de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 22 martie, Sf. Sfințit Mc. Vasile, preotul din Ancira, Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian (Pomenirea celor adormiți), ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Fuga de la dentist) Mi-a zis să fac gura mare,/ Să-mi facă o de …molare./ Am strâns puternic din buze/ Și din prag mi-am cerut scuze.
(Drumurile noastre toate) Trenule, ești bătrân și obosit,/ Drumul de fier învechit/ Și cu toată garnitura/ Ai încercat arătura!”
Dl Mihail Constantinescu a lecturat la momentul în memoriam: „Se poate scrie o carte despre Măria Sa, profesorul Florea Șt. Costache, însă tot nu ar fi cuvinte care să redea măiestria și profesionalismul acestui dascăl de neuitat. El este viu pentru mine și pentru toți care i-au fost elevi, rămâne un reper pentru dascălii care își respectă nobila profesie, un alt Domnu Trandafir al sfârșitului de mileniu.” Sunt cuvinte ce aparțin lui George Anghel, între timp plecat și el dintre noi. A continuat cu poezia Daruri către voi, autor Florea Șt. Costache din cartea Magistrul din Templul rostirii, autor Traian Gh. Cristea, Ed. Rafet, 2015: „Când plec, vă las iubirea mea întreagă./ N-a fost prea încărcată de noblețe/ Tăcută fără gesturi de tandrețe./ Rămâne fiecare să-și aleagă.// Vă dau speranțele să le aline/ Pe ale voastre cele înșelate./ E drumul greu spre căile-nstelate/ Să-l urci pe puntea dintre rău și bine.”
Dan Aneta Târu Dumitreșteanu a recitat la momentul în memoriam poezia Cuvântul (creație proprie): „Cuvântul ne e strașnic adevăr,/ El e liantul dintre Cer și viață,/ Cuvântul e trecut și viitor/ Înțelepciunea ce ne dă speranță!// Cuvântul e vioara limbii noastre,/ Cu el ieșim în față, ne smerim,/ Cuvântu-i între oameni dăruință,/ Este mireasma ce ne-ndeamnă să iubim!// Cuvântul ne trezește din cădere,/ El ne ridică pe a lumii treaptă,/ Cuvântu-i simfonia din durere./ El face România să triumfe.// Cuvântu-i cel ce leagă în iubire/ Inima mea cu-a ta și Cel de Sus,/ Petalelor de crin le dă de știre,/ Că soarele pe creste s-a ivit.// Să ne păstrăm cuvântu-așa curat/ Ca nația să ne rămână demnă,/ Să nu călcăm nicicând cuvântul dat,/ Poziția în lume să ne rămână fermă!”
A urmat lectorul de serviciu dl Mircea Mocanu, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Clepsidra) Toate se fac la timpul lor,/ Degeaba-mi plâng al meu amor;/ Nisipul din clepsidră – i scurs,/ Iar spre apus al meu parcurs.// Încearcă luna pe sub ram/ Să-mi spună că zile mai am;/ Cerul de metal o – închide/ Cu zăbrelele-i perfide.// Soarele de dimineaţă/ Cearcă să-mi zâmbească-n faţă/ Dar, de niciunde venit/ Un alb nor l-a învăluit.// Concluziile-s deşarte:/ Mai trăieşte doar o parte,/ Scurs nisipul din clepsidră,/ În faţă-mi văd doar o hidră.
(Primăvara) Pe creanga de ploi udată/ Mai atârnă două frunze:/ Deplâng vara-n care – odată/ Susţineau de paingi pânze.// Una – i roşie uscată/ Azi, lipsită de tărie;/ Alta, verde altădată,/ Astăzi, galben – albăstrie.// Mai ţii minte tu surată/ Cum de humă-am fost hrănite/ Şi-am crezut că-s de durată/ Darurile hărăzite?// Galbena, de vânt purtată,/ Răspuns dete cu suspine:/ Ramura-i azi încărcată/ De muguri cu gând de bine…// Chiar de vei sta nemişcată/ Vântul, în zborul lui te-o lua./ Soarta-i neînduplecată:/ Tina ne e astăzi steaua.// Morala:/ După iarna-nverşunată/ Vin şi razele de soare,/ Iar natura-nfricoşată/ Va fi din nou…zâmbitoare.
