de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 21 iunie, Sf. Mc. Iulian din Tars și Afrodisie, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Vacanță) La mare în acest an/ Cei cu bani servesc calcan./ Cei mai mulți, precum se știe,/ Se mulțumesc cu hamsie.
(Unui elev) Cu mare greu a luat bacul,/ Nu știu din care pricină./ Ca să afle care-i leacul/ S-a înscris la medicină.”
Dl prof Mihail Constantinescu a lecturat la momentul in memoriam (Dumitru Cristea, profesor, director, primar și scriitor) „Pe Dumitru Cristea l-am cunoscut încă din primii ani de învățământ, la Școala Generală Beșlii, pe când suplineam la Școala Generală Gura – Bădicului din com. Mânzălești. Profesorul Dumitru Cristea, directorul Școlii de coordonare Beșlii, era un muntean înalt, voinic, bine făcut, amabil. Când intru într-o școală, mă uit, mai întâi, pe fața gazdei să văd un semn de bunăvoință. Dacă-l descopăr, pătrund fără teamă. Pentru mine orice sat reprezintă o lume. Mânzăleștii reprezenta un astfel de univers. Locuitorii comunei erau niște oameni deosebiți, mai ales ospitalieri, unde oricine era binevenit, oferindu-i casă și masă. Dumitru Cristea absolvent al liceului pedagogic și al Facultății de Filologie din cadrul Universității din București, nu făcea excepție. Chipul său emana atâta siguranță de sine, prestanță, bunăvoință. Te privea atent, iscoditor, sfredelindu-te, parcă, până în abisurile sufletului, citindu-ți gândurile, descoperindu-ți intențiile. Nici nu era nevoie să deschizi gura, că el știa cu cine discută. I e deslușea pe chip acea frumusețe și inteligență specifică oamenilor de la munte, trecuți prin tot felul de probe. Mi-a fost, deopotrivă, prieten, coleg, dar și învățător, îndrumător. Când am fost pus în situația de a alege persoana care să-mi facă inspecția de grad, n-am ezitat o clipă, considerându-mă un om norocos.
Îmi venea la clasă un prieten, un coleg, un îndrumător. Eram concentrat într-o tabără militară, într-o pădure de stejar, de unde am venit direct la școală, unde am susținut activitatea și am reușit. Mai târziu am aflat că era și un talentat scriitor, autor de monografii și de studii literare.”
Dl col Mihai Doina a lecturat la momentul in memoriam Cinstirea drapelului național: „Cunoaștem, fiecare român, că la 26 iunie poporul român serbează Ziua Drapelului Național.
În toate vremurile și la toate popoarele DRAPELUL este un simbol sfânt!
În timp de pace el fâlfâie mândru și ocrotitor asupra poporului, asemenea Sfântului Duh, amintind fiecăruia de datoria cea mai înaltă: iubirea și apărarea patriei!
În timp de război, în vălmășagul luptelor,drapelul fâlfâie mândru, arătând fiecărui soldat locul și îndatorirea sa.
Din faldurile drapelului se desprind, ca niște săgeți nevăzute, îndemnurile spre împlinirea datoriei, disciplină, simțământul de onoare, curaj, devotament, adânc și cald patriotism.
Înarmat cu scutul tare a acestor alese calități și simțăminte, soldatul nu cunoaște altceva în iadul luptelor, decât îndemnul: „Înainte, mereu înainte, spre victorie, pentru apărarea patriei!” Acolo în luptă, drapelul este chipul patriei!
Iată pentru ce se cuvine drapelului toată cinstirea!
Înaintașii noștri îi acordau onorurile cuvenite, asemenea onorurilor date Regelui. Întreg poporul se descoperea și se înclina cu respect în fața drapelului.
Ostașul îl apără cu prețul vieții. Părând drapelul își apără PATRIA, pentru apărarea căreia i-au murit frații părinții și străbunii.
Descoperiți-vă și înclinați-vă cu toată smerenia în fața sfântului simbol – DRAPELUL.
