CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU”
OMUL ESTE O PASĂRE ALE CĂRUI ARIPI, MÂINILE, NECUNOSCÂND ZBORUL SCRIU ISTORIE
de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 08 octombrie, ziua Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(De ziua ei, autor Mihail Voicu) Îi fac cadou o floare mică,/ Să-i sugerez, la o adică,/ Că și la pensie, nu strică,/ Să aibă gura… cât mai mică! (Urmașii înaintașilor noștri ) Plecat-au zece din Vaslui/ Și cu sergentul nouă,/ Dar nu-i trecea prin minte nimănui,/ Ai lor urmași, se fac… că plouă. (Anonimul) Să scrie, a vrut un anonim,/ Zicea el, că-i poezie,/ Iar dacă critica-i pornim,/ Mare păcat, pentru… hârtie. (Cutia cu bucluc) O cioară a căzut din zbor,/ Probabil pană la motor,/ Dar mulți de-atunci întreabă/ Dac-au găsit… cutia neagră.” (Dumitru Hangu)
„(Lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței) Mazărea se dă vărsată,/ La borcan sau congelată./ Mazăre, fostul primar,/ Se găsește la… grătar! (Lui Horia Moculescu, artizanul Festivalului de la Mamaia) A zis unul despre tine:/- Uite-l măi și pe tataia,/ A venit fără rușine/ Să profite de ..Mamaia! (Populară) – Coace Leano niște turte/ Că de-o lună îți fac curte!/ – Mă, îți fac și-o prăjitură,/ Fă-mi și gard la bătătură!” (Nicu Alecu, Murgești, grupul de epigramiști Alexandru Sihleanu, prin internet)
„(La nuntă) Știind că la toți le place/ În zori, ciorba de potroace,/ Amețită soacra mare/ I-a pus două mâini de sare. (Cui pe cui, se scoate) A plecat la farmacie/ Ca să ia algocalmin,/ Dar bețivul cum se știe/ S-a reparat tot cu vin.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
A urmat lectorul de serviciu, dl Cristi Rusin, cu o poveste istorică întitulată Biruința de la Posada. Vă ofer lectura: „Era o dimineață întunecată și mohorâtă de brumar, când picăturile de ploaie curgeau ca sudoarea din norii negri de pe cerul Vișegradului. Vântul bătea cu putere, biciuindu-le crengile copacilor, iar Dunărea era agitată ca un cazan încins. Acolo, în inima așezării, se ridica pe o colină, asemenea șarpelui înălțat de Moise în deșert, castelul regelui Carol Robert de Anjou. Zidurile înalte, masive, cenușii, din piatră, făceau acest cuib regal impenetrabil. O construcție impunătoare ca un munte legendar. Ferestrele erau zvelte, subțiri și curate ca apa dunăreană prin care se oglindeau peștii. Acoperișul era brodat cu o țiglă udă, roșie ca focul. Steagurile regelui, plantate ca niște flori de trandafir în turnurile semețe, se fluturau și ele în puterea vântului, iar corbii iernatici zburau în văzduh, vestind, parcă, o piază rea.
În camera de audiență, o sală mare, întunecată, unde se afla un tron bogat, ca al reginei din Saba, străjuit de doi ostași în armuri austere, cu expresii faciale funerare, regele era așteptat de doi mari nobili ai regatului. Primul dintre ei, un bărbat înalt cu chip grotesc, înveșmântat în haine scumpe, cu o mustață subțire și neagră ca inima sa putrezită, stătea drept în picioare în mijlocul sălii, cu ghetele murdare de noroi proaspăt, semn că venise de curând de afară. Al doilea, un bărbat robust, cu nasul încovoiat, ca cel mai ruginit cârlig de catarg al unui vas dunărean, înveșmântat și el în haine scumpe și strălucitoare, ce îți distrăgeau atenția atât de tare la prima vedere încât nu-i mai luai în seamă mustața rară și zâmbetul sinistru. Cei doi complotau și șușoteau, așteptându-l cu maxim interes pe rege. Erau Istvan și Szechy, doi mari nobili maghiari și slujitori ai Casei de Anjou.
