Sâmbătă, 28 februarie, †) Sf. Cuv. Ioan Casian și Gherman din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul (Sâmbăta Sf. Mare Mc. Teodor Tiron. Pomenirea celor adormiți), ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
(Fără programare) Peste tot, mă frățioare,/ Nu poți… fără programare,/ Dar la una nu se poate,/ Asta se numește moarte.
(Contează ce lăsăm în urmă) Urma mea nu se va pierde/ Că las urmași de nădejde./ Nu las bani, nu las palate,/ Doar un nume pe o carte.
A urmat lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
(Exerciţiu de floricultură) E de-ngrijit o rădăcină/ Până tulpina să dea floare;/ Doreşte o vreme senină/ Iar ploile să fie rare.// Pământul, vrea de calitate,/ Îngrăşământul să n-o ardă,/ Ghivecele, la timp schimbate/ Şi o lumină ce-o dezmiardă.// Priviţi astăzi însă ce creştem:/ Buruieni, bălării ţepoase;/ De la tradiţii ne abatem/ Şi îngrijim… plante spinoase.
(Certitudine) Tot mai des către apus privesc/ Iar răsăritul nu m-atrage;/ Finalul ne este omenesc/ Când al vieţii val se retrage.// Nori negri, adieri de zefir,/ Fost-au a noastre experienţe…/ S-a desfăşurat al vieţii fir/ În al secundelor cadenţe.// Cu bune şi rele la un loc/ Lăsăm urmaşilor tristul cânt/ Ce şi lor le va fi soliloc:/ Raiul şi iadul sunt pe pământ!
(Cântul tristeţii) Nori alburii pe cer adunaţi/ Aduc ,,zăpezi de altădată”,/ Iar în ochii mei îngânduraţi/ Răsare viaţa-mi spulberată.// Asemenea lui Don Quijote/ Fost-am biet posac idealist;/ Recviemul îmi cânt azi pe note/ Într-un ton grav, jos şi pesimist.// Dar nu regret că-n vremi murdare/ Privire – nalţ spre Tatăl Ceresc/ Şi-n clipe ce-s acum amare,/ Mintea de pe urmă v-o doresc.// Tristeţea, mereu m-a însoţit/ Şi-n versul meu am preaslăvit-o./ Dar astăzi, când sunt prea obosit,/ Iată, spre voi eu am gonit-o.
(Gânduri) În lumea noastră materială/ Adânc rădăcinile ne-am înfipt/ Şi-ntr-o amnezie ce-i totală/ Am uitat toţi al vieţii sfânt prescript.// Una e a fi, alta a avea/ Dar, cel ce are, nimic nu are./ Însă de iubirea e aievea/ Ferice-i cel ce-i dă de hotare!// Iluzia, azi, ne stăpâneşte/ Şi de Don Quijote umblă hai-hui/ Tot scumpul e cel ce păgubeşte,/ Celui iubitor, cânt în cinstea lui!
(Yin- Yang) O fugă de Bach în alb-negru/ Îmi este viaţa ce se scurge,/ Într-un cadru de loc integru/ În care sufletu-mi azi plânge.// Lumină şi soare mai puţin,/ Iar întuneric, dimpotrivă;/ Clipe frumoase abia le reţin,/ Cu celelalte fac misivă.// Dulcea tinereţe-i trecută,/ În urma clipei, vai, am rămas;/ Bătrâneţea-mi tristă, urâtă/ Auzit face, azi, al ei glas.// Deci, în lumina lucitoare,/ Aştept al meu apus de soare:/ Molia-i de lână atrasă,/ Iar eu, de ultima mea casă…
(Tempus fugit) Bate ceasul cadenţa neîncetat/ Şi trec batalioane de secunde/ Iar, viaţa noastră se scurge sacadat/ Pe ale vieţii neîntoarse unde.// O clipă pâlpâim în largul lumii,/ Scânteie vie, ca raza de soare/ Şi, vesel înflorim precum salcâmii/ Uitând că floarea, chiar frumoasă, moare/ Păstrând cadenţa, vremea iute trece,/ Amintiri triste, sorbim din vechi potir:/ Iarna ce vine şi e tot mai rece/ Ne transformă-ncet în cruci de cimitir.
(Ecce homo) Pene albe de înger cad din cer/ Ferind azi pământul de frig, de ger/ Ascunzând gunoiul de om lăsat,/ Creând impresia că totu-i curat.// Dar din iluzii și din amăgiri/ Omul își duce falsele trăiri,/ Trăind în minciună, neadevăr/ Viața pierzând-o trăind în răspăr.// Nu înțelege din a iernii ger/ Cum flori de gheață se nasc, apoi pier,/ Apele îngheață și devin sloi/ Pentru ca mâine să curgă șuvoi.// În chingă materială priponit/ N-are habar de ce i-e hărăzit,/ Din minciună-și face adăpostul/ Iar răutatea îi e azi rostul.// Privind spre ale zăpezii stele,/ În spirit, vom tinde către ele…
Lectorul de serviciu de astăzi, dl Mircea Mocanu, denotă, prin grupajul de poeme prezentat, o sensibilitate pe un fond melancolic, dovedind o acumulare de cunoștințe din varii domenii, din care imaginația și intuiția lucrează… liric, realizând o analiză minuțioasă a vieții pe Terra.
Felicitări! Îi mulțumim pentru lectura de astăzi și îl așteptăm la o nouă… analiză!
„„Astăzi dl Mircea Mocanu m-a surprins plăcut. Poemele dumnealui mi-au amintit de cele ale lui Omar Khayyam. Timpul care trece și efectele sale, reprezintă o temă importantă din poemele prezentate astăzi.
Dar precum soarele apune ca să răsară în următoarea zi și promisiunea unui nou început strălucește prin tristețea acestor poeme.
Îl felicit pe dl Mocanu din toată inima și aștept următoarele sale poezii.” (Alexandru Gabriel Dinu alias Alecsander Dinuenze)
„Lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu, mi-a amintit de poemele marelui Baudelaire, triste, dar pline de sensibilitate. Scrisul D-sale este pesimist, sufletul îi plânge, compară florile de gheață care se nasc și pier, cu apele ce îngheață și devin ploi, pentru ca apoi vor curge șuvoi. Privește spre stele cu spiritul și tinde către ele în poezia Ecce homo: „Privind spre ale zăpezii stele,/ În spirit, vom tinde către ele…”
În poezia Yin-Yang intervine comparația: „O fugă de Bach în alb –negru/ Îmi este viața ce se scurge ”.
În poezia Tempus fugit întâlnim metafora „batalioane de secunde”.
Pe lângă frumusețea poemelor, au și o tentă filosofică. Felicitări autorului! Mulțumim!” (Mioara Zaharia)
Sâmbătă, 28 februarie 2026, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Mircea Mocanu. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!
Sâmbătă, 07 martie 2026, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Vasile Ghinea. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!