de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 08 februarie, Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dna prof. Ecaterina Chifu a recitat poezia Eu sunt omul cu chitara în memoria lui Smarandache Agheană: „Eu… eu sunt omul cu chitara,/ Cânt să vă aduc alinarea,/ Eu… eu sunt cel care visează,/ Și văd lumea cum valsează.// Eu… vă dăruiesc iubire,/ Cânt, să vă aduc fericire,/ În mine totul vibrează/ Și lumina scânteiază.// Eu… eu sunt fiu al României,/ Fiu crescut cu dorul gliei,/ Port în mine amintiri,/ Din cătunul dintre vii.// Eu sunt flacăra ce arde,/ Sus, pe ruguri de iubire,/ Sunt inima ce se frânge,/ De durerea despărțirii…// Eu, te rog, acum, iubito,/ Dă-mi mii, mii de sărutări,/ Să te simt de mine-aproape,/ De-om pluti spre alte zări…!”
Dl col. Mihai Doina a lecturat: „Pentru rubrica in memoriam și pentru a ne aminti de colegii Agheană și Matincă, care aduceau voia bună în cenaclu, propun azi o …glumă: În acceleratul 603, Râmnicu Sărat-București, era aglomerație ca totdeauna… Într-un compartiment se desfășura o discuție contradictorie pe o temă biblică… Un preot explica cum Dumnezeu, la început a creat pe Adam, după chipul și asemănarea sa… Dar văzând că Adam era mereu trist …a creat-o și pe Eva, care să-i facă zilele mai fericite. În final, preotul concluzionează: deci bărbatul este mai important în lumea aceasta! O scriitoare, aflată întâmplător în fața preotului, îl contrează, zicând: „să mă ierte Sfinția-ta, dar nu e adevărat! Și eu când scriu un roman, mai întâi îmi fac o ciornă!”
A continuat lectorul de serviciu dna Floarea Frățilă cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Frumoasă e viața la țară) Prin stânci de piatră m-am jucat,/ Prin munți și văi am alergat./ Pădurea îmi era un prieten drag,/ Izvorul cristalin ce curge ne-ncetat.// Dimineața în zori când mă trezeam/ Mirosul de regina nopții mă-mbăta./ Roua strălucea pe florile de mai/ Și razele de soare le-ncălzea.// Mergeam desculță pe câmp cu flori,/ Desenam pe frunze jocuri de copii,/ Iar vântul obrajii-mi mângâia,/ La geamul cu mușcate le ducea.// Și pașii mei spre școală au pornit/ Printre cireși și teiul înflorit./ Când soseam la școala mea din sat/ Aveam părul cu codițe împletit,/ Cu floarea de cireș împodobit.// Când veneam acasă de la școală/ Mă aștepta la umbra unui brad/ Azorel cu părul ondulat/ Și bunicuța cu plăcinta caldă.// La casa mică cu fântână-n poartă/ Cântau broscuțele în cor/ Și greierașii cu chitara lor măiastră…/ Eu adormeam plutind într-un decor.// M-am trezit din visul ce mă legăna/ Cu Azorel la cap ce mă veghea…
(De ce ai plecat?) Toate clopotele în Moldova/ Au bătut neîncetat./ Pe ANDREEA cu păr de aur/ La cer Domnul a chemat.// Înger sfânt, de ce-ai plecat?/ Inima tu ne-ai frânt,/ Noi trăim cu tine-n gând/ Și chipul tău angelic, blând.// Ecoul vocii tale/ Și azi din cer se-aude,/ Iar vocea cristalină/ Chiar prin ziduri pătrunde.// Eu am strigat cât am putut,/ Dar nu m-ați auzit/ Și sufletul m-a părăsit,/ Știind că v-am rănit.// Pe aripi de vânt se-aude vocea/ Ca florile să cânte,/ Să le-aruncați în apa mării/ Cu lacrimi să le ude.// Dacă te-a chemat iubirea,/ Spune-mi, unde mi te-ai dus?/ Să te caut printre stele,/ Poate îmi dai vreun răspuns.// Tu, floare cea mai dragă/ De busuioc, te-ai stins,/ Dar ne-ai lăsat pe veci/ Un foc mereu aprins.// La capul tău noi vom planta/ Un brad frumos ca chipul tău,/ Cu lacrimi de durere-l vom uda/ Și stelele aprinse în veci te vor veghea!
(Drumul către casă) Simt cum inima-mi vibrează/ Când mă văd în avion./ Cu drag mă întorc acasă,/ În bagaj am numai dor.// Să simt teii înfloriți,/ S-adorm în parfumul lor,/ Cățelușul și pisica/ Cum m-așteaptă în pridvor.// Să merg pe ulița din sat,/ Să-mi îmbrățișez vecinii,/ Din frumoasa lor grădină/ Îmi dăruiesc trandafiri.// Oare cum să uit vreodată/ Anii care i-am trăit/ Și căsuța mea cea dragă/ Unde am copilărit?// Tu stăteai noaptea și torceai/ Firul de borangic,/ Din ochii tăi lacrimi curgeau/ Și noi pluteam în vis,/ Tu ne cântai cu-atâta dor/ Când luna s-a aprins.// Am găsit poarta zăvorâtă/ Și lacătul ruginit…/ Șorțul și papucii mamei/ Lângă pat unde-a dormit.// Acum vin, vreau să te văd/ Și strig de al tău dor!/ Degeaba, mamă, eu te plâng/ Nu mai ieși în pridvor!
