de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 29 aprilie, ziua Sf. 9 Mucenici din Cizic; Sf. Cuv. Memnon, făcătorul de minuni, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Dl Nicolae Constantinescu a lecturat două epigrame proprii: „(Petrecere de 1 Mai) La grătar cu mici și bere/ Totul pare o plăcere!/ Ziua Muncii se petrece,/ Au serviciʼ 1 din 10! (1Mai muncitoresc) 1 Mai muncitoresc,/ Cu toții sărbătoresc!/ Că au de muncă fiecare,/ Sunt plecați peste hotare!” A încheiat cu „(Românească), autor Stelică Romanciuc (sursa – citatepedia.ro) „De 1 Mai muncitoresc/ Românii pleacă în voiaj/ Și munca o sărbătoresc,/ Cu ajutorul de șomaj.”
Dl Dumitru Hangu a lecturat trei epigrame proprii: „(Ison) Mă opresc puțin la mine,/ După cum permite ranguʼ,/ La final să fie bine/ tuturor voi ține… Hangu! (Testament la fumător) Las în scris a mea avere/ Și părinte, vreau să-ți spun,/ Când o fi la tămâiere/ Folosește doar… tutun. (Tentație) O dorință efemeră/ E un act de istețime,/ Când admiți ca parteneră/ O minoră… ca-nălțime.” A încheiat cu trei epigrame semnate Nicu Alecu, Murgești, grupul de epigramiști Alexandru Sihleanu: „(România, te iubesc!) E scumpă pâinea și lumina,/ E scumpă carnea și benzina,/ E traiul greu și viața grea,/ Ce scumpă este țara mea! (Eva către Ziditor) Să-ți spun o vorbă, n-ai făcut/ Cu-mbrăcămintea nicio brânză…/ Era atâta de plăcut,/ Când nu știam ce-i aia frunză! (Și dacă…) Și dacă apa a pierit/ Și-a ruginit ca frunza-vie,/ Primarul nostru negreșit,/ a ruginit în primărie!”
„(Pe tăcute) Mi-am luat soață tăcută/ Ca să nu facă scandal,/ Dar când trag câte-o băută,/ Mereu ajung la spital. (Ultimul drum) La toți ne place coliva/ că e dulce aromată,/ Dar când a venit parșiva,/ N-o mai guști ultima dată.”(Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
A urmat lectorul de serviciu, dna Marilena Răghinaru, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura: „(Cântec de durere pentru țara mea) Țara mea, ce-ai fost odată regilor de soi mireasă,/ Unde ți-au plecat azi fiii, unde te mai simți acasă,/ Dacă ai rămas pustie, nu că te-au furat străinii,/ Ci că, fără judecată, de zor, te-au vândut românii?// „Viitor măreț, cu glorii” îți dorea cândva Poetul,/ Azi, hapsânii fără suflet te învață alfabetul,/ Dar nu cel predat la școală de blânzii învățători,/ Ci acela al trădării și al jalnicei erori// De-a mai crede în partide, în minciuni electorale/ Și-n aleși cerând mandate pentru câteva parale./ Unde-ți este viitorul prevăzut de Eminescu,/ Unde îți mai sunt eroii scriși în stih de Păunescu?// Se întorc în reci morminte Mircea, Ștefan și Mihai…/ Mi-aș dori să învieze haiduc Anghel Șaptecai/ Să le ceară socoteală celor ce îți vând pădure,/ Să simtă și ei tortura cum simt arborii securea.// Îți e sufletul mâhnit, dar cine să înțeleagă/ Câte lacrimi etern verși că azi nu mai ești întreagă,/ Că la Balcic, Cernăuți, Basarabia străbună/ Puternic, încă mai bate a ta inimă română?// Doamne, ești așa frumoasă, ai Mare și Carpați,/ Ai și Deltă Dunăreană, scriitori ai, inspirați,/ Ai un sculptor de renume, te-a pictat un Grigorescu,/ Rapsodii ți-au închinat Porumbescu și Enescu.// Ai un grai melodios ce te-ndeamnă să tot scrii,/ Ai poeți ce îți închină ravisante poezii,/ Ai tineri inteligenți, ai și oameni cumsecade,/ Ai copii care câștigă peste tot olimpiade.// Ai atât de multe daruri, însă ești așa naivă,/ Că de-aceea ești acum, țară dragă, în derivă./ Niciodată n-ai știut să-ți alegi conducători/ Decât dintre hoți, inculți, farisei și infractori.