de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 18 octombrie, Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
(Râmnicenilor) Râmnicenii literați/ Și la sare-s cumpătați./ Mai de mult, cred c-ați aflat/ Numai orașul e sărat.
(Promisiuni la „rece”) M-am gândit în acest mandat/ Să fac tot ce v-am promis:/ Un cimitir modernizat,/ Să vă simțiți ca-n paradis!
Dl col. Mihai Doina a lecturat la momentul in memoriam un grupaj de epigrame scrise de cel care a fost Matincă Costea:
(Cameleon) Dumneaei se grozăvește/ Făcând uz de bune fapte;/ Amfitrionul ghicește/ Că de fapt e-o papă-lapte!
(Urbană) Trotuarele-s învechite/ Azi în Râmnicu Sărat;/ Că trebuie înnoite/ E ceva ce s-a uitat.
(Modernism) Azi căsătoria este/ O-nțelegere în doi;/ Altădată fără acte/ Erai socotit gunoi.
(Preferință) I-am făcut ieri cunoștință/ Cu Irina lui Cioroiu,/ Dar Ion n-avu preferință,/ Că el iubește butoiul!
(Vechea zicală) „La plăcinte înainte!”/ E o mai veche zicală;/ „Azi e-n frunte cine minte!”/ Tare mai e actuală!
A urmat lectorul de serviciu, dl Dan Zanfirescu, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Zorile) Felinarele cerești încă ard pe boltă,/ Ca în fiecare dimineață cocoșii se revoltă,/ Nu puteau să lipsească micile păsărele/ Care cântă despre iubire sau de dor și ele.// Becuri se aprind la oameni în case,/ În somn uni-și fac planuri maiestoase,/ Vârstnicii treziți nu fac nici un zgomot,/ Stau în pat și se gândesc să meargă la preot.// Ceasurile vor începe în curând să sune,/ Cei ce sunt sculați de ele nu au vorbe bune./ Somnoroși și somnoroase merg buimaci în baie,/ Cine intră acolo primul motiv de războaie.// Apa însă-i liniștește, dușul îi calmează,/ Apoi o gustare scurtă îi înviorează./ Copiii primesc sărutări rapide și la revedere!/ Au rămas uitați bunicii pierduți din vedere.
(Indicații) Învățat de mic copilul să fie supus,/ Nu cumva să se revolte când de nas îi dus./ Să nu aibă o părere când este întrebat,/ Să răspundă: Da, stăpâne! Când este chemat.// Să aibă model în viață capul ce-i plecat,/ Să vorbească doar atunci când este întrebat./ Mersul să nu-l aibă mândru, nu este frumos,/ Trupul să-i fie aplecat de la brâu în jos.// Ochii să nu îi lucească, nu care cumva/ Pe stăpâni să îi jignească cu așa ceva./ Nu vor trebui să spună vorbe mai de soi,/ Folosiți vorbe urâte, astea-s pentru voi!
(Convorbire) Vezi că ………………../ ………………../ ………………../ Da, șefu./ Nu uita ………………../ ………………../ Să nu te aud ………………../ ………………../ Da, șefu./ Dacă ………………../ ………………../ Da, șefu./ Deci ………………../ ………………../ Da, șefu, vă iubim io și familia./ Să ne trăiți!
(Singure) În negru îmbrăcate ating ușor pământul,/ Au mersul întristat și le clatină vântul,/ Acum nu mai au sprijin pe care să conteze,/ Frumosul lor din viață pot doar să îl viseze.// Nu le mai cheamă nimeni la nicio sindrofie,/ Stau singure în casă și plâng, nimeni nu știe/ Cum din frumoșii ochi ce i-au avut odată/ Vor curge lacrimi multe vreme îndelungată.// Se îngrozesc când seara anunță noaptea care/ Le intră, iar în case, iar negrul nopții doare./ De somn nu vor să audă, în pat nu vor să urce/ Când știu că lângă ele nu-i nimeni să se culce.// Se bântuie prin casă, vorbesc cu dispărutul,/ Îl roagă, îl imploră, atât îi cer: sărutul/ Să le trimită soțul în somn ca alinare/ În noaptea foarte lungă, ce tristă consolare.
(Singur) Ar vrea să fi murit și el,/ Să fie acolo împreună/ Cum au jurat la nunta lor/ Uniți pe veci ei să rămână// Dar nu a fost să fie așa,/ Doamna lui dragă a fost grăbită/ De-o boală lungă tare grea/ Să-l părăsească a fost silită.// Acum pentru el s-au dus/ Frumoasele zile fericite,/ Timpul acela s-a ascuns,/ Sosesc doar clipe nedorite.
