imposibilul război
pe frontul acesta al luptei cu flori
stau visele ascunse-n tranșee,
sub ploaia cu soare căzută din nori
și sub rafalele de orhidee…
trag tunuri spre cer albastre obuze
zguduind adăpostul iubirii
dar ele aduc doar zâmbet pe buze,
și gândul duios al jertfirii…
copacii bătrâni, veterani, se-nfioară
când din iubiri sar șrapnele,
simțind rănile pentru prima oară,
și toată durerea dulce din ele…
explozii de muguri apar la tot pasul,
căci nu mai pot fi oprite,
pe-un deal, Primăvara face popasul
înaintea ofensivei obișnuite…
în lupta aceasta cad albi prizonieri,
ghioceii, vrednicii cercetași,
trimiși în recunoaștere până mai ieri,
alături de bravii toporași…
au căzut, previzibil, în ambuscada
întinsă de o jalnică Iarnă,
ce se-ascunsese adânc sub zăpada
ce continua să se cearnă…
ea pune condiția ca, la solstițiu,
să se predea doar Primăverii
și să semneze din nou armistițiu
pe fire de iarbă, în faptul serii.
de-a doua zi, vom avea iarăși pace,
și escadrile de păsări vor reveni
așa cum fac de-o veșnicie încoace
lăsate la vatră, vor cuibări…
războiul acesta, imposibil, discret
face și victime colaterale:
dezvăluie Omului al Vieții secret
cu tot cu minunile sale…