de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 26 aprilie, †) Sf. Mc. Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis (Cernavodă); Sf. Sfințit Mc. Vasilevs, episcopul Amasiei; Sf. Glafira, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dl prof. Mihail Constantinescu a lecturat la momentul in memoriam: „Expresia prostiei, capitolul XXIII din volumul Orașul de sub dealuri, Ed. Rafet, 2010, autor Matincă Costea: „În sala mică de la etajul Casei de Cultură avea loc o ședință de sindicat. Pe lângă angajații Casei de Cultură erau prezente și numeroase cadre didactice, care făceau parte din același sindicat. Ședința era condusă de paznicul Țînțu Alexandru, secretar de partid la această instituție culturală. După o scurtă dare de seamă, luă cuvântul Țînțu, care, proptindu-și mâinile în masa prezidiului, își începu perorația:
„- Grupa noastră sindicală, care în fabrici și uzine este cureaua de transnitrie a partidului și motorul cel mai de jos, cel mai înalt for din punct de vedere, unul peste altul, și-a făcut datoria! Trebuie revopsite ușile, dar vopseaua de la OCL este compromisă. Este staționară din motive greu vandabile. Eu am fost în comerț și știu. Așa că propun să facem o contradicție cu Cooperativa Avântul, să ne dea vopseaua necesară. Se apropie ziua de 23 August. Vă informez că se vor amenaja boxe sportive (a se citi baze), iar OCL va amenaja tonete cu dulciuri și băuturi răcoritoare pentru bărbați, femei, copii, și alte categorii”.
Cornel medita întrebându-se: care-ar fi alea „alte categorii?”
Țînțu continua: „La pădurea Poenița toți participanții poate să bea un Boris rece”.
– Borviz!, îl corectă cineva de la masa prezidiului.
– Lasă-mă tovarășe! Eu vorbesc cum m-o-nvățat partidul. Boris, Borviz sunt cuvinte sinagoge.
Mulți abia se stăpâneau să nu bufnească în râs. Cornel se gândea la ceea ce-i relatase de curând directorul participant la o ședință de la primărie. Aici tovarășul președinte Ionescu Mototolea deschise adunarea cu „Măi tovarăși și fără nicio introducere, vă spun că ședința asta e pentru porci.
– Cine se simte? – zise unul printre dinți.
Această adunare avea menirea să anunțe pe toți care locuiesc la curte, că sunt obligați să crească câte un porc pentru contractare. Limbaj de lemn! Iată ce similitudine!
Țînțu continua:
– Hai, acum luați cuvântul! Ce stați așa mortali!
Nimeni nu voia să intervină. Abia așteptau finalul. Porojan Constanța, femeie de serviciu analfabetă veritabilă avea să exclame:
– Ce-i a lui, e a lui! Bine mai vorbește Țînțu ăsta!
Râsete provocate de cei câțiva care se mai aflau în sală.
Urmară și alte ședințe, în care participanții deveneau victime ale ignoranței, incompetenței din capul unora cocoțați în funcții de conducere.”
Dl col. Mihai Doina a lecturat la momentul in memoriam: „medicul Mircea V. Homescu a publicat multe materiale, printre acestea este o lucrare intitulată „Oglinda sfărâmată”, cu subtitlul „o problemă dintotdeauna”… (și adaug eu, problema avortului). Medicul a trimis materialul spre publicare unei reviste în august 2000. Imediat după apariția lucrării sale, medicul consemnează: „Cu ceva timp în urmă mi-am propus să însăilez câteva idei privind „descrierea” lui Dumnezeu, pornind de la concepția contemporană despre tatăl lumesc/ omenesc, existentă în concepția oamenilor. Am pățit, însă, ca Al. Odobescu atunci când a scris Pseudokinegeticos, introducerea/ prefața depășind ca întindere… obiectul intenției. În publicația căreia am încredințat materialul a apărut partea introductivă, urmând ca ideea „centrală” a materialului să apară ulterior:Supărarea autorului tratată cu „haz de necaz”.
