Sâmbătă, 02 mai, †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului; Aducerea moaștelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei; Sf. Matrona de la Moscova, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Cu dus-întors) De la un timp, frățioare/ Merg mai mult în reluare,/ Dar vă spun și nu mă plâng,/ De unde am plecat, ajung.
(Master Chef) Șefă sunt la mine acasă,/ Mai ales bucătăreasă./ Umplu masa cu de toate:/ Ouă fierte și nuci sparte.”
A urmat lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu Vă ofer lectura:
„(Totul cu măsură) Din cărţile de Tarot eu sunt Nebunul/ Care, copil, a visat fără măsură/ Şi cum la începuturi îmi era drumul,/ N-am avut habar de ce înseamnă ură.// Ca adolescent, drumul vesel mi-am urmat/ De astă dată, iubind fără măsură/ Căci Cupidon cu săgeata în arc armat,/ ,,Te iubesc!”, zâmbind mi l-a lipit pe gură.// La timpul ei maturitatea a venit/ Iar în oameni am crezut fără măsură:/ Hristos bunătatea a propovăduit…/ Crucificat fu cu patimă şi ură./ Acum e târziu. Ajuns la bătrâneţe,/ În Tatăl Ceresc mai cred fără măsură/ Eu voi lăsa Magul să vă dea bineţe/ Hodinind întru-a lutului fisură.
(Meditaţie) Îi revăd pe cei ce-am fost,/ Fantome prăfuite/ Care astăzi nu-şi au rost,/ Imagini învechite.// Sub alba trenă-a Lunii/ Ele trezesc vechi doruri/ Ce-n scurgerile lumii/ Plâng defuncte amoruri.// În gară la răscruce,/ Aştept calm ultimul tren;/ Nu ştiu unde m-o duce/ Rostind ultimul catren.// Şi de-o fi să mor curând/ Las lumii amintire/ Umbra mea lin cântând/ Duios cânt de iubire.
(In memoriam) O voi cei morţi în ”89”/ Loviţi de glonţi, striviţi de şenile,/ Luptară-ţi pentru o lume nouă,/ Dar locuită-i ea de reptile.// Doar urmaşii îşi aduc aminte/ De cei jertfiţi pentru libertate;/ Azi, Oameni total lipsiţi de minte/ Vor speranţele încătuşate.// Toate la străini le vor vândute,/ În sclavie trimis acest popor./ Vieţile pierdute pe redute/ Vor arăta că visele nu mor.// Deci, acum în prag de ,, Înviere”/ Elogiu să aducem celor morţi./ Eu vă spun: ,,Speranţa nu piere”/ Şi mic e numărul celor netoţi.
(Vechilor prieteni) Aşa cum muguri noi se pun pe ram/ Viaţa mereu merge înainte,/ Uitarea se aşterne ca balsam/ Peste trupuri, chipuri şi cuvinte.// Privesc fantoma mea înaintând/ Prin anii ce s-au scurs cu bun sau rău/ Prieteni dragi în urma mea lăsând/ Căci între noi, azi, s-a creat un hău.// Ne-om vedea în zările albastre/ Când timpul asta o va soroci/ Şi în cântul sferelor măiastre/ Frăţia noastră iar va-mboboci.
(Degeaba trecut-au ani 2000…) Omul? E fiinţă minunată/ Care s-a hrănit doar cu iubire:// N-a omorât şi n-a tras pe roată/ Tinzând către rai, spre nemurire.// Nici nu a spânzurat sau sugrumat/ Cântând sau slăvindu-şi umanismul,/ Precum Iuda, în veci el n-a trădat/ În hronic venerând eroismul.// Cu toate acestea, eu, azi vă zic/ Nu există animal mai pervers,/ Onestitatea liber i-o dezic:/ E un accident în Univers!// Fiarele omoară pentru hrană/ Luptând pentru teritoriul lor,/ Dar omul, fiinţa cea vicleană/ Antropofag e din al său amor…
(Ziua Sfântă) Zăpada ce pansa pământul s-a topit/ Şi toate în juru-ne prins-au iar viaţă/ Chiar ramul pomului de geruri scorojit/ Cu flori albe sau roz ochiul ni-l răsfaţă.// Din alb aşternut al norilor călători/ Soarele gingaşe raze ne trimite/ Ca nu doar acum, în ajun de sărbători,/ Să simţim căldura zilelor tihnite.// Cei tineri şoptesc dulcegării la poartă/ În vremuri ce azi sunt grele, chinuite./ Bătrânii tânjesc după dragostea moartă/ Sau chiar planuri niciodată împlinite.// Veni-va vara, toamna apoi iarna iar/ Când natura toată, moartă, va-ncremeni./ Chiar de-or să cadă multe foi din calendar/ Ziua Învierii mereu va reveni!