(Iubire până la final) E un vis ce mi-a rămas/ Din anii copilăriei,/ Că iubirea este floarea/ Cu parfumul veșniciei.// Când e flacăra iubirii/ Greu mai e ca să o stingi,/ Că dragostea e firească,/ Când iubești, totul învingi.// Nu soarele ne topește,/ Iubirea-i rază de soare./ Când în suflet îți pătrunde,/ O sting doar cu-o sărutare.// Bine ar fi în viața noastră/ Să iubim pânʼ la final,/ Cu aceeași intensitate,/ Ca la școală când eram.// Ochii privesc, fără să vrea,/ Universul plin cu stele,/ Iar ispita-nșelătoare/ Vrea să fie printre ele.// Te visezi în somn că zbori/ Printre zările albastre,/ Ai jurat și-ai pus cununa/ Pe vecie iubirii noastre.// Dorința iubirii este/ Un soare la asfințit./ A fost un bulgăre de gheață/ Care în timp s-a topit.
(Afară plouă) Afară plouă liniștit/ Și vântul rece bate./ Eu singură sub umbrelă/ Aud vorbind în șoapte.// Privindu-i ochii lui albaștri/ Cu-n chip fermecător,/ Am simțit ca o nălucă/ Al dragostei fior!// De-aș putea citi în stele/ Dragostea cum m-a cuprins,/ Printre picături de ploaie/ Luceafărul s-a aprins.// Printre nori, la asfințit,/ Ne-mbrățișam sub umbrelă,/ Nu simțeam că ploaia rece/ Cu dragostea se întrece.// Când cutreieram pădurea,/ Ploaia-ncet se strecura/ Printre copacii fără frunze,/ Tot mai mult ne-apropia./ Acum toamna cea bogată,/ De frig, pleacă supărată,/ Coboară iarna după deal/ Ce va fi împodobită/ Cu steluțe de cristal.// Vine iarna ce ne-aduce/ În casă multe bucurii,/ Îmbracă pomii în mirese,/ Fericirea la copii.
(Frumusețile planetei) Primăvara-i frumusețea/ Ce-nveselește natura/ Și concert de păsărele,/ Seara când răsare luna.// Toți pomii din livadă/ Acum au înflorit/ Și-au chemat la promenadă/ Greierașul cel vestit.// Coibănaș cu turma de mioare/ Sus, în vârful muntelui,/ Cântă de dor din fluieraș/ Pânʼ la apus de soare.// Din seninul cerului/ Noaptea roua-ncet cade/ Pe câmpiile-nflorite,/ Parcă-s covoare pictate.// Noi ne bucurăm de viață,/ De fluturi și de natură./ Noi n-am putea trăi/ Fără raze de lumină,/ Fără soare, fără lună.// Fără apa din ocean/ Și plante vindicătoare,/ Toate sunt din univers/ Pentru lumea trăitoare.// În jurul nostru-i bunul Dumnezeu/ Ce nu-L vedem, dar zilnic ne veghează/ Și stropi de lacrimi din cer curg,/ Planeta noastră ne-o salvează.
(Ne-a chemat țara acasă) Veniți, tineret, în țara/ În care v-ați născut/ Și stați lângă părinții/ Care v-au crescut.// Întindeți hora mare/ Pe câmpul însetat./ Găsiți-vă iubirea/ De unde ați plecat.// Cei ce ne conduc/ În rânduri s-au grupat,/ Poporul să-l îngenuncheze,/ Guvernul a aprobat/ Cu cel care ne-a trădat.// Bine ar fi să pleci din țară,/ Pentru popor ai fost povară./ Fără scut de apărare/ Ne-ai dus tot peste hotare.// Vadim, de tine avem nevoie,/ Nu ne lăsa la greu acum./ Știm, cu sistemul te-ai luptat/ Și îți zicea că ești nebun.// Că noi suntem la răscruce/ Dar, din cer, tu ne privești./ Nu știm ce să credem oare,/ De-i adevărat sau sunt povești.// Oare voi nu vă gândiți/ Că sunteți și voi ca noi/ Și-o să vină o vreme-n care/ O să dați totu-napoi// Că sufletul e pasager,/ Tot în cer el va ajunge/ Și cu teamă el se plânge/ La Cel Sfânt, unde se duce.// Încearcă, fără putere,/ Să ajungă la un gard./ E tot din sârmă ghimpată/ Și cu lacăt încuiat.// Voi, cei care ne-ați trădat,/ Să ajungeți sănătoși/ La gardul cu sârmă ghimpată/ Că lacătul e descuiat. ”
Dna Floarea Frățilă, lectorul de astăzi, se dovedește o sensibilitate cu un stil specific ce caută cuvintele care susțin tematica diversă și starea sufletească din timpul creației lirice. Îi mulțumim pentru atmosfera plăcută ce o creează în ședințele cenaclului. O așteptăm cu noi creații și îi dorim sănătate și spor la scris!
