de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 16 august, Aducerea Sf. Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei și sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; Sf. Mc. Diomid, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Scap mai ieftin) Soția mea, tânără fată/ Mi-a dat fasolea cam nefiartă/ Și uite-așa, în aceste faze/ Scutesc factura de la gaze.
(Fără acte, nu se poate) Nu este niciun secret./ Nici în groapă, ține minte,/ Nu intri fără bilet/ Chiar dacă ești președinte”.
Dl prof Mihail Constantinescu a lecturat la momentul in memoriam din revista Glas râmnicean, nr. 83-84 martie 2021, comentariul lui Liviu Nicolae (Dumnezeu să-l odihnească!) la volumul Angel, autoare D. Carmen: „Lumea artistică a creatorilor trebuie încurajată pentru a da încredere și elan autorilor tineri. Este și cazul de față, prin autoarea romanului contemporan D. Carmen, nu se află la un debut literar, ci deja la a patra apariție editorială.
Cartea în sine este un roman al adolescenței sau a tineretului adult (n. a.), similar în literatura română fiind „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade și „Hronicul și cântecul vârstelor” al lui Lucian Blaga, se adresează vârstelor de generație tânără – adolescentine, iar celor vârstnici pentru luare-aminte în conduita lor zilnică în relațiile lor cu membrii familiei și cu societatea. Geneza operei literare consistă în plasarea conținutului de idei peste Ocean, în marele oraș New-York, în vreme zilelor noastre”…
A urmat lectorul de serviciu, dl Mihail Constantinescu, cu odă, tablete și epigrame. Vă ofer lectura:
„(Adormirea Maici Domnului) Soarele pe cer răsare/ Într-o zi atât de sfântă/ Cântă dealuri și ponoare/ Și întreaga fire cântă.// Azi răsună imnuri sfinte/ Și în cer și pe pământ/ Fiindcă s-a urcat la Domnul/ Maica Domnului Preasfânt.// Îngerii din Ceruri cântă/ Adormirea Maicii Sfinte/ Ei vestesc la lumea toată/ Taina mai presus de minte.// Iar în splendide veșminte/ Preoții deapănă cântări/ Ce răsună-n note sfinte/ Până-n depărtate zări.// Către sfânta Mănăstirea/ Azi mulțimile pornesc/ Și se-nalță peste fire/ Glasul celor ce-o slăvesc.// Este ziua cea mai sfântă/ Când Apostolii pornesc/ Să-i cânte Maicii Preasfinte/ Imnul lor apostolesc.// Întru Nașterea ta sfântă/ Fecioria ai păzit/ Și întru a Ta Adormire/ Lumea nu ai părăsit.// Slavă peste-ntreg pământul/ Și în Raiul cel Ceresc/ Sfinții Îngeri și Apostoli/ Pe Fecioara o slăvesc.
(Lumea copilăriei) Privesc din balcon spre un loc foarte important pentru mine, unde era odată o casă cu grădină în față și în spate, cu flori, arbori, vie.
Grădina din spatele casei avea o vie frumoasă, cu pomi și era luminată cu neon. Era cea mai frumoasă grădină din zonă, chiar și decât acelea ale lui dlui Țăranu, contabilul rafinăriei și a lui nea Mitică Holban.
De ce era oare atât de frumoasă? Fiindcă o îngrijea un gospodar, cu fiul mai mic și fata mai mare.
Acolo îmi plăcea să învăț sub un stejar sau să citesc la masa de sub mărul din fața casei. Frumusețea te cucerea pur și simplu. Apoi, această frumoasă grădină, împreună cu casa, au fost demolate, dar ca o recompensă, Bunul Dumnezeu a rânduit ca acolo să fie construită grădinița „Lumea copilăriei”, cu o curte și o grădină frumoasă, cu oameni harnici și copii cuminți.
O lume a copilăriei care a luat locul altei lumi, a copilăriei mele.
(Nu toate muștele fac miere) Citesc cu surprindere afirmațiile unora care se grăbesc să se intituleze „cronicari” sau mai grav „critici literari” trecând peste uzanțele timpurilor trecute și actuale.