În SUA, de la biroul agentului de poliție din cartier și până la biroul Președintelui SUA, de la cancelariile școlilor până la sediile patronilor de orice rang, se găsește permanent arborat drapelul lor național la loc de cinste.
La noi, Legea 96 din 1998 consfințește: autoritățile publice și toate instituțiile statului sunt obligate să organizeze programe și manifestări cultural-artistice cu caracter evocator, consacrate istoriei și patriei.”
A urmat lectorul de serviciu, dna Floarea Frățilă, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Blestemul României) Cerul e senin, dar afară plouă./ Robinetul curge, cine l-a deschis?/ Cel ce se pricepe, nu a mai fost decis!/ Să inunde sate – un om priceput,/ Dar a fost ales, că nu s-a putut!/ Nu vedeți, când plouă/ Parcă-i un blestem,/ Să ne unim cu toții/ Țara să o salvăm!/ De mai stăm un an/ Cu ei de la putere,/ Țara noastră sfântă/ De pe hartă piere!/ Plouă dimineața,/ Pe la prânz, tot anul…/ Parcă sus din cer/ Curge tot oceanul…/ La aleșii noștri/ Nimic nu le pasă,/ Își doresc cu toții/ Să plecăm din casă,/ Că domnul Președinte,/ Proaspătul ales,/ Doarme când vorbește/ Sau vorbește când doarme/ Și acum trebuie să aleagă/ Noul Parlament./ Ce trebuie să treacă/ În locul morților/ Care i-au votat/ Ca tov. Ceaușescu./ E blestemul țării,/ Că l-au împușcat/ Ca și pe un câine,/ Care l-au trădat!/ Să o ducem mai bine/ Cu cei aleși „deștepți”,/ Dar nu o să mai avem/ Nici locuri de veci,/ Nici bani de colivă,/ Grâul o să-l treacă/ La austrieci!
(Strigăt de nedreptate) Aveam trei pomi în fața casei,/ Un castan și cu doi tei./ Îi iubeam ca pe-o comoară/ Și în zorii dimineții,/ Eu vorbeam cu ei.// Și ce s-a gândit primarul,/ Într-o zi ni i-a tăiat! (06.02.2025)/ Am simțit o nedreptate/ Și sufletul mi l-a-ntristat.// Au crescut în ochii mei/ De când în casă m-am mutat,/ Simțeam că-mi sunt trei prieteni/ Cu parfumul primăverii/ Și mirosul parfumat.// Acum totul e pustiu,/ Nu mai am pe cine privi,/ Floarea lor mirositoare/ Unde se va risipi?// Motive neîntemeiate,/ I-au tăiat, pe toți, la rând,/ Acum strada e pustie/ Doar tulpina lor mai plâng.// Cine a decis masacrul/ Frunză verde să nu vadă,/ Să trăiască-n întuneric/ Ca crengile ce azi plâng.// Ce miracol, ce-ntrebări,/ Ce răspunsuri ni s-au dat,/ Că sunt mulți care conduc/ Cu permisul suspendat,/ Să nu lovească vreun pom,/ Să-l găsească vinovat.// Parcă pomul poartă vina/ Că stă drept și îl așteaptă,/ Nu șoferul care intră-n pom drogat…/ Pomul cum să se ferească,/ Că nu șoferul l-a plantat!
(Măicuța mea) Din harul sânului tău blând/ Tu azi m-ai răsplătit,/ Din poarta raiului ai privit/ Cu flori m-ai împodobit.// Când Dumnezeu un har mi-a dat,/ Eu l-am primi cu drag/ Și oameni dragi am întâlnit,/ Care m-au îmbrățișat.// Din cartea care eu am scris/ Și ție îți dăruiesc,/ Că m-ai crescut cu drag la piept,/ Acum îți mulțumesc.// Al vrea fântâna de la poartă/ Să fie un izvor nesecat./ Tu ne-ai crescut cu drag pe toți,/ La sân ne-ai adunat.// Să-i trimit și mamei o floare/ Către cer… poate o primește/ Și cu lacrimi să o ude/ Chipul drag când o privește.// Ai înfruntat vânturi și ploi,/ Război, flămânzi și nemâncați/ Și ne-ai crescut cu mare greu,/ Dar dragoste știu că ne-ai dat.// Mergeai prin iarbă desculță/ Pe dealurile înverzite,/ Câmpul era plin de flori/ Și grânele aurite.