Dintr-o dată, ușile masive de lemn ale sălii, ce scârțâiau ca niște lanțuri târâte pe dușumea, s-au deschis. În sală pătrunde vestitul rege Carol Robert de Anjou. Purta o mantie verde brodată cu fir de aur, ce amintea de câmpurile înverzite ale regatului său peste care băteau razele soarelui. Pe cap avea o coroană de aur cu șase colțuri din mijlocul căreia răsărea crucea Domnului, căci regele era văzut ca un uns și ales al lui Dumnezeu. Pantofii săi erau roșii ca sângele dușmanilor săi, cămașa sa asemenea, iar părul și barba sa erau ca focul. Privirea sa era ca cea a titanului Atlas, uitându-se de sus către supușii săi. La vederea lui, Istvan și Szechy s-au cufundat în osanale și plecăciuni, în timp ce regele se așeza pe tron, fără să scoată o vorbă. Era însoțit de alți treisprezece nobili din cele mai importante familii ale Ungariei. Toți aceștia s-au așezat la dreapta și la stânga tronului. După ce fiecare se fixează la locul lui, Istvan grăiește:
– Măria voastră, urmaș al regilor sfinți Istvan și Lazlo, venim în această zi cu o veste care îți va cutremura tronul cel măreț. Basarab românul, vasalul și slujitorul tău, căruia i-ai dat țara Severinului și i-ai recunoscut domnia, uneltește împotriva curții tale preacinstite. El nu a ținut cont de mâna sfântă care l-a hrănit și vrea să muște din mărul nobil al domniei voastre. Fratele nostru, Szechy, poate confirma cele spuse.
– Așa este, măria voastră, grăi Szechy. Nelegiuitul Basarab și românii săi schismatici vor să atenteze la bogăția regatului nostru. Spun că țara Severinului și toată stăpânirea de la miazăzi de munți le aparține și că nu vor să vă mai recunoască, o prealuminate rege, drept stăpân al destinelor lor!
Dintr-o dată, regele Robert Carol de Anjou, care nu schițase vreun gest până la acel moment, strigă cu putere, glasul său răsunând ca un ecou de tunet în tot castelul:
– Cum se poate așa ceva? Ce e cu îndrăzneala asta? Mai marii regatului meu, ați auzit și voi? Zise regele întorcându-se spre nobilii din dreapta și stânga sa.
– Da, măria voastră, grăi Istvan. Este adevărat! Românii cei ticăloși nu vă vor. Spun că ei sunt stăpâni peste țară.
– Țara lor este țara mea, eu hotărăsc asta și au le-am dat pământurile pe care le au! zise regele cu fața roșie ca un rac fiert.
– Asta este, luminăția voastră, din grația voastră au românii o țară. Ei nu au nici măcar un merit, iar acu ce fac? Cum a zis și fratele Istvan, se întorc împotriva mâinii care i-a hrănit! zise Szechy.
– Neobrăzarea lor întrece orice limite. Îi voi pedepsi aspru! zise regele cu fața încremenită de furie.
– Asta și trebuie făcut mărite rege, să pornim oștile împotriva lui Basarab și să-l pedepsim, zise Istvan.
– Deocamdată cum să procedăm? zise regele.
– Îi vom lua țara Severinului! zise Istvan. Iar apoi vedem dacă se va supune sau nu.
– Așa vom face, am hotărât! zise regele.
