de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 18 februarie, ziua Sf. Ier. Leon cel Mare, episcopul Romei (Sâmbăta morților – Moșii de iarnă), ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea. În această zi, înainte de toate, să-i pomenim pe cei plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Costache Florea, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
„(Radu de la Afumați) Rar găsim câte un Radu,/ De ani buni sunt deocheați!/ Îi desparte totuși vaduʼ,/ Radu și cei… afumați. (Dacoromânii) Românul către un dac:/ Spune-mi frate, ce mă fa?/ Voi ieșeați de mult la mal/ De aveați un Decebal. (Găina fudulă) Când găina-i autoare/ Și-i solidă pe picioare,/ Cu-n cocoș nu stă de vorbă!/ Una, două-l face… ciorbă.” (Dumitru Hangu)
„(Fetelor din ziua de azi) Fiindcă sunt tare fierbinți,/ Parcă te tot scot din minți./ Dragoste cu gust amar,/ Pune inima pe jar. (Frumusețile naturii) Cu priviri iscoditoare,/ Îmi lanseaz-o provocare./ La începutul primăverii,/ Să văd „Peștera Muierii”. (Unui îndrăgostit) Ca și un cal mâncând jeratic/ Și rătăcind acel străin./ Umbla adesea puțin zănatic,/ Pentr-o iubire și un destin. (La babe) Vreți să ajungeți la babe,/ Dacă încercați, se poate!/ Dar când „să urcați” pe ele,/ Vă așteaptă vremuri grele!” (Nicolae Constantinescu)
„(Nărav prost) Am un obicei beton:/ Țigara și telefon./ Mâinile mi-s ocupate,/ Cu ce să muncesc, măi frate? (Unui afon) Te dai marele solist,/ Urli de mi-ai spart timpanul,/ De-am ajuns la orelist,/ Cu urechea și cu banul.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
„(Rezolvări) O furnicuță cât un bumb/ Căra o boabă de porumb./ Urca un pas sau poate doi/ Scăpând povara înapoi/ Și iar își începea urcușul,/ Și iar venea de-a derdelușul!/ – Când mai ajung la debara?/ Îmi trebuie o macara!// – Ce macara doamnă furnică?/ Sări un pui de bibilică./ Eu trag adânc aer pe nări/ Și fac o sută de flotări!/ Păi bobul ăla,cum să zic…/ La forța mea e un nimic!/ Ia fugi matale din cărare/ Și ai să vezi de ce-s in stare!// In cioc cu bobul de porumb/ S-a-mpiedicat călcând cam strâmb/ Și-alunecând pe-un geam de ușă/ Scapă grăunța drept în… gușă!/ – Vai! Ce i-ați făcut domnu’ sportiv?/ Acuma plâng că am motiv!/ Cămara o să-mi fie goală/ Și n-am ce sa mai pun in oală!// – Stai dumneata, acum mă duc,/ Că am mâncare în uluc./ Hai, bagă-n casă ce mai stai:/ Porumb, semințe, grâu, mălai!/ Îți mai aduc urgent cartofii/ Și ai de toate, ca în Profi!// Un greiere privea din vie/ -O iau la toamnă de soție!” (Nicu Alecu, Murgești, grupul de epigramiști Alexandru Sihleanu, prin internet)
A continuat lectorul de serviciu, Nicolae Constantinescu, cu un eseu intitulat Dragobetele și un grupaj de poezii. Vă ofer lectura: „Aproape de începutul primăverii, un tânăr chipeș cu arcul și săgeata iubirii, Dragobetele, fiu al Babei Dochia, țintește după bolta cerească în inimile tinerilor, băieți și fete, dragoste nemuritoare.
Se spune că și păsările zburând pe întinsul cerului își găsesc jumătatea, atunci, având loc așa zisul nuntit al păsărilor. La cumpăna dintre iarnă și primăvară se pecetluiesc povești de dragoste.
Tradiția spune că de Dragobete orice fată trebuie sărutată ca să fie iubită tot anul.
