de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 20 septembrie, Sf. Mari Mc. Eustație și soția sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie și Teopist, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Unui parlamentar) Și-a pus masca pe figură,/ Nu pentru balul mascat./ Să nu intre musca-n gură/ Când l-apucă vreun căscat.
(La biserică) Dă năvală câte-o babă/ Să pupe popa pe barbă./ El face mărunt din buze,/ Dar nu poate s-o refuze.”
Dl prof Mihail Constantinescu a lecturat la momentul in memoriam din volumul Cei trei magnifici apărut în anul 2002, sub egida Uniunea epigramiștilor din România, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, în seria „Epigrama 2000”, ediție de George Corbu, George Zarafu și Mihai Sălcuțan, Epilog de Ion Pavelescu: „Privind la cei câțiva cu ticuri/ Pe care pana mea-i urzică,/ Posteritatea o să zică/ C-am pierdut vremea cu nimicuri.”
A urmat lectorul de serviciu, dna prof. Aneta Țâru Dumitreșteanu, cu un grupaj de poezii și un capitol din volumul Cum am descoperit piatra mea filozofală. Vă ofer lectura:
(RECUNOŞTINŢĂ) Lui Gheorghe Munteanu Murgoci/ Fire sclipitoare, minte de argint,/ Ai venit pe lume în drum, călătorind/ Între două lumi frumoase:/ Munte, deal, Bisoca, plai,/ Delta Dunării, un rai./ În ţărână te-ai jucat,/ Multe lucruri ai aflat./ Ai pătruns solul adânc/ Şi ai calculat în gând/ Tot ce-ascunde acest pământ:/ Minerale, roci, tezaur,/ Pânză getică şi aur./ Tu, Murgoci, născut pe drum/ Nu te-ai lăsat nicidecum/ Cu voinţă ai cercetat,/ Plaiul nostru-n lung şi-n lat/ Şi ne-ai vorbit foarte clar/ Despre un nou mineral./ Lotritul l-ai botezat/ Şi pe hartă l-ai plasat./ Geolog cu suflet mare,/ N-ai în lume-asemănare!/ Ai cercetat văi şi lunci,/ Faimă ţării să-i aduci./ Rezerve de chihlimbar,/ Ai trecut în inventar/ Zi şi noapte ai muncit,/ Chiar şi-o hartă-ai tipărit/ Despre soluri, minerale/ Tot ce România are./ Ai predat prin facultăţi/ Lecţii grele ample hărţi,/ Bazele geologiei/ Le-ai scris în tipografie/ Şi-ai făcut să strălucească/ Inteligenţa românească./ Ne eşti fală României/ Şi succes geologiei/ În Europa şi-n lume,/ Ai ridicat ţara pe culme./
(SLAVĂ SFINTEI ANA) Ai fost femeia timpului de-atunci,/ Alături de Ioachim, Tu ţi-ai dorit doar prunci,/ Din tinereţea vieţii ţi-ai dorit copii,/ Să te mândreşti cu ei, în braţe tu să-i ţii.// Cu lacrimi grele de argint, cuminte/ La Domnul Dumnezeu, Tu te-ai rugat fierbinte,/ Să-şi dea un prunc, de-acela cu blândeţe,/ Să-ţi fie blând toiag la bătrâneţe.// Timpul trecea, făceai şi fapte bune,/ Îmbătrâneai, sperând s-apară o minune/ Domnul te-a auzit şi ţi-a slăvit credinţa/ Şi-atunci la bătrâneţe, ţi-a împlinit dorinţa.// Maria, pruncul tău adus-a pe pământ,/ Mântuirea noastră, prin pruncul ei Iisus./ Maică Sfântă Ană Tu printre sfinţi eşti mare/ Îţi datorăm iubire, respect şi închinare.
