SĂ CĂUTĂM POEZIA VIEȚII

Sâmbătă, 28 ianuarie, ziua Sf. Cuv. Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.

„(Trilogii masculine) I-a plăcut mult tare prima/ Și n-a fost prea rea ideea!/ De atunci nu-i place scrima,/ Dependent, „Sonata treia”. (Bancul tâmplarului) Tâmplarii vechi lucrau de toate,/ Cererea acum îi nulă,/ Scule dispărute-n noapte,/ Chiar și bancul vechi, cu Bulă! (Actor binecuvântat) Dan Puric, actor în grabă,/ Multe doamne îl întreabă,/ Chiar și doamna „Pacoste”/ Folosiți și… D..?” (Dumitru Hangu, prin internet)

(Poezia umoristică a săptămânii – Filimon) „Pe Filimon țiganul, domnul Nat,/ L-a angajat în curte ca argat./ – Scoți apă din fântână, dai la vaci,/ Sapi via din grădină, bagi araci.// Îmi pregătești și patul din iatac/ Și îmi aduci cafeaua cu caimac!// De fiecare dată Filimon/ Umplea cu apa rece un bidon,/ Punea apoi pe plită un ibric/ Fierbând cafea cu zahăr pic cu pic!// Dar când trecea prin curtea cu otavă/ Vărsa cafeaua cu caimac în tavă.// – Măi Filimoane, tu ești om sau drac,/ De ce nu îmi aduci cafeaua cu caimac?/ Eu te demit băiete ca să știi/ Cât prea ești prost și faci numai prostii!// A doua zi argatul Filimon/ Ajunge cu cafeaua în salon./ Avea cafeaua un caimac bizar/ Cum vezi in cafenele sau la bar!// Cu poftă a sorbit caimacul Nat/ Și plin de mulțumire a-ntrebat:/ – Cum ai făcut măi Filimoane, măi,/ De mi-ai adus caimac in loc de zoi?// – Boierule, mergând prin bătătură,/ Am tras cu sete din cafea o gură!/ Dar un strănut m-a gâdilat la nări/ Și-am pus-o înapoi urcând pe scări!” (Nicu Alecu, Murgești, grupul de epigramiști Alexandru Sihleanu, prin internet)

„(Minciuna triumfă) De unde s-aștept salvare,/ Să scap de suspiciuni?/ N-am găsit o rezolvare,/ Nici leacuri pentru minciuni. (Nepotul grijuliu) I-am promis lui mama mare/ Și vă spun că nu-s minciuni,/ De la mine are salvare,/ O duc la azil de luni.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)

