de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 13 septembrie, Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci; † Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim; †) Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; † Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian; Sf. Mc. Corneliu Sutașul; Sf. Sfințit Mc. Ciprian, episcopul Cartaginei, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Se apără și el cum poate) Mama soacră tot mă-nțeapă/ Că n-avem după ce bea apă,/ Dar nu spune dumneaei/ Că cel mai mult bea fata ei.
(Toate s-au scumpit) Bărbate, eu fac economie/ Și la ulei, și la mălai,/ La genți, chiar și la lenjerie,/ Dar tu în schimb nimic nu-mi dai.
Dl prof Mihail Constantinescu a lecturat la momentul in memoriam din volumul Cei trei magnifici apărut în anul 2002, sub egida Uniunea epigramiștilor din România, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, în seria „Epigrama 2000”, ediție de George Corbu, George Zarafu și Mihai Sălcuțan, două epigrame de Cincinat Pavelescu:
(Prefață la volumul de epigrame) Între Mircea sprinten și-ntre Ionel,/ Ce-și ironizează fratele prea chel/ Cincinat, în toga vârstei ne apari/ Un Iisus ce iartă pe cei doi tâlhari.
(Succesele prof Iorga în străinătate) Sorbona-ar vrea ca să-l reție,/ Miniștri-n cale-i se prostern,/ Dar Iorga vrea supremația,/ Nu la Paris, ci în guvern.
A urmat lectorul de serviciu, dna Floarea Frățilă, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Să zidim pacea) Din lăstarii țării noastre/ Noi PACEA vrem s-o zidim/ Și cu gândurile bune/ La Dumnezeu să sosim.// Că ne-am săturat de hoți,/ Toată țara-au umilit!/ Președintele ales/ De opt luni l-au chinuit.// Nu-i îndeamnă la revoltă,/ C-au născut nemulțumiri,/ Țara noastră e bogată,/ Nu o vindeți la străini!// Țara noastră românească/ Are oameni de știință!/ Dar cei care ne conduc/ Sunt, cu toți, pseudoculți!// Ne vom uni, români, cu toții/ Să luptăm pentru dreptate,/ Că nu mai suportăm minciuna,/ Țara noastră să o conducă/ Tot cei din străinătate!// Cine poate să ne spună/ Ce-au făcut ? Decât dezastru…/ CCR a primit ordin/ Și președintele ales,/ Că poporul l-a votat,/ Astăzi e judecat.// Noi suntem copiii gliei,/ Glia este mama noastră,/ Apă, hrană, energie!/ Cu care toți ne hrănim!/ O să pun-acuma taxe/ Pe „icoana” ce-o privim!// Suntem martorii neputinței,/ Ne-nvrăjbesc, unii cu alții,/ Președintele ce ne conduce/ Doar știe să-și șteargă… vai de el!// Toate faptele făcute,/ Tot în beznă voi veți sta,/ Chiar de-i soare și lumină,/ Dumnezeu nu va ierta.// Ăsta-i raiul? Să știți bine:/ Altul nu veți mai avea!/ Că din lumea veșnică/ Nimic nu vom mai afla!
(Eu și marea) Mă legăna vaporul lin/ În apa mării cristalină/ Și-n stol pescărușii vin/ Dansând în rază de lumină.// Am plecat în drumeție,/ Cu vorbe tandre ne-alintam/ Și ne plimbam în liniște/ Pe faleza de cristal.// Restaurant pe malul mării,/ Peștele sfârâie pe jar/ Și vinul roșu în pahare…/ Dar să vedem, după ce-l bem/ Dacă mai știm unde suntem.// Mi s-a aprins o stea în palmă/ Ce strălucea ca ochii tăi/ Și luna ne privea-n tăcere,/ Dar ne șoptea la amândoi.// Iar soarele, spre asfințit,/ În valurile mării albastre/ Noi ne jucam ca doi copii/ Conduși de spuma lor măiastră,/ Ce ne spuneam iubirea-n șoapte…// Și la anul am să vin/ Cu-n buchet de orhidee,/ Să le-arunc în apa mării/ Și să-i mulțumesc… O, Doamne,/ Ce frumoși sunt anii mei!