(MENUETUL TOAMNEI) Pe aleile frunzelor ruginii/ se plimbă/ tristeţea zilelor de toamnă./ Printre crengile pomilor din livadă/ o melodie dulce/ leagănă frunzele muribunde,/ care vor părăsi curând ramurile/ pentru totdeauna./ E menuetul toamnei triste/ Pomii dezgoliţi/ le vor jeli îndelung, zi şi noapte,/ când crivăţul/ le va zgâlţâi coroana/ împovărată de albul zăpezii,/ când iarna va îngropa în frig/ frumuseţea grădinii.
(NI-I VIAŢA SCOASĂ LA MEZAT) Din lutul ţării ţâşneşte-un vaiet surd,/ Un vaiet plin de sânge, un vaiet care strigă,/ Iar zvonul că ne pierdem este crunt,/ La luptă România ne obligă.// Vândut-au şerpii ţara bucată cu bucată,/ Izvoare şi păduri şi doruri de-altădată,/ Se răsucesc în groapă ai noştri duşi părinţi,/ Ei, ce-au purtat războaie şi-au fost ca nişte sfinţi.// Din cântul ciocârliei ni se aşterne jalea,/ N-a mai plouat demult, ni s-a uscat şi valea,/ Din scâncet de copil, ne râde sărăcia,/ Se bat în săbii norii, se-apropie urgia.// Ni-i astăzi viaţa scoasă la mezat,/ Ne-a părăsit şi bucuria de-altădat./ Gustăm smeriţi amarul greu din pâine,/ Ne frământăm pierduţi, la ziua cea de mâine.
(CHEMARE) Hai, vino iar în liniştea pădurii,/ Acolo unde ne-ntâlneam ades,/ E locul,unde-am putea să zidim urii,/ Pe veci o temniţă şi-un crez.// Mă-ngroapă aşteptarea nesfârşită,/ Mă învelesc în rugă şi te-aştept,/ Că s-a trezit speranţa adormită
Şi sufletul îşi cere azi un drept.// Înfrigurat ai colindat prin lume,/ Zdrobit de rele şi de viaţă frânt,/ Fără să ştii că ţi-a rămas acasă,/ Tot ce ţi-a fost mai drag pe-acest pământ.
(APARE LUMINIȚA DE LA CAPĂTUL TUNELULUI) Mă întorc acasă la noi. Pe soră-mea Maria a dat-o tata să învețe croitorie, la doamna Marioara Caprițopol, soția învățătorului, care venise, nu demult, din pușcărie. Fusese complice cu partizanii anticomuniști din munții Vrancei și nu mai avea voie să profeseze ca învățătoare, așa că se luase de croitorie, învățase și practicase în anii de pușcărie…. O să vă povestesc și despre lupta partizanilor anticomuniști din ținutul Vrancei într-o altă carte. Învățătorul N. Caprițopol a avut un rol deosebit. A fost un erudit, un politician, ce nu-i lipsea carisma, cum zicem noi acum, ca și preotul Parohiei Lăstuni, Popescu, zis Popa Scai. Unde erau ei și atmosfera se încălzea, că veneau des în casa noastră: băieții lui Popa Scai, Gicu și Bicușor erau buni prieteni cu frații mei mai mari… Totuși, cel mai înverșunat anticomunist și activ partizan din zona noastră a fost Gheorghe Militaru, din Motnău, care era învățător la școală la Tinoasa. De acolo, din ușa școlii l-au înhățat securiștii. Stătea în pragul ușii și supraveghea elevii ce se aflau în recreație, după cum îmi povestea mama, că și el, cu toți frații lui, erau finii noștri…
Acum ieşise la horă Maria, și-i făcea tata toate plăcerile. N-am înțeles niciodată de ce a iubit-o pe ea cel mai mult… La fiecare sărbătoare, o înnoia, îi cumpăra rochie și pantofi, toate frumoase, deosebite, de rămâneau toate fetele de la horă cu gura căscată. Timpul trecea, eu eram cea mai muncită, că soră mea, își punea o pătură pe sârma de rufe de pe veranda mare a casei și se făcea că lucrează la mașină câte ceva… Avea mama o mașină de cusut marca Synger, care strălucea de frumoasă ce era, cu patru sertare, să tot coși la ea…
Timpul trecea peste mine, dar gândul de la școală nu-mi fugise din minte… Nu știu cum, mă trimite mama într-o dimineață, în centru, să mai cumpăr câte ceva de la magazin, să trec să iau pâine, dar face ea socoteala la bani și vede că nu aveam de ajuns așa că-mi spune:
– Du-te pe la Poștă, la ora asta îl prinzi acolo pe taică-tu. Cere-i niște bani, spune-i că eu atât am avut.