A continuat lectorul de serviciu, dna Floarea Frățilă, cu un grupaj de poezii și o poveste. Vă ofer momentul poetic: „(Mihai Eminescu – Luceafăr veșnic aprins) Sub tei bătrân, de neuitat,/ Parfumul lui și azi se simte./ Și Eminescu l-a slăvit,/ Chiar dacă anii au trecut,/ Îndrăgostiții îl țin minte.// Din floarea lui a răsărit/ Iubirea cea adevărată/ Și astăzi teiul a-nflorit,/ Și-i neuitat de lumea toată.// Chiar dacă anii au trecut,/ Luceafărul pe cer rămas,/ Cu luna își șoptește-n noapte,/ Din teiul bătrân ascult-un glas.// Fior al dragoste-ai lăsat,/ Frumos, imaculat și sincer./ E scris cu stele sus pe cer/ Și coborât la noi în suflet.// Dar lui mintea i-a zdrobit/ Prin cuvintele deșarte./ Din cer albastru și senin/ Se coboar-un înger sfânt/ Și-i șoptește la ureche:/ „Rămâi cu noi pe acest pământ!”// Eminescu, el trăiește,/ sufletul lui ne privește,/ De e pace sau război,/ Eminescu e cu noi!// Eminescu iubea frumosul,/ Cinstea, onoarea și dreptatea./ Stelele îi erau lumina/ Ce-i veghea sinceritatea.// În lună, în stele, în văzduh,/ Eu vocea ta o regăsesc./ Oricât destinul a fost trist/ Și-n umbră ai pierit,/ Țara nu te-a uitat,/ Ești veșnic prea slăvit! (Bătrânul tei de neuitat) Bătrânul tei pe veci rămas/ E un tezaur moștenit!/ Sunt flori căzute pe pământ/ Mirosul lor fermecător/ Încă se simte adus de vânt.// Din văzduh se aude vocea/ Și din codru și din văi/ Și din glia românească,/ Și din carul tras de boi.// Chiar și-n apa cristalină/ Din izvor în zori sclipește,/ Chiar și razele de soare/ Vor să spună o poveste.// Din răsărit de soare/ Renasc în teiul tău iubit/ Anii puțini ce i-ai trăit!/ Cu lacrimi e udat,/ Nicio zi nu l-am uitat!// La teiul înflorit/ Tineri leagă destine,/ Se simte fiorul dragostei/ Lăsat ca moștenire.// La mormântul tău/ Când stelele-s aprinse,/ Luceafărul coboară/ prin zările albastre,/ Peste câmpii întinse.//Într-o noapte înstelată,/ Încă în viață mai eram,/ Pe faleză mă plimbam/ Și în gânduri rătăcite,/ Doamne, oare câți ani am!// N-a trecut vremea iubirii/ Și fiorul dragostei,/ Din ochi triști ce se revarsă/ Încă lacrimi din iubire!//Și se revărsa privirea/ Pe pletele aurii,/ Din adâncul inimii lui frânte!/ Tu, Veronica, să rămâi,/ Cu mine să nu vii!// Eu voi pleca pe un drum/ Cu stele aprinse,/ Ne vom întâlni în altă lume/ Ce inima a dăruit să fie!// Teiul bătrân cu floarea parfumată/ La Iași o veșnică amintire/ Și să înflorească/ Suprema mea iubire!// Eminescu nu te vom uita niciodată! (În vacanță) Sardinia… nu am visat/ Ca ochii mei să te privească./ Nu pot să cred, e adevărat/ Că-n nopțile târzii de vară,/ Briza mării cristaline/ Obrajii mei i-au mângâiat.// Cum să nu fii vesel/ Când soarele îți zâmbește!/ Cum să nu iubești/ Când marea te privește!// Cum să nu te joci/ În nisipul cristalin,/ Ce-ți amintește cu drag/ De când erai copil!// Tainele nopții în liniște șoptesc,/ Cu dragoste, eu, MARE, te privesc./ Din univers eu aș culege stele,/ Veșnic să strălucesc ca ele.// Orășel la malul mării/ Cu nisipul fermecat,/ Farmecul tău mă vrăjește,/ Orășel de neuitat!// Ce frumos e în vacanță/ Când din zori noi ne-am sculat,/ Privind valurile albastre,/ Marea cu drag ne-a chemat.// Off, tinerețe! (O stea rătăcită în univers) Alerg, alerg târziu în noapte,/ Pe mama mea poate o găsesc!/ S-a rătăcit prin întuneric/ Și doar în vis eu o privesc.// Din lanțul de iubire/ O za ce s-a desprins,/ Sunt cu Ana-Maria,/ Ce-ți văd chipul în vis.// O, mamă, mamă dragă,/ Eu știu că te-am iubit,/ Dar nu știi nici acuma/ De ce m-ai părăsit!// Cucule lipsit de mamă,/ Eu vreau să-ți fiu surioară,/ Mierla nu te-a părăsit,/ Nici pe mine, al meu bunic.// Mamă, unde te găsesc,/ Oare ce tribut plătesc?/ De te voi găsi vreodată,/ Vei fi aspru judecată.// Și rândunelele în zori/ Se strâng la geam/ Cu toate-n stol,/ Aduc mâncare cu mult drag/ La puișorii lor!// La șapte luni tu m-ai lăsat/ Doar cu păpușile dormind,/ Niciun sărut nu mi=ai mai dat/ Pe obrăjorul meu cel mic!// Primii pași când i-am făcut/ Bunicul s-a bucurat,/ Lacrimi în barbă i s-au scurs/ Și în tăcere a oftat.// Bunicul meu cu suflet blând,/ Tu m-ai crescut și mi-ai dat sfat,/ Greșeli în viață am avut,/ Dar nu m-ai abandonat!// Pe strada mea nu-i soare,/ Nici zâmbet de copil,/ Eu am crescut mare,/ Dar mama nu mi-o știu.// Eu am să-l rog pe Moș Crăciun/ Să fie și cu mine bun,/ Eu îi promit că am să-nvăț bine,/ Poate va trece pe la mine.