de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 07 septembrie, Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Sozont; †) Sf. Cuv. Simion și Amfilohie de la Pângărați; Sf. Cuv. Casiana Imnografa, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Cei prezenți au ținut un moment de reculegere în memoria lui George Anghel, înmormântat la Râmnicu Sărat pe 05.09. a.c. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dl Mihail Constantinescu a recitat poezia (creație proprie) Zadarnic… (regretatului coleg de cenaclu George Anghel): „Zadarnic de la George un semn mai așteptăm/ Prin muguri de gânduri și flori să-l căutăm./ Când frunza își arată smaraldul ei etern./ Când răsăriri și apusuri iar peste el se cern./ Când iarnă ne e viața în vifor nesfârșit/ Stingându-se în spuza, pierdută-n infinit/ Arzând în rugul morții, în care te-ai pierdut,/ Străluminând sfârșitul ieșit din început./ Mocnind dureri și vise, pierdute idealuri,/ Pe Stixul tern al lumii, pe tristele lui maluri/ Minunea-ai fost făptură ivită din pământ/ Împlinitoare-n viață prin fapte și cuvânt./ Minune a fost și este și amintirea ei/ Scânteie ce lumină o clipă-ntre scântei,/ Te du, acuma George, spre nesfârșitul cer,/ Ni-e inima-nghețată de al tristeții ger./ Spre slova cea cerească în sfinte ierurgii,/ Lumină-n viața noastră, etern vei străluci.”
Dna Mioara Zaharia a recitat poezia (creație proprie) Comemorare (in memoriam George Anghel): „În ziua asta când te urci la cer/ Ne-ai strâns aici la rugăciune./ Omagiul nostru pentru tot ce-ai fost,/ Recunoștință vie-n amintire.// Suflet suav și credincios/ Pe Domnul L-ai divinizat,/ În ode pline de cânt evlavios,/ În versuri țara și neamul le-ai cântat/ Și-acum ne luăm adio de la tine/ Și te conducem pe un ultim drum,/ Cu lacrimi și cu flori de pomenire/ La Domnul ne rugăm să fii iertat de-acum.// Acum îți e mai bine? Ești trist sau supărat?/ În casă nouă ai adunat să duci tot busuiocul toamnei./ Pe ochii tăi ucigător de reci ai așezat/ Cu calm durerile tăcerii în mijlocul dramei// Și iei cu tine doar făclii aprinse/ Tămâia slujbei și regrete de copii/ Tot zbuciumul vieții ce s-a stins/ Pentru un loc cu liniște în veșnicii.” A continuat cu poezia In memoriam (poetului George Anghel, cel cu dragoste de neam și țară, cu credință în Bunul Dumnezeu – autoare Ecaterina Chifu): „Grele aripi ai întins acum spre cer,/ Efemere, tu suflet singur, stingher,/ Orfeu îndurerat cu glasul frumos/ Gândurile ți-ai pus în versuri cu patos,/ Erai un vestitor din alte tipuri.// Arhanghelii vin să-ți lumineze calea,/ Nicicând nu-ți vom uita chemarea,/ Glasul tău tunet de aprigă revoltă,/ Heraldica scriere rămasă neterminată/ Erai strigătul din suflet ales de poet.”
A urmat lectorul de serviciu dl prof Mihail Constantinescu cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Floriile) Iar s-a-nveșmântat pădurea./ Răsar florile-n câmpii./ Sălcii pletele-și răsfață/ Printre raze aurii.// Spre cetate, acum, pornește/ Călare pe un asin,/ Domnul slovei, Domnul slovei/ Și mulțimile-i se-nchin.// Iată-l că acum sosește/ Luminat de-un nimb sublim/ Și tresare-n imn de slavă/ Veselul Ierusalim!// Printre crengi ușor adie,/ Iar al primăverii vânt./ Toată firea i se-nchină/ Oaspetelui bun și sfânt!// Osana, răsună munții/ Osana, răsună valea/ Osana, strigă mulțimea/ Deschizându-i iarăși calea.// Doar o taină se ascunde,/ Dintre toate mai presus,/ Nimeni, nimeni n-o pricepe/ Decât numai El Iisus.