Mă îmbrac eu frumos, repede și plec. Ajung la poștă, intru în lăcașul postașilor, întreb de tata, dar unul dintre factori îmi spune să-l caut la diriginte, în cabinet. Traversez holul trec pe la centrală, unde lucrau fetele și ciocănesc la șef. Intru, dau cuviincios „bună ziua” și întreb de tata, la care șeful îmi spune că n-a fost pe acolo, iar când să ies, mă oprește și mă întreabă:
– Neta, stai, nu pleca, spune-mi și mie cum te descurci la liceu că nu te-am mai văzut?
– Nu sunt la niciun liceu, domnule Dinescu, îi răspund eu, uitându-mă fix în ochii acestui om, care, știam că mă apreciază, deoarece mă chema cu ani în urmă, când erau ei plecați, să stau cu Magdalena, singurul lor copil, când era prin clasele mici, să o ajut să-și facă temele.
– Nu se poate, de ce, ai picat la examen? Nu, nu se poate asta, erai prea bună!…
– Nuuu, nu m-a lăsat tata la examen, n-am dat examen, înțelegeți?
– Asta e prea de tot, ia cheamă-l, te rog aici, spune-i că trebuie să vorbesc cu el!
Ies, îl găsesc pe tata, care revenise de nu știu unde, între timp, și-i spun că-l cheamă șeful. După ce ne invită să stăm pe canapeaua lungă din biroul acestuia, domnul, tușește, se uită la tata, apoi la mine și zice:
– Ascultă, nea Țârule, de ce nu-i copila asta la școală, de ce n-ai mai dat-o la liceu?
Tata a oftat, m-a privit și el cu o oarecare jenă și i-a răspuns:
– Domnule Dinescu, nu vedeți ce vremuri trăim, dumneavoastră nu știți de câte ori am fost eu chemat și reținut la Miliție, nu știți ce persecutați sunt copiii de chiaburi prin școli, taxe și apoi dacă am retras-o pe Aurica, am zis că n-are rost să mai dau vreuna la școală, că ce fac cu pământul, cine să-l muncească, e al lor, de la părinții mei adoptivi…
– Eu știu că ai greutăți, știu tot, dar nu trebuie să sacrifici viitorul copiilor, mai ales că fata era premiantă, păcat! Nea Țârule, dumneata știi că bate colectivizarea și la ușa dumitreștenilor, un an, doi și gata, vei rămâne și fără pământ…
– Nu cred, la noi e zonă de munte, nu se prevede în planul lui Ceaușescu să se colectivizeze zone cu asemenea relief, doar citesc și eu ziarele, ce naiba….
– Să dea Domnul să fie cum zici d-ta, dar până una-alta m-am gândit eu la a drege pe cât se poate, ce ai stricat d-ta.
– Ce să mai dregem, am greșit, am greșit, o trăi și ea ca toți ceilalți!…
― Uite cum facem, trimiți fata o lună să facă practică, aici la Poștă, cu fetele de la centrala telefonică, nici nu-i trebuie mai mult că-i deșteaptă și învață repede. Cum împlinește 16 ani îi dăm post, o numim telefonistă la unul dintre Oficiile Poștale, că, sigur se mărită vreo telefonistă sau pleacă în alt raion și-i dăm fetei serviciu. Îți place aici la telefoane Aneta? îmi zice șeful, uitându-se atent la mine, apoi la tata care se mai luminase puțin la față.
― Daaa, îmi place! sigur că-mi place, răspund eu, uitându-mă cu coada ochiului spre tata.