// Prea îmi vine să te cert și să-ți plâng de milă-mi vine/ Văzând cum tinerii noștri reușesc prin țări străine,/ Tu, în loc să-i ții acasă, într-o zi să te conducă,/ Îi alungi cu nepăsare, să plece pe unde-apucă.// N-ai nimic să le oferi? Nici nu-i rogi să se întoarcă,/ Cu ce preț te-au umilit, mândră țărișoară dacă,/ De te-afunzi doar în durere, înrobită și supusă,/ Căutându-ți printre lacrimi gloria demult apusă? (Am învățat să înțeleg) Am învățat să înțeleg tăcerea/ Cuvintelor ce nu mai știu să plângă…/ Adeseori, cu mintea mea nătângă,/ M-am străduit să înțeleg durerea// Copacului cu ramurile frânte,/ Gândacului strivit cu-nverșunare,/ Petalelor ce părăsesc o floare,/ Iubirilor, cu patimă înfrânte.// Am înțeles privirile pierdute/ Din zboruri prăbușite în abis,/ Necazul unui suflet interzis/ În încercarea de a cuceri redute,// Am înțeles mâhniri sfâșietoare/ Din ochi ce implorau un ajutor,/ Privirile care strigau că mor/ Din lacrimi pure, necuvântătoare,// Am reușit enigme să dezleg,/ Prin bezne hoinărind, visând la Soare/ Cu mintea mea, de simplă muritoare…/ Doar oamenii nu știu să-i înțeleg. (Eu te-am zidit…) Eu te-am zidit în mine, să nu te pierd vreodată,/ Din stele-am împletit mănunchiuri de lumină,/ Am implorat, plângând sclipirea lor virgină/ Ca păcătoasa beznă să nu ne mai despartă.// Am ispitit uitarea să-mi țină de urât,/ Când slovele nătânge putere nu aveau/ Tristețea să-mi alunge… prin noapte se pierdeau,/ Lăsând să îmi port dorul… în lanțuri zăvorât.// Am îmbrăcat tăcerea în dulci melancolii,/ Bezmetice mâhniri să nu mă deranjeze/ De mistuitul suflet va-ncepe să creeze,/ Din nostalgii pierdute, gingașe poezii.// Am ridicat, din stihuri, altare de visare,/ Am zugrăvit icoane din palide-amintiri,/ Te-am strecurat, sfioasă, prin zeci de povestiri,/ Aripi croind Iubirii, spre-a mai putea să zboare,// Spre magice tărâmuri rugând-o a urca./ Din irizări solare, am adunat nectarul/ Sărutului de mai. Topind cu lacrimi jarul,/ Eu te-am zidit în mine… să nu mai poți pleca. (Nu îmi cere ca azi…) Nu îmi cere ca azi să mai cred în Crăciun,/ Ca-ntr-un vis plăsmuit din crenguțe de brad,/ Cu steluțe sclipind prin omături ce cad,/ Cu petarde sfârșind într-un urlet nebun.// Nu îmi cere ca azi bucurii să-nțeleg,/ Artificii sclipind în priviri surâzând,/ Moș Crăciun poposind în căsuțe, în gând,/ O șaradă ce astăzi n-aș mai ști s-o dezleg…// Nu îmi cere ca azi în Crăciun să mai cred/ Și nici basme duioase lângă sobă s-ascult,/ Am uitat să visez și mi-ai cere prea mult/ Când, răpuși de ninsori, anii mei se succed.// Nu îmi cere ca azi prin povești să mă pierd./ Pașii mei au uitat să valseze prin ger…/ Ce magii mi-aș dori? N-aș mai ști ce să cer,/ Dacă ochii de jad, azi, nu pot să-i dezmierd. (Crez) Sunt pe Pământ o simplă muritoare,/ Putând povara grelelor păcate/ Purtate în valiza către moarte,/ Dar, luminată de un singur Soare,// Nu vreau să mă închin la chip cioplit,/ Atât cât am în Cer un singur Tată/ Și-o viață simplă, care mi-a fost dată/ Să mulțumesc oricărui răsărit,// Nu voi din lut să-mi zămislesc icoane,/ Cât am o mamă sus, ce mă veghează/ Și-o conștiință care îmi dictează/ Să nu cinstesc vremelnice blazoane.// Altare nu zidesc din poleială,/ Mai-marii nu doresc să-i lingușesc,/ Înaltul cu emoție-l privesc/ Doar când mă rog, cu teamă și-ndoială,// Sfioasă, cu un gând spre Dumnezeu./ Vibrez la jertfa omului „de rând”/ Ce-și poartă crucea, uneori plângând,/ Cu pietre nu arunc în cel ateu.// Nu cred în bunătatea de paradă,/ Nu cred în răutatea absolută/ Când lumea-i minunată sau e slută/ După cum omenirea vrea s-o vadă.// Însă, mai cred în bine și-n iubirea/ Pe care o invoc adeseori,/ Tresalt la gingășia unei flori/ Și cred că doar în pace-i mântuirea.”