(Pe cruce) Istovit de grele chinuri/ Și de toți batjocorit,/ Fiul Tatălui din Ceruri,/ Pe Golgota-i răstignit.// Toată lumea îl hulește./ Toți îl scuipă și îl bat,/ Maica Sfântă îl jelește/ Focuri inima-i străbat.// Zice de pe Sfânta Cruce,/ Către Tatăl Său Iubit/ -O, Dumnezeiesc Părinte/ Pentru ce m-ai părăsit?// Șade apoi smerit pe Cruce/ Deschizându-și ochii mari./ Chipul Său deodat tresare/ Așezat printre tâlhari.// Unul dintre ei îl roagă/ Aplecându-și fruntea sa:/ – Pomenește-mă Stăpâne în Împărăția Ta.// Îi surâde Domnul Milei,/ Precum Soarele de Mai./ – Adevăr îți grăiesc ție/ Că vei fi cu Mine-n Rai.
(Atâtea ierni – dlui prof Plopeanu Gheorghe, decedat pe 21 dec. 1998 în drum spre casă, pe un viscol cumplit): Atâtea ierni te-au nins în creștet,/ Atâtea ploi ți-au plâns în păr,/ Iar vremea-n ochi ți-a pus pecetea/ Rostind supremul adevăr.// De ce tresari în primăvară, de ce te udă apa verii?/ Iar stelele-ți tresar în cale și strălucesc în pragul serii./ Scânteie ce răsari în pâclă/ O clipă-n neagra veșnicie// Să ne-amintească neputința/ De-a-mpiedica ce-a fost să fie./ Scânteie ce răsari în pâclă/ O clipă-n neagra veșnicie/ Un basm rostit la gura sobei/ Când focul ei îți bate-n față/ Topind încet aroma vorbei/ Căldura ei ce te răsfață.// De când te naști, când sari din leagăn,/ De când te prinzi în joc plăpând/ Cu fiecare pas și clipă/ Înaintezi către mormânt.// Atâtea ierni ți-ai nins în creștet,/ Atâtea ploi ți-au plâns în păr./ Vântul aduce reci fiori/ Ciobănaș de la miori/ Unʼ ți-a fost soarta să mori?
(Educatoarea – dnei educatoare Panțuru Monica, plecată de tânără dintre noi, de la Grădinița „Lumea copilăriei”) Luminând ca o stea pe Cerul cel Sfânt/ A venit într-o clipă pe eternul Pământ./ Intens lumina prin păduri și pâraie/ Până la noi ajungând până în Costieni.// A venit într-o zi la marginea câmpiei/ Și cu drag deschizând Lumea copilăriei./ A venit într-o zi când pe cer strălucește/ Soarele primăverii și pe toți încălzește// Generoasă și-a dat harul dumnezeiesc / Străluminând clipe-ntregi infernul pământesc./ Pe preșcolari bucura ca o rază de soare/ Voioasă le-aducea un zâmbet ca o floare// Invitând pe copii pe un magic tărâm/ Împodobit fastuos c-un mirific salcâm/ Și preșcolarii veneau la hora veseliei/ Care atunci se-ncingea-n Lumea copilăriei,// Dar vântul morții hain a răpit din meleag/ Ceea ce copiii iubeau și aveau cel mai drag./ Doamne, cum vor putea ei acum a zâmbi/ Când surâsul ei minunat nu îi va mai încălzi?// Și chiar dacă a căzut pradă suferinței/ Copiii o vor vedea măcar cu ochii minții/ Și ei nu vor uita că în pragul cu soare/ I-aștepta surâzând doamna educatoare.
(Profesorul artist – profesorului și pictorului Laurențiu Cristea membru UAP, care a contribuit și la pictura de la intrarea în biserica SF. Ioan din Râmnicu Sărat) Îndoliat condei cum poți să scrii/ Cernitele cuvinte pe hârtie/ Când negri furi cobor din veșnicie/ Ducându-ne din nou spre veșnicie?// Îndoliat condei cum poți s-așterni/ Durere, jale și cumplită pustiire?/ Nu vezi cum și din văzduh se cerne/ Potop de lacrimi peste întreaga fire.// A fost scânteie sau a fost un vis/ Ce s-a aprins din soarele cel veșnic/ Când porțile vieții s-au deschis/ De către Dumnezeu Atotputernic.// A stăruit o clipă pe pământ,/ A luminat în juru-i ca o rază/ Și a pornit din leagăn spre mormânt/ văzând ce alții n-au putut să vază.// Ce-a izvodit talentu-i creator/ Lumini și umbre-n veșnicie/ Cu darul Domnului Mântuitor/ Cu sfânta și cereasca Lui putere.// – Cum te-ai aprins lumină peste ani/ Străluminând o clipă-n veșnicie/ Și-ai așternut în umbră de platani/ Pe șevalet eterna poezie?// – Te du pe drumul fără de popas/ Din care nu o să revii,/ Mergi liniștit spre cer vor înălța/ Gingașe flori potere-n veșnicii.