(Scară de cristal) Eu astăzi am plantat o floare/ Și i-am pus o scară de cristal,/ Să urce veselă spre soare/ Și să-nflorească când ajunge la altar.// Ea veselă-i privește pe cei sfinți,/ Le dăruiește parfumul și căldură,/ Ar vrea să-i facă loc/ Într-un colț de rai,/ Pentru a citi Sfânta Scriptură.// Căci cei ce ne conduc/ S-au transformat în spini/ Și au uitat că s-au născut/ În patria română./ Acum ei cred că sunt/ Pe viața noastră stăpâni / Și mirosul e făcut/ Din veninul de șopârlă.// Dar scara e și pentru a coborî/ Și să-i ferească Sfântul/ De furia celor drepți./ Nu vor mai nimeri treapta/ Să ajungă pe pământ/ Și vor rămâne suspendați/ Pe veci.//Cine a cumpărat inteligența,/ Cea mai bogată a poporului român,/ Ne-a luat dreptul de a vorbi,/ Cred că nu o să trăiască o veșnicie,/ Tot ce-a făcut în viață va plăti.// Eu sunt o floare dintr-un colț de rai,/ Ce-mi doresc să vă las ca moștenire/ Cuvântul drept în fața Celui Sfânt/ Și veți avea o mare biruire!
(Un guvern reciclat) Hai cu toții în vacanță,/ Să ne bucurăm de viață,/ Că vremurile s-au schimbat,/ Ca cei pe care i-am votat.// Nu-i nimic dacă n-au bani,/ Vom plăti taxe mai mari/ Pe aerul ce-l inspirăm/ Și vorbele duse-n vânt./ Acuma doar ei mai vor/ Să rămână pe pământ.// Ce frumos e în vacanță!/ Nu ne mai gândim că vrem,/ Că o să pierdem tot/ Ce nu mai avem.// Dăm drumul la robinet,/ Valurile curg,/ Totul ce-am agonisit,/ Într-o oră, două,/ Ne-au dezmoștenit.// Și cei de la putere/ Strigă-n disperare/ Că a venit potopul,/ Oare ce tribut plătim,/ Că cei care ne conduc/ Vor tot sclavii lor să fim.// Cine calcă munții noștri/ Să creadă că sunt stăpâni,/ Vor plăti cu-al lor sânge/ Tot neamul nostru străbun.// Cei ce cresc la sân copii -/ Un chip de înger ce inima-ți pătrunde -/ Au în suflet doar venin/ Și ura veșnic îi cuprinde.
(Văleleu, Mărie!) – Ce ți-am spus eu, ție,/ Măi dragă Mărie?/ Să nu mergi la vie/ În amiaza mare.// Vântul bate tare/ Și poate trece,/ Chiar și peste deal/ Și pădurea-i deasă,/ Poate să te prindă/ Mândrul pădurar.// O să-ți dea amendă,/ Cu ce o plătești?/ Până se revarsă zorii/ Tu îl păcălești.// – Ce să-ți fac, bădie?/ Mama mea nu știe/ C-am plecat de-acasă/ Și m-am rătăcit./ Stau noaptea la tine,/ Dar mi-a convenit.// Cum să plec acasă,/ Că afară plouă/ Și pădurea-i deasă./ Noaptea a venit/ Și mama nu știe/ Că m-am rătăcit.// – Măi, dragă Mărie,/ Nimeni nu va ști!/ Urcă-n pat la mine/ Și te voi ocroti!// Ce frumoasă noapte!
