de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 15 februarie, Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis, pentru momentul în memoriam, două epigrame:
„(Telefonul nelipsit) Am un obicei beton./ Nu pot …fără telefon./ Lângă mine stă planton/ Și-n baie, când stau pe tron.
(Dependență) Să mai stăm și noi de vorbă,/ Ne-adunăm la câte-o ciorbă,/ Dar butonând pe telefon,/ S-a răcit ciorba-n castron. ”
Dna prof. Ecaterina Chifu a lecturat la momentul in memoriam un material informativ: Omagierea lui Grigore Vieru la Cenaclul Alexandru Sihleanu din Râmnicu Sărat.
„Ieri, 14 februarie, la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” a avut loc omagierea poetului Grigore Vieru, la 90 de ani de la nașterea sa. Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural și sponsorizat de primăria municipiului Râmnicu Sărat. Câțiva membrii ai Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni din România și Republica Moldova au participat la eveniment și au vorbit de personalitatea lui Grigore Vieru, după cuvântul de deschidere al dlui primar Sorin Cîrjan.
Elevii Școlii generale din Podgoria au prezentat un frumos spectacol, cu poezii și cântece pe versurile lui Grigore Vieru. Câțiva elevi de la Școala populară de Artă din Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” au interpretat cântece pe versurile poetului și dl Cornel Tudose a încheiat spectacolul, interpretând cântece inspirate de versurile poetului.
În parcul din fața centrului cultural s-a făcut un TE DEUM în memoria lui Grigore Vieru.
Apreciez mult activitatea de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” mai ales pentru că în sala de spectacol au fost invitați elevi de gimnaziu, să li se facă mai bine cunoscută această personalitate care s-a remarcat în lupta pentru întregirea neamului românesc.
Sper că la comemorarea morții lui Eminescu, 15 iunie, să se organizeze un spectacol omagial de mare amploare la care să aibă invitați elevii de gimnaziu și de liceu, pentru a pune în valoare importanța operei eminesciene și profunzimea genialului poet.
Azi, 15 februarie, 2025, la Cenaclul „Alexandru Sihleanu” Eu, Ecaterina Chifu, am omagiat pe dragul nostru poet prin aceste cuvinte:
„Grigore Vieru, din firul de iarbă a devenit un copac uriaș care își întinde ramurile peste ambele maluri ale Prutului peste România Mare, să răspândească dragostea unui suflet arzător, cel al poetului iubitor de neam și țară. Grigore Vieru a împodobit literatura română cu perlele vorbirii limbii poporului român, transpunând în vers toată frumusețea sufletului românesc.
„Suflet în sufletul neamului” românesc, ca și George Coșbuc, Grigore Vieru este iubit și apreciat de iubitorii de poezie din lumea întreagă. Poet al dorului de țară, al iubirii de graiul românesc, a fost jertfit pe altarul țării, el fiind un luptător pentru unirea tuturor românilor. Grigore Vieru rămâne în conștiința neamului românesc, prin trăirile profunde și sentimentele alese, exprimate în versurile sale”.
Dna prof. Aneta Țâru Dumitreșteanu a lecturat: „Pe 14 februarie, este firesc să ne reamintim de poetul şi patriotul român, Grigore Vieru, care s-a născut în satul Pererita, din Rep. Moldova, în anul 1935. Este fiul lui Pavel şi al Evdochiei. Învaţă 7 clase în satul natal, şcoala medie la Lipcani, apoi merge la Institutul Pedagogic, Ion Creangă din Chişinău. Este absolvent al Facultăţii de Filologie şi Istorie (!958) A fost redactor la revistele: SCÂNTEIA LENINISTĂ şi TÂNĂRUL LENINIST. A scris 18 cărţi printre care: Alarma, Muzicuţe, Făt-Frumos, Curcubeul… Vă lecturez poezia – LEGĂMÂNT – dedicată de poet lui Mihai Eminescu, poetul nostru naţional:
(LEGĂMÂNT) Lui Mihai Eminescu: „Ştiu, cândva, în miez de noapte/ Ori la răsărit de soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărţii tale./ Am s-ajung atuncea poate/ La mijlocul ei aproape./ Voi să nu închideţi cartea/ Ca pe recile-mi pleoape!/ S-o lăsaţi aşa deschisă,/ Ca băiatul meu, ori fata,/ Să citească mai departe/ Ce n-a reuşit nici tata,/ Iar de n-or s-audă dânşii/ Al străvechii slove bucium/ Aşezaţi-mi-o ca pernă,/Cu toţi codrii ei în zbucium!”