(Don Quijote azi) Am fost un Don Quijote pornit în lumea mare/ Pentru a o apăra de monştri mari, urâcioşi,/ Fără a ţine cont de împrejmuiri sau hotare,/ De a Soarelui dogoare ori de norii cei pâcloşi.// Scutul era din iluzii bine îmbinate,/ Lancea, un toc făcut dintr-un vechi şi bătrân copac,/ Calul meu, o minte fără idei perimate,/ Coiful, din filosofii lipsite de ,,capac”.// Şi astfel, bine înarmat pornii la luptă dură/ Cu cei ce-n derâdere iau iubirea de ţară,/ Cu cei prea îmbuibaţi de lăcomie şi ură,/ Cei ce vor identitatea ţării să dispară.// Eu îmi purtam iluziile. Monştrii doar vidul/ Fără a şti că iluzia e un pansament/ Şi în lupte crunte, ironizând pustiul,/ Sigur fi-voi victorios, făr a fi violent.
(Primăvară tristă) Ca izvor tainic de mâhnire/ Vine această primăvară/ Când plouă cu nefericire/ Această biată, tristă țară.// Petalele se scurg cu susur lin/ Din pomii ce-au trecut prin iarnă/ Asemeni duiosului suspin/ Ce azi, sufletu-mi stă să cearnă.// Iar apoi, în dâre de argint,/ Precum un plâns se lasă ploaia/ Ducând cu gândul la absint/ Pân’ ce-n canal s-o scurgere zoaia.// Gunoiul e azi la putere/ Și-n glod tot mai mult ne cufundă,/ Dar tot ce-i rău, odată piere/ Și în uitare se scufundă.
Dl Mircea Mocanu, lectorul de astăzi este o conștiință lucidă, dotat cu o sensibilitate înclinată spre analiză. Viața trece prin el, nu pe lângă el, cu toată fenomenologia ei. Titlurile sunt edificatorii în acest sens. Felicitări! Îl așteptăm la o nouă lectură. Doamnei Safta Leaută îi dorim multă sănătate și spor la scris, să continuăm colaborarea.
„Am avut plăcerea să ascult azi poeziile marca Mircea Mocanu și am rămas uimit. Sincer vă spun că sunt și invidios. Autorul reușește să exprime în versuri multe subtilități. Cultura dumnealui îl ajută să găsească formule deosebite de exprimare. Are alături multele cărți citite în tinerețe, începând de la filozofie până la beletristică.
Poeziile din materialul de astăzi le compar cu un șirag de nestemate care îi fac cinste. Și hai să vedem de ce. Prima poezie, Totul cu măsură, (aș vrea să spun că poeziile nu sunt pentru oricine, ele își aleg cititorul), ni-l arată pe autor interesat de vâlvătaia tinereții.
Următoarea poezie, Meditație, este o confesiune despre amoruri pierdute.
Urmează poezia Vechilor prieteni în care autorul ne mărturisește ce prieteni dragi a avut. Nu uită să sublinieze că timpul nu a pus o distanță între dânșii.
În poezia In memoriam autorul reușește să-mi placă foarte mult, arătându-mi patriotismul dumnealui. Fiind o persoană retrasă, pune suflet pentru țara în care trăiește și le elogiază amintirea celor pieriți în ʼ89. Mi se pare cea mai reușită!
Următoarea poezie Degeaba trecut-au ani 2000… cred că este o poezie subtilă, cu mesajul ascuns. Până la urmă, omul este tot un animal, care chiar dacă astăzi se numește Homo sapiens.
Ieșind din perioada poeziilor triste, poezia Ziua Sfântă aduce o rază de lumină. În patru strofe reușește să descrie frumusețea zilelor din preajma zilelor Sf. Paști.
În următoarea poezie Don Quijote azi, asemenea eroului spaniol, un erou îndrăgit de întreaga lume, autorul știe că va porni la o luptă pierdută. Despre faptul că lupta este pierdută, Don Quijote nu știa.
Ca să nu iasă din ritmul său plin de tonuri de gri, în ultima poezie Primăvară tristă autorul ne destăinuie frământările sale.