(Gânduri rătăcite) O, viață, cât de scumpă ești,/ Dac-ai ști s-o prețuiești…/ Le dai iubire, în zadar,/ Dar ei îți pun pe suflet jar.// Vă recunosc că v-am iubit,/ Dar timpul nu-l poți da-napoi,/ Acum este prea târziu/ Ca să simțiți durerea voi.// Așa-i lăsat, de nu știu cine?/ La cer să plecăm supărați./ Acolo de ne vom întâlni,/ Nu știm cum suntem judecați.// Eu știu că n-am greșit nimic,/ Doar cu cuvântul, că-i firesc./ Îmi cer iertare către toți,/ Nu vă mai vreau, nu vă doresc…// Ah, să mă rog la Dumnezeu,/ Noaptea la lună și la stele,/ Să-mi fie pază sufletească,/ Că-n nopțile întunecate,/ Doar eu știu cum am trecut prin ele…// Și să mai crezi în lumea asta/ Doar în cuvântul celor sfinți,/ Ei o să-ți mai dea dreptate,/ Să crezi în cuvântul de părinți.
(Recunoștință) Chiar daca-ai fost lovit în viață/ De cei nedrepți și-ai suferit,/ Dacă încerci să spui la alții,/ Îți zic: „Așa ți-a trebuit!”// Încearcă să te-nchizi în gânduri/ Și roagă-un înger să te-ajute/ Pe scara către cer s-ajungi,/ Cere-ți dreptul cu credință/ Și te rogi la toți cei sfinți.// S-ajungi acolo, unde-i scris/ Destinul care te conduce/ Poate în cel mai frumos vis,/ Unde tu lupți să poți ajunge.// Și lasă-n urma ta doar flori,/ Gânduri frumoase la cei dragi/ Și iartă-i pe cei ce ți-au greșit,/ Vor fi în ceruri judecați.// Să le aprinzi o lumânare,/ Chiar dacă unii ți-au greșit/ Și tu să uiți de supărare,/ Să fii doar numai fericit.// Și chipul tău frumos și blând,/ În nopți cu lună să vegheze,/ Ce-a fost frumos să le-ncui/ Și-acolo-n cer să le păstreze.// Dorul e mare…/ Mare-i dorul dacă-l știi,/ Dar nu crește pe câmpii,/ Doar în inimă de om/ Și-n patu-n care dorm.
(Te-am așteptat, zeiță Toamna) Raze de soare la geam luminează/ Și pomi-nfrunziți din grădini, se-ntristează./ În rochie de mătase, cu frunze pictate,/ Zeița Toamnă la ușă îmi bate.// Chipul angelic cu pletele-n vânt,/ Domnul din cer ți l-a dat pe pământ,/ Diafană mișcare, parcă-i pictură,/ Trupul tău fraged, desprins din lună.// Gurița-i izvor și vocea ta dulce,/ Ecoul răsună și vântul o aduce./ Zeiță Toamnă, ne-ai fermecat,/ Cu drag, te-așteptăm la noi în sat.// Petale de flori mi-au căzut în palmă/ Ce își plâng dorul și vor să discearnă,/ Unde-i culoarea lor parfumată,/ Pe tine, Toamnă, nu sunt supărată?// Pe vânt și ploi, ce așteptăm să vină,/ Pe brumă și ceață, ce așteptăm să cadă,/ Cu frunze pe străzi ce cad grămadă,/ Zeiță Toamnă, tu nu ești vinovată…
(Să dăruim iubire) Nu mă gândesc la nemurire,/ Că nu am cum să mă strecor/ Și voi pleca? Doar știu eu bine,/ Nu am cum să fiu nemuritor.// Ce frumoasă viață am,/ Cum să nu-ți mulțumesc?/ În casa mea trăiesc cu drag/ Ca într-un rai împărătesc.// Îmi strâng gândurile-n palmă,/ Respect, dragoste și iubire,/ Ce-i rău nu vreau să moștenesc,/ Așa sunt eu fericită,/ Numai așa pot să trăiesc.// Doresc ca să trăiesc în pace,/ Să strâng pe toți cu drag la sân,/ Nu vreau pe nimeni să urăsc,/ E tot ce am în suflet bun.// Așa iubirea mea rămâne/ Ca un simbol rar întâlnit,/ Că liniștea din cer îți vine,/ Numai așa ești fericit.// Lumina stelelor se aprinde/ Pe fața celor ce mă iubesc,/ Sunt „Floarea dintr-un colț de rai”,/ Vă spun „Respect” și vă iubesc!