Fără a sta prea mult pe gânduri, regele dădu ordin ca întreg regatul să se pregătească de război. Au durat trei zile până când s-a strâns marea armată a regelui condusă de cei mai de seamă nobili ai regatului, îmbrăcați în armuri impunătoare și coifuri de fier dur, cu steaguri colorate și cântece în onoarea Casei de Anjou. Cu inimile de gheață și veninul în salivă, Istvan și Szechy erau la stânga și la dreapta regelui, ca buni sfătuitori. Și așa porniră cu oștirea către răsărit și miazăzi, spre țara Severinului. După câteva zile, sosi într-o vale luminoasă dintre Argeș și Câmpulung un sol din partea regelui maghiar către voievodul Basarab. Basarab și oștenii săi se aflau la vânătoare, întâlnindu-se întâmplător cu acel sol. Solul se opri și se uită fix la Basarab. Basarab era un bărbat chipeș, puternic, cu o barbă ca blana ursului și plete ca ale viteazului Samson, dar cu o privire blândă ca cea de bunic. Văzând mare călărime alături de el, cu haine bune și însoțiți de robi, solul grăi:
– Bag seama că sunteți oșteni ai lui Basarab-vodă. Am un mesaj pentru acesta de la stăpânul său, mărețul rege Carol Robert de Anjou!
– Eu sunt Basarab-vodă, fiule, grăi acesta. Ce dorește măria sa?
– Măria sa, stăpânul nostru, vrea să te înștiințeze că țara Severinului nu mai este în grija ta. I-a dat-o marelui nobil Szechy și dacă nu te căiești pentru uneltirile și semeția ta și nu vei plăti în mult aur, îți va lua aceste pământuri și i le va da în grijă altcuiva!
– Cu măria sa, noi, nu avem nimic de împărțit. Dar niciodată nu îi voi permite să calce pe acest pământ la miazăzi de munți și la răsărit de Severin. Este pământul meu și al strămoșilor mei, iar țara Severinului să o considere cadou din partea mea și a neamului românesc, căci e tot pământul nostru. Dacă vrea Severinul, să-l țină. Dar dacă vrea mai mult, nu vom permite!
– Cum dorești, Basarab-vodă, voi duce acest mesaj la rege!
Mai iute decât fulgerul solul sosi la Severin. Timpul trecea cu viteza frunzelor tomnatice aruncate cu furie de vânt în apele reci ale Dunării și purtate spre îndepărtatele zări. La auzul veștii, regele fierbea și fumega ca un cazan de țuică.
– Schismaticii îmi contestă stăpânirea? Mie? Alesul lui Dumnezeu? E prea mult! Îi voi rade de pe fața pământului ca cetatea Ierihonului! zise regele cu ochii ieșiți din orbite de furie.
– Iar noi îți vom fi alături, măria ta! zise Istvan.
În timp ce oastea regelui se mobiliza pentru noua campanie militară, Basarab le spuse boierilor săi:
– Fraților, știm că regele e un leu prăduitor, dar îl vom îngropa în lanul de crini. Vă spun sigur, și mă jur pe crucea cea sfântă, regele va veni aici cu toată oastea sa pentru a ne supune.
– Ce vom face, măria ta? Sunt prea mulți și puternici! zise unul dintre boieri.
– Nu vă temeți, noi avem în piepturi șapte vieți! Îi vom prinde acolo unde nu se așteaptă și îi vom nimici. Trimiteți imediat veste să se adune oastea cea mare a țării și trimiteți veste și la prietenul nostru, hanul tătar, să vină să ne întărească oștirea! Nu avem mult timp! Ungurii s-au pus în mișcare!
Într-adevăr, armata lui Carol Robert de Anjou înainta nestingherită prin pădurile, văile și câmpiile din miazăzi, fără să știe ce îi așteaptă. Au ajuns la vestita cetate Poenari, dar părea pustie. Basarab nu era acolo. Trecuseră trei zile de la venirea solului și regele credea că îl va surprinde pe Basarab. Ungurii n-au găsit bucate. N-au găsit de-ale gurii și au suferit de foamea cea mare. Oastea era agitată. Nobilii cârteau. În cele din urmă, regele hotărî să se retragă din acea zonă și să plece încununați de victorie înapoi în regat.
