de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 05 octombrie, Sf. Mc. Haritina; †) Sf. Cuv. Daniil li Misail de la Mănăstirea Turnu, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dl Mihail Constantinescu a recitat poezia Domnului prof. Costache Florea: „Ți-a fost dat s-aduci din secoli/ Și din culmile de vis/ Către zările de zâmbet/ Strălucire de cais.// Ți-a fost dat s-aduci speranțe/ Să ne dai la toți putere/ Să uităm o clipă viața,/ Care e mai mult durere.// Reușind s-aprinzi în inimi/ Tainic setea de frumos/ Și în suflete aleanuri/ Către cerul luminos.// Domnu-ți dete mângâiere,/ Harul său dumnezeiesc/ Și tot el ți-a dat putere-credință/ Într-un rai dumnezeiesc,// Pe el îl rugăm fierbinte/ Să-ți dea-n viață bucurii/ Strălucind ca un luceafăr/ Prin celestele câmpii.”
A urmat lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu, care a prezentat Eseu despre iubire.
Vă ofer lectura: Eseu despre iubire (Cel ce iubeşte multe femei – le descoperă. Cel care o iubeşte doar pe una – descoperă iubirea -S. Freud)
Eminescu – Veronica Micle, Cioran – Friedgard, Rebreanu – Fanny, Marin Preda – Aurora Cornu, Enescu – Maruca Rosetti – Cantacuzino… iată semne de întrebare. În adolescenţă, un prim semn de întrebare a fost ,,Cocoşatul de la Notre – Dame. Apoi au început să apară din ce în ce mai multe astfel de semne. Acum, mi s-a spus, că tendinţa este ca dragostea să fie încadrată în spectrul afecţiunilor de natură psihică. Fiind un subiect căruia i-am acordat multe ceasuri din viaţa mea, am decis să-l dezvolt aşa cum l-am perceput eu, mulţumind colegei de cenaclu pentru ocazia pe care mi-a oferit-o. Sunt conştient că nu există adevărul meu, al lui Ion sau Gheorghe cu valoare de adevăr absolut. Acestea sunt doar adevăruri parţiale. Suma adevărurilor parţiale atribuite unui fenomen, însuşiri şi chiar obiect constituie adevărul absolut referitor la fenomenul, însuşirea sau obiectul respectiv, lucru mai puţin înţeles de cei ce se lasă conduşi de propriul lor orgoliu. Şi sunt destui.
De ce acest subiect? Dat fiind faptul că destinul mi-a dat într-o mică măsură cortina deoparte permiţându-mi o furişare a privirii asupra unei porţiuni mici a marii scene. Acest lucru a fost posibil, dat fiind faptul că am luat în serios prezenţa unui ,,Neghiniţă” în urechea fiecăruia. Neghiniţă, numiţi-l cum doriţi fiecare: înger păzitor, ghid spiritual, destin. Nu are importanţă numele, ci faptul că el există şi singura condiţie pentru a-l auzi este păstrarea unui grad de curăţenie, nu al urechii ca organ ci al spiritului. Cert este că nimeni nu este imaculat, că fiecare face greşeli, dar important este procentul acestora în ansamblul comportamentului, obiceiurilor şi moralităţii fiecăruia dintre noi. Dar să nu mă îndepărtez de subiect.
Iată ce spune Freud referitor la acest subiect:
„Nu există tendinţe care să fi fost mai bine refulate şi combătute în noi de către morală şi civilizaţie precum tendinţele sexuale. Mai mult, la majoritatea oamenilor, aceste tendinţe ştiu perfect să se sustragă tiraniei funcţiilor psihice de un ordin mai elevat.