(La o masă-n cafenea – Fabulă) Trei muște fericite,/ Pe-o linguriță de cafea,/ Stau picior peste picior,/ Liniștite-n cafenea.// Joacă cărți, sunt încântate,/ La o masă-n cafenea./ Vine-un ospătar, e greier,/ Cu chitara lui măiastră,/ Să le-ntrebe ce-și doreau.// Una, mai mironosiță:/ – Spune-mi, domnu’ greieraș,/ Să-mi aduci o gladiolă/ Și să mă scoți în oraș!// – Cum s-aduc în mână floarea?/ Acum ne-am modernizat,/ Eu o trimit pe Facebook,/ Să par mai interesant.// Dac-aude șeful meu,/ E un mare „star” de marcă,/ Are-n pază doar „Regina”/ Și un soi de albinuțe,/ Ce culeg chiar de pe flori/ Nectar pentru hrana lor./ Greierașul cel vestit,/ Cu chitara lui măiastră,/ Merge acum la promenadă,/ Să le cânte la albine,/ La concertul din livadă.
(Sfânta Maria) Te rugăm, Sfânta Marie,/ Coboar-o clipă pe pământ,/ S-atingi cu mâna ta cea sfântă/ Poporul care ți se roagă/ Și-ngenunchează-n fața ta/ Pentru dreptate și cuvânt.// E mare zi de sărbătoare,/ Tu te-ai născut pentru credință,/ Să fii mereu biruitoare,/ Chiar dacă noi, poporul tău,/ Azi trecem prin suferință.// Și ne rugăm la Tine, Maica Sfântă, Nu-i mai lăsa ca să ne vândă/ Și-ntoarce-i, Doamne, la credință,/ Ca să trăim în Țara Sfântă.// Chiar dacă cei rătăciți azi ne conduc,/ Noi te rugăm pe Tine, Iisuse,/ Ce-ai fost încoronat cu spini,/ Ce crucea greu ai dus-o-n spate/ Și-ai luat, Iisuse, suferința,/ Să faci poporul fericit.// Te vom răsplăti cu lacrimi,/ La Maica Ta ne vom ruga,/ Să fie iubire-ntre popoare/ Și Dumnezeu îi va ierta!// Când fierbe ura-n țara noastră/ Și umilește omul drept,/ Au preluat tot ei puterea,/ Prin forță, ură și minciună.
(Poveste adevărată) Am cunoscut o domnișoară/ Cu-n suflet cald și blând/ Când mă-ntorceam din Roma!/ Din aeroport împreună am plecat/ S-ajung acasă, la Râmnicu Sărat.// Chipul ei angelic,/ Parcă era pictată,/ O priveai ca o stea/ Din univers lăsată.// Cu ochi negri ca mura/ Și părul ondulat,/ Dar inima-i întristată/ De ce i s-a-ntâmplat.// Pe fața ei gingașă/ O durere o presa:/ Iubitul o părăsise!/ Ea încă îl dorea!// Îți încânta privirea,/ Doreai să o mai vezi,/ Dar m-a-ncântat povestea/ Încât nu poți să crezi!// Cu drag o ascultam,/ Că am trecut prin viață,/ Am încercat să-i spun/ Că toate-s trecătoare/ Și timpul va decide/ Drumul frumos cu soare.// M-a-ncântat povestea…/ Stați, că nu am terminat!/ Eu trebuia să cobor/ La Râmnicu Sărat!// Mare vă e mirarea/ Cât eu m-am bucurat/ De dragul ei, Laura Deia!/ Să știți că m-am plimbat/ Și am ajuns acasă,/ Noaptea pe-nserat.// Povestea mea frumoasă/ Așa s-a terminat/ Am ajuns din Focșani/ La Râmnicu Sărat.// Am vizitat Focșaniul/ Și ce puteam să spun,/ Că fata cea frumoasă/ M-a corupt de la drum.// Povestea e frumoasă,/ Dar e adevărată./ Dacă plecați la drum/ Să priviți ca mine,/ La fața „fermecată”.”
