ÎNAPOI

SĂ NE CINSTIM ÎNAINTAȘII PRIN DESCOPERIREA DE NOI TALENTE

de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 02 septembrie, ziua Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului, membrii Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat s-au întâlnit în sala de festivități a Centrului Cultural Florica Cristoforeanu la un dublu eveniment: rezultatele finale ale CONCURSULUI NAȚIONAL DE POEZIE PENTRU ELEVI „RADU CÂRNECI”-RÂMNICU SĂRAT, Ediția a IV-a, 2023, organizat de Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat și Editura RAFET Râmnicu Sărat și GALA LAUREAȚILOR, FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ „TITEL CONSTANTINESCU”, ediția a XVI-a, un parteneriat public și privat între: Editura RAFET, Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”, Râmnicu Sărat, OPERASCRISĂ.RO București, Nina Deșliu, soția regretatului scriitor Alexandru Deșliu și Oana Cajal, nepoata scriitorului Octavian Moșescu, Montreal.
Înainte de toate, lectorul planificat astăzi, dl Gică Chiroiu va fi reprogramat la o dată ulterioară.
Moderatorul evenimentului, scriitorul și editorul Constantin Marafet, fondatorul și organizatorul celor două evenimente, membru al Uniunii Scriitorilor din România: Bună dimineața! Bună ziua! Bine ați venit! A mai trecut un an. Mulți dintre dumneavoastră au mai participat la Concursul „Radu Cârneci” și Festivalul „Titel Constantinescu”. Radu Cârneci a început acum patru ediții, Titel Constantinescu acum șaisprezece ediții. Ca să organizezi un concurs trebuie să ai fani de calitate. Nu mi-a plăcut să bifez o activitate. Trebuie să găsim o formulă să ne înțelegem. Radu Cârneci s-a născut la Valea lui Lalu, Pardoși jud. Buzău, poet, jurnalist, editorialist, autor de antologii, fondatorul revistei Ateneu. Nu m-am gândit că este foarte greu ca informația să ajungă să fie înțeleasă. De la an la an am găsit cât mai mulți fani. A trebuit să promovăm județul. Am făcut ce a fost omenește posibil. De fiecare dată am făcut câte o antologie cu scrierile cele mai importante ale elevilor. Vreau să vă citez câteva rânduri. Premiul Stelian Cucu, din Galicea Mare, jud. Dolj. Mai dau din casă la această antologie. Ceva se întâmplă la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova. S-a ivit o poetă Diana Mihaela Bursuc. De aceea trebuie și copiii noștri să aibă un concurs să se manifeste. Anul acesta din juriu au făcut parte Luminița Răileanu, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Fănica Ursică, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și eu, Constantin Marafet, mi-am asumat funcția de președinte anul acesta. Nu este o joacă de copii.
Premiul I – Arcușan Andreea, Școala Gimnazială Buda, județul Buzău.
Premiul I – Bogdan Bianca, Școala Gimnazială Buda, Județul Buzău.
Premiul I – Beldimănescu Ioana, Școala Gimnazială Nr. 11 Buzău, județul Buzău.
Premiul I – Martha Monalisa, Școala Gimnazială Vasile Cristoforeanu Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul I – Șerban Maria, Școala Gimnazială Vasile Cristoforeanu Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul I – Irimia Diana, Școala Gimnazială Vasile Cristoforeanu Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul I – Chiru Rareș, Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul I – Cândea Larisa, Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul I – Mihalache Daria, Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul I – Răduță David, Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul Vasile Cristoforeanu – Dumitru Daniel, Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu, Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul Florica Cristoforeanu – Damian Rareș, Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul Alexandru Oproescu – Popa Alexandru, Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu.
Premiul Ion P. Iacob – Ciurlică-Crețu Irina, Colegiul Ștefan cel Mare, Suceava.
Premiul Titel Constantinescu – Radu Ilona Andreea, Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu, Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul Mircea V. Homescu – Țurloiu Alexia, Școala Gimnazială Vasile Cristoforeanu, Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul Ovidiu Cameliu Petrescu – Moldoveanu Erica, Școala Gimnazială Buda, județul Buzău.