(Iluzii) El s-a făcut că mă iubește,/ Eu m-am făcut că-l cred./ Aveam dreptul la iluzii/ Și-au trecut mulți ani, frumoși,/ Crezând că suntem iubiți,/ Eram cei mai fericiți.// Am știut că-n lumea asta/ Totul s-a modernizat,/ Să pătrundă prin ecran/ Omul pe care l-am visat.// Predispuși să ne supunem,/ Era mult de așteptat./ Ne-am trezit după o vreme,/ Că era adevărat.// M-a-ncântat cu ochi albaștri/ Și cu vorbele frumoase./ Eu simțeam că mă iubește,/ El simțea că mă dorește.// Noi visam c-ar fi frumos/ Să dăm anii înapoi,/ Să-l rugăm pe Dumnezeu/ Să ne zidească trupuri noi.// Am jucat un rol de vise/ Fără să ne privim chipul,/ Dar cuvintele frumoase/ S-au strecurat printre gânduri./ Ce frumos a trecut timpul!// Ei îți sunt o umbră doar,/ Cum e și Fata Morgana,/ Care-ți vine doar în vis,/ Ce îți lasă pe obraz/ Lacrima imaginară.// Într-o noapte înstelată,/ Ce frumos am mai visat/ Și în zorii dimineții,/ Iluziile au zburat!
(Omagiu/ Prieten de neuitat) Ecoul vocii tale/ Noi încă-l păstrăm,/ Am vrea să coboare,/ Să-l îmbrățișăm.// La poarta raiului/ Se-aude o chitară,/ Iar vocea ta măiastră/ Printre cei dragi coboară.// Ne-ai părăsit, Maestre,/ Când nu ne așteptam/ Și-ai plecat la cerul/ Cu stele de cristal.// Noi vrem să-ți fie bine/ Plecat în altă lume,/ Dar vocea ta rămâne…/ Când natura înflorește,/ Chitara fermecată/ La viață ne trezește.// Prieteni, copii, soție/ Te strigă lângă cruce!/ Ar vrea să-ți mai audă/ Vocea ta cea dulce.// Când tu erai în glorie,/ O boală te-a cuprins/ Și drumul fericirii/ Cu lacăt l-a închis.//Soția ta rănită,/ Cuprinsă de-al tău dor,/ Din lacrimi și durere/ Ar curge un izvor.
(Ce vremuri tulburi) Ah, ce vremuri mai trăim!/ Plânge glia strămoșească,/ Căci nici coliva ce-o-mpărțim/ Nu e din holda românească.// Și clopotul când va mai bate,/ Să anunțe sufletul cel dus,/ Pe lumânările aprinse/ Va plăti taxe că nu a spus…// Chiar și lacrima ce curge/ De mari dureri și de oftat/ Că aplecat mult, mult prea devreme,/ Răpus de taxe și răbdat.// Se pune taxă acum pe flori/ Pe care morții le primesc,/ Chiar și pe apa din pridvor/ Când florile se ofilesc.// Se pune taxă și pe slujbă,/ Pe vocea sfântă din altar,/ Ca să se audă-n depărtare/ Din România în Iran.// Moartea e-nfiorătoare,/ Banul e amăgitor,/ Mintea e folositoare,/ Dar nu-i dată tuturor.// Acum nu vă-ntristați,/ Plătim taxe și la dr…ci/ Că doar ei s-au înmulțit/ Și poporul i-a plătit.
(Motănelul) Pisicuț nevinovat,/ Spune-mi, cine te-a aruncat/ Ca să stai în vânt și frig,/ De mâncare te-a-ntrebat?// Te văd, puiuț nevinovat,/ Că te-a aruncat sub gard./ Să ne treacă de urât,/ Tu miaună și eu cânt.// Poate trece vreun trecător/ Să ne ducă pe câmpie,/ eu să culeg ghiocei/ Și tu să prinzi șoricei.// Să ne-mprietenim cu toți,/ Să facem o horă mare,/ Să se-audă în zăvoi/ Și când vedem inamicul,/ Să ne-ascundem în trifoi.// Să-ngrijim pisicuții,/ Că ei sunt nevinovați,/ Dacă-l iei cu tine-n pat,/ De boală te-ai vindecat.