Spuneam mereu despre maestrul Agheană că este, pentru Râmnicu Sărat și pentru cenaclu, un geniu, …un înger, …chiar și un extraterestru, …sau semizeu. Am văzut și „prietenii” săi care strâmbau din nas când auzeau cuvinte de laudă, cuvinte adevărate despre persoana acestuia. Acum el este „un prieten drag de dincolo de stele”…și un nume în zestrea culturală a Râmnicului Sărat! Talentul său, dragostea D-sale pentru cultură și pentru muzică, dăruirea totală, trup și suflet, pentru cenaclu, nu vor fi uitate, dar nici egalate de muritorii râmniceni. Pentru azi am ales câteva frământări ale sufletului său de artist și epigramist, care au adus stropi de bucurie în inimile noastre mereu.
„(Unor bețivi) Fumul îl tai cu cuțitul;/ Vinul curge în pahare…/ Și, din toți ce stau în crâșmă,/ Doar masa mai e-n picioare!
(României) România li-au dorit-o/ Turcii, ungurii, tătarii,/ Însă ne-au secătuit-o/ Totdeauna demnitarii!
(Bogaților și săracilor) Unii își păstrează banii/ În dolari, euro, lire;/ Numai eu, că sunt sărac/ Îi păstrez în …amintire.
(Unui președinte) Pentru o nouă candidatură/ Eu îți doresc mult noroc;/ Să fiți din nou președinte,/ Dar …la scara de la bloc!”
Foarte frumos spus, foarte actual …și foarte adevărat!
Matincă Costea, omul „cu-o stea”, omul de o rară noblețe interioară, fără de care cenaclul este „prea sobru”, a creat și prezentat monologuri și cuplete satirice, din care am ales pentru azi ultima strofă din poezia sa A venit un tren:
„A venit un tren și-a revărsat în gară/ Nostalgia clipei care a apus…/ El îmi amintește de-acea primăvară,/ Când pe aceste plaiuri, de mult, m-a adus.”
Și tot cu nuanță autobiografică, am extras ultima strofă din poezia Am rătăcit …,dar D-sa nu a rătăcit, ci a parfumat cultura râmniceană!
„Am rătăcit pe drumul vieții/ Mânat de vânt, ca fulgul spre ocean./ Acum un imn aș vrea să-nchin tristeții/ Privind în urmă ca printr-un ochean.”
Pentru toți trei, dar și pentru ceilalți cenacliști, care au urcat la ceruri, Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în apropierea Sa! Zilele de aur ale cenaclului s-au terminat odată cu plecarea lor din cenaclu!”
A urmat lectorul de serviciu dl col Mihai Doina, cu un eseu intitulat Sărbătoarea de Armindeni la români. Vă ofer lectura:
„Abandonez azi obișnuința …și în locul unui eseu …vă prezint … o poezie! Ea, poezia, aparține unui ardelean …pe care sunt sigur că îl cunoașteți. El se numește George Coșbuc, iar poezia poartă titlul Armingenii „Pe când umbla Hristos prin țară/ Lățind cuvântul său frumos,/ Ovreii toți i-au scos ocară/ Și cărturari de-ai lor cercară/ Prilegi să piardă pe Hristos.// Așa-ntr-o noapte-ntunecată/ Când vecinicul Mântuitor/ Dormea-ntr-o casă-ncreștinată,/ Găsitu-l-au ovreii-ndată/ Și sfat făcut-au de omor.// La miezul nopții aveau să vie/ La casa unde el dormea -/ Și, casa pentru ca s-o știe,/ Au pus ca semn și mărturie/ În fața casei o nuia.// Dar Dumnezeu, cel ce scoboară/ Și-n gândul cel mai nevădit,/ Nu lasă p-al său fiu să moară,/ Căci a răscumpărării oară/ Și vremea morții n-a sosit.// Și Dumnezeu orbit-a firea/ Ovreilor împinși la rău,/ Încât să n-aibă nicăieri/ Vreun chip de-a făptui pierirea/ Născutului din Dumnezeu.//La miezul nopții-n gloată mare/ Ovreii pe furiș pornesc -/ Sunt muți ovreii de mirare,/ Că ei la casa fiecare/ Ca semn câte-o nuia zăresc.// – „Dac-am pierdut și astăzi prada,/ Cu greu putea-vom s-o găsim.”/ Pornește-apoi răgnind grămada,/ Perândă-n zgomot toată strada/ Tăcutului Ierusalim.// Dar neputând să mai găsească/ Pe Christ ca să-l omoare-n somn,/ Pierdut-au noaptea dușmănească/ Și n-au putut să-ndeplinească/ Pierirea veșnicului Domn.// Și dintr-aceea zi nainte/ Rămas-a obicei, și spun,/ Că pentru-aducerea-aminte/ De noaptea mântuirii sfinte/ Românii și-azi Armingeni pun.”
