de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 24 iunie, (†) Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou se la Suceava; † Sf. Ier. Niceta de Remesiana, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Unui cardiac) Nu asculta versiunea/ Că țuica scade tensiunea./ Ți-o scade așa de mult,/ Până la urmă rămâi mut. (La piață cu brânză de vacă) Ai dus brânza la oraș/ Ca s-o vinzi cu preț de caș./ N-ai făcut bine, mamaie,/ Chiar ai făcut-o de oaie!” Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
A urmat lectorul de serviciu, dl col. Mihai Doina, cu un grupaj de eseuri. 24 iunie Drăgaica sau Sânziana ce se ținea de secole (înainte de anul 1500) la poalele muntelui Penteleu, este zeiță agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu și a femeilor măritate. Aceasta se naște la 9 martie, echinocțiul de primăvară în calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, crește și se maturizează până la 24 iunie, atunci când înflorește planta ce-i poartă numele Drăgăicuța sau Sânziana. La poalele Penteleului se strângeau de ziua Drăgaicei, când înfloreau drăgăicuțele, proprietarii de oi, de boi și de cai din Țara Românească, Moldova, Ardeal și din țările apropiate de aceasta, pentru a face negoț. După solstițiul de vară, 24 iunie, ziua cea mai lungă, când soarele joacă pe cer la amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă, începe să scadă lungimea zilelor, în timp ce nopțile devin din ce în ce mai lungi, se usucă rădăcina grâului, paralel cu coacerea bobului în spic și răsare pe cer Cloșca cu pui (Constelația găinușei). Împletitul cununii de spice era un prilej pentru: negoț, petreceri și distracții organizate în a doua jumătate a lunii iunie. Astăzi se împletește cununa de spice de grâu la începutul secerișului, cu sânziene și alte flori, de către fetele tinere ajutate de femei cu experiență. Cununa are împletită la mijloc o cruce, iar snopii se așează în căruțe de legători (bărbați). Până se împletește cununa, tinerele femei cântă tot timpul. Cununa este purtată apoi de cea mai frumoasă și mai harnică dintre femei, până la casa gazdă pentru care se face secerișul. Pe drumul cununii localnicii udă cu apă purtătoarea cununii și alaiul de tinere fete care o însoțesc. Se aud strigături legate de sentimentele de dragoste ale tinerilor din alai sau legate de seceriș. La poarta gazdei alaiul cântă: „Răsărit-o găinușă/ Hai, gazdă, deschide o ușă/ C-am venit din deal acasă/ Cu o cunună frumoasă/ Ca să v-o punem pe masă/ Să v-aducă belșug în casă.” Apoi gazda poftește alaiul și pe legătorii de spice (bărbații care însoțesc alaiul) la masă cu bucate alese. Cununa este atârnată de grindă, sau prinsă pe perete și este păstrată până la recolta următoare.