Dna Floarea Frățilă primește o caracterizare din partea dlui col Mihai Doina și îi voi folosi cuvintele: „Pentru noi, colegii D-sale, ea reprezintă ghidul manierelor elegante.” Creația D-sale prezentată astăzi dovedește un dezvoltat spirit de observație, sensibilitate, dragoste de natură, de animalele domestice, de tot ce este frumos. Cu o tematică diversă, de la poezia socio-politică, la poezia omagială (mamă și un prieten de neuitat) la poezia de dragoste și dragostea de natură, și animalele domestice, dna Floarea Frățilă, putem spune, transmite o imagine a României de azi. La mulți ani cu sănătate și bucurii alături de cei dragi!”
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat un grupaj de poezii cu tematică diversificată. Din unele dintre acestea, reiese revolta interioară a autoarei, indignarea cu privire la ceea ce se-ntâmplă în țară și în lume. Dumneaei pornește de la o stare de fapt, pe care ulterior după un exercițiu de cugetări interioare, se exprimă în versuri pentru a se exterioriza.
Poezia prezentată nu se rezumă doar la teme politice sau sociale, fiind prezentă și tema dragostei. Există și două poezii omagiale, una dedicată mamei, iar alta „unui prieten de neuitat” (Manea Agheană).
Autoarea nu scapă din vedere nici necuvântătoarele. Are o poezie dedicată motănelului, Motănelul din care reiese dragostea pentru animalele de companie. De aici rezultă și sensibilitatea autoarei, pentru că tot mai puțini oameni se gândesc la semenii lor, ce să mai zicem de animale.
Are, însă și două poezii dedicate regnului vegetal.
O felicit pentru această lectură și o încurajez să pună mai mult accent pe temele ce țin de iubire, locurile natale și motive care induc stări optimiste.” (Cristi Rusin)
„Dna Floarea Frățilă folosește cu îndemânare resursele limbii noastre într-un limbaj simplu, neelaborat, foarte aproape de lirica populară, de stilul colocvial, ceea ce astăzi se poartă, așa cum afirma dl prof. Aurel Bodiu de la Universitatea Transilvania din Brașov, în antologia intitulată Poezia română postmodernistă. Întâlnim în versurile dnei Floarea Frățilă ecouri din primii noștri lirici, dar și din poezia actuală.
Remarcăm utilizarea unor mijloace, cum ar fi: interogații, dialog, diminutive care oferă o notă de gingășie, feminitate. Din poeziile dnei Floarea Frățilă emană o puternică dragoste de viață.
Apreciez poezia, ca o manifestare de bun gust, de realism și de autenticitate.” (Mihail Constantinescu)
„Poeziile ascultate astăzi abordează subiecte dintr-o gamă largă… și toate… actuale, așa cum poeta a procedat de fiecare dată. Subiectele poeziilor sunt alese din cele mai diverse domenii. Poezia Blestemul României prezintă un aspect de la ultimele alegeri prezidențiale. Poeta ne îndeamnă să ne unim pentru a salva țara de cei ce o conduc: „…De mai stăm un an/ Cu ei la putere,/ Țara noastră sfântă/ De pe hartă piere!” Comentariile sunt inutile! Ploaia, o metaforă reușită, ilustrează inundațiile, dar și atmosfera neprielnică din țară. Poeta consideră că situația în care a ajuns țara este consecința împușcării lui Ceaușescu în ziua de Crăciun. Dar nu este Ceaușescu primul conducător omorât de apropiații săi!Să ne amintim de Mihai Viteazul și de toți conducătorii țării, care erau apropiați de necazurile poporului…și care au fost uciși de boierii flămânzi de putere!