A fost o încântare să aud materialul de astăzi, autorul dovedind că lucrurile interesante nu se scriu pe foi multe. Mulțumesc!” (Dan Zanfirescu)
„Poezia pare o reflexie, mai mult sau mai puțin apropiată de realitatea imediată sau mai îndepărtată, răsărită în urma ploii de impresii, când norii mâhnirii sau cerul înseninat își revarsă regretele sau bucuriile peste creatori și peste beneficiari, auditori sau cititori. Unii autori o numesc cântec, alții o declară imn sau joc, sau creație. Ea poate fi subiectivă, sau obiectivă.
Poezia este însăși viața, definită prin totul cu măsură, parcursă în trei ipostaze: copilăria, adolescența, maturitatea cu cele trei atribute ale lor: inocența, bunătatea propovăduită de Hristos și credința care merge pas la pas cu suferința, când ne mângâie Sf. Duh Dumnezeu când odihnindu-ne în a lutului măsură, lăsăm Magul să dea binețe oamenilor.
Poezia poate fi o trecere în revistă a ceea ce am trăit, așa cum spune David în Cartea Psalmilor: „Adusu-mi-am aminte la zilele cele de demult , cugetam la faptele mâinilor mele”. Ea cuprinde amintiri, fantome prăfuite, imagini învechite care sub alba trenă a Lunii trezesc vechi doruri.
Poezia este ca o definiție, mai mult sau mai puțin apropiată omului.
Poezia este încercarea dezamăgitoare a lui Don Quijote de a învinge răul luptându-se cu morile de vânt. Când eroul se trezește, este pur și simplu distrus pentru că s-a dărâmat castelul său de nisip.
Remarcabilă este forma acestor creații, care par simple doar la prima vedere, precum apa mării pe care o percepem privind-o mai întâi. Dacă ne aruncăm privirea mai departe, îi descoperim măreția, frumusețea, farmecul. Autorul este asemenea Albatrosului ucis al lui Baudelaire, care este superb doar în zborul său , precum autorul în lumea lui din Grădinile Farnesiene.
Interesantă este armura lui Don Quijote: scutul, iluzii, lancea este un toc dintr-un vechi și bătrân copac, calul, sinceritatea poetului, iar coiful este alcătuit din filozofii. Este o luptă inegală și uneori eficientă în foarte rare ocazii.
Folosind un vocabular aparent sărac, dar plin de semnificații, asemeni poeților contemporani, lectorul reușește să ne cucerească, să ne frapeze, să ne încânte pentru că poezia sa se dovedește luptă, joc și artă reală. Felicitări!” (Mihail Constantinescu)
„Poeziile lectorului de serviciu, dl Mircea Mocanu, au o tentă patriotică și o sensibilitate aparte. Poezia Totul cu măsură este un poem deosebit prin faptul că autorul se vede copil, copil care visează un drum vesel cu iubire.
În poezia Meditație găsim o reîntoarcere la fantomele prăfuite care lasă amintiri frumoase despre dragoste.
În poezia Vechilor prieteni merge înainte alături de ei și speră că se vor vedea în zările albastre.
În poezia In memoriam își etalează dragostea pentru eroii neamului și „critică” sclavia și speranța că nu vor muri visele lor.
Poezia Degeaba trecut-au ani 2000… este o poezie cu subînțeles și face apropierea între animal și om, omul fiind viclean și cu amor propriu.
Poezia Ziua Sfântă reflectă bucuria primăverii: flori albe, soare gingaș, în ajunul sărbătorii Sf. Paști simțim căldura zilelor, apoi vine vara, toamna, iarna, când natura toată încremenește și specifică Ziua Învierii va veni în fiecare an.
În poezia Don Quijote azi ironizează „pustiul” și ia în derâdere iubirea de țară a celor îmbuibați de lăcomie și ură, cei care ne guvernează țara. Din ultima poezie Primăvară tristă reiese că primăvara este mâhnită fiindcă plouă cu nefericire peste această tristă țară. Ridică vocea împotriva „gunoiului” ce astăzi este la putere, dar autorul are speranța că tot răul odată va pieri și se va scufunda în uitare. În viziunea D-sale viața ciclică curge ușor spre iubire și dragoste de țară. Biciuie nedreptatea și ura unora de a persifla binele, adevărul și viața.
Felicitări pentru profunzimea ideilor din poeziile sale. Felicitări cu respect și prețuire! ” (Mioara Zaharia)
Sâmbătă, 09 mai 2026, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Mioara Zaharia. O săptămână frumoasă și spor la scris! Hristos a Înviat! Cei care scrieți, faceți-vă curaj și veniți la ședințele Cenaclului Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat. Nu veți regreta! Vă așteptăm, cu mult drag!