Prejudiciul frustrării iniţiale a plăcerii sexuale se manifestă prin faptul că libertatea, care îi este acordată ulterior acesteia în căsnicie, nu mai are un efect pe deplin satisfăcător. Dar nici libertatea sexuală neîngrădită încă de la început nu conduce la un rezultat mai bun. Este uşor de stabilit că valoarea psihică a nevoii erotice scade imediat ce satisfacţia îi este la îndemână. Este nevoie de un obstacol pentru ca libidoul să fie împins la un nivel înalt şi acolo unde piedicile naturale contra satisfacţiei nu sunt suficiente, oamenii din toate timpurile au introdus unele convenţionale pentru a putea savura iubirea. Majoritatea covârşitoare a simbolurilor din vise, sunt simboluri sexuale. (…) Ceea ce ne învaţă analiza este că multe alte vise, care nu par la prima vedere să includă preocupări erotice se reduc, prin munca de interpretare, la o realizare a dorinţei sexuale şi pe de altă parte, că astfel de materiale ale gândirii noastre conştiente, care par să fi trecut în visul nopţii ca „relicve ale zilei”, nu sunt admise aici decât pentru a juca rolul de figuranţi în reprezentarea dorinţelor erotice refulate. Datorită unei rezistenţe faţă de viaţa erotică, amintirile refulate nu pot fi active decât în spaţiul inconştientului. (…) Privând instinctul sexual de hrana lui naturală, se provoacă urmări neplăcute. (…) Cauza cea mai frecventă a nevrozei de angoasă este excitaţia frustrată, excitaţia libidinală provocată care nu este nici satisfăcută, nici utilizată. Anxietatea apare atunci în locul acestui libido deturnat din funcţia sa. Cred că pot afirma că libidoul nesatisfăcut se transformă direct în angoasă.” Această ultimă frază ar argumenta natura afecţiunii sau afecţiunilor psihice ce ar putea perturba activitatea normală pentru o parte dintre cei existenţi printre noi în societate. Să se înţeleagă bine: nu le acord o ,,indulgenţă”. ,,Omul este bun dar societatea l-a corupt”, este în cazul concret al iubirii o explicaţie parţială.
Cum a început totul? Greu nu este sa te îndrăgosteşti, greu este să-ţi declari dragostea. – Alfred de Musset
Era o perioadă în care (nu învinovăţesc pe nimeni) subiectul iubirii sau al sexualităţii era tabu. O parte am călcat în străchini dar …tot răul spre bine. În plus, conform concepţiilor mele, de destin nu poţi fugi sau nu te poţi ascunde. Şi atunci, vorba lui Napoleon, garda moare, dar nu se predă, deci singura cale este de a continua drumul înainte. Sunt convins că mulţi dintre dumneavoastră aţi cunoscut această perioadă incipientă şi atunci nu voi insista asupra ei. Este acel ,, la vie en rose”.
Eram un idealist. Credeam, ca şi acum de altfel, iubirea a fi un dar ce ne este hărăzit pe viaţă. Unii vor spune: ,,bine, bine dar orice se naşte, trăieşte şi moare”. Depinde… Depinde de fiecare, de structura sa psihică şi sufletească, dar suntem unici în diversitate. Voi reveni.
Şi eu am considerat că ,, Nu iubim cu adevărat decât atunci când iubim fără motive.” – Anatole France. Aşa şi este, altfel oamenii nefiind decât în căutarea a ceea ce se numeşte troc, truc sau trampă. Şi o parte chiar sunt.
Astfel au trecut anii de liceu, armată şi în mare facultate însumând trei plus unul plus patru ani de iubire fără speranţă. Ghiuleaua purtată de ocnaşul condamnat pe viaţă legată la încheietura piciorului. Pe atunci, deşi un tip nu urât, sportiv, vesel – chiar un fel de suflet al tâlcuirii bancurilor şi al menţinerii stării de veselie în grup, nu ştiam că femeia este cea care îşi alege ,,prada” şi doar îi dă bărbatului iluzia de a fi cel ce atacă cetatea în scopul cuceririi şi a intrării în posesia ei. Orgoliu adolescentin sau stadiul de neiniţiat.
Spre final de facultate, petrecut în apropierea teiului lui Eminescu, am picat de acord, deşi pe atunci nu-l cunoşteam cu unul dintre poeţii mei adoraţi, care acum îmi dă măsura micimii mele ca ticluitor de stihuri, dar care, pe atunci, îmi tot şoptea: ,,Groaza de singurătate, nevoia de a-ţi uita propria fiinţa în braţele unei femei, este numită de noi, in chip nobil: nevoia de a iubi.” – Charles Baudelaire. Aşa cum spuneam, ceva mai înainte, am păşit plin de încredere în străchini. Nu a fost chiar o nereuşită totală prin cele două fiice acum realizate şi cred eu, destul de bine.