Premiul Emil Niculescu – Stănilă Sabrina Nicoleta, Școala Gimnazială Buda, județul Buzău.
Premiul Ion Nicolescu – Roșu Andra-Mihaela, Școala Gimnazială Buda, Județul Buzău.
Premiul Victor Frunză – Adelina-Maria Male, Colegiul Național Avram Iancu Ștei (clasa a IX-a), Județul Bihor.
Premiul Dan Manolescu – Popa Ioana, Colegiul Național Nicolae Titulescu Pucioasa, Județul Dâmbovița.
Luăm o mică pauză, de la Liceul Ștefan cel Mare din localitate Băgăian Andrei va recita două poezii de Mihai Eminescu. De la Liceul de Arte Buzău va cânta Zaharia Geanina. Ce vei cânta?
Zaharia Geanina: Recviem și Sara pe deal.
Constantin Marafet: „Mulțumesc din suflet! Excepțională voce! Continuăm.
Premiul Matincă Costea – Necula Ina Rebeca, Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Premiul Marin Ifrim – Roșca Andreea Cristina, Școala gimnazială Buda, județul Buzău.
Premiul Nistor Tănăsescu – Popescu Josephine, Școala Gimnazială Bumbești –Jiu, județul Gorj.
Premiul Stelian Cucu – Didu Sandra Alice, Home School Life Academy, Galicea Mare, județul Dolj.
Premiul Grigore Radu Stănescu – Crăciun Andreea, Școala Gimnazială Buda, județul Buzău.
Dna Floarea Stănescu, soția lui Grigore Radu Stănescu vrea să-i ofere un cadou din partea D-sale. Vă mulțumesc!
Premiul Ion Roșior – Gheorghe Alexandra, Școala Gimnazială Nr. 11 Buzău.
Așa putem afla cine a fost Ion Roșioru. Poet, prozator, critic literar s-a născut la Mânzălești, jud. Buzău. După terminarea Facultății de Filologie București este profesor la Liceul Teoretic din orașul Hârșova. De la Liceul de Arte din Buzău va cânta muzică populară Ganea Elena Ema. De la același liceu și tot muzică populară va cânta Andreea Iordache. Profesor coordonator, organizator dna Gina Băgăian. Mulțumim foarte mult Liceului de Arte Buzău.
Premiul Alexandru Vlahuță – Ana Furtună, cu publicarea volumului Sunt o floare…, Liceul de Arte Marin Sorescu Craiova, județul Dolj. Coperta volumului este realizată tot de Ana Furtună de la secția desen. Coperta este o floare cum și ea este o floare și a făcut un efort să vină aici.
Ana Furtună: „Bună ziua! Mulțumesc! Sunt Ana Furtună și o să recit o poezie din carte.”
Constantin Marafet: „Mulțumesc! Dragii mei, se apropie să anunțăm Marele Premiu. A umblat tot orașul după flori. Radu Cârneci rămâne la Râmnicu Sărat.
Marele premiu Radu Cârneci – Bursuc Diana-Mihaela, cu publicarea volumului Printre sclipiri și umbre, Colegiul Național Alexandru Vlahuță Râmnicu Sărat, județul Buzău.”
Bursuc Diana-Mihaela: „Sunt Diana, sunt om, am zis că numai visătorii își întind aripile. Am umblat câțiva ani să public o carte, dar am avut în spate un om, mama mea care m-a susținut.”
Constantin Marafet: „Este și olimpică la mai multe materii, știe și să cânte. Facem o mică pauză, va cânta Andreea Iordache de la Liceul de Arte Buzău. Dragii mei, deschidem cea de a doua manifestare, FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ TITEL CONSTANTINESCU. Vreau să mulțumesc unui mare om care a acceptat să fie președintele juriului, poetul, prozatorul membru al Uniunii Scriitorilor din România, președinte al Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor, Horia Gârbea.”