Dna Floarea Frățilă fire sensibilă, manierată, prin lectura de astăzi ne prezintă frământările, trăirile dumneaei. Printr-un stil particular, cu o diversitate tematică, dna Frățilă ne demonstrează că este racordată la realitatea înconjurătoare, socio-politică, ne prezintă credința dumneaei, apelul la divinitate ca ajutor pentru situația în care se află țara noastră, dragostea față de natură și de semeni. Titlurile poeziilor sunt concludente pentru mesajul liric. Fabula prezentată astăzi, dovedește înclinații către această specie literară. Îi mulțumim pentru atmosfera creată și o așteptăm la o nouă lectură!
„A venit toamna… sau primăvara? În oraș au apărut primele frunze galbene, deci a venit toamna! Dar la cenaclul, după o absență îndelungată… a venit Flory și atmosfera este iarăși înfloritoare, veselă! A venit o primăvară nouă… și cu ceva în plus: azi Flory a prezentat ultimele D-sale poezii, ceea ce dovedește că a creat și în perioada absentării de la ședințele cenaclului, iar poeziile prezentate sunt mereu „proaspete”.
Cu aceeași minuțioasă pregătire, „regina” noastră ne-a prezentat nouă noi poezii, calitate garantată. Poeziile sunt rezultanta trăirilor sufletești a poetei Frățilă. Ele sunt oglinda sufletului poetei.
Din lectura de azi, ușor am constatat că poeziile au un plus de profunzime, comparativ cu creațiile anterioare ale D-sale. Remarc evoluția stilistică, farmecul liric și limbajul entuziasmant, metaforic. Versurile sunt efervescente, iar emoțiile puternice create îi dezvăluie, din nou, sufletul visător, sensibil și înzestrat cu imaginație. Stilul este elegant și îngrijit.
Pentru mine lectura de azi a atins iarăși apogeul emoțiilor. Fluxul de emoții a pornit încă de la prima poezie prezentată, Să zidim pacea. Poezia înfățișează atmosfera haotică din țară. Patriotismul poetei o determină să se adreseze conducătorilor poporului: „Țara noastră e bogată,/ Nu o vindeți la străini!” O dureroasă constatare o conduce pe dna Frățilă să exprime: „Țara noastră românească/ Are oameni de știință!/ Dar cei care ne conduc/ sunt, cu toți, pseudoculți!” Convingerea poetei este că țara este condusă de cei din străinătate și au făcut numai dezastru. Dna Frățilă prezintă adevărul referitor la anularea alegerilor din decembrie 2024: „CCR a primit ordin/ Și președintele ales,/ Că poporul l-a votat,/ Astăzi e judecat.” Dna Frățilă, trebuie să menționați că președintele ales este judecat pentru că spune adevărul și demască pe cei care sunt vânduți străinilor, dar care mai vând și țara!
Un ton mai calm am întâlnit în poezia Eu și marea. Poeta povestește despre o drumeție, probabil în altă țară, de aceea și tonul este altfel, deoarece și atmosfera este alta. Să mă scuze poeta, dar am întâlnit o greșeală. E mică, neînsemnată, dar e greșeală: la pește se servește vinul alb.