A început serviciul şi ceva mai târziu, eu absolvent al Facultăţii de Chimie a trebuit să-i dau dreptate altui psihanalist ce intra în viaţa mea aducând argumente specifice meseriei pe care nu pot chiar spune că mi-o alesesem deşi, mai apoi, mi-a adus imense satisfacţii morale: ,,Întâlnirea a doua persoane este ca şi contactul a doua substanţe chimice; dacă este vreo reacţie, amândouă sunt transformate.” – Carl Gustav Jung Acum îmi era dat să înţeleg rolul lui Neghiniţă care mă îndrumase pe calea astrologiei. Cei dintre dumneavoastră care aţi citit ,,Lilith sau Chiron” probabil aţi şi înţeles despre ce este vorba aşa deci că nu voi mai intra în detalii. Tot ceea ce voi spune este că destinul este o piesă în care suntem actori dar care, precum publicul spectator, nu ştim finalul de la lăsarea grea a cortinei. Nimic şi nimeni nu îmi mai poate schimba opinia după cum, la fel de adevărat este, nu o impun nimănui tocmai în baza faptului că nu consider adevărul meu ca fiind absolut. Atunci însă a trebuit să fiu de acord cu autorul celebrelor ,,Climate”: ,,Începuturile unei iubiri împărtăşite sunt tot ce-şi poate închipui un om mai fermecător pe lumea aceasta.” – Andre Maurois.
Tot mulţumită lui Neghiniţă am acum curajul, după ce am trăit momentele, să afirm că acel ,,coup de foudre” chiar există. Nu sunt de condamnat cei ce nu o cred căci şi apostolul Toma a avut îndoieli până nu a văzut şi nu a pipăit rana. Nu sunt de condamnat cei ce nu cred decât în lucruri palpabile, lucruri ce au o explicaţie şi se bazează doar pe cele cinci simţuri. Da, eu am avut şi explicaţia, şi semnificaţia, dar am înţeles şi urmările acestui capitol al vieţii mele. Nu a fost necesar decât timpul parcurgerii, într-un compartiment de tren, a rutei Râmnicu Sărat – Bucureşti. Tot în cartea mai sus menţionată se regăseşte mai pe larg şi această ,,întâmplare”. Am folosit în mod special ghilimelele. Nimic nu este întâmplător! Cum tema propusă are un cadru mai larg şi o abordare mai psihologică şi nu cele trăite şi îndurate de mine voi spune asemenea franţuzului: revenons a nos moutons!
A iubi înseamnă a suferi şi cum mulţi fug de suferinţă puţini ştiu să iubească! – Emil Cioran
Această cugetare este imperială. Este un mic exemplu al măsurii genialităţii lui Cioran a cărui operă nu mulţi îndrăznesc să o lectureze căci, până la a o înţelege, este cale lungă.
Ce implică în fond iubirea? Respect reciproc, încrederea reciprocă, gusturi şi ţinte comune, lipsa minciunii şi a prefăcătoriei, eliminarea tendinţei de cânt, fie a cocoşului, fie a găinii, altfel spus, înţelegerea faptului că cei doi trag la aceeaşi căruţă iar sensul trebuie să fie cel de înainte şi nu în ultimul rând, dragostea. Aceasta chiar ar putea să se situeze pe un loc fruntaş în ierarhie. Respect şi încredere? ,,O iubire pe care eşti nevoit să o păzeşti cu atâta străşnicie nu reprezintă nimic. Dar tocmai asta n-au să înţeleagă niciodată oamenii cu adevărat geloşi.” – Fiodor Mihailovici Dostoevski. Comentariile mele sunt deja de prisos.
Gusturile şi ţinta comună au o existenţă firească într-o astfel de relaţie. Stau la baza comunicării fără de care nimic nu ar fi posibil. Am înţeles şi eu relativ târziu acest lucru. Îmi doream o realizare a comunicării prin priviri, prin limbaj corporal, prin modul de a simţi starea de spirit a partenerului. Da, am cunoscut şi nu exagerez, acest tip de iubire cu Suzy, o birmaneză extraordinară şi cu Liza, o femelă bichon havaian cu care sunt acum în ,,relaţii”. În cazul oamenilor, ori este o reminiscență a unor vieţi trecute ori o previziune a unor timpuri ce odată vor veni. Cine ştie? Dar nici nu caut aprobare, consolare, mângâiere. În nici un caz nu se pretează zilelor noastre, mentalităţii multora dintre semenii noştri şi mai ales caracterelor superficiale. Desigur, poate fi caracterizată ca o abordare perimată, vetustă. Pagubă în ciuperci!