În istoria literaturii au existat, firește, oameni cu o vastă cultură, bine informați, bine intenționați, sinceri și onești. În demersurile dumnealor, aceștia și-au fixat bine reperele de la care au pornit.
Studiile domniilor lor s-au remarcat nu numai prin formă și conținut, dar și prin rigurozitate, corectitudine și de ce nu, prin stil. Însă, cum poți să consideri artistice niște simple relatări modeste, care chiar dacă pornesc din inimă, chiar dacă se vor roade ale patriotismului local, chiar dacă acești autori se trag din anumite neamuri de soi, cu reale calități. Aceste încercări ne amintesc de o perioadă nu prea îndepărtată, de broșurile a cunoștințelor „științifice” de perioadă infertilă a proletcultismului. Aceste „studii” ar trebui să se remarce nu numai prin formă și conținut, dar și prin afirmații cât de cât pertinente. Poate „domniile lor” cred că astfel „instruiesc” oamenii, aceasta o fac alții prin transmiterea de informații. Creatorii de artă urmăresc să-i emoționeze, să-i sensibilizeze pe cititori. Autorii acestor studii ar trebui să cunoască mai bine semnificațiile cuvintelor, dar și noțiunile de teorie literară. Altfel sum se explică includerea unor creații literare la alte genuri decât la cele care aparțin. Acești „cronicari” sau „critici”, cum s-or fi considerând ei, ar trebui să fie mai atenți în ceea ce privește lucrul cu textul, să pornească de la repere bine fundamentate și să analizeze corect aceste „creații”. Altfel considerațiile dumnealor rămân simple afirmații care nu conving pe nimeni. Un potențial cititor dintr-o parte a țării, unde lucrătoarelor din stupi li se spun muște, ar zice: Nu toate muștele fac miere!
(Salcâmii) Mai întâi au înflorit cornii, delectându-ne privirile cu arderile lor galbene.
A venit apoi rândul sălciilor, care ne-au vestit frumoasa sărbătoare a Floriilor.
Caișii, zarzării, prunii, merii și perii au împodobit firea cu florile lor.
O mireasmă te îmbată și te amețește. Au înflorit salcâmii. Salcâmii Râmnicului Sărat, salcâmii Costienilor. Priveam de pe deal. Așa-i spuneam noi grădinii din pantă, grădinii noastre și a lui moș Foarfece Dumitru. Se vedea clar marea horă a salcâmilor îmbrăcați parcă în haine de nuntă, amintindu-ne de lumea de vise aurite a Costienilor, dar și de o frumoasă tradiție: Festivalul Floarea se salcâm.
Privindu-i, ai spune că nicăieri salcâmul nu se simte mai bine ca în Costieni. Nu mai sunt casele cu grădinile de altădată, dar întotdeauna parfumul lor ne va aminti de lumea în care am apărut pe pământ.
(Ipostaze) În volumul „Negru pe alb”, scriitorul C. Negruzzi povestea cum s-a făcut cineva „vornic”. Relatarea acestui autor este valabilă mai ales azi, când nu puțini sunt cei care au devenit „vornici”, pardon, „scriitori”, peste noapte.
Poate că locul cenzurii ideologice de altădată a fost luat de o altfel de cenzură, care vorbește de o mică roată, care-nvârte lumea literară. Poate nu numai că unele scrieri literare sunt modeste, ci și unele „aprecieri”. Că unii se îmbată cu apă rece, se vede clar. Poate că cei „apreciați” figurează pe anumite liste. Am mai întâlnit asta într-un alt domeniu cu care am avut tangențe, unde li se dădeau oamenilor liste cu cine trebuie să fie penalizat și cine promovat. Că există o criză a criticii literare, că există o critică de cumetrie, ireală și falsă, că premiile se dau cum se dau, că nimeni nu reacționează, gândindu-se că poate le-o veni și lor rândul, este de necontestat.
Dar vorba marelui Eminescu: Dintre sute de catarge/ Care lasă malurile/ Câte oare o să le înece/ Vânturile, valurile… Adevăratele premii le oferă timpul, posteritatea. Câți poeți și prozatori autentici vor mai fi apreciați peste 50 de ani?