Contrar așteptărilor mele, tata a fost de acord, am mers la Poștă vreo lună și jumătate, știam tot și când aveau telefonistele vreo problemă de rezolvat, puteau lipsi că eu eram acolo și le suplineam. Dirigintele mă lăuda tot timpul și fetele îmi dădeau bani cu care eu îmi cumpăram câte ceva de îmbrăcat și eram bucuroasă Au venit sărbătorile de Crăciun, au trecut și câșlegile și în seara de Lăsata secului de Paști, mare bal și horă la Palat, muzica lui Costică Iepure, continuatoarea lui Tudor. Mă, cântau ăștia de se zguduia comuna, nu alta și pe cel mai necăjit om îl înveselea. O arvunea din vreme directorul de cămin, profesorul Vasile Crângașu. Venea lume multă, din toate satele comunei. Eu, în seara aceea tocmai ieșisem din tură, înlocuisem pe Leana, Leana Stănilă, verișoară de-a doua cu mine, fata lui nea Stan, brutarul, care avusese o treabă la Râmnic. După ce am dat în primire Caterinei, apare pe ușă Leana, gătită de bal însoțită de un grup de băieți. Toți veseli, printre ei, unul pe care eu nu-l văzusem niciodată, îmbrăcat militar. S-au rezemat toți de balustrada ce despărțea locația în două. Deoparte biroul nostru cu centrala pe peretele dinspre miază-zi și cealaltă parte, unde rămâneau persoanele ce veneau la poştă să dea telefon de la cabina telefonică fixată în colțul de NE al locației, să trimită telegrame, recomandate, mandate poștale… Ne-au salutat băieții, unul a făcut o comandă telefonică, iar cel militar a luat-o de mână pe Leana și au ieșit în holul mare spre ieșirea din Poștă. După câteva minute au revenit și când eu mi-am luat geanta și haina din cuier să mă îmbrac pentru a pleca acasă, Leana îmi zice:
– Ce faci mă, te duci acasă, nu mergi și tu cu noi la bal?
– Ce să caut eu la bal, voi nu știți eu n-am ieșit la horă!…
Băieții s-au uitat unii la alții, au zâmbit și, unul dintre ei, băiatul fierarului din Roșcari, plecat la Facultatea de Teologie a zis:
– Da, măăă, voi nu știți, Neta are pe soră-sa, Maria și, Ștefan Țâru n-o scoate la horă până nu se mărită soră-sa… I-am zis eu când a adus ziarul, Scânteia, lui tata și știți ce mi-a răspuns „Ce mă, eu sunt Hîrciog, (așa era poreclit un om f. sărac care avea cinci fete, care mai de care mai frumoase, de se băteau flăcăii să joace cu ele la horă și la bal, dar de măritat nu se măritase niciuna așa că cea mare avea vreo 25 de ani și cea mai mică de-o seamă cu mine) să scot patru fete la horă, să aibă răbdare, Maria are 18 ani, o mărităm anul ăsta, că pețitori are destui… pe urmă iese ea, are timp!”
Băieții se uitau, când la mine, când la Gore (Grigore) al lui Feraru, pe care l-am mai văzut de vreo câteva ori, nu s-a mai întors în sat și peste ani am auzit că a dat peste el o boală grea și a murit tânăr. Ce băiat deștept era! Și frumos, deosebit de ceilalți, dar tata n-ar fi cutezat să mă mărite după el că era băiat de fierar, om sărac… Le-am spus băieților că nu pot să merg cu ei la bal, m-am îmbrăcat și când am vrut să ies pe ușă, flăcăul militar s-a așezat zâmbind cu spatele în ușă și mi-a zis:
― Nu pleci acasă, vei merge cu noi, cu Leana și acolo vei găsi și pe Maria. N-o să zică nimeni nimic, vorbesc eu și cu tatăl tău mâine!