Spuneam de lipsa minciunii şi a prefăcătoriei; este firesc căci ce relaţie se poate baza pe aşa ceva cu excepţia unei relaţii toxice. Eu caut piloni de stabilitate şi durabilitate în timp a iubirii şi nu punctele slabe care o destabilizează, o aruncă în neant. În idealismul meu cred şi acum că iubirea poate fi un dar primit pe viaţă dar. ,,Dragostea adevărată este o limba pe care surzii o pot auzi si orbii o pot vedea. – Gabriel Jose Garcia Marquez
Scriitorul s-a gândit la iubire consider eu. Motivul ar fi că dragostea este o parte integrantă a iubirii. Noi avem expresia ,,a face dragoste” adică a întreţine relaţii sexuale cu cineva. Este ceva total diferit de iubire. Dacă în cazul animalelor apare rutul, ca ceva firesc, normal pentru perpetuarea speciei la om acest lucru se manifestă adesea ca o dorinţă egocentrică de a obţine satisfacţia, mă refer aici la satisfacţia sexuală. Dar şi una caracteristică prădătorului. Cu cât lupta este mai aprigă, acesta este interesat de victorie care, odată dobândită, atrage plictisul şi abandonarea prăzii…. Pentru unii este poate suficient să descopere femeia pe această cale. De gustibus non disputandum. Mulţi se prosternează la auzul manelelor, mai puţini la auzul muzicii rock, şi mai puţini la auzul blues-ului sau jazz-ului cât despre ascultătorii de muzică simfonică… Iubirea este o întreagă simfonie iar instrumentele trebuie să se încadreze perfect ansamblului, altfel o ureche exersată putând sesiza foarte uşor inadvertenţele.
Să revin la dragoste ca accesoriu al iubirii. Spuneam că aceasta ocupă un loc de frunte în actul ,,reacţiei chimice” dintre cei doi. Unu şi cu unul trebuie să facă UNU. În toate celelalte cerinţe dar mai ales în a face dragoste. Dacă unul caută să-şi satisfacă doar propriile plăceri, iar celălalt se mulţumeşte la a simula, gândiţi-vă cum este. O face o dată, de zece ori, de o mie de ori, dar nu se va instaura frustrarea care-l va apăsa precum stânca împinsă de Sisif şi nu va căuta cumva o refulare? În altă parte. Şi atunci ce s-a ales din relaţie? Dacă iniţial cetatea s-a dorit a părea inexpugnabilă şi cavalerul ,,a fost nevoit” să apeleze la toate tertipurile asediului, iată că de această dată chiar trebuie să o facă. Cum? Căutând să aducă plăcerea pe această cale şi tovarăşului său de viaţă. Şi nu numai. Fiind atent cu acesta în fiecare zi, căutând să-i ghicească gândurile, luându-i-o astfel cu un pas înainte, fiind mereu galanton şi deschis dorinţelor reale ale partenerului. Câţi sunt cei care o fac? Mai vorbim atunci despre durata pe viaţă a iubirii între cei doi? Motivul este simplu: egocentrismul. Acum generaţia tânără, fără aportul nostru, a celor legaţi la ochi, a găsit o cale de rezolvare a problemei: uniunea liberă.
Poate că Dumnezeu va dori să cunoşti multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaşte persoana potrivită, pentru ca atunci când o vei cunoaşte în sfârşit, să ştii să fii recunoscător. – Gabriel Jose Garcia Marquez.
Dat fiind criza dintre generaţii, nu pot spune că sunt un adept al acestei practici, dar nu fac parte nici din tagma celor ce se pun împotrivă de dragul principiilor. Fiecare are destinul său, lecţiile sale pe care trebuie să şi le însuşească pentru a trece în următoarea clasă a evoluţiei spirituale. În plus numai trecând prin greutăţi înveţi. Când părinţii doreau să-mi comunice câte ceva din experienţele lor (nu legat de iubire) mă înfoiam la rându-mi spunând că-mi doresc experienţă proprie. Cu atâtea cucuie şi julituri, iată, acum o am!
Ceea ce generează societatea ca piedică în calea iubirii, şi aici mă refer în special la noi, la români, este lipsa de motivare a muncii. Multe dintre dispute sunt generate de lipsa banilor, de neputinţa satisfacerii adeseori a unor trebuinţe elementare care stau la baza piramidei lui Maslow. Este decizia pe deplin eronată de a nu utiliza meritocraţia şi de a pune în funcţii capetele plecate (valabil cu ambele sensuri), lucru pe care şi comuniştii au realizat că l-au greşit. Nu este subiect al acestui eseu.