// În casa mea nu a luminat/ Brăduțul sfânt de sărbători,/ Cuvântul „mamă” nu am strigat,/ Parcă aș fi răsărit din flori.// Eu nu am căldură-n casă,/ Nimeni nu m-a întrebat,/ Când semnez această scrisoare/ Mânuța mi-a înghețat.// Ana-Maria Ghițulescu// Off, câtă tristețe! (Îți mulțumesc că mi-ai dat viață) Sunt călător pe acest pământ,/ Primește viața mea în dar,/ Că tu mi-ai dat-o să trăiesc,/ Îngenunchez în fața ta/ Și-ți MULȚUMESC!// O za ce s-a desprins/ Din lanțul de iubire,/ Viața, sufletul a cuprins/ Și sufăr pentru tine.// În vâltoarea dragostei/ Nimeni nu se poate opune,/ Trece ca un uragan,/ Chiar și prin furtuni.// Trece greu acel fior!/ Pentru a-l vindeca/ Nu are leac nici Cel de Sus,/ Nu-l poate înfrunta.// Ți se par chiar și iarna/ Pomii înfloriți…/ Duc greu cu ei povara/ Cei îndrăgostiți.//De aceea tinerii/ Să nu iubească cu foc,/ Căci focul dragostei se stinge/ Cu o lacrimă sau chiar deloc.// În orele tristei nopți,/ Multe lacrimi s-au mai strâns./ Dar cu un fir de trandafir/ Focul dragostei s-a stins!// Nu iubiți cu patimă! (În noaptea de iulie, 20.VI. 1991) În noaptea de iulie, 20,/ O veste tristă am primit,/ Că uraganul Mării Negre/ Ființa dragă mi-a răpit.// O, inimă, dacă ai fi de piatră/ Și tot nu poți a o uita./ Să știi, colega ta cea dragă,/ Că valul mării o cununa.// Dar soarta crudă/ Ce nu iartă/ Destinul scris/ De Dumnezeu…// Eu te-am iubit, Mirela,/ De azi te-am părăsit,/ Nu ai fost lângă mine/ Când valul m-a înghițit!// O, mare, mare înfuriată,/ Ce ți-am făcut de m-ai rănit/ Și mi-ai răpit ființa dragă,/ Cu ce în viață ți-am greșit?// Aș vrea să vii în noapte asta/ Amară și târzie,/ Să-ți spun durerea mea/ Care mă sfâșie.// De ziua ta Mirela,/ Tare te-am întristat/ Că valul Mării Negre/ La fund m-a scufundat.// Și florile din vază/ De ziua mea primite/ Ți le-am adus cu jale/ Dar nu mai sunt privite!// Îți împletesc, iubit-o,/ Spre amintirea ta,/ Covor din crizanteme,/ În veci nu te voi uita!// Tu, Lili, floare sfântă/ De busuioc, te-ai stins,/ Dar mi-ai lăsat în suflet/ Un foc mereu aprins.// Adio, draga mea colegă,/ Ce te-am iubit fără egal,/ Ne-ai părăsit, ne lași cu grea durere!/ Iar visul tău acum/ Are alt hotar!// Îți voi aduce la mormânt/ Doar lacrimile mele!/ Știu că din cer tu mă veghezi/ Prin nopțile cu stele!// Regret! (Sub povara destinului) La piept mă strânge mama Flory/ Și sufletul ei plânge! Dragi râmniceni, nu am visat ca ochii mei să poată să privească acest copil nevinovat, lipsit de grija părintească! (Povestea Anei-Maria Ghițulescu) Această fetiță s-a născut la 27 august 2001, în orașul Focșani, județul Vrancea. Mama ei, Paula Ghițulescu, avea vârsta de 17 ani când a născut-o, rezultată dintr-o relație pasageră, declarând pe tatăl fetiței drept un necunoscut. De bună credință, părinții mamei au fost de acord să o primească acasă cu minora Ana-Maria și să o ajute cu îngrijirea copilei. În urma unor discuții familiale, mama minorei s-a hotărât să plece și să o părăsească pe Ana-Maria, să o lase spre îngrijire părinților ei, respectiv bunicilor, la doar șapte luni de viață. Discuțiile familiale s-au accentuat și mama minorei, Paula, pleacă de acasă, iar după o săptămână pleacă și mama ei, adică bunica, lăsând-o pe Ana-Maria bunicului, tatăl Paulei, care o privea precum un înger nevinovat. Acest om și-a asumat toată responsabilitatea de mamă, tată, bunică, bunic, i-a creat toate posibilitățile de creștere frumoasă și armonioasă, și i-a oferit o îngrijire ireproșabilă, rar întâlnită. Lucra în construcții și zugrăveli în sistem particular, îi oferea tot ce era mai bun, dar nu putea să-i ofere dragostea de mamă și bunică. De la șapte ani, Ana-Maria a urmat cursurile la Școala Gimnazială „Vasile Cristoforeanu” di Râmnicu Sărat, fiind un copil bine educat și care învăța bine, a fost un exemplu în privința educației și respectului. Dar pe scara blocului locuiește „mama Flory”, cu un suflet cald și blând. Dumnezeu nu a părăsit-o, ea a găsit în inima mea dragoste de mamă și bunică, iar soțul meu, care a predat timp de 12 ani tehnologie, a ajutat-o cu temele în clasele primare, dar Ana-Maria era un copil foarte inteligent. La toate serbările școlare o însoțeam și eram foarte fericită. De o frumusețe rar întâlnită, cu un păr negru ca pana corbului, ondulat și strălucitor ca de prințesă, la vârsta de 14-15 ani a venit mama ei, Paula și a luat-o în Elveția, pentru continuarea studiilor. Acum are 21 de ani, are aceeași dragoste față de bunic și de familia mea.”