A intervenit dl primar Sorin Cârjan: „Îmi permiteți câteva cuvinte. Bine ați venit la această manifestare. Acest festival este finanțat de primărie. Mă înclin în fața dumneavoastră.”
Constantin Marafet: Din juriu mai fac parte Evelyne Croitoru, realizator de emisiuni TV, poet, scriitor român, membru al USR, și subsemnatul Constantin Marafet, poet, scriitor român, membru USR, fondatorul și organizatorul festivalului. Cu dl Horia Gârbea a venit cu dl Gabriel Burlacu din comitetul de cultură a USR. Primul căruia îi oferim Premiul Editurii RAFET, Adrian Manolache cu publicarea volumului Ancheta de la sertar. O carte deosebită.
Adrian Manolache: „Sunt de meserie inginer constructor proiectant. A scrie este o moștenire de familie. Am primi mai multe premii. Mă ocup intens de scris.”
Constantin Marafet: „O invit pe scenă pe dna Nina Deșliu pentru a înmâna Premiul Alexandru Deșliu – cu publicarea volumului Între roza vânturilor și trandafiri – Adela Conciu. Adela Conciu a venit cu Vali Orțan.”
Nina Deșliu: „Îi ofer și revista Pro Saeculum. Pentru Vali care mi-a stricat liniștea și pentru că este născut pe 23 august, îi ofer și lui o revistă Pro Saeculum. Și pentru că venim dintr-o zonă viticolă îi ofer o licoare din Vrancea. Dle ing. constructor, în Vrancea clădirile nu au căzut, dar femeile sunt cutremurătoare.”
Adela Conciu: „Am să citesc ultima poezie din carte.”
Constantin Marafet: „Mulțumim!”
Horia Gârbea: „Bine ați venit la cea de a XVI-a ediție. Sunt bucuros să fiu la o nouă ediție unde doisprezece scriitori vor fi premiați. Sunt foarte bucuros că și USR se implică în acest eveniment. Aici țin să aduc un elogiu lui Constantin Marafet fiindcă a ales să renunțe la titlul de membru în comitet și să rămână aici, un reper pentru cultura buzoiană, în special cea râmniceană. Sunt mulți cei ce scriu în țară, dar este nevoie de menirea unui festival pentru alegerea celor aleși. Îl felicit, pe dumneavoastră că aveți in oraș o astfel de instituție care are ca menire și o astfel de activitate. Este foarte important să avem această măsură a promovării culturii. Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră. Mulțumesc foarte mult, fac o reverență.”
Gabriel Burlacu: „Vă mulțumesc că m-ați invitat aici după atâția ani Am amintiri foarte frumoase când am susținut examenul la Alexandru Vlahuță. Dl Marafet este un este un nume cunoscut la nivel național. Mă bucur să fiu alături de dl Hori Gârbea. Vă mulțumesc!”
Constantin Marafet: „Sunt onorat de prezența dumneavoastră! Premiul Slam Râmnic – cu publicarea volumului Labirinturi existențiale – Vetina Dumitru.”
Vetina Dumitru: „Trebuie să mulțumesc dlui Marafet că ne-a adunat pe toți azi, aici la acest festival. Mulțumesc juriului pentru bunăvoința de a juriza lucrările. Nichita Stănescu spunea că oamenii sunt păsări cu aripile în ei. Felicitări și multă sănătate!”
Horia Gârbea: „Felicitări!”
Constantin Marafet: „Premiul Florica Cristoforeanu – cu publicarea volumului Carusel – Elena – Paula Pățan. Nu a putut participa din motive medicale.
Premiul Alexandru Sihleanu – cu publicarea volumului Izolarium – Teodor Laurean.”
Teodor Laurean:„Nu credeam să ajung la Râmnicu Sărat. Cu prietenul Marafet ne cunoaștem de o viață și voi citi o poezie, mai citesc încă una. Vă mulțumesc!”