Ne-am mai ciorovăit noi puțin și Leana m-a luat de mână și amețită de argumentele lor; precum că nu se poate ca o fată ca mine să nu fie lăsată să meargă la bal, că unele abia împlinise 14 ani și erau în horă, iar eu împlinisem 15 înainte de Crăciun, am luat-o la vale spre Căminul Cultural, alăturându-mă grupului. Am intrat în salon cu grupul, care s-a instalat în fundul sălii, sub cabina din perete, de unde se derulau filmele, că acolo era locul lor, al ăstora cu serviciu, studenți și elevi de liceu în anii terminali. Am stat puțin cu ei, dar simțeam că toate privirile erau ațintite asupra mea și mă simţeam oarecum vinovată de ceva, așa că, cu inima cât un purice, am plecat s-o caut pe mama și pe soră-mea. Era pauză și multă lume ieșise afară să se răcorească după dans. Când m-a văzut mama, a înlemnit și mi-a zis în șoaptă „ce-i cu tine, o să avem scandal cu taică-tu, că nu știe, dar acum stai aici lângă mine și vom pleca mai devreme acasă!”, dar Maria s-a uitat la mine ca la o străină. După câteva minute de pe scena din capătul celălalt al salonului, muzicanții au început o nouă melodie de horă și tinerii și-au invitat fetele și hora s-a încins. Eu priveam cu admirație tot ce vedeam că era pentru prima dată și tare aș fi jucat și eu, că știam toate dansurile populare, dar nu se putea, nu aveam voie, așa că am stat liniștită lângă mama. A început dansul următor, un tangou… Pe soră-mea a invitat-o un flăcău care tot venea și o lua de acasă, unul Gheorghiță al lui Stroie Chiru din Siminoc, un sat mai îndepărtat al comunei, așezat la poalele pădurii. O iubea Gheorghiță pe Maria, dar și ei îi plăcea foarte tare de el că era un băiat frumos, așezat, cuminte și bine crescut. Au venit părinții lui în pețit, cu sticla cu rachiu legată cu fir roșu, dar tata le-a zis că nu dă el fata în Dealul Siminocului, că n-are elicopter să se ducă s-o viziteze, așa că băiatul s-a lipsit, că nu putea trece peste părinți și s-a însurat până la urmă tot fără logodnă, că nici viitorii socri nu au fost de acord să-i dea fata. Floarea, viitoarea nevastă era un copil, s-a îndrăgostit fulger de Gheorghiță și a fugit cu el, fără voia părinților, dar i-a împăcat până la urmă, Neculai Vlăsceanu, tot un om bogat al comunei și căsnicia lor a fost una model.
Când stăteam eu așa pe gânduri și priveam la cei ce dansau, mă trezesc, că se apropie de mine băiatul militar, Costică, îmi spusese pe drum spre cămin cum îl cheamă. Face o reverență în fața mea și-mi zice politicos „Domnișoară vă rog să-mi oferiți acest dans!” Eu m-am uitat timidă și la el și la mama, i-am spus că încă nu dansez, dar mama, cunoscând băiatul, la a doua invitație m-a îndemnat să mă duc. Tremuram de emoție și dansam de parcă mă făcuse mama dansând… Am mai fost după aceea la câteva baluri dar acea seară a fost minunată, de neuitat pentru mine. După ce am mai dansat cu Costică încă un dans, Costică al lui Gheorghe al lui Tudor din Giurcari, om bogat și gospodar despre care mi-a vorbit mama după aceea, spunându-mi că, dacă mă invita să dansez un Terchea-Berchea, nu mă lăsa. În continuare m-au invitat la dans și alții băieți ce mă cunoșteau de la Poștă. Dintre aceia din acea seară cu care am dansat mi-a rămas în minte Gore, da, ce băiat deosebit, plin de maniere, nici nu ziceai că-i băiat de fierar… A mai venit după aceea pe la Poștă și-mi citea niște poezii minunate scrise de el… și-mi spunea că, dacă mă încadrez la Poștă să vin la Râmnic să fac liceul și el mă va ajuta. Nu s-a întâmplat, căci venea rar acasă și în anul următor drumurile ni s-au despărțit. Veți vedea de ce…
Am plecat mai devreme acasă, înainte de a se termina balul, că soră-mea Maria doar că nu plângea de supărată ce era… Cu mine n-a vorbit vreo câteva zile decât în silă, până a potolit-o tata, care m-a surprins că nu m-a certat, cum făcea de obicei, când mă mai duceam la câte un film, când venea caravana în comună. Ce-i spusese mama nu știu, cu cine mai vorbise că am intrat în postul paștelui și când s-au apropiat sărbătorile ne-a înnoit pe amândouă la fel, cu nişte costume făcute la comandă, la nea Mitică Stănilă, croitor de lux, pantofi și rochii deosebite și gata, ne duceam amândouă la horă și la bal fără să ne dușmănim. Aparent, totul era bine la noi în familie și abia așteptam să treacă vara, să împlinesc 16 ani și să iau serviciu la Poștă, toate telefonistele aveau doar gimnaziu, nu se cerea mai mult.”