O altă întrebare pe care mi-am pus-o adesea, valabilă pentru bărbaţi, că de… frumoasă sau urâtă?
O femeie urâtă nu poate inspira decât o iubire nebună, căci izbuteşte a se face iubita ori printr-o ciudata slăbiciune a iubitului ei, ori prin alte farmece mai tainice şi mai de neînvins decât cele ale frumuseţii. – Jean de la Bruyere.
Sensul cuvântului farmece nu este cel pe care ne vom înghesui a-l da! Referirea este la bunătatea sufletească, la felul cald de a fi alături spre a oferi sprijin…
Pe de altă parte o floare viu colorată este asaltată de tot felul de insecte: albine, bondari, fluturi…La fel şi femeia frumoasă. Categoric nu fac o referire generală, care include toate femeile. Dar noi, cei care lucram în întreprinderile cu foc continuu, sâmbăta şi duminica, pe trei schimburi, probabil că ştim ceva mai multe. Inclusiv că sunt cazuri în care aparenţele înşeală.
Să nu fiu înţeles greşit nici de cei din grupul cărora fac parte! Nu le recomand să caute în scopul realizării fericirii personale câte o Mumă a Pădurii. Dar dacă vă pare o glumă hai să coborâm şi cu picioarele pe pământ. Am să-i întreb pe cei care zâmbesc cum explică legătura dintre Enescu, un spirit dispus sensibilităţii ca marea majoritate a creatorilor de frumos şi Maruca Rosetti- Tescanu devenită prinţesa Cantacuzino. Aceasta din urmă după ce a fost părăsită de Nae Ionescu şi-a stropit faţa cu acid purtând apoi în permanenţă un voal care să-i acopere chipul. Cum a fost preţuit comportamentul celui pe care, în viaţă fiind, această populaţie vinovată pentru acceptarea conducătorilor impuşi sau aleşi l-a batjocorit? A fost părăsit pentru Dinu Lipatti şi şi-a dat sfârşitul într-o cameră de hotel asistat doar de câinele său. Acum, târziu ca de obicei, slăvim memoria prin Festivalul ce îi poartă numele. Nu am datele astrologice, acestea implicând şi ora exactă a naşterii, care cu siguranţă, ar fi dat răspuns şi acestei legături pe care doar o presupun karmică şi care, cu siguranţă, s-ar dovedi aşa.
Am supus atenţiei doar un subiect asupra căruia fiecare poate medita pentru aflarea răspunsului şi pe care îl poate modifica potrivit experienţelor proprii de viaţă. Asta dacă este, prin constituţia sa psihică, dotat pentru aşa ceva şi nu consideră totul o pierdere de timp. Mie, de exemplu, mi-au trebuit şapte (7!!!) ani ca să înţeleg un aspect din filmul Dodeskaden al lui Akira Kuroshawa. Nu era ceva legat de iubire. Ce bucurie am trăit găsind semnificaţia acelei secvenţe, care şi pe Kuroshava l-au costat şapte ani de lipsă contracte….
Suntem deosebiţi, suntem părticele ale unui mare Întreg şi nu voi solicita nimănui eforturi, care mai ales după o vârstă, par a fi inutile. Dacă dorinţa de dezvoltare a subiectului se derulează benevol, consider a fi în beneficiul fiecăruia. Dacă nu, diferenţa dintre femei este doar în mintea bărbatului.
Eram foarte mândru de mine când, credeam eu, am descoperit sintagma de ,,iubirea iubirii”. Am şi scris niscai versuri purtând acest titlu într-o carte ce-şi aşteaptă publicarea şi nu am renunţat la titlul de care eram deosebit de mândru, chiar citind în cartea unui franţuz apărută acum un şi ceva la noi, aceeaşi sintagmă. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu poezia mea ,,Cimitirul” deja publicată. Până atunci singurul poet francez adorat de mine fusese Baudelaire ale cărui cărţi le aveam. Am apucat să îmi îmbogăţesc colecţia de ,,Blestemaţi” cu Verlaine, Rimbaud. Minune! Le bal des pendu – a ultimului, aceeaşi idee. Concluzia? Nimic nu este nou sub Soare şi cu siguranţă aceste idei s-au mai vehiculat în decursul timpului şi se vor mai vehicula!