– Basarab lașul a fugit! zise Szechy. L-ați pedepsit bine măria voastră! Și-a dat seama că după acele vorbe netrebnice veți veni și îl veți surghiuni.
– Da, într-adevăr, neamul de lași al românilor a fugit! Piară neamul lor! zise Istvan.
– Măria noastră a hotărât, zise Carol Robert de Anjou, țara Severinului va fi în grija lui Szechy, iar cea a lui Basarab va fi dată în grija lui Istvan. Ne vom întoarce în regat și în sfânta biserică vom face ceremonialul pentru a vă da feudul.
– Să trăiți măria voastră prea luminată! ziseră cei doi corbi de pradă.
În drumul de întoarcere, prin trecătoarea dintre munți, de la Posada, se auzea un vuiet mai ceva ca un vulcan. Ungurii erau nedumeriți. Se uitau în stânga, se uitau în dreapta, în față și în spate, dar nu vedeau nimic. Se auzea parcă o mare mulțime. Deodată, de sus cad niște bolovani. Privind spre cer, ungurii i-au văzut pe bravii ostași români, ajutați de aliații lor tătari cum prăvăleau peste ei pietre în trecătoare, trunchiuri de copaci și săgeți. Panica i-a cuprins. Erau o țintă sigură. Nu puteau scăpa. Posada avea să fie cimitirul lor. Bolovanii zburau ca stelele căzătoare, zdrobindu-le coifurile și țestele ostașilor maghiari. Săgețile îi spintecau ca acele trecute prin mătase, iar trunchiurile de copaci îi pulverizau ca un ciocan de spart nuci. Mai era mult până să iasă din trecătoare. Ieșirile erau departe. Oastea maghiară se găsea prinsă ca vechea oaste egipteană ce i-a urmărit pe izraeliții lui Moise prin Marea Roșie. Regele era înspăimântat. Va avea el oare soarta lui Faraon? Într-o disperare de nedescris, regele îi poruncește unui slujitor, ce îi căra armele, să facă schimb de haine pentru a nu putea fi recunoscut și pentru a reuși să se strecoare singur, nevăzut, prin marea mulțime și să părăsească neobservat trecătoarea. Așa a reușit să scape, iar momentul este imortalizat în Cronica Pictată de la Viena. Regele cel laș și-a lepădat coroana, iar Basarab s-a încununat de biruință. Aceasta a fost marea biruință a neamului românesc, a Țării Românești și prima mare încleștare de forțe cu neamul unguresc. Aceasta a fost biruința unui destin, a unui strigăt de libertate împotriva asupritorilor, o revoltă a celor răzvrătiți ce s-au ridicat rupându-și cătușele robirii pentru o sfântă biruință deplină: Biruința de la Posada”.
Doctorandul Cristi Rusin dovedește, într-adevăr, prin poveștile istorice prezentate în cadrul Cenaclului Alexandru Sihleanu și prin conferințele susținute la Biblioteca Municipală Corneliu Coposu că stăpânește fenomenul istoric în ansamblul lui, dar și în particularitatea evoluției vieții pe această planetă, cu ceea ce posedă: intuiție și imaginație. Este o plăcere să-l asculți: stil clar, concis, atât cât să fie mai bine înțeles și cât mai ales să atragă auditoriul. Ar fi bine venit un volum de povești istorice, marca Cristi Rusin. Felicitări!