(Grădina morții) Grădina morții îi așteaptă răbdătoare pe toți,/ Pe cei cu bani mulți sau mai puțin în buzunare./ Se află toată lumea, ea nu are hotare./ Rămân în ea doar cei care sunt morți.// Grădina morții este tot timpul deschisă,/ De îi zi sau noapte, de îi vară sau iarnă,/ Mulți vin și plâng apoi uleiul îl toarnă/ Ca un prinos când groapa este închisă.// Grădina morții niciodată nu va ști să râdă,/ Nici hainele colorate nu sunt binevenite,/ Acceptă doar buchetele de flori oferite/ Celui rămas aici, o viitoare formă hâdă.// Ar trebui ca numele să nu îi fie Cimitir,/ Un nume ce este plin de lacrimi și durere,/ Locul acesta acum alt nume își cere:/ GRĂDINA MORȚII, al nemuririi elixir.
(Răzbunarea) Se răzbună noaptea pe ziua cea caldă,/ Sosesc să o ajute fulgerele în salbă./ Simfonia neagră cântă o partitură/ Ce umple de groază orișice făptură.// Porțile cerești sunt rupte de urgie/ Dau drumul la ape peste lumea vie./ Poate vor cu ploaia totul să dispară,/ Altă lume nouă în loc să apară…
(Trotuarul meu) Trotuarul meu știe din viața mea multe,/ El este oglinda pe care calc./ De foarte mulți ani el știe să asculte/ Când râd sau când plâng pe oglinda de asfalt.// La rându-mi îl întreb: de ce gemi, de ce suferi?/ Îl iubesc pe trotuarul meu vechi și crăpat./ Curaj, peste tine pășesc mii de tineri,/ Mulți ani de acum de ei vei fi ocupat.
(Poezie neagră – Adio) Când omul viu ajunge mort/ Îi pus pe masă ca un tort,/ Ard lumânări în jurul lui,/ Doar gânduri bune să îi spui.// De ce a fost rău în viața sa/ Când socotea că-i cineva?/ Acum ajuns-a ca și alții/ Soldat aflat în armia morții.// Nimic cu el nu va lua,/ Gol s-a născut, gol va pleca./ Mai are o cumpănă de dus:/ Pleca-va-n jos, pleca-va-n sus?
(Poezie albă – Neamurile) Te pomenești cu ei în casă,/ Habar nu ai că vor veni,/ Va trebui să-i pui la masă/ Cu multe bunătăți să-i ții.// Nici nu gândi ca să te superi/ Sau să oftezi, să zici ceva./ Îi vei avea dușmani pe viață./ Chiar îți dorești așa ceva?// De vor să stea și o săptămână/ Din casa ta fac casa lor./ Nevasta nu mai este stăpână./ În casa sa ei fac ce vor.”
Poeziile prezentate astăzi de dl Dan Zanfirescu, într-un stil particular, scot în evidență experiența de viață, imaginația și intuiția autorului într-o serie de analize interioare și observații asupra vieții, căutând să susțină pe deplin ideea sugerată de titlurile adecvat alese. Dintre poeziile lecturate, surprinzătoare ca specie literară este Convorbire. Îi mulțumim dlui Dan Zanfirescu pentru lectura de astăzi, îi dorim multă sănătate, spor la scris și îl așteptăm la o nouă lectură!
„În perioada când eram în activitate, am avut ocazia să parcurg, pe jos, (cu piciorul), aproape toată țara. Am cunoscut mai îndeaproape Ardealul, cu frumusețile peisajelor și cu oamenii săi prietenoși și calzi, corecți și culți, oricând gata să-ți spună „șogore” și o glumă, ori o vorbă de înțelepciune. Când l-am întâlnit prima dată pe dl Zanfirescu Dan am gândit că este ardelean! Chiar dacă m-am înșelat, dl Zanfirescu este un om deosebit, aparte! El este altfel decât cei din jurul nostru. Eu îl consider „modelul englezesc”, ordonat, cultivat, cu aspect de aristocrat și cu talent poetic.
Și cu ocaziile anterioare, când D-sa a fost lector, a prezentat poezii reușite, dar parcă azi lectorul-poet a ridicat mai sus ștacheta valorică. Din grupul celor zece poezii prezentate acum, am desprins un larg orizont al subiectelor abordate. Gruparea de zece poezii mă face să afirm că D-sa este un poet „ordonat”: a ales suma rotundă!
Încep comentariul cu poezia nr. trei, Convorbire. Această poezie mă distrează și mă uimește. Cu numai douăzeci și cinci de cuvinte poetul spune o poveste foarte prezentă în viața oamenilor, dar mai ales în vremurile noastre: slugărnicia și minciuna.