Iubirea iubirii
Îmi trimit dorul la margine de ape
Unde cărare lasă luna-n urma ei;
Şi unde valul, ce în veci o să sape
Se sparge zgomotos, împrăştiind scântei.
Pribeag el va fi, tot căutând aleanul,
Chiar pasu-ţi pe nisip, de unde va fi şters…
Însă, statornic, va reveni tot anul
Vrând să vadă drumul pe care tu ai mers.
Dacă întâmplător el te va întâlni
La ureche, va porni să îţi şoptească.
Îţi va spune povesti ce piatra ar urni,
Şi-ar încerca, discret, să te păcălească.
Tu să nu apleci urechea spre al meu dor,
Simţurile nu îţi lăsa înşelate!
Eu am fost tot timpul veşnicul călător
Căutând iubirea în …eternitate.”
Lectura de astăzi a dlui Mircea Mocanu este o dovadă de erudiție, elocvență, încheiere sui-generis a unui eseu pe o temă anume, ceea ce face cinste Cenaclului Alexandru Sihleanu. Se prefigurează un urmaș al eseistului Mircea V. Homescu. Cinste lui!
„Dle Mocanu, materialul dvs. Eseu despre iubire, este uimitor! Subiectul pe care îl dezvoltați pentru mulți este un subiect tabu și rușinos, nu au curaj să îl citească. În gândurile lor sunt, însă, foarte spurcați. Mă pune în dilemă autorul eseului. Comentând piesa lui Shakespeare, Romeo și Julieta, descopăr că Romeo a avut multe, foarte multe aventuri înainte de a o cunoaște pe pura Julieta. Ajungând la Freud, mă uimește cum acest medic psihiatru a tras concluzia că majoritatea femeilor sunt isterice, internate în spitalul în care lucra au constituit baza analizei sale, tratându-le cu șocuri electrice. Devine un doctor la modă, apare însă Jung, care îl contrazice și spune că studiul pe câteva zeci de bolnave, nu poate fi extins. De asta sunt în dilemă. La fel sunt în dilemă cu Baudelaire care publicând Florile răului ne conduce la ideea că răul este femeie. Shakespeare are un capitol în lucrarea sa Aforisme asupra înțelepciunii în viață, în care femeia este analizată în amănunt. Mă înclin în fața dvs. plăcându-mi ce frumos ați încheiat materialul cu versurile dvs. minunate. Jos pălăria!” (Dan Zanfirescu)
„Dl Mircea Mocanu împlinește luna aceasta un an de când a pășit prima dată în Cenaclul Alexandru Sihleanu. De fiecare dată și-a demonstrat talentul prin lectura unor versuri foarte sugestive. De data aceasta, ne-a expus un eseu dedicat iubirii Este un subiect foarte amplu, cuprinzător, pe seama căruia putem vorbi foarte mult. Așa cum spune și antevorbitorul meu subiectul poate fi considerat tabu. Dl Mircea Mocanu a avut curajul să ne prezinte reflecțiile dumnealui referitoare la dragoste, dar nu la o dragoste „sterilă”, ci cu raportare la sexualitate. Un profesor bucureștean, absolvent de filosofie, mi-a spus, la un moment dat, că sexul nu este un subiect despre care ar trebui să discutăm mereu, dar nu este nici un subiect de evitat. Există foarte multe definiții și modalități de înțelegere a iubirii și a sexualității. Mircea Eliade, de exemplu, în lucrarea Sacrul și profanul ne prezintă două perspective : una tradițională (sexul ca act creator sau ritual) și cealaltă profană, modernă (sexul ca act fiziologic). Există și alte lucrări care tratează sexul din aceste perspective: una foarte populară, este Metafizica sexului a lui Julius Evola. Constat că dl Mircea Mocanu a citit și citat destui autori pentru a-și consolida propria viziune. Aș mai fi vrut să adaug doar despre Dostoievski, că în opera sa găsim exemple numeroase ale unor iubiri, chiar eșuate: romanul Oameni sărmani și nuvela Nopți albe. Îl felicit pe dl Mircea Mocanu pentru că a introdus în această ședință de cenaclu un subiect controversat, dar care nu poate fi neglijat. Îl așteptăm și cu alte lecturi.” (Cristi Rusin)