În fiecare an, pe vremea Drăgaicei era târg mare și pe deasupra târg de fete. Târg, ca toate târgurile: se adunau aici oamenii din toate părțile și din Ardeal, și din Vrancea, și de pe Olt, de peste tot, care cu ce avea, ca la orice bâlci și după ce isprăveau cu vânzările și cumpărările, se puneau pe jocuri și petrecere. La petrecerile acestea fiecare flăcău își alegea fata care îi plăcea, se logodea cu ea și după ce cobora oile din munte, mergea în sat și făcea nunta. Numai aici se întâlneau și se cunoșteau flăcăii cu fetele. Aici începeau ei dragostea. Altfel n-aveau cum, deoarece toată vara flăcăii stăteau numai la munte, iar iarna își făceau viața tot în jurul oilor. Drăgaica s-a mutat de pe Muntele Penteleu la Valea Teancului și apoi, din 1778 la Buzău. Drăgaica este una dintre cele mai fascinante sărbători populare românești și conotațiile ei mitologice trimit la rădăcini milenare, nu mult înainte de creștinism. Drăgaica era considerată o mireasă care „ar umbla pe pământ sau ar pluti prin aer, în Ziua Solstițiului de Vară și s-ar distra, cântând și dansând, împreună cu alaiul său nupțial format din zâne-fecioare și fete frumoase, peste câmpuri și păduri. În timpul ceremoniei nupțiale Drăgaica bagă bob spicului de grâu, împarte rod semănăturilor și femeilor, înmulțește păsările și animalele, stropește cu rouă și parfum plantele de leac, apără holdele de grindină, furtuni și vijelii, ursește fetele de măritat, etc. Dar când i se nesocotește ziua, Drăgaica stârnește vârtejuri și vijelii, aduce grindină, ia oamenii pe sus, ori îi îmbolnăvește, lasă florile fără leac și miros. Sărbătoarea de la 12-14 iunie Drăgaica, trebuie privită din trei puncte de vedere și anume:
1 Sărbătoare străveche, care vine de la geto-daci, dedicată strângerii recoltelor, sărbătoare a bucuriei pentru belșugul holdelor. Drăgaicele sau sânzienele, (numele s-au suprapus în feudalismul timpuriu, în perioada influenței slave în vocabular), sunt un fel de vestale (preotese, la romani, care întrețineau focul sacru în templul zeiței Vesta). Acestea amintesc riturile (slujbele) pentru protecția și fecunditatea agrară a zeiței Ceres. În 24 iunie aveau loc ritualuri care începeau noaptea și durau până la răsăritul soarelui, când fete tinere, îmbrăcate în ii și fote noi, de sărbătoare și având capetele acoperite cu marame albe, cu coronițe de flori de drăgăicuță, încinse la brâu cu cordoane din aceleași flori, se îndreptau spre câmpul cu rodul cel mai bogat, vesele și jucăușe. De acolo, cu spice în mână, se întorceau în sat, la locul de horă, unde începeau adevăratele sărbători.
2 Târg, mare bâlci sau iarmaroc, atestat din sec. al XV-lea, cu rol foarte important în comerțul cu lână și vite mari (boi, cai). Era situat la întretăierea drumurilor comerciale care legau Dobrogea cu Ardealul (drumul transhumanței), Moldova cu Târgoviște și lega comerțul dunărean cu zonele de munte. Târgul, amintit pentru importanța lui de Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae”, este menționat, ca aducător de mari venituri, într-un document din 26 august 1778 de la Alexandru Ipsilanti. Importanța lui economică a atras aici numeroase intervenții otomane cu intenții de jaf. Locul de desfășurare al iarmarocului de la Penteleu s-a mișcat, din 1778 în jurul orașului Buzău (la Simileasca, Oborul de vite, în cartierul Poștă, până și în zona de sud-vest a orașului, unde se desfășoară acum).
3 Sărbătoare religioasă, singura sărbătoare cu denumire păgână pe care o regăsim în calendarul creștin-ortodox, la 24 iunie, în ziua Nașterii Sf. Ioan Botezătorul, numit Înaintemergătorul, pentru că a anunțat venirea lui Iisus. Spiritul practic al românului a făcut ca cele două sărbători, populară și religioasă, să se unească într-un târg-bâlci unde se desfăceau toate tipurile de produse. Prin tradiție, în această zi, locuitorii plaiurilor buzoiene mergeau la bâlci pentru „a cumpăra pălării pentru vară”, pentru „a bea bragă și a mânca halviță” și pentru „a se da în scrânciob (comedie)”.