Dl col. Mihai Doina a lecturat la momentul in memoriam: „Am început de săptămâna trecută să prezint câte o glumă, precum procedau Matincă și Agheană, aducându-ne bună dispoziție în cenaclu: nu am pretenția că reușesc la fel ca ei, dar dacă am început, am să continui până când dvs, colegii, veți spune că vă plictisesc …sau până va apărea în cenaclu un nou Agheană, ori Matincă, cu glumele la ei. Azi am pregătit o glumă apropiată de spiritul cenaclului: „cititul”. Am citit că tutunul dăunează grav sănătății; de atunci m-am lăsat de fumat! Am citit apoi că alcoolul grăbește îmbătrâniea; și m-am lăsat de băut alcool! Apoi am citit că cercetătorii chinezi au descoperit că fiecare partidă de amor scurtează viața câte o zi; de atunci m-am lăsat de citit!”
A continuat lectorul de serviciu dl drd. Cristi Rusin cu eseul Metodologia Istoriei sau Despre Istorie și istorici. Vă ofer lectura:
„Metodologia Istoriei sau
Despre Istorie și istorici
„Cei care uită trecutul sunt condamnați să-l repete.” (George Santayana)
„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” (Nicolae Iorga)
Ce este istoria și cine sunt istoricii? Este cazul să răspundem acestor întrebări. Cuvântul „istorie” vine din limba greacă (ἱστορία; historia) și se traduce ca „investigație” sau „anchetă”. Altfel spus, istoria este domeniul ce se ocupă cu investigarea, anchetarea sau cercetarea trecutului. Cel care practică această profesie, aceast tip de cercetare, se numește istoric, iar obiectul său de studiu este, evident, trecutul.
Trecutul este de trei feluri:
1. „Trecutul global”- se referă la tot ceea s-a întâmplat vreodată, de la începuturile timpului până în prezent.
2. „Trecutul în surse”- se referă doar la acele evenimente din „Trecutul global” care au fost consemnate în scris sau la relicve.
3. „Trecutul în cercetare”- se referă la selecția informațiilor disponibile din „Trecutul în surse” expuse de către istoric.
Este limpede faptul că nu putem ști tot ceea ce s-a întâmplat în trecut. Vă dau un exemplu scandalos și banal în același timp. Nu știm la ce oră s-a dus Napoleon la baie cu patru zile înainte de Bătălia de la Waterloo din 1815. De ce nu știm? Pentru că nu a fost consemnat. Acest lucru înseamnă că majoritatea acelor aspecte ce țin de trecut nu pot fi cunoscute cu certitudine. Sigur, exemplul este unul cât de poate de arbitrar și prostesc, dar cred că ați prins ideea. Nu e mare pagubă că nu știm când a fost Napoleon la baie, dar cu siguranță există lucruri mult mai importante despre trecut pe care noi nu avem cum să le aflăm. Din nou se pune întrebarea: de ce? Motivele sunt două:
Primul- nu au fost consemnate niciodată.
Al doilea- au fost consemnate, dar sursa s-a pierdut.
Prin urmare, nu avem cum să cunoaștem „Trecutul global”, adică absolut orice eveniment și incident din trecut, ci suntem dependenți de surse. Aceste surse mai pot fi denumite și „izvoare istorice”, căci ele ne furnizează informația despre trecut. Ele pot fi scrise sau nescrise. În cazul celor scrise lucrurile sunt clare. Vorbim de însemnări, fragmente și texte scrise în diferite limbi pe diferite materiale în diferite perioade. Ele ne oferă direct informația, cu o condiție: să știm limba în care au fost scrise.