„În această povestire istorică ne impresionează evocarea trecutului glorios al neamului nostru. Încă de la început, prin descrierea cadrului natural unde era situată cetatea regelui Carol Robert de Anjou, autorul face de fapt introducerea în subiectul povestirii istorice. Plasează acțiunea povestirii istorice în timp și spațiu. Prezintă apoi personajele prin folosirea procedeului de descriere de către autor, vestimentație și totodată și caracterul: „cu o mustață subțire și neagră ca inima sa putrezită.” La fel este și al doilea personaj cu o înfățișare grotescă, dar îmbrăcat în haine scumpe, strălucitoare. Apariția impunătoare a personajului principal, regele, este foarte bine redată. Mândria sa, aroganța sa se observă în tot ceea ce face și îl surprinde foarte bine în cuvintele: „Privirea sa era ca cea a titanului Atlas, uitându-se de sus către supușii săi.” Dialogurile dintre personaje creează dramatismul acestei povestiri. Este evidențiată lăcomia personajelor, dorința de a acapara noi pământuri. Este pus în evidență caracterul lor intrigant. Sugerez, ca fiind o povestire ce evocă trecutul, să se evite neologismele și să se înlocuiască cu sinonime adecvate, de ex: „Niciodată nu-i voi permite”, înlocuit cu „niciodată nu-i voi îngădui”, „să considere cadou din partea mea”, înlocuit cu „să o socotească cadou din partea mea”. Autorul folosește ca metodă de caracterizare a regelui maghiar, prin prezentarea lui de un alt personaj, domnitorul Basarab I: „- Fraților, știm că regele e un leu prăduitor, dar îl vom îngropa în lanul de crini”. Mă bucur că a pus în evidență vitejia poporului român, condus de Basarab voievod viteaz și bun strateg. Această pagină de istorie sper să ajungă la cunoștința tinerei generații pentru a face educația prin literatură.” (Ecaterina Chifu)
„Mi-a plăcut prezentarea lui Cristi, în acest fel istoria devine mai frumoasă și mai interesantă.” (Dumitru Hangu)
„Am audiat astăzi în cadrul ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu una dintre cele trei opere literare (cu adevărat opere literare): „Întoarcerea romanilor”, „Trădarea lui Mihai Viteazul” și cea de astăzi „Biruința de la Posada”. Susțin ceea ce am menționat în fraza precedentă că povestirea lecturată de Cristi Rusin este o operă literară reușită, pe temă istorică, autorul fiind un cunoscător al istoriei neamului nostru și nu numai. Urmărind cele cinci momente care trebuie să cuprindă o operă literară, observ că în lucrarea audiată, autorul a reușit să obțină o expoziție de un înalt nivel artistic descriind palatul regelui Carol Robert de Anjou și locul unde se desfășoară acțiunea acestei opere literare foarte bine. Întâlnim figuri de stil diverse și bine construite: „Acoperișul era brodat cu o țiglă udă, roșie ca focul.” De asemeni, în mod direct și indirect autorul caracterizează personajele acestei povestiri, atât pe domnitorul român Basarab I, întemeietorul Țării Românești cu oamenii lui, precum și personaje din tabăra adversă, Carol Robert de Anjou și oamenii săi. Autorul folosește cele trei moduri de expunere: narațiunea, descrierea și dialogul. Predomină dialogul în unele momente. O intrigă reușită, realizată prin dialogul dintre regele Carol Robert de Anjou și oamenii săi privind ocuparea Severinului. Dacă desfășurarea acțiunii din această lucrare literară este mai redusă, ajungem la punctul culminant în care autorul ne surprinde prin descrierea acestui moment al operei literare. Cristi Rusin ne reamintește prin aceste lucrări literare pe temă istorică, de strategiile de luptă ale neamului nostru, pustiirea locurilor prin care veneau dușmanii. Armata lui Carol Robert de Anjou a găsit cetatea Poenari pustie, inclusiv locurile dintre munți, creând impresia că domnitorul Țării Românești este un laș și fuge din calea armatei regale. Trebuie reținut că în lucrarea prezentată astăzi, autorul a făcut legătura cu cartea sfântă, Biblia: „Oastea maghiară se găsea prinsă ca vechea oaste egipteană ce i-a urmărit pe izraeliții lui Moise prin Marea Roșie.”(Aneta Țâru Pioară)