(24iunie-Ziua Iei-zi internațională) Un capitol important al etnografiei este portul popular, frumos ornamentat pe baza creației artistice populare. Ea, creația populară, contribuie la definirea specificului etnic, la precizarea conținutului culturii populare în diferite momente ale evoluției sale istorice. Condițiile istorice în permanentă schimbare au determinat transformări continue în evoluția îmbrăcăminții, în special al portului popular. În județul nostru distingem patru zone de răspândire a costumului popular, diferențiate între ele din punct de vedere al decorației, dar destul de asemănătoare în ceea ce privește elementele componente:
1 Zona Buda-Bisoca;
2 Mânzălești-Lopătari;
3 Siriul-Gura Teghii
4 Zona de câmpie
Costumul popular, bărbătesc ori femeiesc, din toate zonele județului, din punct de vedere al decorațiunii, are mari spații rezervate fondului, care, datorită culorii albe sau negre, dau o notă de distincție. Principalele câmpuri ornamentale ale costumului femeiesc, mai împodobit decât cel bărbătesc, sunt: pe piept, pe mâneci, pe umeri, pe poale și în jurul gâtului. Motivele decorative sunt de obicei geometrice sau dacă sunt inspirate defloră și faună, sunt mai întâi supuse unui proces de stilizare. Coloritul în decorațiunea costumului din jud. Buzău se caracterizează prin sobrietate și reținere în utilizarea în utilizarea gamei cromatice. Culorile de bază folosite sunt: alb, negru, roșu, grena maro, dar și fir auriu sau argintiu. Costumul femeiesc este compus din: ie, poală, fotă brâu, bată, maramă (sau tulpan), ciorapi de lână și opinci (din piele de porc, sau vițel). Cele mai apreciate opinci sunt din piele de purcică, deoarece au și crampoane și țin mai mult. Costumul bărbătesc se compune din: cămașă lucrată cu motive specifice zonei, folosind culorile specifice celor patru zone: roșu, negru și albastru. Cămașa poate fi băgată în pantaloni, sau pe dinafară și cu fustar plisat, cu ajur alb. Brâul poate fi roșu, din lână, care se încheie într-o parte cu nasturi. Pantalonii (ițarii) sunt realizați din dimie (din lână albă). În picioare poartă ghete ori opinci din piele de vițel, sau de purcică. Pe cap căciulă sau pălărie. Cămașa-ia, piesă specifică portului popular, mai mult în partea de nord, muntoasă a județului, se compune din patru croite dreptunghiular și formată din două mâneci și doi „stani” (cel din față și cel din spate) Mânecile sunt decorate identic, de jos până sus. Stanii sunt rareori identici , în general cel din față este bogat ornamentat, iar cel din spate este mai puțin ornamentat sau deloc decorat. Cele patru bucăți sunt prinse între ele prin metoda „cheiță”, strânse (încrețite) în jurul gâtului, iar mâneca poate fi strânsă prin bentiță în jurul gâtului, prin încrețire sau lăsată liberă. În ce privește decorul, acesta este dispus în „râuri” (tabele) pe piept și pe spate. În ce privește altița, acesta este executată separat, pe croi, în dreptul umerilor, având model decorativ diferit și delimitat de mânecă printr-un șir sau mai multe, de decor ce pică perpendicular pe modelul mânecii.
Ia-cămașă are ornamentele de pe piept și mâneci cusute cu arnici dintr-o singură culoare. La încrețire intervine o a doua culoare, de obicei alb sau crem. Culorile mai des întâlnite sunt ocru, albastru-marin, vișiniu și vânăt-liliachiu. Modelele decorative sunt geometrice. Acest tip de cămașă face parte din portul de sărbătoare.
Cămașa „încrojnată”, denumită astfel după modelul de distribuire al ornamentelor (circular peste piept și spate), prin analogie cu „crojnia” (sarcină de lemn care , pentru a fi purtată, se leagă peste spate). Cămașa păstrează același croi și este încrețită pe bentiță în jurul gâtului, iar în jurul mânecii încrețită pe bentiță sau volănaș. Ornamentele acestei cămăși sunt mari și se pot repeta pe piept și mâneci.
Cămașa de lucru, numită „tipul carpatin”, cu mânecă croită de la gât și cu asamblarea lățimilor de pânză care formează „stanul” și mânecile în jurul gâtului pe o bentiță cu altiță croită separat sau împreună cu mâneca. „Stanul” cămășii este realizat din două lățimi de pânză și clini. Mânecile sunt lucrate dintr-o lățime de pânză sau din una și jumătate, și încrețită împreună cu „stanul” din față și cel din spate, în jurul gâtului prin intermediul unei bucăți dreptunghiulare de pânză numită „altiță”. Pentru a da lărgime și a evita cutatul, se folosește „pana” (clin pătrat introdus sub braț).În zona Buzăului cămașa-ia este separată de fustă (fustarul).
