de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 27 septembrie, † Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești; Sf. Calistrat și Epiharia, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Unui concurent la Vocea României) Urlă, țipă, nu știe ce să mai facă,/ Măcar un scaun să-ntoarcă./ Dacă jurații n-au milă,/ Îl ia-n brațe pe Chirilă.
(Luat pe nepregătite) Ce-a fost mai ieri o bănuială/ Acum este fapt concret./ I-a tras amantei o păruială/ De-a rămas soțul chel complet.”
Dl prof Mihail Constantinescu a lecturat la momentul in memoriam din volumul Oamenii adevărați nu mor niciodată, autoare dna Floarea Stănescu:
„A venit acel moment nefast, fatal, 2011, 25 aprilie, când scriitorul pleacă în lumea umbrelor. În mai puțin de 15 minute Grigore pleacă în eternitate, într-o zi de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Grigore a ars ca o torță și s-a stins ca o lumânare. Tocmai când era în plină creație drumul lui a fost curmat fulgerător.
Era noaptea de duminică spre luni. Duminica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Orele 04.00 dimineața. Îngerul Domnului mă trezește. Aprind lumina. Mi-e rău tare! Mi-e rău tare! au fost ultimele vorbe pe care le-a spus. Ceea ce vedeam m-a îngrozit. Capul lui era roșu ca sângele, apoi a devenit grena. Repede îl stropesc cu apă rece. Deschid fereastra, deschid ușile să intre aer. Am vrut să-i dau un medicament. M-am temut să nu-l înec. Alerg să descui poarta să intre cei de la Salvare, dar de fapt nu sunasem la Salvare. N-am curaj să anunț fetele. Îl sun pe Cristi. Orele 04.13 (aproximativ). Doina sună la 112; orele 04.16. Durata convorbirii la 112 este de 1’16”. Doina o sună pe Sabina. Orele 04.19. Durata convorbirii 40”. Sabina este la spital. Așteaptă să vină salvarea cu tata. Tata nu mai sosește niciodată la spital. Sun și eu la 112. Mă sună Doina: orele 04.20. Tata horcăie, dar nu urât. Durata convorbirii 15”. (Date luate din factura de telefon ce se păstrează la Doina).
În jur liniște de mormânt. Nici câinii nu lătrau. Totul dormea profund.
L-am privit cum și-a fixat ochișorii lui în tavan. Și-a dat apoi capul pe partea dreaptă ca pentru somnul ce nu are sfârșit. Și-a mușcat puternic buza de jos. A căscat o dată, de două ori. Sfârșitul era aproape. Nimeni nu venea. Eram singură cu el. I-am aprins o lumânare. I-am așezat-o în mâna dreaptă și am ținut-o cu mâna mea. Nu a schițat nici un gest de zbatere, de întoarcere.
A plecat foarte liniștit. Parcă și natura i-a pregătit liniștea pentru plecare. Cu siguranță, în depărtări, un înger îl aștepta cu aripile deschise.
Au venit cei de la Salvare foarte greu și foarte slab pregătiți. Nu au făcut nici un gest de resuscitare. Nu au respectat protocolul. Șoferul s-a întors la mașină să aducă monitorul. Asistenta i-a pus niște plasturi cu nitroglicerină pe piept. Sosește șoferul cu monitorul. L-au conectat la monitor. Pe ecran s-au descris linii drepte și în partea de jos, iar la mijloc linii frânte și mai joase și mai înalte.”