(Colegilor – educatoare, învățătoare, învățători, profesori, profesoare) Clepsidrele-și vor cerne nisipul peste timp/ Și-astfel senin va trece al nemuririi nimb./ Când soarele-și topește lumina sa de veci/ Și încălzi-va tandru, iar țărmurile reci.// În răsăriri de vise și-mbobociri de zâmbet./ Ca o fecioară vremea își poartă al ei umblet./ Prin florile câmpiei, cicori și margarete,/ În nimbul care darnic, lor Dumnezeu li-l dete.// Să-i răsplătim prieteni și să-i iubim./ Sub soare, nu cred că mai există mai nobilă chemare./ Stăpâni fiind pe slove, stăpâni fiind pe carte./ Colegilor din școală, voi duceți mai departe// Făclia nemuririi spre țărmii însoriți,/ Cuvine-se acum pe drept să fiți cinstiți./ Iar gingașele raze ce aduc pe pământ/ Lumină și căldură din cerul nostru sfânt// Vă lumineze fața umbrită de dureri/ Purtând pe chip speranțe, nădejdi și învieri./ Călăuzind copiii pe-ale științei trepte/ Voi faceți ca lumina spre dânșii să se-ndrepte.// Și să-nflorească-n soare o tânără grădină/ La străduința voastră azi sufletul se-nchină.”
Dl prof Mihail Constantinescu, lectorul de astăzi, prin cele două poezii (Floriile și Pe cruce) dovedește înclinație pentru poezia religioasă. Și prin celelalte poezii, adresate cadrelor didactice, reușește să construiască imagini, să transmită emoții printr-un lexic într-o manieră proprie, ceea ce poate fi și un exemplu pentru actualele cadre didactice. Felicitări, sănătate, spor la scris și îl așteptăm la o nouă lectură!
„Stimate domnule profesor, sper să nu vă supere ce o să spun: știu că la nașterea unui copil vin cele trei ursitoare, să-i sorocească viitorul. La botezul dumneavoastră, una dintre ursitoare a adus-o și pe muza Euterpe. Așa mic cum era, nou-născutul a apucat-o cu mânuța, a strâns de picioruș și nu i-a mai dat drumul. Muza Euterpe i-a spus. Dacă îmi dai drumul îți dau harul să scrii poezii foarte frumoase. Asta face domnul profesor acum. Fiind intelectual în domeniul literaturii, mânuiește cu abilitate cuvintele, care formează o poezie plăcută, elaborată. Câte odată, unele mici scăpări fac poezia și mai interesantă. Îl admir pentru că puțini dascăli își elogiază colegii, așa cum o face dumnealui. Să ne vedem și să ne auzim cu bine!” (Dan Zanfirescu)
„Încep cu urările și felicitările pentru purtătorii prenumelui derivat din numele Sf. Marii, cunoscând că mâine, duminică, 8 septembrie este sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Tot la 8 septembrie, dar 1439, Râmnicu Sărat este menționat documentar, prima dată prin Privilegiul de Comerț emis de domnitorul Vlad Dracul negustorilor din Polonia, Galiția (o regiune din Ucraina de azi) și Moldova. Se împlinesc 585 de atunci. Localitatea a luat ființă, inițial, ca punct vamal și popas comercial, la intersecția de drumuri comerciale, din nord spre Marea Neagră, pe vale râului Râmnicu Sărat. În jurul popasului s-au construit case pentru locuințele vameșilor pentru cazarea negustorilor, precum și atelierele unor meseriași pregătiți să repare stricăciunile intervenite la unele caravane. Ulterior așezarea a devenit târg al Văii Râmnicului și loc de schimb al mărfurilor din zonă, ori ale negustorilor. Hotărâtor în dezvoltarea târgului a fost extinderea activităților meșteșugărești și intensificarea schimbului de produse. Locația devine un vestit târg săptămânal, unde se adunau negustori, comercianți și mici meșteșugari din împrejurimi și nu numai. Veneau aici cumpărători din întreaga țară și chiar din străinătate, pentru a cumpăra vestitul cal râmnicean. Această rasă ecvestră, „Buiestrul de Râmnic” nu mai există, ca multe alte bunuri folositoare „înghițite” de nemilosul timp și neglijența unora dintre cei implicați cu aceste activități. A rămas doar amintirea și oborul (de