„Poeta Floarea Frățilă, ca orice femeie, ea are un suflet gingaș și sensibil la tot ce e frumos, idee ce o dezvoltă în poezia Frumoasă e viața la țară, amintindu-și de anii copilăriei: „Prin stânci de piatră m-am jucat,/ Prin munți și văi am alergat./ Pădurea îmi era prieten drag…” Sensibilitatea feminină o găsim în expresia „Mirosul de regina nopții mă-nbăta.” Ca elevă, poeta își amintește că în drumul său spre școală trecea „Printre cireși și teiul înflorit”, iar când sosea în școală avea părul împodobit cu flori. La revenirea de la școală o întâmpina Azorel, iar bunica o aștepta cu plăcinta caldă. Acasă cântau broscuțele și greierașii cu chitarele lor fermecate.
În poezia De ce ai plecat? Am descoperit alt gen de lacrimi. Poeta ne povestește că: „…Pe ANDREEA cu păr de aur/ La cer Domnul a chemat.” Poezia pare a fi un dialog al poetei cu personajul Andreea, redat de versurile: „Ecoul vocii tale/ Și azi din cer se-aude,/ Iar vocea cristalină/ Chiar prin ziduri pătrunde.” Un contrapunct emoționant se reliefează în strofa: „Tu, floare cea mai dragă/ De busuioc, te-ai stins,/ Dar ne-ai lăsat pe veci/ Un foc mereu aprins.! Oentru păstrarea amintirii ființei dragi, poeta promite: „La capul tău noi vom planta/ Un brad frumos ca chipul tău,/ Cu lacrimi de durere-l vom uda/ Și stelele aprinse în veci te vor veghea!” Nostalgia este maximă în Drumul spre casă. În chiar prima strofă poeta face o declarație simplă, dar frumoasă; „Cu drag mă întorc acasă,/ În bagaj am numai dor.” Și în strofele care urmează poeta explică motivul revenirii acasă: „Să simt teii înfloriți,/ S-adorm în parfumul lor/ …Să merg pe ulița din sat,/ Să-mi îmbrățișez vecinii.” Poeta își amintește cum seara mama, torcând, cânta până ce frații, împreună cu ea, adormeau. Dar la revenirea acasă găsește tragica schimbare: poarta zăvorâtă, lacătul riginit, papucii mamei lângă pat, iar mama plecată în Ceruri.
Poezia Iubire până la final o consider ca o lecție de iubire. Aici am aflat definițiile iubirii. Un exemplu: „E un vis ce mi-a rămas/ Din anii copilăriei,/ Că iubirea este floarea/ Cu parfumul velniciei.” O altă definiție: „Iubirea-i rază de soare./ Când în suflet îți pătrunde,/ O stingi doar cu-o sărutare.” Foarte frumos! Și astăzi, coleguță, primește din partea mea felicitări pentru ce ai prezentat! Am și o poruncă pentru D-voastră: scrieți în continuare și nu vă opriți!” (Mihai Doina)
„Lectorul de astăzi, dna Floarea Frățilă, nu este la prima încercare de a scrie versuri și de a le expune în cenaclu. Fiind o fire sensibilă, d-ei abordează câteva teme mari, între care tema iubirii și nostalgia tinereții. Iubirea este un fir roșu care unește lectura de astăzi cu toate lecturile precedente ale d-ei. Imaginea satului natal este evocată cu maxim interes, trădând atașamentul pe care d-ei îl are față de vatră și față de țară. Aceeași idee derivă și din poeziile ce fac trimitere la călătoriile în străinătate. Uneori iubirea, nostalgia și imaginea pământului natal se împletesc în versurile dedicate fiicei. Sunt convins că dna Floarea Frățilă face un efort în găsirea celor mai potrivite cuvinte pentru a exprima și a transmite trăirile d-ei. O felicit pentru ceea ce ne prezintă și îi doresc multă sănătate în continuare, energie și o încurajez să fie optimistă indiferent de situație.” (Cristi Rusin)
„Poeziile recitate astăzi, ale dnei Floarea Frățilă, m-au emoționat profund, deopotrivă prin nostalgia și iubirea ce reverberează printre versurile dulci, dar mai ales prin pasiunea sinceră ce iluminează inimile cititorilor cu strălucirea sfântă a soarelui poeziei. Creațiile de astăzi reamintesc că dragostea și arta înnobilează lumea înconjurătoare. Aștept cu nerăbdare următoarele preparate literare ale dnei Floarea Frățilă, care vor fi cu siguranță cel puțin la fel de dulci ca cele culinare.” (Alexandru Gabriel Dinu)
„În această poezie (Drumul spre casă) este prezentat farmecul copilăriei petrecută la țară. Citind poezia ne încântă frumusețile naturii în care și-a petrecut copilăria. Drumul spre școală era minunat printre cireșii și teii înfloriți (Frumoasă e viața la țară). Dna Floarea Frățilă iubește natura, copacii înfloriți, cireșii și teii. De asemenea, iubește și peisajele din care făceau parte greierașii cu chitara, broscuțele care cântau în cor și Azorel, cățelul de suflet al dnei. Îmi plac nespus de mult poeziile dnei Floarea Frățilă care exprimă optimism, dragoste de natură și de frumusețile patriei. Îi doresc multă sănătate, mult succes și îndemnul de a continua să scrie poezii.” (Ana Sterescu)