În poezia Gânduri rătăcite ne aduce poeta, iarăși, în fața conducătorilor de azi. Mă impresionează două versuri: „Le dai iubire, în zadar,/ Dar ei îți pun pe suflet jar.” Ei, conducătorii, nu simt durerea care o produc poporului. Convingerea dnei Frățilă este că acești conducători, care umilesc și sărăcesc poporul, vor fi judecați de Dumnezeu. Poeta propune ca poporul să aibă încredere în cuvântul Bisericii.
Poezia Recunoștință tratează aceeași situație grea din țară și sfătuiește să ne cerem dreptul cu credință și să ne „rugăm” la toți cei sfinți, dar îndeamnă: „… lasă-n urma ta doar flori,/ Gânduri frumoase la cei dragi/ Și iartă-i pe cei ce ți-au greșit,/ Vor fi în ceruri judecați.”
Cu poezia Te-am așteptat, zeiță Toamna poeta schimbă domeniul de referință și schimbă și lungimea versurilor. Întreaga poezie este o minunată descriere a toamnei: „În rochie de mătase, cu frunze pictate,/ Zeița Toamnă la ușă îmi bate.// Chipul angelic cu pletele-n vânt,/ Domnul din cer ți l-a dat pe pământ,/ Diafană mișcare, parcă-i pictură,/ Trupul tău fraged, desprins din lună.// Gurița-i izvor și vocea ta dulce,/ Ecoul răsună și vântul o aduce.”
În poezia Să dăruim iubire! am deslușit crezul poetei. Dna Frățilă prin această poezie mulțumește pentru viața frumoasă. Poeta compară interiorul celei în care trăiește, cu un „rai împărătesc”. Fericirea personală o sintetizează în trei cuvinte „Respect, dragoste și iubire”. Iar în continuarea poeziei, poeta detaliază: „Doresc ca să trăiesc în pace,/ Să strâng pe toți cu drag la sân,/ Nu vreau pe nimeni să urăsc”. Și conștientă, dna Frățilă declară: „…iubirea mea rămâne/ Ca un simbol rar întâlnit,/ Că liniștea din cer îți vine,/ Numai așa ești fericit”.
Surprinzător pentru mine este poezia La o masă-n cafenea. Poezia are subtitlul Fabulă, dar are și un ton vesel. Mi se pare potrivită pentru pus pe muzică, dar nu-l mai avem pe specialistul și maestrul Agheană. Poeta îl introduce în peisaj pe Agheană, întruchipat de ospătarul-greier cu chitara lui măiastră. Una dintre muște îl roagă pe greieraș să-i aducă o gladiolă, dar ospătarul-greieraș răspunde: „- Cum s-aduc în mână floarea?/ Acum ne-am modernizat,/ Eu o trimit pe Facebook,/ Să par mai interesant”. În poezie apare brusc „Regina”, floarea florilor, dar și roiul de albinuțe. „Greierașul cel vestit,/ Cu chitara lui măiastră,/ Merge acum la promenadă,/ Să le cânte la albine,/ La concertul din livadă.” Îmi place cum dna Frățilă introduce o denumire nouă Raiului, unde Agheană concertează în prezent.
Poezia Sfânta Maria schimbă iar registrul. După titlu gândeam că este o rugăciune, dar poeta reia prezentarea suferinței poporului: „Și ne rugăm la Tine, Maica Sfântă, Nu-i mai lăsa ca să ne vândă/ Și-ntoarce-i, Doamne, la credință,/ Ca să trăim în Țara Sfântă.” Ruga poetei se îndreaptă și spre Iisus: „Chiar dacă cei rătăciți azi ne conduc,/ Noi te rugăm pe Tine, Iisuse,/ Ce-ai fost încoronat cu spini,/ Ce crucea greu ai dus-o-n spate/ Și-ai luat, Iisuse, suferința,/ Să faci poporul fericit”. Fire împăciuitoare, poeta se adresează Fiului Sfânt: „Te vom răsplăti cu lacrimi,/ La Maica Ta ne vom ruga,/ Să fie iubire-ntre popoare/ Și Dumnezeu îi va ierta!”