De cele mai multe ori, structura umană își pune amprenta pe creație. Dna Floarea Frățilă își pune amprenta în lirica D-sale, tematic diversă, de la elogiul Luceafărului poeziei românești, la cea care i-a dat viață, la bucuria vacanței în Sardinia, cu un stil clasic, cu multă sensibilitate și empatie la suferințele umane, elocventă, în acest sens, fiind „Povestea Anei-Maria.” Îi dorim sănătate și… spor la scris!

„Sunt convins că în curând vom putea descoperi alte noi talente ale lectorului de azi. Grupajul de poezii lecturat azi întărește spusele mele. Am audiat poezie clasică, așa cum îmi place. Din acest motiv vă felicit, dna Frățilă! Vă urez putere de muncă pentru a scrie cât mai multe poezii, deoarece scrieți frumos. Poezia dvs. este o eficientă terapie a sufletului și prin suflet, a minții și trupului. Poezia dvs. se apropie de „Armonia Universului”. Versurile sunt efervescente, limbajul este entuziasmant, figurat, metaforic. Farmecul liric exprimă sentimentele dvs. și emoțiile dvs. Creația prezentată astăzi dezvăluie un suflet sensibil, visător și un pix inspirat, înzestrat cu imaginație. Stilul este elegant, îngrijit, așa cum este necesar unei opere de literatură. Dna Frățilă a mai adus la cenaclu o noutate: poeta reușește ușor să-și expună creațiile în graiul poetului italian Ovidius Publius Naso, născut în localitatea Sulmo la 20. 03. 43 î.Hr. și exilat la Tomis și a murit la 01. 01. 17 d.Hr. Pentru ce ați lecturat astăzi vă felicit și invoc Divinitatea să vă dea sănătate și putere de muncă.” (Mihai Doina)