În cazul izvoarelor nescrise, ne referim la alte mărturii ce atestă existența unor civilizații sau anumite evenimente, despre care putem sau nu putem avea informații din izvoarele scrise. Este vorba de obiecte de tot felul (vase, decorațiuni, armament etc) din orice fel de material (piatră, metal etc). Acestea sunt vestigii sau relicve. Trebuie să mai înțelegem ceva: nu toate izvoarele, fie ele scrise sau nescrise ajung până la noi. Multe texte din trecut, scrise mai ales pe material perisabil, au fost distruse. La fel și relicvele. Ceea ce a ajuns până la noi este foarte puțin comparativ cu ceea ce ar fi putut exista în realitate.
Istoricul este dependent de aceste surse. Nu poate investiga trecutul fără ele. Din acest punct pot apărea multe alte probleme. Izvoarele scrise ar putea furniza anumite informații exagerate sau care nu sunt conforme cu ceea ce s-a întâmplat în realitate. De exemplu, un text ne spune că într-o mare bătălie au murit 100.000 de oameni și au ars 10 orașe. Cum ar trebui să procedăm pentru a verifica informația? Există două eventuale soluții:
Prima- să comparăm cu alte izvoare scrise similare. Este posibil să avem la dispoziție și ale texte ale unor alți autori, cronicari sau martori ai evenimentului.
A doua- să ne folosim de arheologie pentru a vedea dacă există un mare număr de osemnite și relicve, dacă au existat orașele respective și urme de distrugere ale lor prin foc.
În foarte multe cazuri, în special când vorbim de istoria antică, această verificare în doi pași este imposibilă din cauză că beneficiem strict de existența unui singur izvor scris și nimic altceva. Informațiile nu corespund cu ceea ce există pe teren. Atunci sunt trei variante:
1. Respingem textul integral.
2. Acceptăm textul de bun.
3. Alegem o soluție intermediară, emițând diferite teorii cu privire la text.
Primii istorici ar fi fost grecii Hecateu din Milet (cca.550-475 î.Hr) și Herodot din Halicarnas (cca.484-425 î.Hr). Acest lucru înseamnă că istoria este o disciplină foarte veche ce și-a dezvoltat, în timp, o metodologie proprie, iar în ultimele decenii a început să aibă relații conexe cu alte domenii. Cu toate acestea, cheia de cercetare a istoricului rămân cele cinci întrebări fundamentale:
1. Ce s-a întâmplat?
2. Când s-a întâmplat?
3. Cum s-a întâmplat?
4. Unde s-a întâmplat?
5. De ce s-a întâmplat?
Acestea cinci sunt întrebările fundamentale cu ajutorul cărora istoricul cercetează și interpretează trecutul. Concluziile sale sunt publicate în diferite studii, articole și volume și constituie „Trecutul în cercetare”, adică ceea ce s-a cercetat și s-a publicat din ceea ce putem afla din surse. Nu toate sursele au fost cercetate până acum. În plus, zilnic se fac noi descoperiri de mai mare sau mai mică însemnătate. Unele descoperiri pot da peste cap vechile studii și concluzii ale istoricilor. Apar noi interpretări, abordări și teorii. Sursele vechi pot fi reexaminate. Se pot propune noi traduceri pentru anumite texte vechi. Sunt multe scenarii ce arată că istoria rămâne un domeniu foarte activ și de necesitate.
De ce este importantă istoria? Răspunsul poate fi rezumat în felul următor: Istoria ca știință ne ajută să cunoaștem trecutul. Cunoscând trecutul ajungem să înțelegem cum (și de ce) s-a schimbat societatea și lumea în care trăim. Ne ajută să înțelegem cum (și de ce) s-a ajuns la problemele din ziua de astăzi. De asemenea, ne ajută să găsim corespondente ale problemelor actuale din lume și posibile soluții la acestea, dar și să găsim modele de urmat și să ne înțelegem propria identitate. Nu în ultimul rând, ne ajută să cunoaștem greșelile înaintașilor și să nu le mai repetăm.
