de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 21 septembrie, Odovania praznicului Înălțării Sfintei Cruci; Sf. Ap. Codrat; Sf. Proroc Iona, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dl Mihail Constantinescu a recitat poezia Apostole, cu chip îmbujorat (dlui Crăciun – creație proprie): „Apostole, cu chip îmbujorat!/ Lumina urbei Râmnicu Sărat/ Cu soarele-n priviri, cu glasul blând/ Metaforă de faptă și de gând!// Și brazii care cresc lângă liceu/ De dumneata ne-or aminti mereu./ De fruntea luminată ca un astru/ Din nesfârșirea cerului albastru.// Te-au dăruit Arhanghelii Prea Sfinți/ Să ne fii cel mai bun dintre părinți/ Și trandafirii școlii azi ne spun/ De dumneata profesore Crăciun!// Izvor de viață, soare și lumină/ Cu sufletul frumos ca o grădină./ Elevii și părinții te iubesc/ Și sfânta străduință ți-o cinstesc! A încheiat cu epigrama (proprie) Domnului Matincă Costea: Nea Matincă fericit/ C-un costum s-a procopsit/ Și acum, zice necăjit:/ Este, dar s-a isprăvit!”
Dl Vasile Ghinea a recitat poezia E toamnă iar, autoare Safta Leaută (prin telefon, de la Năvodari): „E toamnă iar și e frumos,/ Mulțimi de frunze cad pe jos/ Galbene, verzi, ruginii/ Arzând cărările pustii.// E toamnă și în sufletul meu/ Și pasul mi-este tot mai greu,/ Zilele sunt reci și scurte,/ Mă trec și eu pe neștiute.// Toamnă, chiar dacă mi-e greu,/ Tu ești anotimpul meu!”
A urmat lectorul de serviciu dl Dan Zanfirescu cu un grupaj de poezii și un fragment de proză intitulat Domnule, ești un nesimțit! Vă ofer lectura (autorul a lăsat să se audă, în surdină, în timpul lecturii, melodia Al Doilea Vals al lui Dmitri Dmitrievici Șostakovici):
„(TE ROG) Te rog să stăm pe bancă-n parcul nostru,/ Să ne uităm la cerul ce încă e albastru/ În ziua asta caldă, fierbinte zi de vară,/ Așa îmbrățișați să stăm până diseară.// Acestui parc să-i zicem casa noastră,/ Copacii ne sunt frați, iar cerul o fereastră/ Prin care, pentru tine, frumoasa mea iubită/ Cu raze de lumină te vreau împodobită.// Un norișor gingaș așa cum îți e trupul/ Se scutură din cer când eu îți fur sărutul./ Cu stropii lui ușori mă învăța să îți spun:/ Te rog să-mi fii soție, s-avem un singur drum!
(ZILELE) Luni e ziua somnoroasă, trebuie să mă refac,/ Nu am chef deloc de muncă, nu vorbesc, tac./ Marți apar trei ceasuri rele ce durează mult,/ Toți încearcă să-mi vorbească, eu nu îi ascult./ Miercuri parcă e mai bine, timpul curge liniștit,/ Încep să am chef de toate, de tristețe-s izbăvit./ Joi, gata, îmi fac planuri fiindcă vineri sora ei/ Este ziua cea mai bună, cu distracție cât vrei!/ Sâmbăta e obosită, stau în pat și mă gândesc:/ Mâine o să stau acasă, luni la muncă o pornesc.
(A FOST ODATĂ…) Adio pantaloni cu dungă și cu manșeta mare mică,/ La fel și vouă cămăși frumoase făcute din bumbac./ Azi sunteți uitate, alungate, cei de azi vă critică./ O să vină timpul din nou să fiți pe plac.// La revedere comozilor pantofi făcuți din piele,/ Din când în când plăcutul sunet scârț vă însoțea./ Îmi asortam pantofii cu frumoasele bretele, dar…/ A fost odată, a fost în tinerețea mea.// Cu drag îmi amintesc butonii la manșete/ Făcuți din aur, din argint sau altceva./ Iubeam cravatele ce acum sunt desuete,/ Se respecta orice bărbat purtând așa ceva.// Bine ați venit lucioșilor pantofi din plastic!/ Bine ați venit și voi pantofi sintetici!/ Ce bucurie! Parcă și numele vă e fantastic,/ Atâta doar miasma voastră aduce a pisici!