„În poeziile dnei Floarea Frățilă se simte amprenta spirituală specifică d-ei. În poezia Frumoasă e viața la țară m-a impresionat evocarea spațiului mirific al copilăriei fericite. La această vârstă de aur, absoarbe în sine toată frumusețea naturii și trăiește o libertate deplină. Lumina meleagurilor natale o va urmări toată viața și ea apare în foarte multe din creațiile d-ei. În poezia De ce ai plecat? Evocă destinul tragic al unei tinere artiste care prin moartea sa a îndurerat atâțea oameni. Comparată cu o floare de busuioc, ea a lăsat în inimi un foc mereu aprins, focul iubirii de oameni. Bradul frumos ce se dorește să se planteze la capătul acestei ființe, dispărută prea devreme, simbolizează nevoia noastră de viață veșnică. M-a emoționat poezia Drumul către casă. Revenirea din străinătate este emoționantă, căci dorul de patrie este arzător. Bucuria revenirii acasă este așa de mare, pe filmul interior apar amintiri dragi, imagini cu tei înfloriți, cu grădina plină de flori. Evocarea figurii mamei sale este dureroasă. Dorul de ea este așa de mare, dispariția ei o întristează și poeta spune: „Acum vin, vreau să te văd/ Și strig de al tău dor!/ Degeaba, mamă, eu plâng,/ Nu mai ieși în pridvor!” Iubire până la final este un imn închinat dragostei. Iubirea este comparată cu o floare, care prin flacăra ei animă sufletul. Iubirea este o forță puternică, o energie care învinge totul. Iubirea este o „rază de soare”, care ne iluminează existența. Iubirea se dorește infinită, cu puteri de a zbura în vastul univers. Ea se dorește veșnică, dar adesea vine și despărțirea dureroasă. În poezia Afară plouă apare un paralelism între aspectele din natură și iubirea din anii tineri. El este pus în evidență prin folosirea unor figuri de stil: „ochii albaștri”, „ploaie rece”, „copacii fără frunze”, „toamna bogată și supărată” (personificare), „steluțe de cristal” și „pomi îmbrăcați în mirese”. Este atât de delicată această poezie și ea ne transpune în lumea de armonie și frumusețe dorită. În Frumusețile planetei este evocată primăvara și toate elementele naturii sunt redate prin procedee artistice deosebite: „pomi înfloriți”, „vârf de munte”, „seninul cerului”, „apus de soare”, „câmpii înflorite”. Ideea centrală a poeziei este necesitatea de a păstra curată planeta albastră, ca noi să fim beneficiarii ei. O felicit pe dna Floarea Frățilă și mă bucur că am încurajat acest talent.” (Ecaterina Chifu)
„Consider că în cenaclu cel care prezintă materialul trebuie și ajutat. Atâta timp cât sunt explozii de entuziasm, autorul se pierde. Astăzi am asistat la un minereu literar scos din mina autoarei. Ideea e că acest minereu trebuie și prelucrat. Pe lângă sclipirile de frumusețe ale aurului, întâlnim și alte minerale (cuvinte) mai puțin prețioase. În general, poeziile autoarei sunt frumoase, iar marea lor calitate este că sunt scrise din inimă. În felul acesta se elimină balastul și rămâne comoara poeziilor. Dna Floarea Frățilă are foarte dezvoltat simțul proprietății, semnându-și fiecare creație. O să mă aplec atent asupra creației d-ei. Menționez că poeziile sunt dezvoltate, cu multe strofe, semn că Euterpe o vizitează des. Întâlnesc în poeziile d-ei pe Incubus și Subcubus, în versurile în care recunoaște că visează la o companie plăcută. Curiozitatea te face ca începând o poezie să o și termini. Când vorbește de întoarcerea celor plecați din țară, d-ei care are afecțiune pentru Italia, ar trebui să se întrebe: voi ce sapete? Cu alte cuvinte, voi care știți cum este acolo lăsați-vă cuprinși de dor și veniți acasă. Mă încântă tot ce creează dna Floarea Frățilă în diverse domenii. De abia aștept să vină luna florilor (ludi flore). La mulți ani! Mulțumesc stimată doamnă!” (Dan Zanfirescu)
Sâmbătă, 15 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl drd. Cristi Rusin. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!
CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU”
DRAGOSTEA DE LOCURILE COPILĂRIEI NE URMĂREȘTE PE TOATĂ LUNGIMEA VIEȚII
de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 08 februarie, Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dna prof. Ecaterina Chifu a recitat poezia Eu sunt omul cu chitara în memoria lui Smarandache Agheană: „Eu… eu sunt omul cu chitara,/ Cânt să vă aduc alinarea,/ Eu… eu sunt cel care visează,/ Și văd lumea cum valsează.// Eu… vă dăruiesc iubire,/ Cânt, să vă aduc fericire,/ În mine totul vibrează/ Și lumina scânteiază.// Eu… eu sunt fiu al României,/ Fiu crescut cu dorul gliei,/ Port în mine amintiri,/ Din cătunul dintre vii.// Eu sunt flacăra ce arde,/ Sus, pe ruguri de iubire,/ Sunt inima ce se frânge,/ De durerea despărțirii…// Eu, te rog, acum, iubito,/ Dă-mi mii, mii de sărutări,/ Să te simt de mine-aproape,/ De-om pluti spre alte zări…!”
Dl col. Mihai Doina a lecturat: „Pentru rubrica in memoriam și pentru a ne aminti de colegii Agheană și Matincă, care aduceau voia bună în cenaclu, propun azi o …glumă: În acceleratul 603, Râmnicu Sărat-București, era aglomerație ca totdeauna… Într-un compartiment se desfășura o discuție contradictorie pe o temă biblică… Un preot explica cum Dumnezeu, la început a creat pe Adam, după chipul și asemănarea sa… Dar văzând că Adam era mereu trist …a creat-o și pe Eva, care să-i facă zilele mai fericite. În final, preotul concluzionează: deci bărbatul este mai important în lumea aceasta! O scriitoare, aflată întâmplător în fața preotului, îl contrează, zicând: „să mă ierte Sfinția-ta, dar nu e adevărat! Și eu când scriu un roman, mai întâi îmi fac o ciornă!”
A continuat lectorul de serviciu dna Floarea Frățilă cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Frumoasă e viața la țară) Prin stânci de piatră m-am jucat,/ Prin munți și văi am alergat./ Pădurea îmi era un prieten drag,/ Izvorul cristalin ce curge ne-ncetat.// Dimineața în zori când mă trezeam/ Mirosul de regina nopții mă-mbăta./ Roua strălucea pe florile de mai/ Și razele de soare le-ncălzea.// Mergeam desculță pe câmp cu flori,/ Desenam pe frunze jocuri de copii,/ Iar vântul obrajii-mi mângâia,/ La geamul cu mușcate le ducea.// Și pașii mei spre școală au pornit/ Printre cireși și teiul înflorit./ Când soseam la școala mea din sat/ Aveam părul cu codițe împletit,/ Cu floarea de cireș împodobit.// Când veneam acasă de la școală/ Mă aștepta la umbra unui brad/ Azorel cu părul ondulat/ Și bunicuța cu plăcinta caldă.// La casa mică cu fântână-n poartă/ Cântau broscuțele în cor/ Și greierașii cu chitara lor măiastră…/ Eu adormeam plutind într-un decor.// M-am trezit din visul ce mă legăna/ Cu Azorel la cap ce mă veghea…
(De ce ai plecat?) Toate clopotele în Moldova/ Au bătut neîncetat./ Pe ANDREEA cu păr de aur/ La cer Domnul a chemat.// Înger sfânt, de ce-ai plecat?/ Inima tu ne-ai frânt,/ Noi trăim cu tine-n gând/ Și chipul tău angelic, blând.// Ecoul vocii tale/ Și azi din cer se-aude,/ Iar vocea cristalină/ Chiar prin ziduri pătrunde.// Eu am strigat cât am putut,/ Dar nu m-ați auzit/ Și sufletul m-a părăsit,/ Știind că v-am rănit.// Pe aripi de vânt se-aude vocea/ Ca florile să cânte,/ Să le-aruncați în apa mării/ Cu lacrimi să le ude.// Dacă te-a chemat iubirea,/ Spune-mi, unde mi te-ai dus?/ Să te caut printre stele,/ Poate îmi dai vreun răspuns.// Tu, floare cea mai dragă/ De busuioc, te-ai stins,/ Dar ne-ai lăsat pe veci/ Un foc mereu aprins.// La capul tău noi vom planta/ Un brad frumos ca chipul tău,/ Cu lacrimi de durere-l vom uda/ Și stelele aprinse în veci te vor veghea!
(Drumul către casă) Simt cum inima-mi vibrează/ Când mă văd în avion./ Cu drag mă întorc acasă,/ În bagaj am numai dor.// Să simt teii înfloriți,/ S-adorm în parfumul lor,/ Cățelușul și pisica/ Cum m-așteaptă în pridvor.// Să merg pe ulița din sat,/ Să-mi îmbrățișez vecinii,/ Din frumoasa lor grădină/ Îmi dăruiesc trandafiri.// Oare cum să uit vreodată/ Anii care i-am trăit/ Și căsuța mea cea dragă/ Unde am copilărit?// Tu stăteai noaptea și torceai/ Firul de borangic,/ Din ochii tăi lacrimi curgeau/ Și noi pluteam în vis,/ Tu ne cântai cu-atâta dor/ Când luna s-a aprins.// Am găsit poarta zăvorâtă/ Și lacătul ruginit…/ Șorțul și papucii mamei/ Lângă pat unde-a dormit.// Acum vin, vreau să te văd/ Și strig de al tău dor!/ Degeaba, mamă, eu te plâng/ Nu mai ieși în pridvor!