Se cunoaște și cum se fac unele lansări. Se oferă la 2-3 inși un volum sau poate doar unuia singur, care citește în fugă, presat de timp și care se poate înșela sau preface a nu observa lacunele, intenționat sau neintenționat.
Cum se explică faptul că așa-ziși „creatori de limbă” nu-și pot organiza discursul și susține fără poticneli cu „a”, „ă”, „o”, „â”? Cu „unde eram?” Sau „cum să zic?” Dacă ei sunt făuritori de universuri, de ce nu-și pot construi un discurs?
O scriere: poezie, proză, teatru, eseu, pamflet, epigramă, este mai bună cu cât este mai apreciată de mai mulți cititori, auditori. Depinde de cunoștințele lor în domeniu, de lecturile lor. De multe ori ți-e dat să auzi gratuități de tipul: „Hm. Interesant, nostim, drăguț”…
Numai atât poate spune un iubitor de literatură? Da, dacă nu este și iubitor de lectură. Ca să mănânci miezul, trebuie să spargi coaja. Dacă ai cu ce. Dacă nu? Dacă nu, de unde să pasezi criterii, dacă nu citești, dacă nu ești bine informat?
Cu cât ne ducem în timpuri mai vechi, vom constata că altfel erau apreciate scrierile, chiar și în epoci când exista o cenzură ideologică. Clasicii francezi nu și-au putut permite a realiza scrieri modeste. Nu le-ar fi îngăduit personalitățile critice ale timpului. Spre exemplu. Boileau, care-n a sa Artă poetică afirma: „Și acum la sfârșit? Un ghimpe de satiră/ Tot prostul își găsește altul mai prost care îl admiră”.
Dar dacă „admiratorii” au de câștigat din această ipostază, dacă se pot face parale cu astfel de aprecieri, ce contează ce spun alții? Oare nu știm în ce constă valoarea? În ce se măsoară?
(Efervescență?) Se evidențiază o efervescență a literaturii, a criticii și istoriei literare. Zi de zi, an de an asistăm la nenumărate evenimente. Fără îndoială, există și ne bucură acest fapt, scrieri autentice, de valoare. Însă o spun cu mâna pe inimă că apar și multe scrieri care sunt în plus, anulând parcă afirmația de mai sus și diminuând bucuria așa-zișilor beneficiari.
Apar multe monografii, cărți de călătorie, cronici literare. Eseuri. Titluri care, parcurgând paginile unora dintre ele, nu se justifică. Unele monografii oferă informații eronate (de unde or fi fost culese?…). Cineva vorbea despre documentare. Unde s-a făcut și cum s-a făcut această documentare?
Unele cărți cuprinzând note de călătorie par mai ales simple notițe din ziare. Altele nu aparțin nici măcar stilului publicistic.
Cronicile literare… Unele dintre ele suferă de citatomanie, în altele găsești mai multe citate din operele la care se referă.
Despre eseuri ce să mai vorbim? Cred că unii eseiști nici nu cunosc termenul. Sunt mulți care se erijează în autori: poeți, prozatori, critic, istorici literari și chiar epigramiști, care defilează cu premii și recompense. Parcă nu se știe cum se obțin? Nu se știe cine este mica roată ce învârtește lumea toată? Vorba unui autor: Ai bani publici. N-ai bani, nu publici. Sau cum s-ar zice, se știe a cine miroși dacă n-ai bani…
(Epigrame)
(Unuia care vorbește codificat) –Brândușa de toamnă ce face?/ Amicul Y nu-mi dă pace./ Îl văd brunet și-ntreb îndată:/ – Dar tu măi, șuncă afumată?
(Unui „poet”) Când vrei în versuri să vorbești/ Din nou de Dumnezeu Prea Sfântul,/ Un lucru trebuie să știi:/ „La început a fost cuvântul”.
(De ce fugi, de-aia nu scapi) Aleargă ca o nălucă/ Dorind să scape de Bucă,/ Dar e trist peste măsură -/ Buca e la el în gură!
(Unor foarte tineri părinți) Iubirea e în orice om/ Așa cum florile-s în pom./ Dar frumusețea ei sporește/ Numai atuncea când rodește.
(Unui ipocrit) Când îl întâlnești în față/ Are o mutră zâmbăreață./ Din profil de-ți dă binețe/ Să-l vezi… face fețe-fețe.