A urmat lectorul de serviciu, dl prof. Mihail Constantinescu, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Spovedanie) Doamne Sfinte-n ceasul tainic/ Mă gândesc, mă tot frământ/ Că n-am fost destul de vrednic/ Să respect al Tău cuvânt.// Nu sunt frunze-n codrii magici/ Și nici pietre pe pământ,/ Nici chiar stele-n Cerul sfânt/ Câte rele am făptuit/ Și cât am păcătuit.// Doamne, am venit pe lume/ Chiar prin harul tău divin/ Tu mi-ai dat un frumos nume/ Scump: acela de creștin.// Cum o să-ți apar în față/ Eu care am nesocotit/ Darul ce se cheamă viață/ Și care mult ți-am greșit.// Doamne, știu că sunt nevrednic/ Și pe toți i-am supărat,/ Iar acum te rog cucernic/ Ca să-mi ierți orice păcat.// Și chiar mă gândesc cu groază/ Că nu merit să-ți rostesc/ Numele Tău Sfânt și mare/ Spre care nădăjduiesc.// În fața Sfintei Icoane/ Ca tâlharul pocăit/ Te rog: Pomenește Doamne/ Pe cel ce mult ți-a greșit.// Trece ziua, noaptea trece/ Săptămână, anotimp/ Și astfel viața se petrece,/ Dar eu, Doamne, nu mă schimb.// În noianul de păcate/ Ticălos mereu trăiesc./ Zile trec nenumărate,/ Însă tot păcătuiesc.// Cum ți-am irosit talanții/ Pe care mi-ai dăruit/ Și mai mult decât oricine/ Eu în lume am greșit.// Și acum când din lume/ Eu mă duc de pe pământ,/ Mă-ntreb de-am lăsat un nume/ Demn de chipul Tău cel Sfânt.// Eu mă duc că scrie-n cartea/ Psalmistului Tău cel Sfânt/ Ca să-ți respectăm dreptatea/ Să ne întoarcem în pământ.
(Omagiu – Grigore Radu Stănescu) Din nou, în primăvară/ Cu chip de clopoței,/ Răsar în mândra țară/ Gingașii ghiocei.// Meleag plin de culoare/ Cu-albastre viorele/ Ce-mpodobesc cu farmec/ Veșmântul țării mele.// Grigore om și scriitor,/ Pătrunde-n veșnicie/ cu geniul său nepieritor/ La Parnas în câmpie.// Prin tot ce-a scris nu-i mai prejos/ Pe plaiul plin de dor/ Că Radu-n scrisul lui a pus/ Cristal strălucitor.// Stănescu, nume consacrat/ Prin proză, poezii/ Și teatru și-a asigurat/ Un loc în veșnicie. Cum să te uit, prieten drag?/ Din lumea cu povești/ Pe cerul literelor sfânt/ Și astăzi strălucești.
(Mărțișorul) Înflorește ghiocelul În pădurea râmniceană/ Și sub raza jucăușă/ Zburdă mieii în poiană.// Din pădurile din dealuri/ Și prin ramuri de platani/ Vine o pasăre măiastră/ Să ne spună „La mulți ani!// Azi când scriu aceste rânduri,/ La-nceput de Mărțișor/ Citim titlul de pe-o carte/ Cum că oamenii nu mor.// Nu moare acest gen de oameni,/ Niciodată ei nu mor./ Ei trăiesc în veșnicie/ Ei și operele lor.// De pe plaiul râmnicean/ Din poienile cu soare,/ În sărbătorescul strai/ Ne zâmbesc iar mărțișoare./ Dintre ele ne-am ales cu/ Grigore Radu Stănescu.// Om de teatru și poet/ Și prozator de valoare,/ Strălucind din veșnicie/ Prin a scrisului splendoare.// Că a fost și va rămâne/ Opera lui azi ne spune/ Că al scrierilor faur/ Ne-a lăsat un scump tezaur.// Bate luna în ferestre/ Într-o seară de poveste/ Începând cu Eminescu/ O continuă Stănescu. ”
(Odă Maicii Domnului) Te cinstește-ntreaga lume/ Nume, ai presus de nume./ Cel mai mare-n Univers/ Că nici nu există vers,/ Vers care să te mărească/ Ființă dumnezeiască./ Floare mai presus de floare/ Soare mai presus de soare/ Cu o nobilă chemare./ Nu există pe pământ/ Decât toate nume sfânt./ Dată pentru izbăvire/ Și a noastră mântuire./ Te slăvim mândră crăiasă/ A lumii împărăteasă.