(Iubire până la final) E un vis ce mi-a rămas/ Din anii copilăriei,/ Că iubirea este floarea/ Cu parfumul veșniciei.// Când e flacăra iubirii/ Greu mai e ca să o stingi,/ Că dragostea e firească,/ Când iubești, totul învingi.// Nu soarele ne topește,/ Iubirea-i rază de soare./ Când în suflet îți pătrunde,/ O sting doar cu-o sărutare.// Bine ar fi în viața noastră/ Să iubim pânʼ la final,/ Cu aceeași intensitate,/ Ca la școală când eram.// Ochii privesc, fără să vrea,/ Universul plin cu stele,/ Iar ispita-nșelătoare/ Vrea să fie printre ele.// Te visezi în somn că zbori/ Printre zările albastre,/ Ai jurat și-ai pus cununa/ Pe vecie iubirii noastre.// Dorința iubirii este/ Un soare la asfințit./ A fost un bulgăre de gheață/ Care în timp s-a topit.
(Afară plouă) Afară plouă liniștit/ Și vântul rece bate./ Eu singură sub umbrelă/ Aud vorbind în șoapte.// Privindu-i ochii lui albaștri/ Cu-n chip fermecător,/ Am simțit ca o nălucă/ Al dragostei fior!// De-aș putea citi în stele/ Dragostea cum m-a cuprins,/ Printre picături de ploaie/ Luceafărul s-a aprins.// Printre nori, la asfințit,/ Ne-mbrățișam sub umbrelă,/ Nu simțeam că ploaia rece/ Cu dragostea se întrece.// Când cutreieram pădurea,/ Ploaia-ncet se strecura/ Printre copacii fără frunze,/ Tot mai mult ne-apropia./ Acum toamna cea bogată,/ De frig, pleacă supărată,/ Coboară iarna după deal/ Ce va fi împodobită/ Cu steluțe de cristal.// Vine iarna ce ne-aduce/ În casă multe bucurii,/ Îmbracă pomii în mirese,/ Fericirea la copii.
(Frumusețile planetei) Primăvara-i frumusețea/ Ce-nveselește natura/ Și concert de păsărele,/ Seara când răsare luna.// Toți pomii din livadă/ Acum au înflorit/ Și-au chemat la promenadă/ Greierașul cel vestit.// Coibănaș cu turma de mioare/ Sus, în vârful muntelui,/ Cântă de dor din fluieraș/ Pânʼ la apus de soare.// Din seninul cerului/ Noaptea roua-ncet cade/ Pe câmpiile-nflorite,/ Parcă-s covoare pictate.// Noi ne bucurăm de viață,/ De fluturi și de natură./ Noi n-am putea trăi/ Fără raze de lumină,/ Fără soare, fără lună.// Fără apa din ocean/ Și plante vindicătoare,/ Toate sunt din univers/ Pentru lumea trăitoare.// În jurul nostru-i bunul Dumnezeu/ Ce nu-L vedem, dar zilnic ne veghează/ Și stropi de lacrimi din cer curg,/ Planeta noastră ne-o salvează.
(Ne-a chemat țara acasă) Veniți, tineret, în țara/ În care v-ați născut/ Și stați lângă părinții/ Care v-au crescut.// Întindeți hora mare/ Pe câmpul însetat./ Găsiți-vă iubirea/ De unde ați plecat.// Cei ce ne conduc/ În rânduri s-au grupat,/ Poporul să-l îngenuncheze,/ Guvernul a aprobat/ Cu cel care ne-a trădat.// Bine ar fi să pleci din țară,/ Pentru popor ai fost povară./ Fără scut de apărare/ Ne-ai dus tot peste hotare.// Vadim, de tine avem nevoie,/ Nu ne lăsa la greu acum./ Știm, cu sistemul te-ai luptat/ Și îți zicea că ești nebun.// Că noi suntem la răscruce/ Dar, din cer, tu ne privești./ Nu știm ce să credem oare,/ De-i adevărat sau sunt povești.// Oare voi nu vă gândiți/ Că sunteți și voi ca noi/ Și-o să vină o vreme-n care/ O să dați totu-napoi// Că sufletul e pasager,/ Tot în cer el va ajunge/ Și cu teamă el se plânge/ La Cel Sfânt, unde se duce.// Încearcă, fără putere,/ Să ajungă la un gard./ E tot din sârmă ghimpată/ Și cu lacăt încuiat.// Voi, cei care ne-ați trădat,/ Să ajungeți sănătoși/ La gardul cu sârmă ghimpată/ Că lacătul e descuiat. ”
Dna Floarea Frățilă, lectorul de astăzi, se dovedește o sensibilitate cu un stil specific ce caută cuvintele care susțin tematica diversă și starea sufletească din timpul creației lirice. Îi mulțumim pentru atmosfera plăcută ce o creează în ședințele cenaclului. O așteptăm cu noi creații și îi dorim sănătate și spor la scris!