(Prima zăpadă) Norii strecoară fulgii de nea/ Ce linişte aştern pe pământ,/ Iar pacea mă învăluie-n ea,/ Murdăriei fiindu-i mormânt.// Fisurile-mi din existenţă/ În van eu încerc să tencuiesc;/ Minciuna ne e azi esenţă,/ Dar nu pot să mă obişnuiesc!// Poate doar fulgii de zăpadă,/ Pene de înger, căzând din cer/ Vor mai face lumea să vadă/ Că toate cele pure nu pier.// Aşterne Doamne albul covor,/ Lumină în neguri de suflet,/ Deschide al iubirii izvor,/ Îngroapă-al urii noastre schelet!
(Requiem) Pământul care atâtea poartă/ Îmi va ascunde visuri şi – amăgiri;/ Atunci, liniştită, a mea soartă/ Se va-înconjura cu trandafiri.// Păsările vor cânta iubirea/ Când astrul zilei va luci pe cer,/ Flori nemuritoare, nemurirea/ Sub cerul plumburiu ce scuipă ger.// Iar somnul cel de veci îl voi dormi/ Cu chipul calm, cu zâmbetul amar;/ În linişte, din pace voi sorbi/ Uitând de cele ce sunt în zadar…
(Întrebări) De ce în asta lume este mai mult durere?/ De ce ura, vrajba şi tot ce – i rău nu piere?/ Oare n-au fost de-ajuns secoli de asuprire?/ Când vom atinge noi a noastră nemurire?// De ce mai persistă instinctele primare,/ Iar noi ne comportăm ca odioase fiare?/ Nu avem nici tăria s-o facem precum leii,/ Şi lovim pe la spate,cum o fac mişeii…// De ce oare mai punem şi masca de-nţelepţi,/ Când prostiei stridente, suntem ciraci şi – adepţi?/ De ce tinichele, ce sunt zăngănitoare,/ Nasc azi întregi psihoze, iar sublimul moare?// …Nu am răspunsul încă…vă las să – l căutaţi,/ Şi treceţi pe la mine, de cumva, îl aflaţi!
(Timpul) Clepsidra curge fără încetare/ Vrând parcă timpului să-i dea de veste/ Că fiece secundă care moare/ A devenit acum simplă poveste./ Că cele ce-a creat frumos în urmă/ Iată, astăzi de riduri sunt săpate,/ Iar bolile hidoase vezi cum scurmă/ În trupul care abia se mai zbate./ Pruncii, care voioşi zâmbeau odată/ (Apăsaţi de nisipul ce-i deja scurs)/ Trăiesc azi într-o lume deformată:/ E capăt de drum, sfârşitul de parcurs.// Dar, timpule, spre a ta disperare/ Să ştii: Iubirea mea dintâi nu moare!
(Visul) Îmi zboară gândul către tine,/ (Mai repede decât albul nor/ Purtat de vânturi reci, haine)/ Ducându-ţi ofrandă al meu dor./ În vise mi te văd aievea:/ Albă-mi apari în întuneric/ Când noaptea zgârie-n cercevea,/ Iar tu, parcă-mi zâmbeşti himeric./ Cu drag în braţe eu te-aş strânge/ Ca un fur, furându-ţi un sărut,/ Dar chipul tău, fără de sânge/ Mă priveşte lung, trist şi tăcut.// Trezit din visul meu bizar,/ Din suflet cad picuri de amar…”
Lectorul de astăzi, dl Mircea Mocanu ne prezintă o lecție despre viață. Când nisipul din clepsidră este aproape de sfârșit, viața ne apare ca un film. Titlurile poeziilor reprezintă expresia momentelor care eșalonează viața, meditația poetului (o sarcină deosebită), caută să ne prezinte, să ne facă să înțelegem viața, atât intimă cât și socială, dar multe întrebări rămân fără răspuns. Îi mulțumim pentru aceste momente de meditație și îl așteptăm la o nouă lectură.