Lectorul de astăzi, dna Aneta Țâru Dumitreșteanu, a prezentat cinci poezii, într-un stil particular, ce o reprezintă, cu o tematică diversă. Un omagiu adus savantului Gheorghe Munteanu Murgoci, a cărui activitate științifică cuprinde studii de mineralogie, geologie, petrografie și care se pare, s-ar fi născut în căruță pe drumul transhumanței, munții Buzăului spre Brăila. Un alt omagiu este adus Sfintei Ana, căreia Dumnezeu i-a îndeplinit rugămintea de a avea copii și i-a dat pe cea care va fi Fecioara Maria, mama Mântuitorului Iisus Hristos. Un menuet, după cum spune titlul, este închinat toamnei, ceea ce pare anotimpul plăcut autoarei. Ni-i viața scoasă la mezat este o poezie dureroasă, după cum descrie autoarea viața timpului de azi din România. Momentul liric se încheie după cum spune și titlul, cu o chemare, o poezie nostalgică, o poezie a regretelor. Proza prezentată face trimitere la adolescența autoare, dar nu lipsesc accentele social politice ale timpului descris. Îi mulțumim dnei Aneta Țâru Dumitreșteanu pentru lectura de astăzi și o așteptăm la o nouă lectură!
„Lectorul de astăzi, dna Aneta Țâru Dumitreșteanu, ne-a prezentat poezii cu dedicație. Poezia Slava Sf. Ana este un omagiu adus mamei Fecioarei Maria. Pe scurt, este prezentată viața Sf. Ana doritoare de a avea copii, la care i s-a îndeplinit această rugăminte către Dumnezeu prin faptele sale bune, aduse prinos de-a lungul vieții slavei lui Dumnezeu. Fiind născătoare a viitoarei mame a lui Iisus Hristos, merită cu prisosință „iubire, respect și închinare.”
Menuetul toamnei cuprinde un aspect pictural al unui tablou de toamnă: „frunze ruginii”, „melodie dulce”, „crivățul”. Toate acestea sunt însoțite de tristețe, de ploile de toamnă, de căderea frunzelor ruginii, specifice ultimei luni al acestui anotimp.
Poezia Ni-i viața scoasă la mezat este creată de o antiteză. Pe de o parte „Din lutul țării, țâșnește un vuiet surd”, acesta fiind limbajul strămoșilor plecați din lumea noastră, iar pe de altă parte, la suprafața pământului domnește jalea contemporanilor. Aceasta este determinată de vinderea țării „bucată cu bucată”. Această jale este însoțită și de sărăcie, izvorâtă din lipsa ploii. Oamenii caută soluții, așa cum spune autoarea „gustăm smeriți amarul greu din pâine./ Ne frământăm pierduți la ziua cea de mâine.”
Poezia Chemare este o nostalgie exprimată în versuri. Aceasta este un dor după liniștea pădurii, după o iubire trecută. Legile nescrise ale vieții duc adesea la despărțiri dureroase de locurile natale și de oamenii cunoscuți. Îi doresc autoarei succes în creație și o așteptăm la o nouă lectură.” (Georgeta Iuga)
„Am audiat câteva poezii și o proză aparținând dnei Aneta Țâru Dumitreșteanu. Una dintre poezii, Recunoștință este dedicată lui Gheorghe Munteanu Murgoci, om de știință eminent, cu contribuții deosebite în promovarea mineralogiei, cu referire la județul Buzău. Am vizitat Muzeul chihlimbarului de la Colți și am remarcat frumusețea deosebită a pieselor. De fapt, Gheorghe Munteanu Murgoci a avut aplecare spre geologie, deși a avut pregătire matematică. Este un lucru demn de laudă, elogierea acestui savant care își are origine în jud. Buzău.