„Lectorul de astăzi, dna Floarea Frățilă, dovedește o structură deosebită ca om, punând în evidență în creația sa empatia, sensibilitatea, puterea de sugestie, momente și trăiri care au impresionat-o de-a lungul vieții. De ziua Luceafărului nostru, dna Floarea Frățilă reliefează sentimentele de prețuire și iubire față de opera poetului național, precum amintește și de bătrânul tei din Copou, martor al trecerii lui Eminescu prin această grădină. Fiind o vreme plecată în Italia, dna Floarea Frățilă a rămas în sensibilitatea d-ei impresionată de peisajul marin al Sardiniei. De asemenea, adânc înrădăcinate în memorie, i-au rămas și temele trecerii pe celălalt tărâm al unor ființe nevinovate, așa cum a fost Liliana, căreia o întâmplare nefericită marină i-a curmat viața. Cu lejeritate, lectorul de azi abordează și teme filosofice, existențiale. Acestea se constituie în meditații asupra trecerii succesive al unor etape din viață. Adresează mulțumiri celei care i-a dat viață și perioadei de cunoaștere a iubirii moment în care se desprind fenomene cosmice: „Ți se par chiar și iarna/ Pomii înfloriți”. Ceea ce impresionează cel mai mult este Povestea Anei-Maria Ghițulescu, care, deși părăsită de mamă, bunică și tată, a găsit în iubirea bunicului și a dnei Floarea Frățilă puterea de a crește și a se afirma în domeniul școlar datorită unui mediu plin de afecțiune. Stilul doamnei prezintă claritate, simplitate, termeni proprii specifici trăirii. Adesea, acestea se văd prin figurile de stil folosite: epitete, teiul „tezaur moștenit”, „mare cristalină”, „nisipul fermecat”, personificare: „Razele de soare/ Vor să spună o poveste”. Altă temă în lectura de astăzi este iubirea de mamă, care uneori poate fi distorsionată de întâmplări trăite: ex. mamei Anei-Maria. Îi dorim succes în continuare.” (Georgeta Iuga)

„Lectorul de serviciu, dna Floarea Frățilă, s-a străduit pentru ziua de astăzi aducându-ne bucuria, așternând pe hârtie trăirile vieții și o serie de versuri dedicate lui Eminescu. Prin scrierile sale „Bătrânul tei de neuitat” ne relatează că nu l-a uitat pe Eminescu și bătrânul tei cu mirosul lui fermecător, nu a uitat nici codrul, văile, glia românească, apa cristalină a izvoarelor, razele de soare și izvoarele sclipitoare în razele de soare, trece mai departe la momentul eminescian „Când stelele-s aprinse/ Luceafărul coboară / Prin zările albastre,/ Peste câmpii întinse”. Cuprinde în aceste versuri pe Eminescu, țara noastră cu varietatea reliefului, Luceafărul care coboară la mormântul poetului, nopțile înstelate și ochii triști ai Veronicăi și încheie cu: „Eu voi pleca pe-un drum/ Cu stele aprinse,/ Ne vom întâlni în altă lume/ Ce inima a dăruit să fie!” Prin aceste versuri a ținut să spună că Eminescu este un poet universal, iubit nu numai la noi, dar și în afară. Dna Floarea Frățilă are o sensibilitate aparte, un suflet bun, o atitudine umană pronunțată și este foarte receptivă la suferința semenilor. Impresiile pe care ni le-a relatat din vacanța în Sardinia, unde bucuria a triumfat încă din zorii zilei, când soarele a răsărit, alergând pe malul mării, când se bucura de soare, nisip și mare, dovedesc bucuria doamnei de a fi copil în aceste momente.” (Dumitru Bardaș)

Sâmbătă, 04 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Mihai Doina. Vă așteptăm, cu drag!