Istoria este una dintre disciplinele umaniste pe care le putem numi „identitare”. Matematica, biologia, chimia, fizica sau informatica sunt discipline extrem de importante, dar nu au nicio valoare identitară. Noțiunile cu ajutorul cărora operează aceste domenii sunt universale. De exemplu, din punct de vedere matematic, 2+2=4 indiferent unde te-ai afla pe planetă. Dacă vorbim de fizică, când scapi telefonul din mână, conform legii gravitației, va cădea, indiferent de continentul pe care te afli. Exemplele pot continua la nesfârșit. Ideea e simplă: disciplinele încadrate în ramura reală nu au nicio legătură cu identitatea unui popor. Prin aceste discipline un popor nu se poate distinge de altul. Atunci? Care sunt disciplinele ce dau identitatea? Simplu. Cele umaniste. Cele pe care le putem numi identitare: istoria, geografia, limba și literatura, muzica, artele plastice și religia. Fiecare popor se definește și se distinge de celelalte printr-o istorie proprie, o geografie națională sau locală, o limbă și o literatură, o religie și artele specifice (muzică, pictură, sculptură etc). De aceea istoria, care face conexiunea între toate disciplinele, este atât de importantă.
Ar mai trebui să stabilim un lucru. Cine este istoric? Sunt mulți care au impresia că dacă au citit câteva cărți de popularizare sau articole din reviste ori de pe internet și au văzut vreo patru-cinci documentare sunt„ istorici”. Sunt alții care cred că dacă știu anii când au domnit toți împărații Romei, regii Franței și domnitorii Țărilor române și când au avut loc anumite bătălii și evenimente sunt „istorici”. Nu. Aceste persoane, a căror preocupare și atracție este lăudabilă, sunt doar „pasionați de istorie”, oameni cu o „cultură generală” și „cu bună memorie”. Nu sunt istorici. Până la urmă nu ai nevoie de Facultatea de Istorie pentru a memora 1.000 de date. O poți face citind și cu ajutorul memoriei. Asta nu te va face însă niciodată istoric. Istoricul este altceva, iar scopul Facultății de Istorie nu este să te învețe să reții o sumă de date.
Facultatea de Istorie este cea care pregătește istoricii, adică cercetătorii, anchetatorii și investigatorii trecutului. Este imposibil să poți învăța întreaga istorie universală în detaliu. Facultatea oferă un cadru general de informații de bază despre trecut, care trebuiesc obligatoriu completate prin bibliografie și lecturi suplimentare. De exemplu, cursul despre Istoria Romei durează un semestru. Într-un semestru nu ai cum să înveți întreaga istorie a Romei antice în detaliu, cu toate subtilitățile ei. Cei care vor să se specializeze pe studiul istoriei romane trebuie să citească bibliografia suplimentară a cursului, după ce au primit deja baza elementară în acel semestru. Așa funcționează lucrurile. După ce va citi și bibliografia, va învăța limba latină (pe care o poate studia un an întreg în facultate, măcar elementele de bază, continuând apoi singur) și va absolvi facultatea, primind titlul de „istoric” sau „licențiat în istorie”, acesta va putea cerceta singur sursele, va putea veni cu noi interpretări și va realiza noi studii și lucrări relevante. Acesta este un istoric. Cel care își aduce contribuția proprie în cercetare cu scopul de a veni cu o nouă rază de lumină în bezna trecutului sau de a clarifica anumite aspecte, nu un „papagal” care memorează liste cu date și apoi le reproduce.
Cam atât despre istorie și istorici. Restul e istorie pentru istorici”.
Eseul de astăzi este cuvântul unui om conștient de el și de lumea în care trăiește. Felicitări, dle drd. Cristi Rusin și succes în activitatea profesională!
