fanfarelor de mitralieră/ Mâini și picioare cu schije am îngropat,/ Smulse de război, ciuntite de himeră.
VI
Bubuie, urlă, parcă plouă cu noroi/ Sub roșiaticul disc plâns al tristei luni,/ Iar cei de-acasă fac din morți niște eroi,/ Crezul lor politic fiind crez de nebuni.// Din mine doar ați fost cu toții zămisliți/ Și-n mine, cu toții vă veți reîntoarce/ Însă eu plâng să văd copii neprihăniți/ Sub cruci unde cântă și dansează parce.// De aceia eu către tine am grăit/ Vorba și cuvântul să îmi duci departe./ Trupul ca și sufletul cel neprihănit/ Păcat mare este să îl împingi spre moarte.// Nu mai vreau bube și nu-mi doresc puroi,/ Șuier de obuze și strigăt de moarte;/ Vreau ca tot Pământul să poarte haine noi,/ Războiul, ura fiind vorbe deșarte”.
Poemul Pământul prezentat în șase părți de lectorul de astăzi dl Mircea Mocanu, într-un stil particular, caută să evidențieze erudiția autorului și în același timp se vrea și un manifest, întruchipând voința autorului: „…Nu mai vreau bube și nu-mi doresc puroi,/ Șuier de obuze și strigăt de moarte;/ Vreau ca tot Pământul să poarte haine noi,/ Războiul, ura fiind vorbe deșarte”.
Îi mulțumim pentru lectura de astăzi și pentru participarea la ședințele cenaclului, îi dorim multă sănătate și îl așteptăm la o nouă lectură! Cu stimă!
„Stimatul nostru coleg, dl Mircea Mocanu, explodează în poemul Pământul uimindu-ne cu scrisul său. Pot spune că poemul dumnealui nu este pentru oricine. Când spun acest lucru mă gândesc la tinerii care nu cunosc istoria antică și frumusețile acesteia.
Luând de la Blaga câteva idei, pot spune că dl Mircea Mocanu ne arată și abaza și catabaza, adică și frumusețea spiritului a celor buni, dar și răutatea celor care iubesc catabaza. Autorul este plin de răbdare și ne ia de mână în lumea lui Zeus. Nu știu la care personaj să mă opresc, îmi place și Geea, și zeul Eros și privesc înfiorat la Hades care se plimbă pe cele cinci râuri din Infern, avându-l ca luntraș pe Caron. Versurile vin unul după altul, știința de carte a autorului se desfășoară în frumusețea ei. Îl vedem pe Prometeu sărmanul, îl vedem pe Hercule și undeva în umbră parcă îi văd pe Isis și pe Horus, care cu ochiul său vede cum am ajuns astăzi. Tumultul versurilor cu care începe poemul se liniștește și urmează strofe mai calme, care ne invită la o gândire a timpurilor mai de mult încheiate, dar „ciudat”, autorul nu se poate abține și ne aduce din nou aminte de ce va trebui să ne ferim. Nu merge înaintea primului război mondial deoarece ororile acestuia îl îngrozesc. Amintește de iperită și de gazele otrăvitoare folosite pentru prima dată în război.
Comparațiile pe care dumnealui le folosește sunt uimitoare (și groaznice): mitraliera este o fanfară, iar peste tot pământul sărmanul, este plin de oameni mutilați. Spre sfârșit strofele sunt pline de regrete și de dorințe: nu mai dorește să audă obuzele șuierând, nu mai vrea să plouă cu noroiul aruncat de pământul sfârtecat de bombe, nu mi vrea ca moartea să danseze cu tinerii de mână. Încheie foarte dornic sperând ca pământul să nu mai treacă prin așa ceva. Războiul să fie un cuvânt pierdut undeva în istoria omenirii, departe, departe.
Dle Mircea Mocanu Demiurgul să vă inspire în creație, adică Dumnezeu să vă fie alături în frumoasa dumneavoastră lucrare. Vă mulțumesc!” (Dan Zanfirescu)
„Am rămas uimită de frumusețea cuvintelor folosite în poemul dlui Mircea Mocanu. Știam de Zeus, știam de Prometeu, de Uranus, de Caron și sunt recunoscătoare autorului că mi-i reamintește. De la părinții mei știam de grozăviile războiului. Dl Mircea Mocanu mi le amintește și dumnealui. Din cauza aceasta sunt alături de dumnealui când dorește atât de mult să nu mai fie război. O să mai citesc acasă acest frumos poem. Mulțumesc pentru materialul prezentat!” (Floarea Frățilă)
Sâmbătă, 18 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Dan Zanfirescu. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!