„Aș începe cu o afirmație a lui Marin Sorescu: „Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată arta la un loc nu ustură însă așa de tare ca poezia” și încă una: „Poezia este revelația creației lui Dumnezeu în eul liric al artistului” a lui …Vasile Ghinea. Versurile audiate ne descoperă un poet cu real talent, mistuit de eternele probleme ale umanității: trecerea ireversibilă a timpului (laic motivul Clepsidra), deșertăciunea tuturor lucrurilor, iubirea, destinul implacabil, meschinăria lumii contemporane, încheierea călătoriei noastre pe acest pământ, durerea, istoria (secoli de asuprire). În mijlocul acestor angoase există totuși o speranță: „Iubirea mea dintâi nu moare! (Timpul)” Fiecare poezie este o ipostază a existenței poetului: dimineața când soarele vrea să-i zâmbească, primăvara cu motivul frunzei a cărei existență este efemeră, căderea zăpezii, drumul spre veșnicie (Requiem). Poezia Întrebări, căreia iar sta mai bine la urmă, este o glosă în care revin toate problemele dezbătite. Timpul este o reluare, un anacolut al primei poezii, Clepsidra. Visul este o evadare în oniric, o evadare în mrejele primei iubiri. Toate poeziile se remarcă prin varietate de mijloace lexicale prozodice și stilistice (epitete, comparații personificări, inversiuni, sentințe). Poetul trăiește intens aceste stări folosind mai ales persoana întâi. Remarcăm picturalul, pentru că pictura este poezie, jocul cromatic din poezia Primăvara: „Una-i roșie uscată/ Azi, lipsită de tărie;/ Alta, verde altădată,/ Astăzi, galben – albăstrie.” Starea psihică a creatorului este melancolia iremediabilă, dezvăluind imposibilitatea revenirii.” (Mihail Constantinescu)
„După audierea grupajului de poezii lecturat de scriitorul Mircea Mocanu, afirm, încă o dată, că autorul versurilor audiate este un reprezentant de seamă al literaturii râmnicene. Ca și proza pe care ne-a prezentat-o în cenaclu și poezia semnată Mircea Mocanu are o înaltă valoare artistică. Autorul abordează diverse teme și motive literare, pentru a-și exprima ideile și sentimentele sale față de lumea înconjurătoare, punându-și în versuri durerile, gândurile și dezamăgirile. În poezia Primăvara cele două frunze care au mai rămas pe creanga unui copac în urma trecerii iernii, ne reamintesc, prin dialogul lor, că totul este venit din pământ și ne întoarcem în pământ. Trecerea ireversibilă a timpului o regăsim în poeziile Primăvara și Clepsidra. Frământat de un sentiment de ură, care a cuprins parcă întreg pământul, autorul în poezia Întrebări vine cu o serie de interogații retorice cu dorința de a afla răspuns la tot ce îl frământă: „Oare n-au fost de-ajuns secoli de asuprire?” …„ De ce oare mai punem şi masca de-nţelepţi…” Mulțumesc dlui Mircea Mocanu pentru momentul liric pe care ni l-a prezentat și îi doresc forță și inspirație pe mai departe.” (Aneta Târu Dumitreșteanu)
„Astăzi am avut plăcerea, bucuria de a asculta vocea poetului Mircea Mocanu în cadrul Cenaclului literar Alexandru Sihleanu. Este o poezie în care cuvintele sunt bine alese, într-o construcție solidă în care se poate vedea o viziune filosofică asupra timpului sau a vieții omului, într-o exprimare metaforică, după cum se vede din titlurile poeziilor. Ca cititor, aceste poezii te fac să meditezi asupra multor aspecte pe care le parcurgem de-a lungul vieții. Este o temă predilectă pe care o abordează în scrierile sale și anume probleme de ordin filosofic și analiză asupra momentelor din viața socială. Drumul ales este foarte greu de parcurs, necesitând un deosebit efort artistic din partea poetului. Îi mulțumim pentru prezența în cadrul cenaclului cu aceste poezii, care ne-a captivat atenția și așteptăm să mai vină cu astfel de poezii, cu aceste teme.” (Adrian Câmpeanu)
Sâmbătă, 29 martie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl col. Mihai Doina. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!