vite, cereale, cherestea). Construcția punctului vamal se poate vedea și astăzi: o căsuță mică părăsită, de numai o cameră lângă castelul de apă. În anul 1981 am propus primăriei să transformăm acea căsuță în punct de informare și expoziția punctului vamal. M-am oferit voluntar să o amenajez cu fotografii și înscrisuri explicative, dar ideea mea nu a prins contur. Revin la lectorul de azi. Cultura este o bogăție! Ea este bogăția țării, a orașului și a fiecăruia dintre noi. Ea nu se obține prin comerț! Nu o aduce cineva de peste graniță, nu o culegem toamna din grădini, livezi, ogoare… Cultura o dobândim prin educație (în familie, la școală și în comunitate.) Cultura o moștenim de la înaintași… din faptele lor istorice! Domnul profesor, un profesionist educator al elevilor, este un sensibil și talentat scriitor al locurilor natale, un stoic observator al vieții înconjurătoare. Literatura reprezintă arta de a exprima idei și sentimente în mod artistic, iar creația dlui prof. Mihail Constantinescu cuprinde aceste calități. din definiția literaturii rezultă că scriitorul Mihail Constantinescu este un artist. Este o plăcere să ascult, sau să citesc, literatură creată de dl Constantinescu. Lucrarea prezentată azi seamănă cu Dunărea. Este frumoasă, curgătoare, profundă și suficient de lungă. Vă felicit, și vă urez inspirație și spor la scris.” (Mihai Doina)
„Lectorul de astăzi, în persoana dlui prof. Mihail Constantinescu, ne-a surprins în mod plăcut. Poeziile dumnealui sunt dedicate unor evenimente importante din narațiunea evanghelică (Floriile și Răstignirea), dar și unor cadre didactice. Versurile curg lin, sunt plăcute la auz și am constatat o foarte mare bogăție a figurilor de stil. În ceea ce privește poezia religioasă, stilul dumnealui îmi amintește de Vasile Voiculescu. Fiecare dintre poeziile prezentate conțin imagini poetice relevante ce reușesc să-și atingă, cu succes, scopul: trezirea emoțiilor cititorilor sau ascultătorilor. Îl felicit pentru această lectură și îl așteptăm cu altă ocazie.” (Cristi Rusin)
„Felicitări dlui Mihail Constantinescu pentru talentul cu care a transpus în versuri două evenimente religioase (Răstignirea și Floriile). Mi-au plăcut foarte mult și poeziile dedicate cadrelor didactice. Aștept următoarele lecturi!” (Adriana Plugaru)
„Dl prof. Mihail Constantinescu, lectorul de serviciu, a prezentat astăzi poezii de suflet, printre care și poezii religioase: Pe cruce și Floriile, precum și alte poezii de suflet în memoria unor dascăli. Dl prof. Constantinescu este unul dintre poeții orașului nostru, un poet de frunte, erudit și un bun orator. Poeziile dumnealui sunt clasice, cu ritm și rimă, alegând subiectele din diferite medii. Îi doresc succes!” (Mioara Zaharia)
„La viața mea, am citit foarte puțină poezie religioasă. Asta nu înseamnă că sunt lipsit de credință. Unii vibrează în înaltele domenii celeste cu ajutorul cuvântului, alții vibrează prin intermediul sufletului. Fac parte din cea de a doua categorie. Ceea ce nu înseamnă că nu apreciez primele două poezii ale domnului profesor. Celelalte poezii dedicate cadrelor didactice, trebuie să fie un model pentru multele din actualele cadre. Având în vedere debandada care există la ora actuală în învățământ și când mulți profesori titulari sunt înlocuiți cu profesori suplinitori. Există, de asemenea, o concepție greșită și anume aceea că școala trebuie să facă educație copiilor. Acest proces trebuie început de părinți, iar dascălii trebuie să descopere potențialul tinerelor vlăstare, pe care să-ș dezvolte. Din păcate, în actuala conjunctură lucrurile vor mai dura, în ciuda vechilor profesori care păstrează nostalgia anilor trecuți.” (Mircea Mocanu)
Sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Mircea Mocanu. Vă așteptăm, cu drag!