Cu durere în suflet constat că Valentineʼs Day ia amploare în România, astfel că tinerii din zilele noastre sărbătoresc această zi împrumutată de peste hotare, neștiind că acest Sf. Valentin susținător al dragostei este împrumutat din religia catolică, în religia creștin-ortodoxă există Sfinți Valentin și Valentina, dar care nu au nicio legătură cu această zi a dragostei, cum ar fi: SF. Valentin pe 30 iulie, Sf. Muceniță Valentina pe 10 februarie, Sf. Valentin pe 24 octombrie. Din punct de vedere religios creștin-ortodox nu e potrivit să sărbătorim nici acest Dragobete pe 24 februarie, deoarece atunci este o sărbătoare tristă, „Întâia și a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul”. Deci, tinerii din zilele noastre uită de religie, de tradițiile românești și de valorile populare autentice. Deși iubirea adevărată nu ar trebui să aibă anumite zile de sărbătorit pentru că persoanei iubite nu e nevoie să îi arăți sentimentele numai de Dragobete, ci întotdeauna, dar pentru ca tradițiile și valorile autentice populare românești să nu se piardă, dacă tinerii își doresc totuși o zi specială a iubirii să aleagă Dragobetele, sărbătorind prin cântec, joc și îmbrăcați în costume populare autentice. Închei cu un îndemn: Să nu uităm să iubim românește și că „Dragobetele sărută fetele!” (Vis) În mirifica-i splendoare/ Și îmbrăcată parcă-n fir,/ O domniță ne apare/ Un boboc de trandafir.// Și pe umeri îi curg plete/ chipului gingașei fete,/ Dar dispare, tainic vis,/ Ce se duce spre abis. (Cugetare) Mă gândesc în prag de seară/ Până se ivesc zorii,/ Oare când o să răsară/ Cântecul privighetorii?// Floarea cea mai prețioasă,/ Sensul vieții,/ Steaua mândră, stea aleasă,/ Elixirul tinereții.// Vom plăti cu prețul vieții,/ Să răsară ca un soare,/ Să dispară ca sticleții,/ O iubire trecătoare.// Pleci și vii în prag de seară,/ Posezi oameni mii și mii,/ Spune-mi tu, iubire dragă,/ La mine când ai să vii? (Va găsi iubirea?) Ca o stea ce strălucește,/ Iarăși nouă se arată,/ Dar la ea nu poți ajunge,/ Cât cuprinzi o viață întreagă.// E iubirea ca o floare,/ Bibeloul din vitrină,/ Se deschide în petale/ Și se sfarmă fără vină.// Și o voce iar șoptește:/ „El mai speră fără vină”/ Celui care o privește,/ Să descopere lumină.// Dar nu știe cel așteaptă,/ Că de doru-i se topește,/ Se tot uita pe fereastră,/ Zburătoare nu găsește.// Dar va mai găsi ieșirea/ Spre o lume a fericirii?/ Oare va avea iubirea/ Fără drumul despărțirii? (Sferele iubirii) În cercul strâns al simțirii,/ În sfera soarelui răsărit/ Se observă vena iubirii/ Și sângele curge în vine./ O rază de soare coboară din cer,/ Arată lumii un nou giuvaer./ Trăiască iubiții și cei ce nu pier!/ Coboară iubire din cer! (O lacrimă – în memoria bunicii mele Ovidia) Un călător,/ Prin ploaie./ Picură din suflet:/ Gânduri,/ O lacrimă,/ O stea./ Bunico,/ Tu ești?”
Dl Nicolae Constantinescu, lectorul de astăzi, a căutat, succint, să-și facă datoria tematic și a completat cu poezii de dragoste. Îl așteptăm și cu alte materiale. Sănătate și spor la muncă!
„Pentru început, mă bucur că astăzi, anticipând ziua de Dragobete a lecturat un tânăr ca să salveze generația lor, a tinerilor. Vreau să completez la ce a spus Nicușor. În ziua de 24 februarie spiritualitatea populară autohtonă consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereții în templul închinat tuturor zeilor, panteonul autohton. Românii îl consideră patron al dragostei și al bunei dispoziții, din vremea dacilor. Numele Dragobete provine din cuvintele dacice trago=țap și pete=picioare. Pierzându-se limba dacă, trago a devenit drago, iar pete, bete (cum se numesc cingătorile înguste, fâșiile țesute). Țapul simbolizează puterea de procreare, vitalitatea, fecunditatea.
O altă ipoteză: în vechea limbă slavă găsim: „dragu biți=a fi drag”.
În ziua de Dragobete fete și băieți pornesc în grupuri prin lunci și păduri, cântând și adunând primele flori de primăvară, flori pe care le puneau la icoane pentru a le păstra până la Sânziene (24 iunie), când le aruncau în râuri. Femeile tinere strângeau, în ziua de Dragobete, zăpada pe care o topeau și se spălau pe cap cu apa obținută, sperând să aibă părul și tenul plăcute admiratorilor. Pentru daci, Dragobetele era o divinitate asemenea lui Cupidon la romani sau Eros la greci.
Pentru a fi iubite, fetele ating cu mâna un bărbat necunoscut. Ele fac turtițe cu miere și nuci pe care le dau flăcăilor pe care îi îndrăgesc.
Tineretul, fete și băieți, se adunau la o casă pentru „a-și face de Dragobete” (a petrece împreună) fiind convinși că doar astfel vor fi îndrăgostiți tot anul, până la viitorul Dragobete. Dacă nu se ține Dragobetele, tinerii nu se vor îndrăgosti tot anul. Dacă o fată ieșea împreună cu un băiat și nu se sărutau de Dragobete, se credea că nu se vor iubi în acel an, urmând chiar despărțirea.
De Dragobete păsările se împerechează și își fac cuiburi. Păsările neîmperecheate în această zi rămân stinghere și fără pui până la Dragobetele din anul viitor. Fetele și băieții, asemănător păsărilor, se întâlnesc pentru a se îndrăgosti pe tot parcursul anului. În această zi se aude pretutindeni „Dragobetele sărută fetele”.