„Poeta Floarea Frățilă, ca orice femeie, ea are un suflet gingaș și sensibil la tot ce e frumos, idee ce o dezvoltă în poezia Frumoasă e viața la țară, amintindu-și de anii copilăriei: „Prin stânci de piatră m-am jucat,/ Prin munți și văi am alergat./ Pădurea îmi era prieten drag…” Sensibilitatea feminină o găsim în expresia „Mirosul de regina nopții mă-nbăta.” Ca elevă, poeta își amintește că în drumul său spre școală trecea „Printre cireși și teiul înflorit”, iar când sosea în școală avea părul împodobit cu flori. La revenirea de la școală o întâmpina Azorel, iar bunica o aștepta cu plăcinta caldă. Acasă cântau broscuțele și greierașii cu chitarele lor fermecate.
În poezia De ce ai plecat? Am descoperit alt gen de lacrimi. Poeta ne povestește că: „…Pe ANDREEA cu păr de aur/ La cer Domnul a chemat.” Poezia pare a fi un dialog al poetei cu personajul Andreea, redat de versurile: „Ecoul vocii tale/ Și azi din cer se-aude,/ Iar vocea cristalină/ Chiar prin ziduri pătrunde.” Un contrapunct emoționant se reliefează în strofa: „Tu, floare cea mai dragă/ De busuioc, te-ai stins,/ Dar ne-ai lăsat pe veci/ Un foc mereu aprins.! Oentru păstrarea amintirii ființei dragi, poeta promite: „La capul tău noi vom planta/ Un brad frumos ca chipul tău,/ Cu lacrimi de durere-l vom uda/ Și stelele aprinse în veci te vor veghea!” Nostalgia este maximă în Drumul spre casă. În chiar prima strofă poeta face o declarație simplă, dar frumoasă; „Cu drag mă întorc acasă,/ În bagaj am numai dor.” Și în strofele care urmează poeta explică motivul revenirii acasă: „Să simt teii înfloriți,/ S-adorm în parfumul lor/ …Să merg pe ulița din sat,/ Să-mi îmbrățișez vecinii.” Poeta își amintește cum seara mama, torcând, cânta până ce frații, împreună cu ea, adormeau. Dar la revenirea acasă găsește tragica schimbare: poarta zăvorâtă, lacătul riginit, papucii mamei lângă pat, iar mama plecată în Ceruri.
Poezia Iubire până la final o consider ca o lecție de iubire. Aici am aflat definițiile iubirii. Un exemplu: „E un vis ce mi-a rămas/ Din anii copilăriei,/ Că iubirea este floarea/ Cu parfumul velniciei.” O altă definiție: „Iubirea-i rază de soare./ Când în suflet îți pătrunde,/ O stingi doar cu-o sărutare.” Foarte frumos! Și astăzi, coleguță, primește din partea mea felicitări pentru ce ai prezentat! Am și o poruncă pentru D-voastră: scrieți în continuare și nu vă opriți!” (Mihai Doina)
„Lectorul de astăzi, dna Floarea Frățilă, nu este la prima încercare de a scrie versuri și de a le expune în cenaclu. Fiind o fire sensibilă, d-ei abordează câteva teme mari, între care tema iubirii și nostalgia tinereții. Iubirea este un fir roșu care unește lectura de astăzi cu toate lecturile precedente ale d-ei. Imaginea satului natal este evocată cu maxim interes, trădând atașamentul pe care d-ei îl are față de vatră și față de țară. Aceeași idee derivă și din poeziile ce fac trimitere la călătoriile în străinătate. Uneori iubirea, nostalgia și imaginea pământului natal se împletesc în versurile dedicate fiicei. Sunt convins că dna Floarea Frățilă face un efort în găsirea celor mai potrivite cuvinte pentru a exprima și a transmite trăirile d-ei. O felicit pentru ceea ce ne prezintă și îi doresc multă sănătate în continuare, energie și o încurajez să fie optimistă indiferent de situație.” (Cristi Rusin)
„Poeziile recitate astăzi, ale dnei Floarea Frățilă, m-au emoționat profund, deopotrivă prin nostalgia și iubirea ce reverberează printre versurile dulci, dar mai ales prin pasiunea sinceră ce iluminează inimile cititorilor cu strălucirea sfântă a soarelui poeziei. Creațiile de astăzi reamintesc că dragostea și arta înnobilează lumea înconjurătoare. Aștept cu nerăbdare următoarele preparate literare ale dnei Floarea Frățilă, care vor fi cu siguranță cel puțin la fel de dulci ca cele culinare.” (Alexandru Gabriel Dinu)
„În această poezie (Drumul spre casă) este prezentat farmecul copilăriei petrecută la țară. Citind poezia ne încântă frumusețile naturii în care și-a petrecut copilăria. Drumul spre școală era minunat printre cireșii și teii înfloriți (Frumoasă e viața la țară). Dna Floarea Frățilă iubește natura, copacii înfloriți, cireșii și teii. De asemenea, iubește și peisajele din care făceau parte greierașii cu chitara, broscuțele care cântau în cor și Azorel, cățelul de suflet al dnei. Îmi plac nespus de mult poeziile dnei Floarea Frățilă care exprimă optimism, dragoste de natură și de frumusețile patriei. Îi doresc multă sănătate, mult succes și îndemnul de a continua să scrie poezii.” (Ana Sterescu)