Ultima dintre poeziile prezentate are titlul sugestiv: Poveste adevărată. Dacă este sau nu este adevărată, nu are importanță. Poezia creează o prezentare voioasă, deși o domnișoară este părăsită de iubitul ei. Poeta, în postură de călător și povestitor, a încercat să o consoleze: „Cu drag o ascultam,/ Că am trecut prin viață,/ Am încercat să-i spun/ Că toate-s trecătoare/ Și timpul va decide/ Drumul frumos cu soare.” Poeta, călător cu trenul și povestitor cu haz, recunoaște că ascultând povestea domnișoarei părăsită de iubit, a trecut de stația Râmnicu Sărat și nu a coborât . A fost nevoită să coboare la Focșani, iar acasă la Râmnicu Sărat a ajuns târziu în noapte. Cu mult umor poeta povestește: „Am vizitat Focșaniul/ Și ce puteam să spun,/ Că fata cea frumoasă/ M-a corupt de la drum”. În obrăznicia mea, mă gândesc că era mai bine să fie în tren băiatul care a părăsit fata cea frumoasă.
Poetei noastre dragi, dna Frățilă, i-ar prinde bine încă o pereche de mâini, pentru că D-sa este o gospodină deosebită și o poetă talentată și trebuie să scrie mai mult, deoarece scrie frumos și bine. Felicitări și mulțumiri pentru lectura de azi! Dumnezeu să vă dea sănătate și putere de muncă pentru a ne bucura și în alte ocazii de creațiile D-voastre.” (Mihai Doina)
„Dna Floarea Frățilă vine azi în fața noastră cu un grupaj de poezii pe teme diverse, împărtășindu-ne o gamă variată de sentimente. Ca la mai mulți poeți contemporani, limbajul folosit este foarte apropiat de cel cotidian, totuși, dacă ne orientăm, din poezia Eu și marea, din strofa a patra descoperim enigma. Poeta folosește aceste cuvinte simple, la prima vedere, pentru a ne lăsa pe noi să culegem o nestemată ascunsă în cochilia unei scoici. Este o strofă memorabilă și foarte reușită. Mie îmi place foarte mult fabula La o masă-n cafenea. Este o fabulă reușită și modernă, construită pe alegorie și personificări. Personajele ne sunt arhicunoscute și simpatice. Mai remarcăm, în alte poezii, asocieri surprinzătoare. Eu și marea are o multitudine de mijloace artistice: epitete substantivale și verbale, personificări, comparații. Este o poezie născută din dragoste de oameni, care ne dezvăluie o fire gingașă, sensibilă, chinuită de întrebări, un spirit iubitor de pace, nemulțumit de crudele realități din România și care se bucură, cu plenitudine, de tot ceea ce ne înconjoară. Remarcăm și folosirea unor invocații și interogații, și de asemenea o serie de comandamente: să zidim pace, te-am așteptat zeiță Toamna, să dăruim iubire.
În concluzie, se impune să urmăm exemplul autoarei și să iubim tot ce ne înconjoară. Versurile se remarcă prin eleganță, sensibilitate frapantă, duioșie și gingășie. M-au delectat aceste poezii. Îi mulțumesc doamnei lector și o felicit!” (Mihail Constantinescu)
„Mă bucur de poeziile citite astăzi de dna Floarea Frățilă. Prima poezie, Să zidim pacea, ne-o arată pe autoare în postura unei revoluționare, o nouă Ana Ipătescu, numai că în loc de revolver ține în mână pixul. Autoarea creează opere pe care alți bărbați curajoși nu le-ar scrie.
Poeziile dumneaei sunt sinuoase, asemenea unui râu, care curge când repede, când liniștit. Mă încântă când versurile dumneaei sunt învolburate. Pe alocuri autoarea ne amintește că deasupra tuturor stă Dumnezeul nostru. Face aceasta într-un mod simplu, direct, care ajunge la inima noastră.