„Este lăudabilă inițiativa lui Cristi Rusin de a ne prezenta acest eseu despre metodologia istoriei, despre istorie și istorici. Importanța studierii istoriei este o problemă dezbătută la nivel național, căci prin acest obiect de studiu în școală se face educație patriotică, istoria ajutând la cunoașterea identității naționale și păstrarea ei prin diferite mijloace: tradiții, obiceiuri, artă populară, cultura neamului și lupta pentru formarea conștiinței naționale. Educația elevilor pentru prețuirea valorilor neamului trebuie să se facă pe tot percursul formării școlare. Apreciez faptul că drd. Cristi Rusin ne-a vorbit de trecut ca studiu global al istoriei omenirii (faptele, evenimentele petrecute în trecut). Acest trecut poate fi cunoscut din surse, consemnări pe diferitwe materiale (texte scrise, memoria pietrei, corelarea între aceste informații) toate au ca scop cercetarea pentru cunoașterea adevărului istoric. Este necesar ca să fie o tratare obiectivă a acestor informații, că multe cronici pot fi scrise la comanda mai marilor zilei și adesea sunt subiective și tratate așa ca un laudațium al personalității care a comandat scrierea. Arheologia menșionată de către Cristi Rusin oferă informații despre trecutul îndepărtat, dar cercetătorii trebuie să se aplece asupra veridicității lor, să creeze șansele scrierii unei istorii universale unice. Mi-a plăcut metoda de cercetare, propusă de Cristi Rusin, care respectă cueba lui Gauss: când, unde, cum, de ce s-a întâmplat. Eu îl felicit că a dat curs acestui eseu și îl aștept cu noi eseuri. ” (Ecaterina Chifu)
„Ascultând prezentarea dlui drd. Cristi Rusin surprinderea mea e mare: azi am făcut cunoștință cu literatura de specialitate. Lectorul ne-a prezentat studiul Metodologia Istoriei sau Despre Istorie și istorici. O lucrare literară de specialitate nu acceptă comentarii! Nu pot fi comentatete gulamentele și instrucțiunile de tot felul. Dar lectorul a prezentat materialul într-o manieră accesibilă nouă, cei din exteriorul sferei de referință a subiectului eseului. Materialul prezentat azi este unul special pentru mine și pentru activitățile Asociației locale Cultul Eroilor, care ne va ajuta la organizarea și desfășurarea acțiunilor. Materialul ascultat azi mă ajută să prețuiesc corect istoria. Și declar că apreciez și modul frumos de prezentare!Apreciez mult moto-ul „Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoalte părinții”. Cred că am sărealizez un bener cu acest conținut și-l voi folosi la toate activitățile asociației. Din lectura de azi am reținut proveniența numelui Istoriei și domeniile ei de activitate. M-am lămutit cu cele trei feluri ale timpului, precum și cu necesitatea verificării tuturor informațiilor înainte de a le folosi. Am mai reținut că Istoria face conexiuni cu toate disciplinele educației. Evenimentele studiate de Istorie sunt desfășurate în timp, de la crearea vieții pe planetă până în prezent. În minte îmi imaginez o diagramă prin care putem vizualiza timpul ca dimensiune pe o axă, reprezentată de o săgeată cu vârful „înainte”. Axa marchează timpul și conține cele trei componente ale acestuia: trcutul, prezentul și viitorul neamului nostru. Originea axei reprezintă începutul timpului, deci a trcutului. Pe măsură ce s-au aprofundat cercetările vizând originea timpului, s-a demonstrat că Istoria a apărut odată cu omul. Omul este măsura timpului și logic timpul va dispare odată cu omul. Din Biblia cunoaștem că înainte de crearea lui Adam, Dumnezeua creat Soarele, planetele, munții, apele, plantele și toate viețuitoarele. Abia în ziua a șasea a fost creat Adam. Primele cinci zile pe diagramă marchează Preistoria, reprezentat de segmentul axei limitat între nașterea unei vieți omenești și limita vieții contemporane acesteia. Viitorul este reprezentat de segmentul de viață al omului, care poate împlini destinul în lume, conform aspirațiilor sale în societate pentru a-și atinge orizonturi mai largi. Probabil că Biblia lui Moise a condus la numirea teritoriului României „Grădina Maicii Domnului”. Istoria omenirii este un cumul de dovezi scrise, arheologice și culturale despre trecutul și prezentul oamenilor pe Terra. Mulțumesc, dle drd. Cristi Rusin,pentru studiul prezentat. Rog Divinitatea să vă ajute în tot ce întreprindeți!” (Mihai Doina)