Cu sensibilitate specifică, dna Marilena Răghinaru tratează în stil clasic situația actuală a României cu o evidentă dovadă de patriotism, iubirea și caracterul schimbător al oamenilor completează tabloul liric prezentat în calitate de lector la Cenaclul Alexandru Sihleanu. Îi mulțumim că a dat curs invitației și o mai așteptăm la o nouă lectură. Cu sănătate și succes!
La cântec de durere pentru țara mea, unde se arată situația în care este România de peste 30 de ani, este crudul adevăr scris în versuri, dar cu prea multă blândețe, nici nu are cum să fie altfel pentru că cei care votează sunt „spălați” pe stomac. Închei cu o poezie proprie: (Alungați jefuitorii) Veniți diasporeni acasă/ Să îndreptați tot răul ce-ați făcut,/ Că ați crezut în vorbele mieroase/ Și pentru noi acum, i-așa de neplăcut./ V-au păcălit spunând că laptele și mierea,/ Va curge valuri, valuri peste tot,/ Dar ce ne-au dat este amar ca fierea,/ Iar șeful lor și-al țării… un despot./ Veniți ca să vă dea Iohannes/ Toate minciunile pe care le-a promis/ Și-acum pe drepturile noastre,/ E scria atât de mare –INTERZIS! / Stătea-ți la cozi prin țări străine/ Să vă votați aleșii minunați,/ Veniți că nu putem de bine/ Și-o să intrăm în vară ruinați./ Veniți să vă dați jos aleșii/ Pe-acești cumpliți fanarioți,/ Escroci versați și mincinoși,/ Hoți trădători, nu patrioți./ Nu-s oameni ăștia, ăștia-s draci,/ Fără respect, fără cultură,/ Bolnavii morți îi bagă-n saci/ Și-s plini de ei și-s plini de ură./ N-au sentimente, nu-s umani,/ Nu-s respectuoși și nici empatici,/ Iar gândul lor e doar la bani/ Și sunt „urâți”, nu sunt simpatici!/ Aidoma ca și șeful lor,/ N-au inimă nici sentimente,/ N-au nici iubire, n-au nici dor/ Și iau numai măsuri demente…/ Veniți diasporeni cu bine,/ Veniți că v-așteptăm cu toții,/Vrem să vedeți de vă convine,/ Ce jaf și cum conduc despoții./ Vreau să vedeți un lucru făcut „bine”/ Și-o „Românie normală” drept model!/ Pe trădători, pe hoți și pe jivine,/Să-i alungați din Parlamentul lor, *bordel*! (Gică Chiroiu)
„Consider că lectorul de astăzi a dovedit mai mult decât faptul că este român. Este, în opinia mea, un erou prin conținutul poeziilor care mi-au plăcut.” (Mihai Doina)
Lectorul de astăzi a scris niște poezii deosebite, pătrunse de adânc patriotism. Mi-a plăcut mult poezia Cântec de durere pentru țara mea. Așa cum se specifică în titlu poezia este un adevărat cântec de durere. Poeta își exprimă nemulțumirea pentru situația în care a ajuns țara noastră în urma unor conduceri incompetente. Sunt de acord cu lectorul de astăzi și mi-aș dori să învieze haiducii de altădată, să ceară socoteală celor care ne-au vândut țara, ne-au îndepărtat copiii. În penultima strofă mi separeu că România este certată pe nedrept pentru că nu este vinovată de ceea ce s-a întâmplat, ci alții sunt vinovați: „Prea îmi vine să te cert și să-ți plâng de milă-mi vine,/ Văzând cum tinerii noștri reușesc prin țări străine/ Tu, în loc să-i ții acasă, într-o zi să te conducă,/ Îi alungi cu nepăsare, să plece pe unde-apucă.” Îi mulțumesc și o apreciez pentru curajul pe care îl are de a prezenta lucrări reale. Succes! (Ana Sterescu)