(RETROOO…) Așteaptă-mă oleacă, mai stai, te rog, acilea,/ Zgâiește-te-nainte, nu te uita-ndărăt/ Veni-voi doar o țâră să-ți țin a tale dește/ Steie cuminți în palma-mi ce este acum clește.// De-o fi să se întâmple te-oi și pupa fetico/ Așa cum un fur face, la fel voi face io!/ Ne-om ogoi cu iasta și io și tu la fel/ Hlizindu-ne împreună ne vom distra nițel!// Apoi ne vom ascunde de cei care ne cată,/ Vom sta pitiți o vreme chiar și în țintirim,/ Când se va face noapte și stelele s-arată/ Vom alerga împreună1 Orașule venim!// Ne vom găsi odaia, care ne place nouă,/ Aia cu obloane ce dau în strada mare./ O vom cinsti p-aista când vine prima ploaie/ Știind că de acușa ne vom iubi mai tare.
(BUNICILOR MEI) Somnul dulce al dimineții pe copii îi ține-n pat,/ Să trezești micuții acum ar fi un mare păcat./ „Copilul când doarme crește” spunea bunica mea,/ Era o femeie simplă, Bunătate se numea.// Mă certa mamaia, mai greșeam din când în când,/ Mă iubea enorm bunica și mă săruta plângând,/ Venea ora de culcare, tot mereu mă-nchina,/ Punea dragostea în mână și cu ea mă mângâia.// De la ea știu să spun seara înainte de culcare/ Rugăciunea Tatăl Nostru ce-mi aduce alinare./ Știu atât de multe lucruri ce m-a învățat mamaia,/ Să fiu bun cu toată lumea și să nu accept bătaia.// Să fiu respectuos și sincer, să nu uit că-n lume sunt/ Oameni care n-o duc bine și că traiul lor e crunt./ Pentru toate aceste sfaturi primite de la mamaia/ Până mor îi sărut mâna și pe a ei și a lui tataia.
(S-A ÎNTORS!) Un român plecat „afară” s-a întors din State./ Nu-i mai place țuica acum, bea whisky pe săturate./ Ce caras, știuca, plătica peștii ăștia-s de rahat,/ Nu uită că stând acolo numai somon a mâncat,/ Dar încet, încet, revine la vechea obișnuință,/ Cu ce a mâncat înainte face iarăși cunoștință./ În pahar își toarnă vinul ce îi place foarte tare,/ Roz sau albă e licoarea ce o bea cu încântare!/ Țuica este iar iubită, whisky a rămas departe,/ Asta este băutura ce-o va bea până la moarte!
(Domnule, ești un nesimțit!) Aproape de locuința mea se află un magazin. Mare. Foarte mare. Supermarket. O uzină în care nu se produce nimic, o uzină în care se vinde mâncare. Este profitabilă, păcat că intrarea nu este mare cât tot peretele din față, să intre lumea cât mai repede și mai multă. Aici nu ar trebui să se găsească uși, înțelegeți? Cam așa: intrarea liberă și ieșirea cu bani! Am sau nu am dreptate?
