Sâmbătă, 14 martie, †) Sf. Cuv. Benedict de Nursia; Sf. Sfințit Mc. Alexandru preotul (Pomenirea celor adormiți), ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
(Jurământ de bețiv) M-am jurat că nu mai beau/ Decât apă colorată/ Și vă spun acum pe șleau,/ Se numește vișinată.
(Grija pentru colesterol) Evitați grăsimile,/ Mai ales slăninile./ Eu mănânc câte-o bucată,/ Doar dacă e afumată.
A urmat lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„Pentru a nu fi perceput ca un om căruia tot timpul îi tună și-i fulgeră, voi ține cont și de sfatul lui Omar Khayyam:
„Nu planta copacul tristeții în inima ta./ Recitește în fiecare dimineață cartea bucuriei… ”
Cu astfel de vremuri și astfel de oameni care chiar cred că e de bune… e greu.
Am să-mi permit să adopt tonul îndrăgitului Topârceanu în prelegerea asupra „Bacilului Koch”, dar și în alte prelegeri cenzurate ce fac deliciul cunoscătorilor.
Dedicate-cu modestie-lui George Topârceanu.
(Lenea) Am să vă țin astăzi o mare conferință/ Despre un flagel ce stă-întru biruință/ Cum poate-ați bănuit că-i vorba despre lene/ O puteți chiar vedea dând roată pe la gene./ Pătrunde în suflet și în trup se instalează;/ Odată intrată, nimic n-o deranjează;/ Se întinde comodă pe întreaga canapea/ Ba chiar cu-exorcizări nu mai scapi de ea./ Tolănită-n mușchi, în oase și sub piele,/ Va face s-adormiți și pe-un pat de nuiele./ Treaba de vă mână din spate câte-odată/ Lenea spune blând: ”- Las pe altă dată…”/ Problema e însă cu mult mai spinoasă/ Dat faptul că lenea-i de-a dreptul odioasă:/ Fără a face spori sau printr-o dividență,/ Ea poate doborî întreaga asistență./ Dar… vă rog să mă scuzați, puțin am picotit/ Oare ce se întâmplă? Sunt chiar obosit!
(Bârfa și calomnia) Am să vă vorbesc acum despre două surioare;/ Despre bârfă și calomnie ați auzit voi oare?/ Nu prea poți să le desparți, ele sunt tot împreună/ Și unde s-ar afla, merg ținându-se de mână./ ”- Ai auzit…?” zice una începând a depăna,/ ”- Dar să vezi…” spune și-a doua fără a se putea lăsa./ Și așa pe negândite, doar plecând de la un zvon/ Știi ce a făcut Aglaia, Frăsinica și… Ion;/ Nu știu de are importanță sau servește la ceva/ Ori de toate aste lucruri țin de cald la careva,/ Însă ”Aria Calomniei” mereu a fost cântată/ Și de toată ștăbărimea a fost aplaudată;/ Însă și bârfa la „suflători” are post asigurat/ Dacă ai intrat în gura lumii ține-te că ești mâncat!/ Vre-un ”prieten” grijuliu te întreabă: ”- poate știi …”/ Intervin „cunoscătorii” și-apoi Doamne să te ții!/ Cineva tocmai șoptește că eu nu-s acum ca voi/ Ci cu doamna… nu știu care… ne bălăcim în noroi/ Fraților mă vedeți bine! Recunosc, e-adevărat/ Pân` să vin, acu o oră, cu doamna de vorb-am stat…
(Hoția) Prelegere-am să încep, prea-scumpă asistență/ Cu ceva ce astăzi are audiență:/ Vedeți la televizor tot felul de borfași/ Care precum ca apa, s-au transformat în ași./ Erau înainte pungașii de duzină;/ Azi, afaceriști cu mândră limuzină./ Și mai este un lucru care-i extrem de rar:/ La noi se găsesc cu mia doar pe un singur hectar…/ Școala, au început ca șuți de buzunare,/ Astăzi sunt profesori chiar peste hotare;/ Francezii mărturie depun că au învățat/ Că musai rom…mânașul trebuie evitat./ Dacă portofelul își plimbau pe Elysee/ Golit îl găseau… dar pe alte trasee./ Dar să revenim la ce e pur, autohton:/ Cu lama taie și buzunarul de palton/ Și dacă din greșeală îl calci pe picioare/ El va striga ”- Hoții!” –cu glasul cel mai mare./ Dar vai, cum timpul iute a zburat…/ Unde mi-o fi ceasul? Cine mi l-a luat?
„Când vezi ceea ce vezi, când auzi ceea ce auzi, când știi ceea ce știi, ai dreptul să gândești așa cum gândești” Pierre Dac (1893-1975)
„(Viața) Ce este viața? E un drum/ Ce are un sfârșit oricum,/ E de la naștere-n mormânt/ O adiere doar de vânt.// Ce e viața? E o școală/ Completând o albă coală, Este suma de întrebări/ Ce-s născute din mirări.// Ce e viața? Amăgire…/ Sumă ură sau iubire…/ Foc vesel ce arde iute/ Însă stins pe neștiute.