Constantin Marafet: „Premiul Octavian Moșescu – cu publicarea volumului Urme și semne – Carmen Dora Steinhagen. Premiul este sponsorizat de Oana Maria Cajal nepoata lui Octavian Moșescu, cunoscută ca scriitoare, dar și pictoriță.”
Carmen Dora Steinhagen: „Mulțumesc dlui Marafet și dnei Oana Maria Cajal și vă mulțumesc și vouă celor care sunteți astăzi aici.”
Horia Gârbea: „Mulțumiri, felicitări! Voi transmite și dnei Cajal.”
Constantin Marafet: „O carte de poezie s-au prezentat doi scriitori.
Premiul Dumitru Pricop – cu publicarea volumului Cântec dintr-o oază albastră – Petronela Apopei, Daniela Luca.”
Daniel Luca: „Mă bucur că am ajuns aici. Mă bucur.”
Petronela Apopei: „Sunt din jud. Neamț, locuiesc în Gheorghieni, jud. Harghita. Mulțumesc dlui Daniel Luca. Mulțumesc onoratului juriu. Scriu poezie și critică literară. Vă mulțumesc din suflet!”
Horia Gârbea: „Este o premieră să avem o carte la patru mâini.”
Petronela Apopei: „Voi recita o poezie.”
Horia Gârbea: „Mulțumiri și felicitări la amândoi!”
Constantin Marafet: „Premiul Alexandru Oproescu – cu publicarea volumului Drumuri întrerupte – Paulina Georgescu. Un alt premiu important. Alexandru Oproescu a fost un om.”
Paulina Georgescu: „După fiecare nor apare un cer albastru. Ascultam la mare aceiași pescăruși, priveam același cer. Nu m-am gândit că va fi aproape cerul la Râmnicu Sărat. Mulțumesc dlor Horia Gârbea și Constantin Marafet!”
Constantin Marafet: „Premiul Nicolae Dabija – cu publicarea volumului Ferestre în ziduri – Dorina Stoica.”
Dorina Stoica: „Mă bucur să fiu aici. Îi salut pe acești distinși domni Horia Hârbea, Gabriel Burlacu, Constantin Marafet cu care m-am cunoscut pe peronul Gării de Nord care erau cu dl Maria Casian Spiridon și apoi ne-am întâlnit pe trasee culturale. Este vorba cât de importantă este libertatea, să privești prin ferestre. Voi citi o poezie.”
Constantin Marafet: „Da eram cu Maria Casian Spiridon și am siguranța dna merită să fie membru USR.”
Horia Gârbea: „Mulțumesc frumos!”
Constantin Marafet: „Premiul Fănuș Neagu – cu publicarea volumului Elipsoid – Iosif Roca.”
Iosif Roca: „În drum spre Râmnicu Sărat gândeam să spun câteva vorbe, dar copiii m-au dezarmat. Mulțumesc!”
Constantin Marafet: „De la Pitești m-a impresionat un domn care a spus că are dializă. Are un talent uriaș. Premiul Vintilă Horia – cu publicarea volumului Povestea emigrantei – Nicolae – Florentin Petrișor.”
Constantin Marafet: „Marele premiu Titel Constantinescu – cu publicarea volumului Raiadul celor 18 stihuri – Valentin Irimia. Este ploieștean.”
Valentin Irimia: „Vă mulțumesc din suflet! Da, 18 stihuri toate. Am încercat să fiu diversificat în tematică. Vă citesc poemul de pe coperta patru.”
Constantin Marafet: „Vă rog să urcați pe scenă, premianții, pentru o poză de grup.”
A încheiat evenimentul dna Rafaela Predonescu dir. Centrul Cultural Florica Cristoforeanu: „Ușa noastră stă în continuare deschisă și vă așteptăm cu drag. Vă mulțumesc.”
Sâmbătă 09 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl Vasile Ghinea. Vă așteptăm, cu drag!

Centrul Cultural ”Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat © 2022. Toate drepturile rezervate.
Termeni și condiții / GDPR

Facebook