Să vă povestesc ce am pățit azi. Acolo, adică aici, la uzină. Acum este ora prânzului, puțin trecut de douăsprezece ceasuri. Am ajuns acasă și râd singur, mai scot o cumpărătură și iar râd. Am plecat voios să-mi cumpăr cele necesare. D-ale gurii. (un banc din anii ’80 suna cam așa: ai văzut vecine, au băgat d-ale gurii la magazin. Da? Ce au băgat? Păi au adus fluiere, trompete, cimpoaie, drâmbe… Drâmbe? Mă duc să-mi iau și eu să dram-dram la masă!) Să continui. Lume multă, gătită, și ei și ele. Înțelegeți ce vreau să spun. Mă plimb cu… sau mai bine zis, el mă plimbă pe mine, măria sa coșul de plastic. Unii cumpărători își plimbă copiii în căruciorul de cumpărături. Nu contează că au pantofiorii murdari, nu, copilul să se simtă bine, da? După perioadele de liniște, bineînțeles că vin perioade pline de culoare. Da, zgomotele au și ele culoare. De exemplu, există așa numitul zgomot alb, un zgomot liniștitor, care te poate chiar relaxa. Pe unii. De exemplu, porniți TV-ul fără să căutați un program și aveți zgomot alb. Ei, explicația este mai complexă. Unii specialiști explică copiilor, care nu văd cum arată culorile folosind pianul. Deci, tot cu sunete. Am cumpărat mai multe. Și produse uscate și neuscate. Cele neuscate se vând la sticlă. Au termen mare de expirare, nu ca celelalte. Vedeți ce rol mare are sticla? Mai stau, îmi place să examinez produsele, să ascult rumoarea dată de mulțime. Mă apropii iavaș-iavaș de casele de marcat. Nu mă deranjează că este multă lume, nu mă grăbesc. Se aud zgomote, un grup de copii mici, în clasa întâi, se joacă la intrarea în magazin. Un puștiulică dolofan, cu fețișoara roșie, îl zărește pe tatăl său stând la rând la casă și țipă:
– Tatăăă! Mă, tată, mă! Auzi?
– Da, mă! Ce vrei?
– Auzi? Am luat prima notă, mă!
– Bravo, mă! Cât ai luat?
– Am luat patru, mă! Am luat patru!
Nimeni nu râde. Ca la teatru toată lumea ascultă replica următoare. Care vine.
– Măăă! Da prost mai ești, măăă! Pleacă acasă la măta și spunei și ei.
Acum lumea se amuză, îl privesc pe tatăl puștiului în timp ce acesta o zbughește pe ușă să ducă bucuria și mamei sale. Rândul se mișcă acum mai repede, au fost deschise mai multe case și mă așez și eu la coadă. Un puști mucos, obrăznicuț, strigă tot timpul zbenguindu-se în căruțul pentru cumpărături. Vocea lui ascuțită se aude în tot magazinul. Privește bosumflat în jur, supărat pe toată lumea. Face ce face și la un moment dat își bagă piciorul printre barele căruțului. Încântat își mișcă piciorul în sus, în jos și țipă de plăcere. Puștiul nu știe că plăcerea nu ține mult. Se plictisește repede și vrea să își scoată piciorul. Încă o dată și încă o dată, dar nu poate. Acum începe dandanaua. Se uită în jur speriat și trage piciorul. Încep urletele, strigă și plânge speriat de căruț, pe care îl acuză că îi mănâncă piciorul. Părinții încearcă să îl calmeze. Tatăl găsește remediul și îi trage, rapid, o palmă. Nu are efect. Țipetele sunt mai puternice, lumea uită de ce a venit la magazin și se adună la spectacol. Stau la distanță și dau sfaturi. Câțiva sună la 112 și repede sosește o mașină. 112-iștii văd despre ce este vorba, unul dintre ei aduce un clește mare. Când vede obiectul, încep mai tare urletele. Copilul este tare speriat. Omul cu cleștele taie o bară a căruțului, o îndoaie și piciorul este scos de puști. Părinții îl iau în brațe și pleacă repede. Nu se aude niciun cuvânt de mulțumire. Normal, nu? Cercul curioșilor se împuținează, sunt dezamăgiți, spectacolul s-a terminat prea repede. Gândeau că va veni televiziunea, seara se vor vedea la TV. Ghinion!
Îmi văd de treabă și aștept să îmi plătesc cumpărăturile. Dar… În spatele meu vine un domn în vârstă cu o pâine în mână. Are statură medie, pâinea din mână ține loc de evantai. O flutură de la dreapta la stânga, oftează, se întoarce mereu. Parcă ar căuta ceva. Vederea mea periferică intră în acțiune și îl urmăresc cu coada ochiului. Bărbații au vedere fotopică bună, nu sunt blagosloviți ca femeile să aibă și vedere scotopică bună. Aș vrea, acum, să vorbesc despre al treilea ochi pe care îl avem toți, acum foarte mult timp, cu mult timp în urmă, dar las pe altădată. Nu am ce face și îl invit să vină în fața mea. Mare greșeală, toți vrem o țară ca afară, dar cu reguli băștinașe, acolo stai la rând și pentru o bomboană. Nimeni nu cere să treacă în fața altcuiva, că a cumpărat un fleac. Nici nu i se dă voie, așa cum am făcut eu acum. Îl văd și deoarece eu aveam coșul plin, îi ofer locul din fața mea. Domnul, este ultima oară când îi mai zic domn, mă depășește și se așează acolo fără să zică nimic, nimic. Bombănesc ceva în gând, neștiind ce va urm. Individul, vedeți că nu-i mai zic domn, se întoarce, privește în toate părțile și strigă la un moment:
– Aici, vino aici dragă, hai că s-a mărit coada!