„Ziua de sâmbără este o bucurie pentru mine, iar anumite zile de sâmbătăle consider perla coroanei. Aceasta este sâmbăta în care dl drd Cristi Rusin ne prezintă materiale foarte interesante. Consider că materialul de astăzi este o aporie. Ascultându-l pe dl drd Cristi Rusin, îmi vine în minte un citat : dubito cogito sum. Să mă explic: istoria este atât de minunată și atât de parșivă. Încăpută pe mâinile unor istorici buni istoria este extraordinară, dacă este în mâinile altor istorici, de ex. istoricii germani care căutau să dovedească superioritatea rasei lor. Consider că istoria este plăcută, când este antică. Istoria modernă este un teren destul de fragil. Îmi place în materialul dlui drd. Cristi Rusin (aici cred că este vorba despre mine), când arată că sunt persoane care acumulează date și momente istorice, având pretenția că sunt istorici. Aș adăuga că îmi plac pasajele în care voebește despre persoanele care nu sunt istorici, dar răscolesc istoria, de ex: Heinrich Schliemann, care prin deducție, citind despre Troia a găsit-o. Îmi pare rău că dl drd. Cristi Rusin nu ne prezintă în fiecare sâmbătăcâte un material. Aș pleca mult mai deștept. Vă mulțumesc!” (Dan Zanfirescu)
„Acest complex de metodologie se dovedește a fi o veritabilă frescă a esenței istoriei, ca disciplină identitară, a istoriei ca suflare vie a oricărei națiuni. Iatoria este marmura din care se sculptează chipul societății actuale. Acest eseu evidențiază într-o manieră amplă imensele dificultăți ale unei cercetări istorice veritabile. Un istoric are datoria de a ilumina bezna trecutului prin flacăra nepieritoare a cercetării, iar dl drd. Cristi Rusin a purtat exemplar torța cunoașterii, precum un atlet la jocurile olimpice. Îl felicit pe dl dr. Cristi Rusin pentru creația de astăzi și aștept să audiez lucrările viitoare.” (Alexandru Gabriel Dinu)
„Studiul prezentat astăzi de dl drd. Cristi Rusin aduce o lămurire asupra noțiunilor de istorie și istoric. Nu oricine care reține date legate de trecutul istoric, nu poate răspunde la cele cinci întrebări: ce, cum, unde, când, de ce? Trebuie urmată o întreagă metodolocie. Rolul istoricului este de a descoperi faptele cu ajutorul cercetării. Îl felicit pe Cristi Rusin pentru materialul prezentat și aștept să aducă și alte scrieri.” (Adriana Plugaru)
„De fiecare dată, când în cadrul ședințelor de cenaclu a fost lector dl drd. Cristi Rusin, ne-a prezentat eseuri și lucrări literare bine structurate, bine alcătuite. Întotdeauna am considerat că fiecare dintre membrii Cenaclului literar Alexandru Sihleanu își alege teme din domeniul în care este mai bine pregătit. Așa, ca și astăzi, lectorul nostru ne-a prezentat un eseu pe temă de istorie Metodologia Istoriei. Analizat cu atenție, am constatat că acest eseu poate constitui „desfășurarea acțiunii” dintr-un plan de de lecție de istorie. Ținând cont de conținutul eseului, care se referă la explicarea noțiunilor de istorie și istoric, dar și de izvoarele istorice ce stau la baza descoperirii istoriei „ținând cont de trecut”. Aceste informații neapărat trebuie să fie cuprinse țn primele lecții de istorie. La toate clasele începând cu cls a IV-a inclusiv cls a XII-a. Mulțumesc dlui Cristi Rusin pentru materialul prezentat și îi urez succes în tot ce întreprinde!” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
Sâmbătă, 22 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Vasile Ghinea. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!