La 1 Mai poporul român serbează „Armindenul” sau „Pomul de Mai”, simbol al vechiului zeu al vegetației, care protejează recoltele și animalele. Este ziua onomastică a profetului Ieremia, de unde provine și numele. Armindenul era simbolizat printr-o ramură verde de fag, de stejar, sau salcie, pe care oamenii o prindeau la poarta casei. Ramura rămânea prinsă acolo până se măcina grâul nou. Când se cocea pâinea din acest grâu, se aprindea cuptorul cu armindenul (ramura din poartă).
În tradiția rurală, armindenul era un copac curățat de crengi și împodobit cu spice de grâu. Tinerii plecau în pădure, în munte și tăiau cel mai înalt copac pe care îl puteau aduce ei pe umeri. Îl curățau de crengi, dar la vârf îi lăsau câteva, pentru a le împodobi. Armindenul era ridicat, până la prânz, în centrul satului. Pe tulpină se puneau cununi de flori și spice de grâu. Urma o întrecere a tinerilor, care se adunau și puneau uneori pariuri, câștigând cel ce putea să se urce până sus.
În sâmbăta premergătoare Armindenului, din fiecare familie pleca cineva să aducă câte un mesteacăn tânăr și crengi înfrunzite de tei. În zori, mult înainte de răsăritul soarelui, când abia se înălța Luceafărul de ziuă și roua nu a fost alungată de lumină, fiecare gospodar punea mesteacănul la poartă și crengi de tei la streșinile casei și ale șurii. Apoi își împodobeau interiorul casei cu flori de iasomie și tei, pentru a fi deopotrivă protejați de forțele distrugătoare ale spiritelor malefice oamenii și animalele.
Semnificația acestei sărbători o găsim în diferite izvoare istorice și religioase, amintind de prigonirea lui Iisus, crezându-se că, atunci când Irod omora copiii, a pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi început măcelul în ziua următoare. Însă, a doua zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, iar Irod nu a mai știut unde să-l caute pe Iisus. Așa a scăpat de la moarte pruncul Iisus.
Etnologul Simion Florea Marian descrie într-o lucrare obiceiurile de Armindeni la români.
La 1 Mai este un prilej de voie bună și, ca orice sărbătoare în care nu se lucrează, se ține Armindenul cu lăutari, friptură de miel, vin pelin și liliac înflorit la pălărie.
În unele zone, în noaptea de 1 Mai încă se pune un pom, în secret, la poarta iubitei.
Se spune că în ajunul acestei zile, pentru ca viforul și grindina să nu se abată asupra satului, femeile nu lucrează nici în casă, nici la câmp. (norocul lor!)
În satele din Banat, Armindenul se pune la casele oamenilor harnici și ale fetelor de măritat. Creanga verde o așează feciorii noaptea, fără a fi văzuți. Cei la casa cărora s-a pus Armindenul trebuie să îi caute pe feciorii care l-au pus și să dea de băut.
O descriere originală a acestei sărbători o face poetul George Coșbuc în poezia Armingenii.
În tradiția populară, acestei zile i se mai spune și „ziua pelinului” sau „ziua bețivilor” și semnifică începutul verii. Armindenul se serbează pentru rodul pământului, ca să nu bată grindina, împotriva dăunătorilor și pentru sănătatea vitelor.
În încheiere o informare: la 27 aprilie, în urmă cu 88 de ani, adică în 1937, a fost dezvelit bustul lui Alexandru Vlahuță. Pe lângă el trecem toți când venim la cenaclu.”
Lectorul de astăzi, dl col. Mihai Doina merită felicitat atât pentru evocarea de la momentul in memoriam, mai ales că ședința cenaclului are loc în Săptămâna Luminată, cât și pentru atenția cu care urmărește sărbătorile și datinile populare, căutând să le prezinte într-un mod plăcut și documentat.