Poezia Strigăt de nedreptate prezintă un fapt real și recent de nedreptate! Cauza strigătului – tăierea celor trei pomi din fața casei. Motivul tăierii este absurd, deci fără logică: să nu se lovească de vreun pom șoferi care conduc cu permisul suspendat. Dacă motivul tăierii este amuzant, și stârnește râsul, tăierea, însă, are consecințe tragice: pomii curăță atmosfera de gazele toxice ale organismului uman. Cât de profundă este gândirea poetei!
Poezia Măicuța mea este dedicată măicuței sale și tuturor mamelor, prilej pentru dna Frățilă să-i mulțumească pentru că a crescut-o cu dragoste, înfruntând vitregiile războiului și ale foametei. Pentru a-i mulțumi, poeta declară: „Să-i trimit și mamei o floare/ Către cer… poate o primește/ Și cu lacrimi să o ude/ Chipul drag când o privește.”
Poezia Scară de cristal prezintă tot o temă politică: politicienii conducători aleși uită că sunt români, crezându-se „stăpâni pe viețile populației.” Poeta Frățilă îi atenționează pe aceștia să se ferească de mânia celor „drepți”, căci vor plăti pentru tot răul ce au făcut. Metafora „scării de cristal” evidențiază urcușul faptelor bune, dar și coborâșul: „Căci cei ce ne conduc/ S-au transformat în spini/ Și au uitat că s-au născut/ În patria română.”
În următoarea poezie poeta se referă tot la situația politică din țară, intitulându-și poezia Un guvern reciclat. Titlul poeziei spune un mare adevăr: aceleași personaje luptă între ele pentru a rămâne la putere încă una, sau mai multe legislaturi… fără nici cea mai mică schimbare!Poeta ne spune despre lipsa de bani la buget, despre taxe mai mari ca înainte și în două versuri concluzionează: „Că o să pierdem tot/ Ce nu mai avem.” Un alt adevăr rezultă în versurile: „Totul ce-am agonisit,/ Într-o oră, două/ Ne-au dezmoștenit.” Poeta atenționează clar: „Cine calcă munții noștri/ Să creadă că sunt stăpâni,/ Vor plăti cu-al lor sânge/ Tot neamul nostru străbun.”
Titlul poeziei Văleleu, Mărie! m-a surprins și m-a făcut să zâmbesc cu plăcere. Am crezut că dna Frățilă trece la poezie cu stilul popular, dar poezia evocă o idilă într-o situație banală: tânăra Mărie, plecată la vie, se rătăcește… și ploaia se pornește. Tânăra se găzduiește pentru o noapte la binevoitorul ei salvator, care o ocrotește.
Același ton îl găsim și în poezia Iluzii. Fericirea din tinerețe, visele frumoase, speranțele care fac să visăm, se vor transforma cu timpul… devenind realitate.
Uimirea capătă dimensiuni considerabile în fața poeziei Omagiu. Poezia poartă subtitlul Prieten de neuitat. Poeta e singurul cenaclist care nu l-a cunoscut pe Maestrul Agheană, dar și singura cenaclistă care i-a realizat o poezie din cuvintele auzite de la ceilalți cenacliști, care l-au cunoscut și l-au prețuit. Lăudabilă realizare! Cum a reușit… minunea? Sensibilitatea sa sufletească, de poet adevărat a reușit să îl cunoască. Poeta îl prezintă în numele tuturor cenacliștilor, o altă latură lăudabilă a lectorului de astăzi: „Ecoul vocii tale/ Noi încă-l păstrăm,/ Am vrea să coboare,/Să-l îmbrățișăm.” Dar ca o sensibilă soție, poeta se referă și la soția Maestrului, dna Frusina: „Soția ta rănită,/ Cuprinsă de-al tău dor,/ Din lacrimi și durere/ Ar curge un izvor.”
Poezia Ce vremuri tulburi dezvoltă tot o temă politică și ne vorbește poeta despre importuri și taxe noi, felurite și foarte mari. „Ah, ce vremuri mai trăim!/ Plânge glia strămoșească,/ Căci nici coliva ce-o-mpărțim/ Nu e din holda românească.//… Se pune taxă acum pe flori/ Pe care morții le primesc,/ Chiar și pe apa din pridvor/ Când florile se ofilesc.” Și problema instabilității financiare dna Frățilă o evidențiază prin versul : „Banul e amăgitor.”