(Nașterea Maicii Domnului) Florile și mândrul soare/ Pentr-o mare sărbătoare,/ Când mulțimile se-adună/ Împletesc sfântă cunună.// Toate-ntr-un minut sublim/ Pornesc spre Ierusalim/ La Ana și Ioachim.// Căci cu dânșii s-a deschis/ Ușa Raiului promis./ Toți rostindu-și bucuria/ S-a născut Sfânta Maria.// Poartă înspre mântuire/ Și a lumii izbăvire./ Firea toată se înfioară/ S-a născut Sfânta Fecioară./ S-a născut Sfânta Crăiasă/ A lumii împărăteasă// Și cu toții îi fericim/ Pe Ana și pe Ioachim/ Și pe Sfânta Născătoare/ A noastră izbăvitoare.”
Lectorul de serviciu de astăzi, dl prof. Mihail Constantinescu a prezentat cinci poezii, dintre care patru omagiale și una, după cum spune și titlul Spovedanie, autorul, ajuns la o vârstă apreciabilă, își face bilanțul vieții și cere iertare divinității supreme pentru greșelile făcute cu voie sau fără voie.
Dintre cele patru poezii omagiale, două poezii, Odă Maicii Domnului și Nașterea Maicii Domnului, după cum spun și titlurile, reprezintă omagiul Sfinților părinți Ana și Ioachim și Sf. Fecioare Maria, mama Mântuitorului nostru Domnul Iisus Hristos, iar două, Omagiu și Mărțișorul îl omagiază pe cel care a fost scriitorul râmnicean Grigore Radu Stănescu.
Poeziile sunt realizate în stil clasic, curgător, reprezentând sentimentele, sensibilitatea față de scriitorul râmnicean și implicarea autorului în fenomenul religios. Mulțumiri pentru materialul prezentat și îl așteptăm la o nouă lectură!
„(Floarea Frățilă) Materialul prezentat astăzi 27 septembrie 2025 de dl prof. Mihail Constantinescu este revelant pentru înțelegerea justă a mesajului transmis de autor.
Prima poezie Spovedanie este o poezie filosofică, dezvăluind atitudinea poetului în perspectiva morții apropiate. Autorul își face un proces liric, referitor la timpul care a trecut iremediabil și la întâmplările vieții, la care lectorul nu a găsit întotdeauna răspunsul potrivit. Este un moment al unui bilanț realizat cu sinceritate dezarmantă, cu smerenie prin recunoașterea înaintea divinității a greșelilor făcute.
Poezia Omagiu este dedicată scriitorului râmnicean Grigore Radu Stănescu născut primăvara la începutul lunii martie. Poezia debutează cu un scurt pastel referitor la florile primăverii, ghioceii și viorelele, care împodobesc veșmântul țării. Urmează evocarea geniului scriitorului care s-a remarcat prin tot ce a scris.
Poezia Mărțișorul este un nume semnificativ reprezentându-l pe scriitorul Grigore Radu Stănescu născut în prima zi a lui martie. Grigore Radu Stănescu este un om adevărat, un talent care trăiește printre noi așa cum deducem din titlul cărții pe care soția dumnealui i-a dedicat-o. Ei rămân în atenția posterității prin operele lor.
Poezia Odă Maicii Domnului relevă respectul și admirația pentru a treia ființă divină căreia i se cuvine laude. Maica Domnului este o ființă dumnezeiască, este floare, soare, urmând o chemare nobilă.
Poezia Nașterea Maicii Domnului se referă la un eveniment capital descris de Sfânta Tradiție, care a marcat începutul istoriei mântuirii și izbăvirii noastre. Prin mijlocirea Maicii Sfinte noi credincioșii dobândim iertare și mântuire.
Îi mulțumesc dlui Mihail Constantinescu pentru lectura de astăzi și îl aștept cu noi scrieri.
Sâmbătă, 04 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Vasile Ghinea. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!