Apare și cea chemată cu căruciorul încărcat, supraîncărcat, supra…. Bineînțeles, chemată, soția, se așează cu căruciorul în fața mea. Este de vârsta individului, tot plinuță (de, cine se aseamănă se adună), parfumată cât zece femei sau peste și rimelată de nu mai știi unde sunt ochișorii. Asta în toiul zilei, înțelegeți? Persoanele din rândul alăturat, ca la comandă, privesc toate la rândul meu, la conița. Îmi vine să-mi dau palme, prind un moment în care individul se uita la mine și îmi duc degetul la obraz. Cred că el nu-l are. Individul se uită la mine și râde ca un nesimțit. Acum vă întreb: să schimb titlul sau nu? Ce ziceți?”
Dl Dan Zanfirescu, lectorul de astăzi, are un stil propriu liric și epic, declarativ și face uz de înțelepciunea dumnealui punând în valoare ființa iubită, înaintașii apropiați, atașamentul față de specificul pur românesc. Îl felicit și îl aștept la o nouă lectură! Sănătate și spor la scris!
„Lectorul de astăzi, dl Dan Zanfirescu ne-a făcut o surpriză plăcută. A venit cu șase poezii și un fragment de proză Din punctul meu de vedere, consider că poeziile sunt bine realizate, iar împreună formează „un album de imagini poetice”. De pe banca îndrăgostiților, lectorul ne introduce în câmpul muncii, apoi ne prezintă, cu nostalgie, ținuta de altădată. Poezia RETROOO… reprezintă un exercițiu interesant de întoarcere la un limbaj specific cronicarilor moldoveni. Poezia BUNICILOR MEI este emoționantă, iar ultima poezie S-A ÎNTORS! ne prezintă un tipar uman tot mai des întâlnit. Predomină în aceste „album” tema iubirii, cuplată cu o tematică socială și nostalgia. Asemenea ultimei poezii, în fragmentul de proză prezentat, lectorul ne reamintește de alte tipare umane. Dumnealui nu tratează teme abstracte, ci teme cotidiene. Sunt lucruri și situații pe care le putem întâlni în viața de zi cu zi. Am rămas plăcut surprins de această lectură. Îmi place stilul dumnealui și îl așteptăm și cu altă ocazie. Multă sănătate și felicitări!” (Cristi Rusin)
„Lectorul de astăzi, dl Dan Zanfirescu, ne invită în universul intim, în Panthenonul celor mai alese sentimente. Cu alte cuvinte deschidem ușa cămării intime a sufletului autorului. Prima poezie, TE ROG, aparține liricii subiective, scrisă la persoana întâi, singular și plural, cu o bogată încărcătură semantică și cu o impresionantă succesiune de imagini, care evidențiază nobile idei. Cel mai frumos sentiment al omului, cel mai înălțător, dragostea străbate ca un fir roșu poezia, cu irizații de odă. Este oda dragostei. Impresionant este și vocabularul, acumulările de verbe, adjective, substantive, precum și varietatea tropilor, a figurilor de stil (epitete, inversiuni). Remarcăm și stilul declarativ, subliniind ideea înfrățirii cu natura. Sunt versuri unice, impresionante, pline de frumusețe. Din acest univers autorul ne invită în propria sa ascensiune spre o nouă coordonată fundamentală a existenței umane, timpul. Totul este o succesiune a empatiei petrecerii timpului. Nostalgia după vremuri de mult apuse apare în poezia A FOST ODATĂ… care ne pune în față o antiteză: ieri și azi. Era vremea când buna cuviință se reflecta și în vestimentație. De aici se ajunge la o altă antiteză; tinerețe – senectute, care ne emoționează și ne deșteaptă frumoase amintiri. Toate acestea aveau darul magic de a înfrumuseța totul. Este de remarcat bogăția ideatică a acestor versuri. Privind înapoi, RETROOO… într-un limbaj nostim, în care autorul folosește intenționat formele vorbirii colocviale – populare. Din versuri străbate imaginea urbei de altădată. Următoarele poezii conțin evocări a vârstei de aur și a chipurilor dragi. S-A ÎNTORS! este o poezie care combate deromânizarea noastră. Urmează două satire: una în versuri și alta în proză. Toate sunt realizate denotând talentul autorului.” (Mihail Constantinescu)