„Lectura ascultată astăzi, Eseul despre iubire, se încadrează în Ziua Internațională a Iubirii, vineri 11 octombrie, fixată de ONU. Pentru completarea eseului, vă rog să-mi permiteți să adaug la denumirea Ziua Internațională a Iubirii o concretizare: „ziua fetelor”. În acest mod am pregătit două poezii: Fata de Vasile Voiculescu: „Raiul, gătit, sta mut: ornic neîntors…/ Leii lungi lâncezeau lângă miori/ Tigrii și gazelele moțăiau în flori;/ Inorogul părea din câlți tors;// Caii – de cauciuc; taurii – tânjitori,/ Câinii – nu spuneau „ham”…/ La umbră dormea dus un maimuțoi – ADAM// Sătul de această lume nemișcată/ Domnul Însușii tânjea de alt dor…/ Și-l zămisli într-o făptură smălțată toată// Cu flori, cu fragi, cu mere…/ Suie… arzuie… tulburătoare,. Cu gheare de petale la mâini și la picioare;// Cu nou și fraged iz… de păcat./ …Leii s-au oprit din căscat ./ Fiarele săriră deodată:/ Alai, cu ea mijlocul lor/ Centaurii galopau s-o vadă; și iată:// Îngerii coborau ceată/ Să cânte laude-n cer/ Albă, goală, nerușinată/ Eva zâmbea galeș tuturor./ Inima Paradisului începea să bată!” și Fata (din înțelepciunea indiană): „Câinele, văzând o fată,/ CARNE a zis, bătându-și dinții!/ Și văzând frumoasa fată/ FLOARE au zis, plângând părinții./ A văzut-o și-un călugăr…/ DIAVOL a rostit ascetul!/ Însă când văzu fata/ ÎNGER a șoptit poetul!” (Mihai Doina)
„Pornind de la titlu, remarcăm termenul eseu foarte actual, foarte uzitat până și în domeniul învățământului. Este un titlu care obligă, având în vedere precursorii evoluției speciei literare. A doua parte a titlului este iubirea, un cuvânt nobil și absolut necesar. Există o sinonimie între termenii iubire și dragoste. Ar fi ideal să punem între ele demnul egal, însă acest lucru este aproape imposibil datorită înțelegerii diferențiate a termenilor. Remarc erudiția lectorului care apelează la o bogată bibliografie, fiind incluși scriitori, filosofi, psihologi, psihanaliști, și toate acestea converg spre evidențierea temei propuse. Personal sunt pentru iubirea adevărată, reală și sunt întru totul de acord cu partea a doua a citatului din Freud. Bineînțeles că viața își întinde tentaculele ei ca o caracatiță, depinde de felul cum o abordăm. Este binevenit faptul că aici sunt prezenți și oameni de diferite vârste și reprezentanți a ambelor sexe. Sigur că viața este o luptă, lumea un câmp de bătălie trăind pentru fiecare răsărit și apus de soare și ne apărăm cuceririle. Cred că cea mai importantă este lupta cu propria persoană. Dacă noi reușim să ne învingem tentațiile, reacțiile, răutățile pentru că omul este o dualitate între bine și rău. Dacă înlăturăm răul din noi, înseamnă că am realizat ceva. Toate întâmplările nefericite din evoluția omenirii se datorează acestei laturi negative a personalității umane. În altă ordine de idei, femeia este ctitor al vieții. Eva înseamnă viață. Bărbatul este pilonul de bază al societății. Și femeia și bărbatul sunt la fel de importanți, fiecare având rostul lor. Optez pentru familia tradițională întemeiată pe înțelegerea dintre bărbat și femeie. Atâta vreme când această uniune va sta la baza societății, nu avem a ne teme. Materialul este bine realizat, autorul vine cu multe citate, exemple. Remarcăm elocvența discursului, multitudinea de idei, evidențiate prin întrebări și răspunsuri. Ca poet remarc frumusețea versurilor de la sfârșitul eseului. Nici nu se putea o încheiere mai frumoasă și mai bună Poezia s-ar putea intitula Iubirea despre iubire. Eseul declanșează în conștiința noastră atitudini și sentimente generatoare de reale aprecieri. Felicitări domnului eseist, care continuă tradiția cenaclului nostru în care a excelat doctorul Micea V. Homescu.” (Mihail Constantinescu)