„Am audiat, cu deosebit interes, cele prezentate de lectorul nostru, atât la evocări, (să nu-i uităm niciodată pe colegii noștri care nu mai sunt printre noi, să păstrăm moștenirea care ne-au lăsat-o, datorită contribuției lor la dezvoltarea culturii urbei noastre), cât și la obiceiurile populare legate Sărbătoarea de Armindeni.
Data de 1Mai coincide cu Sărbătoarea Internațională a Muncii, care s-a suprapus pe sărbătoarea populară, dovedind că noi românii am fost din totdeauna iubitori ai muncii. În poezia Imn muncii, Vasile Voiculescu considera munca un Atlas care ține pe umerii lui universul.
Am avut norocul să fiu educat din familie și din școală în spiritul dragostei pentru muncă. Apreciez benefică intervenția colegului Doina. Îl felicit pentru că a prezentat materiale care au suscitat interesul nostru.
Închei cu o epigramă: (Domnului Mihai Doina) Ascultându-l cum citește,/ Auditorul e uimit/ Și declară fericit:/ Doamne, ce frumos doinește!” (Mihail Constantinescu)
„Este foarte bine venită ședința cenaclului, care are loc în Săptămâna Luminată. Doresc să aduc mulțumiri dlui Ghinea Vasile pentru rezistența pe care o are conducând cenaclul atunci când altele s-au desființat.
Consider că acest cenaclu este o flacără a culturii în Râmnicu Sărat. Dl prof. Constantinescu și dl col Doina au fost două flăcări care au citit azi în cenaclu. Talentul de orator al dlui prof. Constantinescu mă încântă făcându-mă să-l ascult cu plăcere și interes. În calculatorul său personal, creierul dumnealui, sunt multe date pe care ar trebui să le aștearnă pe hârtie. Mereu se depășește prin expunerile sale.
Dl col Doina a reușit azi un tur de forță și ne-a comunicat că în ceruri s-a înființat un nou cenaclu, membrii marcanți fiind doctorul Homescu, Matincă, și Agheană. Povestind foarte frumos, dl Doina încearcă să ajungă la gradul de general al artelor. Ambițios, își documentează fiecare expunere cu lux de amănunte. Arma dumnealui pe care o folosește astăzi, cu îndemânare, este sculptura, arta sculpturii. Dacă alții au scris cărți, care rămân după ei, dl col creează o operă tridimensională, care va rămâne mult timp.
Trebuie să aduc mulțumiri doamnelor care sunt astăzi prezente la cenaclu, dna Iuga și dna Frățilă, și tânărului reprezentant al tinereții, junele Dinu. Vă mulțumesc!” (Dan Zanfirescu)
„Lectorul de astăzi, dl Doina, a dovedit că este un veritabil mareșal al tradițiilor românești. Doina obiceiurilor mioritice, pe care dânsul a cântat-o cu tot patosul inimii sale, a făcut ca prin opera acestui cenaclu să răsune cântarea suflării românești. Îl felicit pe dl Doina pentru că păstrează vie flacăra dumnezeiască a tradiției ce ne aduce lumină în Săptămâna Luminată.” (Alexandru Gabriel Dinu)
„Pe lângă spirit de observație, prețuirea valorilor, sensibilitate, dl Doina ne-a prezentat astăzi nostalgic câteva fragmente, întâmplări din creația și viața unor foști cenacliști: doctorul Mircea V. Homescu, creatorul eseurilor expuse în cenaclu, Matincă Costea și cântărețul de suflet Agheană (Manea) Smarandache, care a culminat prezentând în cenaclu și creații proprii din sfera epigramei. Mulțumim autorului de astăzi pentru evocarea sensibilă a acestor oameni plecați în eternitate. Mult succes în continuare în prezentarea personalităților acestui oraș, care au creat istorie.” (Georgeta Iuga)
„Îl felicit pe dl col Doina pentru materialul prezentat, cu sentimente de prețuire pentru foștii cenacliști plecați către cer.” (Floarea Frățilă)
Sâmbătă, 03 mai, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Georgeta Iuga. Hristos a Înviat! O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!