„Poeziile prezentate astăzi ne fac să înțelegem mai bine o personalitate complexă, aceea a autorului Dan Zanfirescu. În poezia TE ROG cunoaștem un autor romantic. Poezia se remarcă printr-o trăire a iubirii oglindită printr-o multitudine de imagini artistice. Poezia se încadrează într-o aspirație de atemporal a iubiților. În poezia ZILELE întâlnim o atribuire de însușiri ale zilelor săptămânii. Primele zile din săptămână pare că trec mai greu și sunt pline de cusururi: „luni e ziua somnoroasă”, marți „trei ceasuri rele”, de miercuri „timpul curge liniștit”, joi „se fac planuri”, vineri începe weekendul cu voie bună pentru sâmbătă și duminică. Poezia A FOST ODATĂ… este o elogiere a timpului trecut, marcat cu o anume modă a frumuseții și calității obiectelor de îmbrăcăminte. Poezia RETROOO… este plină de nostalgie și reprezintă dorința de curgere continuă a timpului în iubire, din trecut, din prezent și viitor până la sosirea în țintirim. Poezia BUNICILOR MEI este o evocare a unor dragi ființe de la care ne rămân peste ani lucrurile bune ce ne-au învățat în copilărie. Poezia S-A ÎNTORS! este o satirizare a personajului plecat în străinătate și revenit în țară, obișnuit cu whisky și somon, se reobișnuiește cu produsele culinare românești. Poeziile sunt întocmite într-un stil clar, în care stilul se face ușor înțeles. Fragmentul de proză Domnule, ești un nesimțit! prezintă o antiteză între omul bun și omul viclean. Acest fragment ne prezintă realitatea zilelor noastre în care faci un bine și nu primești mulțumiri, ci dimpotrivă fapta este taxată cu atitudine de om nesimțit. Felicitări autorului de astăzi și îl așteptăm cu noi creații!” (Georgeta Iuga)
„Nu am să mă opresc asupra tehnicilor utilizate de autor asupra figurilor de stil și asupra celorlalte mijloace utilizate. Prima poezie, TE ROG, este o poezie de dragoste. Ca orice poezie aparținând acestui gen. îmi pun problema abordării subiectului de către filosofi s-au psihologi, dar fiind faptul că nimeni nu poate avea certitudinea că iubirea are un caracter temporar, sau din contră, poate lega două ființe pe toată durata existenței lor. Probabil subiectul ar da naștere unor lungi deliberări, care nu s-ar sfârși niciodată. Poezia ZILELE poate fi încadrată ca o satiră adusă expresiei românești „hai la muncă să muncim, dă Doamne să nu găsim. Poezia A FOST ODATĂ… ne arată că nicio idee nu este nouă. Ea poate să fie doar interpretată în alte haine. Îmi aduce aminte de melodia formației Phoenix, Vremuri. Poezia BUNICILOR MEI este o poezie de mare sensibilitate, mai ales pentru cititorii acestei poezii care au cunoscut sentimente asemănătoare pentru înaintașii lor. Este un cald omagiu adus celor care și-au pus amprenta asupra evoluției noastre spirituale. Versurile poeziei S-A ÎNTORS! la fel ca și bucata prezentată în proză, exprimă moravurile actuale ale unei societăți decadente. Ele iau în râs pe cei ce au plecat la Paris să învețe „la gât cravata să o lege”, uitând de bunele tradiții, obiceiuri și comportament ce-au caracterizat de-a lungul epocilor românii.” (Mircea Mocanu)
Sâmbătă, 28 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Mihail Constantinescu. Vă așteptăm, cu drag!