Într-un crescendo al greutăților pe care le suportă poporul, poeta concluzionează: „Acum nu vă-ntristați,/ Plătim taxe și la dr…ci/ Că doar ei s-au înmulțit/ Și poporul i-a plătit.” Iarăși găsim problema taxelor! Poeta ne atenționează asupra acestui aspect folosind repetiția taxelor!
Cu poezia Motănelul dna Frățilă încheie seria de poezii lecturate astăzi, punând în discuție problema puilor de animale domestice și a abandonului acestora. Iarăși descoperim sensibilitatea poetei Frățilă, intrigată de răutatea unor oameni, gata să ajute o gingașă vietate: „Te văd, puiuț nevinovat,/ Că te-a aruncat sub gard./ Să ne treacă de urât,/ Tu miaună și eu cânt.” Mai mult chiar, dna Frățilă ne îndeamnă să ne împrietenim cu… toții! Și mai remarc un adevăr: „Să-ngrijim pisicuții,/ Că ei sunt nevinovați,/ Dacă-l iei cu tine-n pat,/ De boală te-ai vindecat.” Poeta se referă la terapia cu ajutorul animalelor, pentru a dezvălui avantajele animalelor de companie, în opoziție cu obiceiul abandonării acestora.
Felicit lectorul pentru că a reușit și astăzi să creeze o atmosferă deosebit de plăcută ședinței de cenaclu. Cenaclul coagulează în desfășurarea sa nostalgii și sentimente profunde, alături de ceea ce reprezintă Centrul Cultural Florica Cristoforeanu și unde s-au întâlnit de-a lungul timpului scriitori și actori, cu scopuri nobile, a căror finalitate are menirea de a ridica evoluția spirituală pe trepte cât mai înalte. Îndrăznesc să răsplătesc momentul artistic creat de dna Floarea Frățilă cu o atenție. Am în vedere că în scurt timp poeta își va sărbători „Ziua aniversară”, dar la acea dată va fi departe de cenaclu. Îi urez LA MULȚI ANI ȘI BUNI! Dumnezeu să-i fie mereu aproape!” (Mihai Doina)
„Poeziile prezentate astăzi de dna Floarea Frățilă țes o tapițerie lirică ce înfățișează variate aspecte ale lumii prezente, cu tot cu luminile și cu umbrele acesteia.
Aduse la viață printr-un război de țesut al inimii sale sensibile, versurile prezentate sunt făurite cu firele de aur ale iubirii și cu mătasea prețioasă a speranței.
Vocea angelică a naturii se alătură acestui sublim cor de sentimente neprihănite.
Îi mulțumesc dnei Floarea Frățilă pentru poeziile dumneaei care s-au jucat cu inimile noastre, precum un motănel ce se joacă cu ghemurile de ață.” (Alexandru Gabriel Dinu)
„Încă o sâmbătă, din nou la cenaclu. Pentru mine este o bucurie. Este locul unde am norocul să întâlnesc și să ascult persoane deosebite. Mă bucur când între noi apar discuții inerente creației, dar care se încheie cu zâmbet. Dacă ar fi așa și la nivel înalt!
Astăzi a fost rândul dnei Floarea Frățilă să ne încânte cu creațiile dumneaei. Poeziile aduse arată o dezvoltare a măiestriei poetice și a gândirii dumneaei. Frumusețea unor poezii simple, mă refer la versificație, umple inima de bucurie.
Sunt poezii cu subiecte diverse, (antevorbitorii mei au comentat mult mai bine decât mine), așa că nu îmi rămâne să dac decât câteva considerații.