„Venirea dnei Marilena Răghinaru, lector, de la Buzău ne-a făcut o zi frumoasă, zi în care am fost toți cuprinși de vioiciune, cu teme diferite. Citind poezia Cântec de durere pentru țara mea am rămas cu următoarele impresii personale. Consider că țara noastră și-a făcut aderarea la U.E. într-un mod atipic (am luat hârtia și am semnat). Consider că mult mai interesant este Parlamentul European, cu toată organizarea lui, incluzând cele 27 de țări, printre care și România. Aș vrea să desprind că europarlamentarii fiecărui stat trebuie să susțină interesele țării respective. Europarlamentarii noștri susțin că această organizație europeană nu și-a atins țelul. Europarlamentarii nu mai sunt reprezentativi cu alegătorii lor. Ca drept urmare, fiecare parlamentar trebuie să ia cuvântul în plen și să vină cu ședințe deschise, televizate, pentru înțelegerea temelor dezbătute. Eu cred că atâta timp cât suntem divizați în exprimare și nu în unire, nu vom avea rezultatele pe care le dorim. Doresc să fim mai înțelepți și cu pace să ne apropiem de Dumnezeu.” (Dumitru Bardaș)
Apreciez poeziile de dragoste, mai ales sensibilitatea din poezia Eu te-am zidit… Legat de poezia Nu îmi cere ca azi, pot spune că e greu să mai trăim ca înainte sfintele sărbători. Gingășia o caracterizează pe autoare. Poeziile doamnei mi-au plăcut. Are talent, trăiește ceea ce scrie. O poetă patriotă, dar în același timp și sensibilă în versurile de dragoste și nu numai. Felicitări! Închei cu două epigrame proprii: „(Demohoție) Prin curaj și demnitate,/ Ne arată că se poate!/ Cu talent în poezie/ Peste tot „demohoție”! (Cu talent) Cu talent și mare har,/ La cenaclu literar,/ Doamna Marilena vine,/ Ne scrie frumos și bine!” (Nicolae Constantinescu)
Invitata noastră de astăzi este o doamnă foarte sensibilă, care vibrează la frumos și pătrunsă de frumusețea lumii o transpune în versuri de o expresivitate și originalitate rare. Cântec de durere pentru țara mea este cel mai puternic strigăt de durere al unei poete patriotă. Mi-a plăcut poezia Am învățat să înțeleg. Este o poezie a decepției creatorului de poezie, care poate să perceapă frumusețea acestei lumi și să facă din ea artă, dar nu poate înțelege oamenii, cu caracterul lor schimbător. Eu te-am zidit… este un poem impresionant de iubire, ce redă drama dispariției ființei iubite, care a lăsat un gol imens în inima creatoarei, deoarece prin această dispariție a pierit și fascinația ce o răspândea în jur ființa iubită. Așa cum spune și titlul, iubirea rămâne dincolo de spațiu și timp în sufletul autoarei, aspiră la eternitate „Am ridicat, din stihuri, altare de visare,/ Am zugrăvit icoane din palide-amintiri,/ Te-am strecurat, sfioasă, prin zeci de povestiri,/ Aripi croind Iubirii, spre-a mai putea să zboare,// Spre magice tărâmuri rugând-o a urca./ Din irizări solare, am adunat nectarul/ Sărutului de mai. Topind cu lacrimi jarul,/ Eu te-am zidit în mine… să nu mai poți pleca.” Nu îmi cere ca azi… este un poem de iubire care subliniază diferența dintre lumea agitată, în sărbătoare și durerea dispariției ființei dragi: „Nu îmi cere ca azi prin povești să mă pierd./ Pașii mei au uitat să valseze prin ger…/Ce magii mi-aș dori? N-aș mai ști ce să-ți cer,/ Dacă ochii de jad, azi, nu pot să-i dezmierd.” Crezul literar al poetei apare în ultima poezie citită: Crez. Ea își propune să rămână o creatoare de frumos, de armonie într-o lume așa de bulversată. Apreciez munca d-ei de realizare de antologii în care adună talente di toată țara, le pune în valoare pentru a reda importanța culturii române și a face o înfrățire a spiritelor alese, dotate cu har poetic.” (Ecaterina Chifu)