„În poeziile dnei Floarea Frățilă se simte amprenta spirituală specifică d-ei. În poezia Frumoasă e viața la țară m-a impresionat evocarea spațiului mirific al copilăriei fericite. La această vârstă de aur, absoarbe în sine toată frumusețea naturii și trăiește o libertate deplină. Lumina meleagurilor natale o va urmări toată viața și ea apare în foarte multe din creațiile d-ei. În poezia De ce ai plecat? Evocă destinul tragic al unei tinere artiste care prin moartea sa a îndurerat atâțea oameni. Comparată cu o floare de busuioc, ea a lăsat în inimi un foc mereu aprins, focul iubirii de oameni. Bradul frumos ce se dorește să se planteze la capătul acestei ființe, dispărută prea devreme, simbolizează nevoia noastră de viață veșnică. M-a emoționat poezia Drumul către casă. Revenirea din străinătate este emoționantă, căci dorul de patrie este arzător. Bucuria revenirii acasă este așa de mare, pe filmul interior apar amintiri dragi, imagini cu tei înfloriți, cu grădina plină de flori. Evocarea figurii mamei sale este dureroasă. Dorul de ea este așa de mare, dispariția ei o întristează și poeta spune: „Acum vin, vreau să te văd/ Și strig de al tău dor!/ Degeaba, mamă, eu plâng,/ Nu mai ieși în pridvor!” Iubire până la final este un imn închinat dragostei. Iubirea este comparată cu o floare, care prin flacăra ei animă sufletul. Iubirea este o forță puternică, o energie care învinge totul. Iubirea este o „rază de soare”, care ne iluminează existența. Iubirea se dorește infinită, cu puteri de a zbura în vastul univers. Ea se dorește veșnică, dar adesea vine și despărțirea dureroasă. În poezia Afară plouă apare un paralelism între aspectele din natură și iubirea din anii tineri. El este pus în evidență prin folosirea unor figuri de stil: „ochii albaștri”, „ploaie rece”, „copacii fără frunze”, „toamna bogată și supărată” (personificare), „steluțe de cristal” și „pomi îmbrăcați în mirese”. Este atât de delicată această poezie și ea ne transpune în lumea de armonie și frumusețe dorită. În Frumusețile planetei este evocată primăvara și toate elementele naturii sunt redate prin procedee artistice deosebite: „pomi înfloriți”, „vârf de munte”, „seninul cerului”, „apus de soare”, „câmpii înflorite”. Ideea centrală a poeziei este necesitatea de a păstra curată planeta albastră, ca noi să fim beneficiarii ei. O felicit pe dna Floarea Frățilă și mă bucur că am încurajat acest talent.” (Ecaterina Chifu)
„Consider că în cenaclu cel care prezintă materialul trebuie și ajutat. Atâta timp cât sunt explozii de entuziasm, autorul se pierde. Astăzi am asistat la un minereu literar scos din mina autoarei. Ideea e că acest minereu trebuie și prelucrat. Pe lângă sclipirile de frumusețe ale aurului, întâlnim și alte minerale (cuvinte) mai puțin prețioase. În general, poeziile autoarei sunt frumoase, iar marea lor calitate este că sunt scrise din inimă. În felul acesta se elimină balastul și rămâne comoara poeziilor. Dna Floarea Frățilă are foarte dezvoltat simțul proprietății, semnându-și fiecare creație. O să mă aplec atent asupra creației d-ei. Menționez că poeziile sunt dezvoltate, cu multe strofe, semn că Euterpe o vizitează des. Întâlnesc în poeziile d-ei pe Incubus și Subcubus, în versurile în care recunoaște că visează la o companie plăcută. Curiozitatea te face ca începând o poezie să o și termini. Când vorbește de întoarcerea celor plecați din țară, d-ei care are afecțiune pentru Italia, ar trebui să se întrebe: voi ce sapete? Cu alte cuvinte, voi care știți cum este acolo lăsați-vă cuprinși de dor și veniți acasă. Mă încântă tot ce creează dna Floarea Frățilă în diverse domenii. De abia aștept să vină luna florilor (ludi flore). La mulți ani! Mulțumesc stimată doamnă!” (Dan Zanfirescu)
Sâmbătă, 15 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl drd. Cristi Rusin. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!