Aduc în discuție poezia Motănelul și iată de ce: din adâncul pământului apar la suprafața sa radiații nocive sub forma unor ziduri care se întretaie. Acestea se numesc radiații Hartmann. Singurele animale domestice care le sesizează sunt câinii și pisicile. În punctul de întretăiere ale acestor ziduri efectul nociv este maxim. Acolo se culcă câinele. Unde radiațiile sunt slabe, se culcă pisica. Din cauza aceasta, dacă un proprietar de câini își urmărește animalul, ar fi bine să nu doarmă unde doarme câinele.
Aș vrea să aduc în discuție un subiect pentru viitor. Avem un reprezentant cu care ne mândrim în cenaclu, tânărul Dinu. Îl rog să se gândească la unul dintre colegii săi pe care să-l aducă la cenaclu, gândindu-mă că peste doi ani va fi student.
Dna Floarea Frățilă, doresc să aveți un concediu plin de căldură și soare. Vă promitem că noi: non te scordar, di te!” (Dan Zanfirescu)
„Din ziua în care a venit la cenaclu dna Floarea Frățilă, am remarcat la dumneaei o serie de calități, în mare parte specifice oamenilor născuți și crescuți în zone de deal și de munte. Acestea sunt: spirit de observație, sensibilitate, bun simț, echilibru în relațiile cu semenii, credința în reușita binelui, dragoste de viață, de artă, de tot ce e frumos. Toate aceste calități le observăm expuse și în creațiile dumneaei, într-un stil simplu, clar, direct. Dumneaei primește prin prisma experienței de viață actualitatea românească, cu care de altfel este la curent, atât în politică, cât și în viața semenilor. Acestea se găsesc în părerea dumneaei, exprimate în versuri, în poeziile Blestemul României și Strigăt de nedreptate.
Autoarea de astăzi nu rămâne impasibilă, nici la tăierea copacilor și nici la micile viețuitoare domestice, adesea neglijate de oameni, așa cum sunt expuse motivele în poeziile Strigăt de nedreptate și Motănelul.
Același sentiment de oglindire a realității, specific țării noastre, cu tristețe este exprimat în poezia Scară de cristal. Nemulțumirea și tristețea sunt exprimate și în versurile create printr-o antiteză, prin care se observă plecarea din țară a elitelor intelectuale.
Politica actuală, adesea motiv de nemulțumire pentru mulți români, se vede și în poezia Un guvern reciclat, adresă directă fiind către partidele parlamentare, care de treizeci și cinci de ani se află la putere.
Un omagiu deosebit este adus propriei mame în poezia Măicuța mea, în care prin imagini nemuritoare din trecut, o face mereu prezentă în sufletul său.
În poezia Văleleu, Mărie! autoarea Floarea Frățilă printr-un scenariu în versuri, ne prezintă o întâmplare hazlie rezultată din întâlnirea a doi tineri, fiecare purtând o altă speranță: una de ocrotire și alta de iubire.
De asemenea, pe aceeași linie de scenariu închipuit se înscrie și poezia Iluzii. Sub vraja ochilor albaștri și a vorbelor frumoase, tinerii trăiesc o dragoste imaginară, de fapt o iluzie, așa cum este și fenomenul Fata Morgana.
Pe linia a prețuirii unui prieten dispărut se înscrie și poezia Omagiu/ Prieten de neuitat. Este normal ca prin absența dintre noi a trubadurului Manea Agheană, să-i fie scoase în evidență calitățile sale cu care ne încânta la cenaclu: muzica vocală și la chitară, și buna dispoziție cuprinsă în creațiile sale proprii. În urma sa au rămas nemângâiați copiii săi și soția.
În poezia Ce vremuri tulburi autoarea ne arată îngrijorarea specifică vremurilor pe care le trăim, pentru taxele ce vor urma să vină în vederea reglementării bugetului de stat.
O felicit pe dna Floarea Frățilă pentru creația sa, ideile și sentimentele sale, îi dorim vacanță plăcută și o așteptăm să ne prezinte alte creații.
În încheiere am o dedicație pentru doamna: Simte și gândește,/ Versuri pregătește/ Și cu demnitate/ Le dă glas la toate. Toate cele bune!” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 28 iunie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Aneta Țâru Dumitreșteanu. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!