Slavă Sf. Ana se dorește a fi o odă care aduce în memorie imaginea bunicii dinspre mamă a Mântuitorului Hristos și o străbunică a lui Iisus Hristos, Miriam.
Menuetul toamnei conține evocarea acestui anotimp căruia foarte mulți scriitori i-au dedicat versuri, ceea ce impune o viziune proprie din partea fiecărui autor.
Ni-i viața scoasă la mezat reflectă meschinăria timpului în care trăim, surprinsă bine de lector. Ideile din această poezie revin în poezia Chemare, care expune zbuciumul, frământările contemporanilor care au de suferit. Din ambele poezii răzbat accente de critică vehementă a celor care ne-au pus țara la vânzare. Poeziile se adaugă mai multor creații de acest gen, întregind atitudinea celor care avem de suportat aceste privațiuni.
Proza pe care am audiato și care prezintă mai multe asemănări cu o lucrare citită mai de mult, debutează ca un memoriu amintind de învățătorul Nicolae Caprițopol, care își are mormântul în același loc cu învățătoarea mea Radu Tudora și care este vecin cu locul nostru de veci. Este o notă de autenticitate pentru autoare. Îi ofer o bilă albă pentru autenticitate. Am citit despre rezistența anticomunistă mai multe cărți, acțiunea uneia dintre ele se petrece chiar la Dumitrești și la Penitenciarul Râmnicu Sărat. Remarc aducerea în amintirea noastră a eroilor luptei anticomuniste. Lăudăm demersul autoarei care îmbogățește astfel literatura ce evocă lupta anticomunistă. O mai așteptăm, mai ales cu literatură evocatoare a luptei anticomuniste.” (Mihail Constantinescu)
„Lectorul de astăzi, dna Aneta Țâru Dumitreșteanu ne-a prezentat un grupaj de poezii pe diferite teme. Versurile sunt scrise în stil tradițional și rimă împerecheată.
Poezia Recunoștință este dedicată savantului Gheorghe Munteanu Murgoci căruia zilele acestea i s-a dezvelit un bust la Râmnicu Sărat.
Poezia Menuetul toamnei este dedicată anotimpului toamna, pe care se pare că autoarea o îndrăgește cel mai mult.
Mi-a plăcut capitolul lecturat din romanul Cum am descoperit piatra mea filozofală. În acest fragment autoarea relevă amintiri din perioada adolescenței, romanul fiind realizat cu tentă autobiografică. O felicit pe autoare pentru tot ce a scris!” (Floarea Frățilă)
„Dna Aneta Țâru Dumitreșteanu ne-a citit astăzi cinci poezii cu tematică diferită, prima poezie Recunoștință este un omagiu adus marelui savant Gheorghe Munteanu Murgoci.
A doua poezie citită Slavă Sf. Ana, este o poezie religioasă.
Menuetul toamnei este scrisă în stil bacovian.
Ni-i viața scoasă la mezat este o poezie cu caracter social și autoarea a dorit să exprime deziluzia lumii de astăzi.
Ultima poezie Chemare este nostalgia timpului care trece iremediabil.
Referitor la proză, fragmentul pe care doamna ni l-a prezentat astăzi, reprezentând un capitol din cartea Cum am descoperit piatra mea filozofală, reprezintă o filă din viața autoarei.
O felicit pe dna Aneta Țâru Dumitreșteanu pentru lectura pe care a făcuto astăzi și aștept ca să citească și alte elemente de viață proprie din volumul doi al romanului din care a citit astăzi!” (Adriana Plugaru)
Sâmbătă, 27 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Mihail Constantinescu. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!