Dragobetele este preluat de la daci, care îl considerau un pețitor și un naș al animalelor, protectorul iubirii celor care se întâlnesc în această zi. Dacii credeau că participanții la sărbătoarea Dragobetelui vor fi feriți de bolile anului, dar mai ales de febră. Pe gospodari Dragobetele îi ajută să aibă un an îmbelșugat.
Sărutatul băiatului de către fată semnifica logodna celor doi tineri. Deci, Dragobetele era un prilej pentru comunitate de a afla ce nunți se pregătesc pentru toamnă.
Oamenii trebuiau să aibă grijă de toate păsările și animalele din curte, dar și de păsările cerului. În această zi nu se sacrifică animalele.
O altă tradiție spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, De Maica Precista, după ce nesăbuitul a îndrăznit să-i încurce și Ei cărările.
O altă legendă consideră că Dragobetele ar fi fiul Babei Dochia, un bărbat chipeș și iubăreț, care oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor păsărilor și animalelor. Păsările erau considerate ca mesagere ale zeilor. Cuvântul grecesc „pasăre” înseamnă „mesaj al cerului”.
Dragobetele este un veritabil Cupidon sau Eros, o entitate mitologică autohtonă. Regula de bază pentru această sărbătoare, pur românească, este ca „toți să glumească și să râdă”.
Această sărbătoare, fie că e numită Dragobete sau Valentineʼs Day, azi reprezintă un pericol pentru valorile „Familiei”. Foarte mulți tineri, cu educație „zero” aleg să se căsătorească în această zi, o căsătorie de probă, ei fiind predispuși la fapte de imoralitate, parodiind dragostea între soț și soție.” (Mihai Doina)
„Mi-a plăcut ce a prezentat Nicușor în calitate de lector și epigramele, și poeziile la fel mi-au plăcut. Felicitări, să prezinte cât mai des în cadrul cenaclului”. (Dumitru Hangu)
„Lectorul de astăzi și-a structurat materialul în două părți: una în proză și una în versuri. În ceea ce privește prima parte, tema acesteia a fost sărbătoarea de Dragobete. Lectorul a evidențiat originea acestei sărbători în bogatul folclor românesc, fiind vorba despre o zi asociată cu dragostea ce vine pe un fundal precreștin. Dragobetele, așa cum a fost descris în material, este un tânăr arcaș asemănător cu personale mitologice precum Eros sau Cupidon. De asemenea lectorul a menționat și sărbătoarea Valentineʼs Day, o sărbătoare de import, comercială, ce se revendică de la o zi din calendarul catolic. Materialul a fost concis, iar dacă ar fi să emit o judecată de opinie referitoare la cele două sărbători ale iubirii, prefer, fără doar și poate, Dragobetele. Motivul este unul simplu. Pe lângă faptul că este o sărbătoare autohtonă, data de 24 februarie este ziua mea de naștere. Referitor la versuri, am observat o serie de figuri de stil interesante: „picură din suflet”. Felicitări! Așteptăm și alte materiale.” (Cristi Rusin)
„Dl Nicușor trebuie să fie felicitat de membrii Cenaclului Alexandru Sihleanu pentru curajul de a aborda acest subiect cu predicat. În această situație Nicușor, având veleități artistice actoricești, jucând și în filme de scurt metraj, astăzi pe scena cenaclului interpretează cu mult talent rolul lui Dragobete. Scena în care Nicușor sărută fata, este de love story. Este în același timp un tânăr viteaz, un adevărat arcaș care nu ezită să săgeteze iubita cu săgeata din do-TARE. Dragobetele din cadrul cenaclului este pasionat de poezie și legende istorice din care își absoarbe energia pentru a duce lupta cu ființa iubită. Îi doresc succes în această luptă continuă cu iubirea, deoarece aici nu există învingători sau învinși. Să mai continue cu aceste subiecte și să ne bucure în continuare cu talentul deosebit.” (Adrian Câmpeanu)
„Îi apreciez lectura lui Nicușor și-l felicit pentru activitatea pe care a pregătit-o”. (Mihai Vieru)
„Am avut o deosebită plăcere să ascult materialul prezentat de dl Nicolae Constantinescu. Poeziile de dragoste și epigramele, care reprezintă și eșecuri, și așteptări de speranță, sunt superbe, trăite din viața anterioară, chiar și prezent, cu mult talent artistic. Mult succes și îl așteptăm și cu alte materiale!” (Floarea Frățilă)
Sâmbătă, 25 februarie, începând cu ora 11:00, ședința Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi închinată lansării de carte. La Centrul Cultural Florica Cristoforeanu se vor lansa următoarele cărți: Planeta stă acasă (Ed. Neuma, Cluj) de Victoria Milescu, București, Aplauzele din teatrul bombardat (Ed. Rafet, Râmnicu Sărat) de Constantin Fieraru, Râmnicu Sărat, La sud-est de prezent (Ed. Neuma, Cluj) și Urma cailor de stejar (Ed. Betta, București) de Constantin Marafet. Vă așteptăm, cu drag!