de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 17 august, ziua † Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dl Mihail Constantinescu a lecturat pentru rubrica in memoriam Omagiu adus scriitorului Grigore Radu Stănescu: „În primăvara anului 1999, pe 29 martie, am participat cu elevii mei de la Școala Gimnazială nr.2 Râmnicelu, satul Ceaușu, școală unde se înfiripase un cerc literar, la un eveniment cultural memorabil. Colegul nostru profesorul Grigore Radu Stănescu a lansat cartea Alexandru Sihleanu omul și opera, cu notă introductivă de conf. univ. dr. Vasile Sandu, pe care am avut onoarea de a-l avea profesor la Universitatea din București, la Facultatea de Litere și Filozofie, Secția Limba și Literatura Română, cu o copertă realizată de Sabina Florian, Doina Gheorghiu, redactor prof. Florica Stănescu, tehnoredactare Alpha Mdn. Lucrarea a apărut la Ed. Alpha Buzău. Autorul ei mai publicase O istorie a Râmnicului Sărat, având în pregătire romanul Dragostea și nefericirea unei femei, Tranzitivita – proză umoristică. Grigore Radu Stănescu a mai publicat și Soarele și ochiul – roman apărut la Editgraph și teatru, precum și poezii.
Participarea mea și a elevilor mei avea drept obiectiv nu numai cunoașterea activității scriitorului Alexandru Sihleanu, dar și a profesorului, omului de cultură Grigore Radu Stănescu. Cartea D-sale marca un mare succes pentru cariera didactică și științifică a profesorului Grigore Radu Stănescu, care în prefața lucrării arătând că Alexandru Sihleanu era cel dintâi poet râmnicean, o stradă din municipiul nostru îi poartă numele, mă-ntreb dacă nu cumva ar fi fost benefică ridicarea unui bust al poetului. Sihleanu a fost numit de Mihai Eminescu „liră de argint”.
De la moartea lui Alexandru Sihleanu s-a scurs un secol și jumătate, timp în care despre poet s-a scris nemeritat de puțin. Autorul Grigore Radu Stănescu subliniază faptul că se impunea un studiu, cel puțin amplu, care să aducă în atenție o nouă viziune consacrată autorului Armoniilor intime. Grigore Radu Stănescu propune înlocuirea sintagmei călinesciene de „poet minor”, atunci când se referă la opera celui mai înzestrat byronian român, cu aceea de poet romantic preexistențialist sau cu mult onorata sintagmă a Elenei Tacciu de poet preeminescian.
Trec anii, trec în galop, ca un paradox, nu reușesc să șteargă amintirile despre oamenii adevărați, despre cei care au lăsat ceva comunității în care au pus respirație lângă respirație în copacul cu lumină. O amintire rămâne vie, dacă este plămădită din pasiune, din vocație, din har amestecat cu plâns stelar. Astăzi, ca un foc neîntrerupt, ne amintim ca de un înger ce ne-a deschis fereastra vieții, pentru a-i primi în suflet creația (vieții), poezia D-sale, dramatismul pieselor de teatru și dreptatea romancierului. Nu cred că ar trebui să ne preocupăm de numărarea anilor, atâția de la naștere, atâția de la trecerea dincolo de ușă. Cred, însă, cu tărie că trebuie să-i înțelegem sufletul călător, citindu-i cărțile, o parte din lacrimi lăsate omenirii, în speranța găsirii înțelegerii.”
A continuat lectorul de serviciu dl Vasile Ghinea cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Postfață) Poeții se așază în rafturi/ dând din coate/ să șteargă, zadarnic,/ praful uitării./ Nimic n-am fost/ din ce puteam să fiu,/ din toate câte sunt/ și vor mai fi/ dincolo de zenit./ Am strâns/ în mână clipa,/ doar visul mi-ai lăsat.
(Încercare) Încerc să-mi creez/ starea de poezie,/ starea fără de care/ nu pot să aștern/ cuvintele dorului neîmplinit,/ cuvintele absurdului din noi,/ cuvintele durerilor/ unui neam întreg,/ cuvintele ce așteaptă/ convulsiv ieșirea/ din creierul mâinii/ ce-mi așterne existul/ cu lacrima adevărului./ Încerc să-mi găsesc echilibrul/ nuanțelor de bine./ Port amintirile/ într-o greutate a sufletului/ ce-mi răscolesc/ pașii părerilor de rău./ Caut cuvintele potrivite,/ parcă toate au plecat/ în vacanță.
(Întrebare) Amintirile plutesc/ pe aripile nostalgiei,/ mă înconjor cu regretul/
clipelor pierdute în clepsidră/ și mă întreb de-ar mai fi/ să mă mai nasc odată.