(Iubirea moare?) Se știe că tot ce se naște, moare./ Iubirea oare și ea-i muritoare?/ E întrebarea ce mulți a frământat/ Răspunsul azi, încă nu poate fi dat.// E primăvară și un pom privești:/ Încărcat este de floare și-l iubești./ Mirosul de flori astăzi te îmbată/ Și simți că drag îți va fi viața toată.// Toamnă e acum și fructele-s în pârg,/ Iar roadele tu le culegi cu sârg./ S-abate vântul și ploi reci s-abat,/ De galbenul frunziș i-acum despuiat…// Te-ntreb: „iei securea copacul să-l tai,/ Sau în fața vetrei, pe gânduri, tu stai,/ Iubindu-ți copacul ce multe ți-a dat/ Și-n April cu mireasma-i te-a dezmierdat?”
(Iubirea) Ce-i iubirea oare? Este greu de spus:/ „Iubire, existență efemeră”./ Dar prețios primit de la Cel de Sus,/ „Obiect de preț, uitat pe-o etajeră”…// „Leoaică tânără” e după unii,/ Săgeți trase de-al Venerei drag copil,/ Strigătul naturii dat de păunii,/ Păsări mari, frumoase, dar… cu jalnic tril.// Eu, o cred un panaceu universal/ Ce prin lumea noastră bântuie hai-hui,/ Dând un sens vieții ce curge în aval/ Căci „de dragoste nu e, nimica nu-i…”
Îmi cer scuze marelui și apreciatului Marin Preda, acolo unde este, pentru modificarea pe care mi-am permis-o.”
În primul rând, mulțumim dnei Safta Leaută pentru contribuția săptămânală la cronica Cenaclului Alexandru Sihleanu cu epigrame, care dovedesc o inteligență nativă. Îi dorim multă sănătate și spor la scris!
Lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu, este dispus, în lirica sa într-un stil propriu, să comenteze condiția umană din toate unghiurile și punctele de vedere, dovedind o bogată experiență de viață și acumulări intelectuale. Îi mulțumim pentru prezența ca lector de serviciu, îi dorim sănătate, spor la scris și îl așteptăm la o nouă lectură!
„Sunt plăcut surprins când purtătorul de cuvânt al dnei Safta Leaută, dl Vasile Ghinea, ne-a amuzat cu epigramele dumneaei. Această doamnă a trecut peste timp și a rămas tânără. Mintea dumneaei, în special, este de o deșteptăciune nativă, prin dumneaei văd toți bunicii noștri care au fost minunați.
Astăzi am avut o surpriză, desigur plăcută, ascultându-l pe dl Mircea Mocanu citindu-ne din creațiile sale. La fel ca în muzică, dumnealui folosește un preludiu de trei poezii plăcute. Observ o schimbare în creația sa poetică. Eram obișnuit ca poeziile dumnealui să folosească rima încrucișată (1-3, 2-4). Astăzi, însă, folosește rima îmbrățișată (1-4, 2-3). În felul acesta versurile, strofele ni se par mai sprințare, mai vesele. Astfel, autorul se „îndepărtează” de Cioran abordând în alt fel viața. Îi stă bine, chiar reușește.
Temele poeziilor privesc existențialismul, sunt teme filozofice cărora le acordă o clipă din timpul său. Titlurile alese ar forma, dacă ar fi așezate și completate, ușor, cu câteva cuvinte, o idee foarte omenească. Viața… fără… iubire moare?… Nu… iubirea trăiește.
Apreciez foarte mult bunele maniere ale autorului, fiind printre puținele persoane care specifică de unde s-au inspirat și cer scuze autorilor atunci când este nevoie.
Sunteți bun, dle Mircea Mocanu! Așterneți-vă pe hârtie gândurile, că va veni și vremea lor.” (Dan Zanfirescu)
„Pentru dna Safta Leaută un profund respect! Îi doresc sănătate și o așteptăm cu drag să ne viziteze!
Referitor la lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu, după părerea mea, este un poet care filozofează. În poeziile D-sale nu se regăsesc figuri de stil (mai mult comparații), doar în poezia Viața folosește metafora „foc vesel”.
În poeziile Viața sau Iubirea moare? își pune întrebări la care răspunde cu filozofia omului înțelept, a gânditorului. Viața este o poezie tristă, dar încearcă să o ia sub formă amuzantă. Primăvara privești pomii încărcați de flori mirositoare care te fac să-ți fie dragă viața.
În poezia Iubirea moare? titlul este o întrebare, răspunsul ar fi să-ți iubești copacul și-n aprilie să te dezmierde cu mireasma lui April.
Am fost încântată să citesc astfel de poezii filozofice. Îi doresc inspirație, sănătate și viață lungă!” (Mioara Zaharia)
Sâmbătă, 21 martie 2026, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Mioara Zaharia. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!