(26 iunie Ziua Drapelului) Tricolorul este însemnul României; este simbolul națiunii noastre, al țării, al neamului românesc, simbol al identității și spiritualității românești; este icoana sfântă a poporului român! Tricolorul a însoțit ostașii în luptele de eliberare de sub jugul cotropitorilor, dar și în luptele de apărare a României de agresorii și vrăjmașii de tot felul!Sub tricolor s-au înfăptuit marile realizări istorice românești (revoluțiile din 1848 și 1989, Unirea Principatelor, Războiul de independență și cele două Războaie Mondiale).Dar și pe timp de pace Tricolorul i-a însoțit pe români pe marile șantiere sau pe locațiile marilor joburi de zi cu zi.
Încă din 26 iunie 1848 Guvernul Provizoriu emite Decretul de înființare a „steagului național” format din trei culori: roșu, galben, albastru, dispuse orizontal. Tricolorul avea înscris pe el deviza: „Dreptate-Frăție”.
La 10 mai 1881 principele Carol I din două Principate construiește un regat, iar țara noastră începe să se numească România.
La 30 decembrie 1947 Regele Mihai I al României este detronat și alungat din țara sa. Până la adoptarea unei noi constituții țara purta numele de R.P.R.
Din 1948 drapelul avea, conform art. 101 din Constituția de la 1948 o înfățișare nouă: cele trei culori erau așezate vertical, dar și stema era modificată.
La 21 august 1965 noua Constituție proclamă România – R.S.R. și se modifică stema, deci tot Tricolorul.
În 20 mai 1998 Guvernul emite Legea nr. 96/ 20.05.98; la art.1 și art.2 se precizează:„autoritățile publice și toate instituțiile statului sunt obligate să organizeze programe și manifestări culturale și artistice cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei și patriei, precum și ceremonii militare specifice.” La drapelul cu cele trei culori așezate orizontal, semnificația culorilor era.: roșu: simbolul vitejiei, îndrăznelii, generozității, energia strămoșească și dorința de viață; galben: simbolul purității, bogăției (aurul) și măririi forței; albastru (sau azur): reprezintă aerul, cel mai nobil element după foc și simbolizează blândețea, frumusețea, noblețea și buna credință.”
Dl col Mihai Doina, lectorul de astăzi, a dorit să prezinte cele trei evenimente, respectiv Ziua Drăgaicei, Ziua Iei românești, Ziua Drapelului cât mai bine documentate și în același timp să creeze o atmosferă plăcută. Îi mulțumim pentru efortul depus, îi dorim sănătate și putere de muncă, și îl așteptăm cu noi materiale!