„Mă bucur foarte mult de prezența în cenaclu a dlui Mircea Mocanu și a dlui Dan Zanfirescu. Cea mai mare virtute este iubirea și mai ales iubirea de vrăjmaș. Dumnezeu face să răsară soarele și peste cei buni și peste cei răi. Adevărata dragoste este un dar al Duhului Sfânt. Capitalismul a produs omul posesiv, care s-a transformat în omul posedat. Dumnezeu pedepsește din iubire pe unii care au greșit și pe ceilalți să se îndrepte. În epoca pe care o trăim s-a distrus motivația muncii. Noi trebuie să știm cine suntem, pentru că ei dictează ce să facem, ei fură și nu fac nimic. Tot în epoca pe care o trăim se promovează plăcerile. În societatea de azi se promovează libertatea în vicii, este ca la bătrânul Karamazov. Nu există granițe morale. Acum totul este permis. O lume fără granițe, fără interdicții este o lume a nebuniei. Familia creștină își formează copiii prin dragostea și căldura dintre si. Familia a intrat în criză. Tinerii sunt iubitori de bani, egoiști și desfrânați. Acum se poartă o luptă de putere în familie. De nașterea unor copii nu poate fi vorba. În societatea noastră modernă fibra umanității slăbește. Numărul divorțurilor crește, lipsește iubirea adevărată și dragostea adevărată.” (Ana Sterescu)
„Am audiat astăzi, în cadrul ședințe de cenaclu, un eseu pe tema iubirii, temă abordată de mai toți scriitorii lumii din toate timpurile. Această temă amplă este greu de epuizat în scris. Dl Mircea Mocanu se apleacă asupra acestei teme vorbind despre iubire la persoana întâi, deci acest eseu poate fi și autobiografic. Se dovedește din materialul prezentat că autorul a fost preocupat de această temă, pomenind în material despre iubiri celebre sau despre păreri și cugetări ale unor mari filosofi. A dezbătut în lucrarea sa două tipuri de iubiri. A vorbit despre libertatea în iubire, care se axează mai mult pe sex și duce la o iubire neîmplinită. Foarte bine vorbește autorul despre iubire în adevăratul sens al cuvântului , care trebuie să cuprindă toate ingredientele ei pentru ca aceasta să persiste în timp. Se vorbește, de asemenea, despre iubirea reușită din cuplul familial, care pentru a fi desăvârșită trebuie să cuprindă afecțiune sufletească, respect reciproc, răbdare. Accentuează autorul eseului că iubirea nu trebuie să se epuizeze odată cu împlinirea dragostei care se axează mai mult pe actul sexual. Materialul prezentat este unul exhaustiv, dacă ținem cont de această temă – iubire, care este indispensabilă vieții, așa cum am menționat și eu într-una din cărțile mele. Felicitări autorului!” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Referitor la eseul de astăzi, prezentat de dl Mircea Mocanu, pot să spun că este o abordare filosofică a unui aspect din ceea ce se numește iubire, în înțelesul general. Consider că a venit cu idei foarte interesante, la care putem să ne aplecăm să le analizăm și să mergem pe un drum bazat pe iubire. Îl felicit pentru această temă interesantă și îl mai așteptăm cu astfel de lucrări bine realizate. ” (Adrian Câmpeanu)
„Tema de azi a cenaclului este ilustrată prin Eseu despre iubire, al dlui Mircea Mocanu. Această lucrare este o incursiune pe această temă în citatele celebre ale unor personalități marcante, cu diferite profesii: medici, psihologi, filosofi, artiști. Lucrarea este o paralelă indirectă între experiența altora și propria experiență. Dincolo de orice filosofie exprimată rămân întrebările: ce este iubirea, ce componente are și cui se adresează. Răspunsurile la aceste întrebări sunt diferite, în funcție de sex, simțire, filozofie de viață, experiență și dezamăgiri. Numărul mare de citate date în această lucrare reprezintă un autor aflat permanent în căutarea unor răspunsuri despre iubire. Citatele enumerate reprezintă un autor interesat de experiențele altor semeni, care au știut să le exprime filosofic sau în versuri, sau muzică. Aceasta dovedește un nivel înalt de cultură, pe de o parte, dar și pe altă parte, o exprimare a gândirii și sentimentelor proprii ambiguă și estivantă. Felicitări și îl așteptăm cu noi teme!” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 05 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Floarea Frățilă. Vă așteptăm, cu drag!