(Mâine) Un rug de miresme/ înalță primăvara,/ tu îmi gâdili existența/ în ambiția soarelui/ de a cuceri un surâs/ până luna naște somnul/ cel de întrebare/ despre existența/ lui MÂINE.
(Noaptea) Se lasă seara/ peste creste,/ mantie de întuneric,/ răsare luna/ palidă, luminiscentă./ Se pare…/ liniștea se lasă,/ dar spiritele pădurii/ acum se deșteaptă/ pentru o nouă ediție/ a duhurilor pădurii.”
„Lectorul de azi, dl Vasile Ghinea, este de mult un scriitor consacrat, cunoscut ca autor de poezii: Echilibru precar, Ochiul din umbră, Lutul unui pumn de vise, Lacrima din ochiul singurătății etc. Așa cum arată dumnealui pe coperta a IV-a a cărții Arta tăcerii: „Gândurile ascund idei, ideile cuvinte, cuvintele esențe și… tăcere”, lectorul folosește cu măiestrie magia cuvântului, poeziile fiind realizate în stil modern. În poeziile citite predominante sunt imaginile care pornesc înaintea metaforelor. De exemplu: Postfața, care poate fi luată ca o concluzie la activitatea poeților până în prezent, dezvoltând ideea luptei cu timpul. Într-un aforism al său, Nicolae Iorga evidenția ideea că important este nu ceea ce s-a făcut, ci ceea ce se putea face, idee conținută în versurile: „Nimic n-am fost/ din ce puteam să fiu,/ din toate câte sunt…” Adevărata poezie începe după ce s-a terminat. „Arta tăcerii este condiția reprezentării artistice a ceea ce se numește talent” afirmă dl Vasile Ghinea într-un aforism. Lectorul se raportează la cele trei ipostaze ale existenței sale ca poet, realizând că ar fi putut veni cu creații și mai realizate și invocă clipa să se oprească. Încercare ne introduce în laboratorul de lucru al autorului. Poetul simte nevoia stării de poezie pentru a așterne cuvintele, evidențiindu-se ca un exponent al durerilor neamului și căutând să-și găsească echilibrul, căutând cuvintele potrivite. De aceea își pune o întrebare, cuprins de regretul clipelor pierdute, dorindu-și să o ia de la capăt. Viitorul este întrevăzut în poezia Mâine, unde poetul își exprimă dorința de a cuceri un surâs. Lectura poeziilor se încheie cu Noaptea. O poezie încărcată de imagini, cu metafore, epitete, personificări. Este o poezie cu puternică încărcătură emoțională. O poezie existențială și reflexivă. Apreciez deosebita realizare a creației.” (Mihail Constantinescu)
„În cele cinci poeme create în stil modern prezentate de lectorul Vasile Ghinea în cadrul ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu, abordează mai multe teme în care își prezintă starea de spirit la momentul respectiv. Trecerea ireversibilă a timpului este relevată în poezia Postfață unde poetul spune: „Am strâns/ în mână clipa… ” Cuprins de nostalgie, autorul ne spune în poezia Încercare: „Port amintirile/ într-o greutate a sufletului/ ce-mi răscolesc/ pașii părerilor de rău.” Despre trecerea timpului în iubire întâlnim și în versurile poeziei Mâine. În ultima poem Noaptea, autorul se cufundă în liniștea pădurii în noapte, când spiritele pădurii se deșteaptă. Felicitări!” (Aneta Țâru Dumitreșteanu )
„Descopăr în lectorul de astăzi, un poet preocupat de teme existențiale pe care le exprimă în versuri albe. Poeziile sale, construite, în mare parte, pe antiteze în vers alb, denotă o frământare a autorului între ce este și ce-ar fi putut să fie existența sa, asupra căreia rămâne doar visul. În poezia Încercare poetul descrie starea necesară pentru creație, în care deosebim un univers al dorului neîmplinit, al cuvintelor durerilor și cuvintelor ce așteaptă „cu lacrima adevărului” să-și aștearnă existența. Pe de o parte, poetul încearcă să descopere „echilibrul nuanțelor de bine” iar pe de altă parte, se găsesc amintirile într-o greutate a sufletului, care „răscolesc pașii părerilor de rău.” În poezia Întrebare autorul se află împărțit între amintirile nostalgice și clipele „pierdute în clepsidră”, toate aflându-se sub semnul întrebării „de-ar mai fi/ să mă mai nasc odată.” Poezia Mâine exprimă admirația pentru „rugul de miresme” care „înalță primăvara” și îndoiala despre existența zilei de mâine. Noaptea este un pastel întunecat prin care apare luna în a cărei lumină palidă se deșteaptă spiritele pădurii. Felicitări și spor la scris!” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 24 august, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Georgeta Iuga. Vă așteptăm, cu drag!