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat un material bogat în informații structurat în trei părți. Fiecare parte tratează un anumit subiect ce poate corespunde unui anumit domeniu: etnografie, mitologie și istorie. Din lectura prezentată ne-au fost aduse la cunoștință principalele caracteristici ale portului popular din zona jud. Buzău, dar și informații prețioase cu privire la semnificația sărbătorii pe care o cunoaștem sub numele de Drăgaica. Asemenea altor sărbători din calendarul creștin, Drăgaica vine pe un fond mai vechi, precreștin. Este asociată cu credințele arhaice ale fertilității. În final lectorul ne-a vorbit și despre scurta istorie a tricolorului românesc. Aș mai veni cu o mică completare la ceea ce s-a spus, în primul rând combinația aceasta de culori: roșu, galben și albastru este foarte veche în patrimonial românesc și e prezentă cu o mare frecvență, mai ales începând cu sec. al XV-lea. Pictorii bisericești și călugării medievali au folosit cu frecvență aceste trei culori, ceea ce arată faptul că ele sunt înrădăcinate în conștiința românească. Îl felicităm pe domnul lector pentru sârguința și pasiunea d-lui.” (Cristi Rusin)
„Îl apreciez pe dl col Doina, de fiecare dată se documentează când este de întocmit un material. În cazul de față, da astăzi, prin prezentarea la punctul unu a costumului național, ne-a vorbit și despre Sânziene, Drăgaică și sărbătoarea creștinească ortodoxă Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul. Referitor la costumul național, în trecut femeile făceau manual toată îmbrăcămintea. Costumul național a fost îndrăgit și de regina Maria a României, care l-a purtat cu mult drag. România are trei simboluri naționale: drapelul, stema, imnul. Referitor la tricolor, drapelul nostru, a fost înmânat armatelor în 1848, în iunie, de către guvernul provizoriu în parcul din Râmnicu Vâlcea. Tricolorul este simbol de libertate de la 1848, de unitate de la 1859, de independență la 1877 și de unire de la 1918. Pentru militari drapelul este simbolul victoriei. Drapelul este înlăturat de intervenția străină din toamna anului 1848 și este reintrodus ca drapel național la 1 septembrie 1863 de către Alexandru Ioan Cuza. Primele trei drapeluri sunt reprezentate cu însemnul monarhic din 1866, din timpul regelui Carol I care au rezistat până în 1947 când s-a introdus Stema României cu bogățiile solului și subsolului. Mulțumesc dlui col. Doina și să-i dea Dumnezeu sănătate și putere de muncă!” (Costică Drîstaru)
„A fost un material foarte bine documentat și interesant, și pe mine personal m-a dus cu gândul la copilărie și la bunicii mei, și la trecutul lor. Îi mulțumim dlui Doina, sperăm să fie mai des lector și la fel de bine pregătit. Am apreciat faptul că au venit în ia națională dl Doina și dl Drîstaru.” (Mona Liza Stanciu)
„Mulțumim dlui col. Doina pentru documentarea și prezentarea în materialul său despre „Drăgaica”, „Sânziene”, Ziua Iei românești, Ziua Nașterii Sf. Ioan Botezătorul și Ziua Drapelului Național. Despre Drăgaică am aflat din copilărie, când în sat se făcea horă în jurul dulapului, iar majoritatea tinerilor erau îmbrăcați în costume populare. La noi se purtau fote sau androace de culoare roșie cu motive florare sau geometrice, iar fotele erau de culoare neagră cu fața de culoare mov cu dungi aurii sau argintii. De asemenea se purtau poale și fote fiind întotdeauna de culoare albă, care aveau la poale motive populare croșetate. Iile erau de culoare albă cu motive florale sau geometrice de culori asortate, predomina roșu și negru, verdele, movul și galbenul. De asemenea albastrul se purta atât la iile de damă, cât și bărbătești. Deosebite erau maramele de borangic și iile cusute cu mărgele colorate și paiete. Copil fiind, am observat la străbunici că îmbrăcau portul popular zilnic. Bărbații aveau cioareci albi și iile până deasupra genunchilor și deasemenea purtau brâie sau chimiruri cu motive populare și femeile purtau întotdeauna ii cu fuste negre, largi, crețe și batice colorate sau iuni, în funcție de vârstă și starea civilă. Menționez că toate articolele de îmbrăcăminte erau lucrate de femei. La Drăgaică erau niște obiceiuri, împletitul de coronițe florale pe care le purtau pe cap în horă fetele. Deasemenea se spunea că Sânzienele aveau niște surori vitrege numite Iele, care apăreau mai ales noaptea și făceau fapte rele, constând în răpirea și pocirea acelora care le vedeau goale cântând și dansând în miez de noapte. Ia românească și portul popular, în general, au inspirat artiști și mai nou creatori de modă, care au stilizat în interpretare proprie motive populare ale iei și fotei românești. Îl felicităm pe dl Doina, care tratează cu respect temele abordate. Îi dorim succes și îl așteptăm în continuare la cenaclu cu teme deosebite.” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă 01 iulie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dna Georgeta Iuga. Vă așteptăm, cu drag!