Poezia Zorile ne înfățișează momentul când se trezește lumea. Stelele, felinarele cerești ale d-lui Zanfirescu (îmi place comparația), încă ard pe boltă. Primii care se agită sunt cocoșii. Apoi întreaga lume se trezește: oamenii fac un duș, servesc o gustare, fiind gata să meargă la muncă. Copiii pornesc la școală. Acasă rămân bunicii. Așa începe o zi din viața societății noastre.
Poezia nr. doi, Indicații, este o parodie… mult prea reușită!
Poezia nr. trei, Convorbire, o completează pe cea din fața ei.
Poezia nr. patru, Singure, înfățișează viața bătrânelor rămase văduve: ele sunt triste, slăbite, plâng adesea și mult, „vorbesc cu dispărutul” și doresc foarte mult să revadă în somn soțul.
Poezia nr. cinci Singur, ne înfățișează soarta bărbatului văduv. Pentru acesta „frumoasele zile fericite” nu mai sunt! Expresia „Zilele s-au ascuns” îmi place!
Poezia șase, Grădina morții, ne propune înlocuirea numelui CIMITIR, denumire veche, jalnică, plină de lacrimi și de durere, cu un nume nou, nume purtat de însăși poezia… „al nemuririi elixir”.
În poezia șapte, Răzbunarea, poetul spune că după o zi caldă, sosește o noapte cu ploi și furtună: „Porțile cerești sunt rupte de urgie/ Dau drumul la ape peste lumea vie./ Poate vor cu ploaia totul să dispară”. Aici am simțit speranța poetului: după potop să apară o lume nouă!
Poezia nr. opt, Trotuarul meu, este o splendidă metaforă. Poetul, conștient că lumea sa, pe care o iubește, o va părăsi cândva, iar o lume a tinereții o va înlocui pe cea a poetului.
Către sfârșitul listei cu titlurile poeziilor, am întâlnit două poezii pe care dl Zanfirescu le-a colorat în alb și negru. Poezia Adio, nr. nouă, face referire la un om decedat. Umorul poetului este prezent aici: „Când omul viu ajunge mort/ Îi pus pe masă ca un tort,/ Ard lumânări în jurul lui,/ Doar gânduri bune să îi spui”. Oamenii obișnuiesc să gândească profund asupra problemelor vieții. Așa zisa „filozofare”: „Nimic cu el nu va lua,/ Gol s-a născut, gol va pleca”. Poezia se încheie cu o minunată metaforă: „Mai are o cumpănă de dus:/ Pleca-va-n jos, pleca-va-n sus?” Cumpăna, balanța, cântărindu-i faptele, va trimite sufletul mortului în jos… sau în sus.
Ultima poezie din seria prezentată azi de lector și „vopsită” de către acesta în alb … Neamurile, prezintă o situație banală, dar complicată totuși: vin musafirii pe neanunțate. Din dorința să-i faci pe musafiri să se simtă bine, va trebui să-i ospătezi cu cele mai multe bunătăți și să le pui la dispoziție tot ce ei doresc, transformând ordinea și liniștea obișnuită… în casa lor, cum declară poetul. Subiectul este cât se poate de real. Totul depinde de educație.
Felicitări dle Zanfirescu! Dumnezeu să vă dea sănătate și putere de muncă pentru a ne mai prezenta și alte reușite creații din opera marca Zanfirescu!” (Mihai Doina)
„Și nouă ne este dor de dna Safta Leaută, de modul vesel în care tratează, cu înțepături, tarele societății de azi. O așteptăm să ne trimită noi producții.
Fermecătoare aduceri aminte despre cenaclistul Matincă Costea ne trezesc poeziile și epigramele dumnealui, recitite în cenaclu.
Despre poeziile autorului de astăzi, dl Dan Zanfirescu, putem spune următoarele: în poezia Zorile autorul ne prezintă un peisaj al dimineții specific locuințelor de la sate. În acest tablou, ca într-o paralelă, se văd „felinarele cerești” ale dimineții, iar pe pământ se aude cântatul cocoșilor, se văd luminile din case, se aud ceasurile care dau trezirea, atributele gospodărești firești, specifice dimineții înainte de plecarea la serviciu și a copiilor, și a vârstnicilor care rămân acasă.
În poezia Indicații dl Zanfirescu observă educația care se face copiilor în spiritul ascultării și supunerii pentru a avea o viață liniștită. Neajunsul acestui tip de educație este anihilarea voinței, dorinței de a-și exprima personalitatea.