„În anul 1968, împreună cu cinci 5 ofițeri și 42 ostași am executat măsurători topogeo timp de 4 luni în zona Posada, pentru actualizarea hărților militare. Subiectul lecturii de azi m-a copleșit și mi-a amintit de momentele din vara acelui an și invazia Moscovei în Cehoslovacia. Revin la lectura prezentată azi și constat că personajele sunt nume reale din istoria acelei perioade a poporului român și evenimentele sunt reale! Deci, pot spune, hotărât, că lectura ascultată azi este o mică cronică, având toate atributele acesteia. Mai multe astfel de cronici vor da naștere unui letopiseț nou, ca o completare a letopisețelor cunoscute până azi și chiar mai valoros, știind că e realizat de un doctorand în istorie. Însă lectorul este prea modest și își intitulează lucrarea „o poveste”. Dar, chiar acceptându-i modestia, constat că doctorandul în istorie are și aptitudini de literat! Felicitări pentru tot ce faci, dle Cristi, căci faci lucruri miraculoase! Mă gândesc cât de greu le vor fi biografilor dlui Rusin când vor cuteza a-i prezenta viața și activitatea, cu atât de diversificate calități. Nu vin cu urări în activitățile viitoare, deoarece știm că a primit har de la Dumnezeu și tot ce face va fi genial. Îi urez, însă, sănătate și putere herculeană de muncă! Și-i mai urez împlinirea tuturor viselor! Iar promisiunea mea este: voi aminti cu orice ocazie numele starului Cenaclului Alexandru Sihleanu, Cristi Rusin!” (Mihai Doina)
„Referitor la ceea ce a prezentat dl Cristi Rusin, cred că Basarab I nu a acționat cu atâta cruzime față de Robert Carol de Anjou, ci numai i-a speriat. Strategia a fost pacifistă, ca un avertisment, să nu mai calce acest pământ. Felicit prezența în cadrul Cenaclului Alexandru Sihleanu a lui Cristi Rusin cu o lucrare care ne-a pus memoria în mișcare, referitor la pagini glorioase ale neamului românesc. Foarte frumoasă și bine venită lucrarea. Îl mai așteptăm cu deosebită bucurie.” (Adrian Câmpeanu)
„Subiectul lecturii de astăzi a fost ales cu dibăcie, făcând parte din motivele istorice ilustrate adesea în foarte multe opere literare românești. Subiectul lecturii trezește sentimente patriotice de prețuire și stimă pentru poporul nostru și pentru glia strămoșească, pentru apărarea căreia și-au dat viața foarte mulți oameni. Partea istorică a acestei compoziții este una lăudabilă. Partea literară constă într-o evocare istorică succintă. Este de remarcat stilul clar al exprimării și prezentarea personajelor istorice Basarab I și Carol Robert de Anjou. Îi doresc succes și să creeze cât mai multe opere literare istorice.” (Georgeta Iuga)
„Așa cum a subliniat și dl Hangu, ceea ce a prezentat Cristi Rusin, ne arată „că istoria este cea mai frumoasă poveste”. De data aceasta Cristi a insistat mai mult pe creionarea portretelor personajelor povestirii și mai puțin de aspecte legate de bătălia de la Posada. Din povestire a reieșit că strategia folosită în această bătălie se încadrează perfect în aceea a războaielor asimetrice. Îl felicit pe Cristi că a reușit, încă o dată să scrie o povestire despre trecutul glorios al poporului nostru.” (Adriana Plugaru)
„Este de crezut că tineretul din ziua de astăzi cunoaște foarte puține lucruri despre istoria neamului nostru. Ar trebui povestitorii pentru copii să scrie povești istorice ilustrate.” (Valeria Popa)
„M-a impresionat mândria ungurilor și felul cum i-a prezentat din punct de vedere al vestimentației și bagajul de cunoștințe al autorului în acest domeniu al istoriei neamului nostru.” (Dumitru Bardaș)
„Mii de felicitări! Modul de exprimare este atrăgător pentru cei care iubesc istoria neamului românesc.” (Floarea Frățilă)
Sâmbătă, 15 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Aneta Țâru Pioară. Vă așteptăm, cu drag!