Lectorul Marilena Răghinaru este o poetă completă, o mare patriotă ce cântă durerea României în poezia Cântec de durere pentru țara mea, unde descrie jalea ce cuprinde populația asuprită în propria țară, de actualii conducători. Poeta este un suflet sensibil, care și-a zidit iubirea în ființa ei, o visătoare în poezia Eu te-am zidit… unde folosește figuri de stil : „altare de visări”, „sărut de mai”, „ochi de jad”. În poezia Crez își exprimă sentimentele purtând povara grelelor păcate, purtate în „valiza către moarte”, dar luminată de soare. Își exprimă dragostea și credința în Dumnezeu Tatăl și mulțumește pentru fiecare zi dăruită de El, mulțumindu-i la răsărit. Nu crede nici în bunătatea absolută și nici în răutatea absolută. Crezul d-ei este pacea. Folosește figuri de stil în poeziile de dragoste: „mănunchiuri de lumină”, „sclipire virgină”, „beznă păcătoasă”, „dorul… zăvorât” (Eu te-am zidit…). Este o poetă ce exprimă cu multă gingășie dragostea. O felicit pentru poeziile prezentate astăzi și îi doresc sănătate și succes la scris!” (Mioara Zaharia)
Am ascultat materialul prezentat de dna poetă Marilena Răghinaru. Poezia Cântec de durere pentru țara mea exprimă suferința pe care țara noastră a suportat-o după revoluție și o suportă și în prezent. În frumoase versuri „Se întorc în reci morminte Mircea, Ștefan și Mihai…/ Mi-aș dori să învieze haiducul Anghel Șaptecai/ Să le ceară socoteală celor ce vând pădurea,/ Să simtă și ei tortura, cum simt arborii securea.//…Câte lacrimi eterne verși că azi nu mai ești întreagă,/ Că la Balcic, Cernăuți, Basarabia străbună/ Puternic încă mai mai bate a ta inimă?” Poezia de dragoste arată iubirea pe care a avut-o și care a părăsit-o plecat la cer pentru totdeauna. „Eu te-am zidit în mime, să nu te pierd vreodată,/ Din stele-am împletit mănunchiuri de lumină,/ Am implorat, plângând sclipirea lor virgină/ Ca păcătoasa beznă să nu ne mai despartă.// …Tristețea să-mi alinge… prin noapte se pierdeau,/ Lăsând să îmi port dorul… în lanțuri zăvorât.” Din următoarea poezie Nu îmi cere ca azi… rezultă că nu vom mai avea aceleași frumuseți pe care pe care le trăiau, în anii anteriori, copiii la sărbătorile de Crăciun. Poeta prevede că s-au pierdut din frumusețea sărbătorilor și copiii de astăzi au alte principii cu acea tehnologie modernă pe care o avem. „Nu îmi cere ca azi să mai cred în Crăciun,/ Ca-ntr-un vis plăsmuit din crenguțe de brad,/ Cu steluțe sclipind prin omături ce cad,/ Cu petarde sfârșind într-un urlet nebun.// …Nu îmi cere ca azi în Crăciun să mai cred/ Și nici basme duioase lângă sobă s-ascult,/ Am uitat să visez și mi-ai cere prea mult/ Când, răpuși de ninsori, anii mei se succed.” Distinsei poete nu am decât să-i urez mult succes, cu frumoasele poezii! (Floarea Frățilă)
„Sunt și eu, ca și un poet, foarte emoționat să fiu în acest cerc restrâns de oameni cu suflet de poet. Este prilej de unire în jurul acestui izvor de frumusețe numit Marilena. Este un trubadur al iubirii și reușește să transmită ceea ce și-a propus prin venirea la Cenaclul Alexandru Sihleanu, să ne transforme în oameni mai iubitori, mai buni, mai înțelegători cu ceea ce ne înconjoară. Singura cale de urmat este calea poeziei în care vibrează iubirea în infinitele înțelesuri, a fost pentru mine un prilej de mare bucurie să o admir ca poetă și ca pe o persoană care transmite bucurie de a fi în mijlocul nostru. Îi doresc să ne revedem sănătoși și bucuroși.” (Adrian Câmpeanu)
Sâmbătă, 06 mai, ședința Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi închinată lansării de carte, romanul PRESCURA, Ed. Alpha MDN, 2023, autor Sava Bogasiu (pr. Mihail Milea). Vă așteptăm, cu drag!