Poezia Convorbire este un dialog, jumătate surd, care reprezintă umilința unui subaltern față de șeful său.
O constatare a durerii este întruchipată în poezia Singure. Femeile văduve au un comportament și o atitudine de respingere a trăirilor normale, din cauza lipsei soțului dispărut. Ele se îmbracă în negru, întristarea le însoțește, plânsul e prezent, se autoizolează, sunt bântuite de imaginea soțului din timpul vieții.
În poezia Singur autorul demonstrează că durerea dispariției consoartei este la fel de mare și printre bărbați. Legământul dat la nuntă, cu sensul de la bine și la greu mereu împreună, este zdrobit de absența persoanei dragi.
Poezia Grădina morții este un tablou despre „Cimitir” pe care autorul ar numi-o blând „Grădina morții”. Această grădină este cuprinzătoare și nu face deosebire între oamenii bogați și săraci, având mereu porțile larg deschise. Grădina aceasta este una tristă, caracterizată prin lacrimile celor rămași, tristețe, haine cernite, flori ofilite.
Poezia Răzbunarea ni se prezintă ca o putere temporară a nopții „pe ziua cea caldă”. Această răzbunare este „simfonia neagră” ce determină „groază în orice făptură”. Apare ploaia, inundațiile care curăță tot ce întâlnesc în cale.
În poezia Trotuarul meu autorul ne prezintă, printr-o personificare, trotuarul, martorul tăcut al tuturor oamenilor pe care îi găzduiește temporar în treacătul lor. Acest trotuar „știe să asculte” și să reflecte, ca o oglindă, râsul și plânsul oamenilor. Printr-o întrebare: „de ce gemi, de ce suferi?”, autorul caută să înțeleagă durerea trotuarului „vechi și crăpat”. Poezia se încheie cu un îndemn al autorului către trotuar, care în viitor va fi ocupat de „mii de pași tineri”.
Poezia Adio cuprinde un umor negru: „Când omul viu ajunge mort/ Îi pus pe masă ca un tort,/ Ard lumânări în jurul lui,/ Doar gânduri bune să îi spui”. Moartea anihilează valorile: „Acum ajuns-a ca și alții/ Soldat aflat în armia morții”. Așa cum s-a născut omul „gol”, la fel va pleca pe cea lume și-n urma sa rămâne întrebarea, dacă va pleca în jos sau va pleca în sus. Această direcție asumată este măsura faptelor și gândurilor fiecăruia.
Poezia Neamurile este un subiect sensibil, pe de o parte lipsa de bun-simț, că vin neanunțate, iar pe altă parte, că uită să mai plece la timp. Gazda încearcă să fie cât se poate de ospitalieră, ca să nu și-i facă „dușmani pe viață”, pe când musafirii dau, uneori, dovada de un comportament obraznic.
Îl felicit pe autorul Dan Zanfirescu pentru tablourile din viață expuse în versuri și îi dorim succes la noi creații!” (Georgeta Iuga)
„Astăzi, creațiile dlui Dan Zanfirescu mi-au adus aminte de picturile lui Rembrandt. În poeziile primului și tablourile celui de-al doilea întunericul capătă strălucire.
Adevăruri tăinuite ies la suprafață și misterul se cuibărește printre nuanțele subtile în care este pictată natura umană.
Singurătatea capătă glas de privighetoare rănită, neputând să zboare spre văzduhul sufletului iubit.
Nostalgia strălucește printre versuri precum picăturile de rouă de pe petalele unui crin în răcoarea dimineții.
Îl felicit pe dl Zanfirescu și îl aștept cu noi tablouri sufletești pe care să le adaug în galeria inimii mele.” (Alexandru Gabriel Dinu)
„Poezia dlui Dan Zanfirescu este o meditație în versuri bine structurate și cuvinte pline de esență asupra vieții trăită de autor. Este o poezie matură, filosofică, plină de interes asupra a ceea ce ne înconjoară.
Este un autor, un poet plin de talent, pe care îl mai așteptăm cu deosebit interes în cadrul cenaclului cu astfel de creații literare.” (Adrian Câmpeanu)
„Îl felicit pe dl Dan Zanfirescu pentru materialul prezentat astăzi, chiar cu un trecut tragic în poeziile prezentate, fără speranța viitorului. Sper ca poeziile viitoare să fie mai vesele, să nu ne mai plimbăm în grădina morții, ci în grădina vieții. Închei cu felicitări și îl aștept în cadrul cenaclului cu noi creații!” (Floarea Frățilă)
Sâmbătă, 25 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl col Mihai Doina. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!