(Unui lector) Când citești, o dulce pace/ Peste noi azi loc își face./ Despre tine am motiv/ Să scriu la superlativ”.
Lectorul de astăzi, dl prof. Mihail Constantinescu a dorit să facă o impresie bună, să creeze atmosferă și în același timp să-și dovedească potențialul tematic și în genuri diferite. A reușit. Îi mulțumim pentru strădanie și îl așteptăm la o nouă lectură. Multă sănătate și spor la scris!
„Apreciez efortul literar depus de lectorul de serviciu, dl prof. Mihail Constantinescu, pentru a realiza un moment plăcut și interesant în cadrul cenaclului. Îi mulțumim și îl așteptăm în mijlocul cenacliștilor cu noi lucrări literare, pline de talent!” (Adrian Câmpeanu)
„Aștept să vin la ședințele cenaclului când este lector de serviciu dl Mihail Constantinescu și apreciez foarte mult materialul prezentat. Îl felicit și îl aștept cu noi creații!” (Floarea Frățilă)
„Lectorul de astăzi, dl Mihail Constantinescu, ne-a prezentat o tematică variată în fragmentele literare expuse. În Adormirea Maicii Domnului oda este prezentă la adresa celui mai înalt personaj feminin din ierarhia religioasă. În această odă remarcăm pioșenia autorului și participarea prin alăturarea sa la corul multor oameni în preaslăvirea Maicii Lui Iisus.
În lumea copilăriei este prezentă nostalgia după un paradis pierdut și anume frumusețea și simplitatea unei gospodării frumos amenajată, cu mulți pomi flori și viță-de-vie. Locul acestei gospodării a fost luat de o grădiniță pentru copii, astfel încât dorurile copilăriei își găsesc împlinirea în acest loc aranjat de oameni harnici, cu multe flori și locuri de joacă pentru copii.
În articolul Nu toate muștele fac miere autorul critică lipsa de sinceritate în afirmații fără valoare, privitori la unii creatori de opere literare. Afirmațiile criticilor ar trebui să țină seama de realizarea de către autor a momentelor emoționale, de puterea de sugestie și de transmiterea unor informații și idei.
Titlul Salcâmii duce iarăși la prezentarea nostalgiei autorului privind mireasma florilor de salcâm din locul natal, numit „Salcâmii Costienilor”. Cândva a existat la Râmnicu Sărat și „Festivalul Floarea de salcâm”.
În Ipostaze este criticată cenzura practicată astăzi în lumea literară: „Poate că nu numai unele scrieri literare sunt modeste, ci și unele aprecieri”. Practica curentă este prezența unor liste cu persoane care pot fi promovate și liste cu persoane care pot fi penalizate. Autorul recunoaște că în zilele noastre există o criză a criticii literare: „Critică de cumetrie, ireală și falsă, că premiile se dau cum se dau, că nimeni nu reacționează gândindu-se că poate le-o veni și lor rândul”. Posteritatea urmează să ofere adevăratele premii. Exist, din păcate, „creatori de limbă” care în discursul lor lungesc vocalele, uneori prezintă și interjecții și „nu-și pot construi un discurs”. Efervescență? este titlul exprimat asupra impresiilor care rămân cuprinse în cărți privitoare la „note de călătorie”. Multe astfel de cărți nu aparțin „nici măcar stilului publicistic”. Acestea conțin multe citate din alte opere. Circulă și azi un zvon că publicarea multor cărți depinde de banii pe care îi are autorul și nu de valoarea intrinsecă a acestora.
În Epigrame autorul ne prezintă un comic de situație, după cum urmează: „(De fugi, de-aia nu scapi) Aleargă ca o nălucă/ Dorind să scape de Bucă,/ Dar e trist peste măsură -/ Buca e la el în gură!” Îmi plac foarte mult versurile din Unor foarte tineri părinți: „Iubirea e în orice om/ Așa cum florile-s în pom,/ Dar frumusețea ei sporește/ Numai atunci când rodește”.
Îl felicit pentru creație, pentru idei și-l așteptăm cu noi producții literare!” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 23 august, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Mircea Mocanu. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!