Autoarea cochetează și cu fabula, distrându-mă cu versurile sale care sunt adunate în strofe neegale ca întindere.
În încheiere urmează o poezie „trăită” de dumneaei, Poveste adevărată. Vrăjită de colega de călătorie, este atât de încântată încât nu coboară unde trebuia, ci mai departe, în altă stație, care bine că nu a fost Bacău. Doamna noastră autoare are un umor înnăscut și bine temperat.” (Dan Zanfirescu)
„Eu și marea este o poezie care mi-a încântat sufletul, căci mi-a stârnit amintiri frumoase, fiindcă iubesc foarte mult marea. Chiar am scris o carte, Noi și marea, pe car am dăruit-o autoarei. Eu și marea evocă universul mirific al călătoriei, al cuceririi spațiului. A călători înseamnă a cunoaște și a înțelege. Evocarea frumuseții mării ne fascinează, ne transpune într-o lume de vis, unde este liniște și încântare. Comparația între stea și ochii ființei iubite amplifică sentimentul de iubire. Retrăim prin aceste versuri bucuria de a fi la mare liberi li fericiți, de a ne bucura de iubire și a trăi plenar farmecul vieții. Speranța revenirii în acest univers mirific, în ultima strofă, când autoarea noastră vrea să se întoarcă, se resimte eterna frumusețe a mării, să-i ofere mării, în semn de omagiu, un buchet de orhidee. Ea mulțumește divinității pentru anii frumoși pe care i-a dăruit ca să-și împlinească menirea de creatoare de frumos prin creația literară.
Gânduri rătăcite este o poezie care ne îndeamnă la reflexie. Gânduri așternute pe hârtie redau capacitatea autoarei de a crea o poezie reflexivă, inspirată din propria experiență, de o durere ascunsă din cauza dezamăgirilor, dar în final ea își exprimă speranța că Dumnezeu o va proteja, că binele vine de la cer.
Recunoștință este tot o poezie a înțelepciunii dobândită prin ani, un îndemn la iertare și la reconciliere, la viața echilibrată, la buna înțelegere, la iubire. Iubirea se observă în ultima strofă, căci dorul păstrat în inimă este imens.
Altă poezie, care m-a impresionat foarte mult Te-am așteptat, zeiță Toamna, este o poezie picturală, care ne dă o experiență senzorială proprie. Personificarea toamnei, numită zeiță, adună multe figuri de stil: epitete, comparații, metafore: „rochie de mătase”, „frunze pictate”, „tip angelic”, „plete în vânt”, „diafană mișcare”, „petale de flori”. Vibrația sufletului la frumusețea toamnei reflectă sensibilitatea dnei Floarea Frățilă.
Un îndemn la iubire apare în poezia Să dăruim iubire! În acest poem apare prinosul de iubire din suflet, care face să vibreze versurile. Autoarea este recunoscătoare pentru tot binele primit de la Domnul. Simte nevoia să-și reverse această iubire asupra celor dragi. Ea dorește pacea, liniștea, refuză ura și este recunoscătoare Domnului, căci asta este fericirea. Lumina ce i se oferă pentru iubirea sa este asemănătoare stelelor pe care o declară deschis, iubirea pentru ceilalți. Citez: „Vă spun „Respect” și vă iubesc!” Așa apare oglinda sufletului plin de poezie.
Mi-a plăcut poezia Sfânta Maria, căci m-a surprins capacitatea dumneaei de a crea poezie religioasă. Acest imn închinat Sfintei Maria este o încântare pentru suflet și îi sugerez să facă un volum de poezie religioasă.” (Ecaterina Chifu)
„Autoarea versurilor pe care le-am audiat astăzi, dna Floarea Frățilă, a dat frâu liber gândurilor care o frământă, reflectând în versurile sale diverse sentimente pe care le trăiește față de situația în care se găsește România: Să zidim pacea, sentimente de revoltă, de admirație, față de natură și anume anotimpul toamna.
În mod direct, în versuri simple autoarea ne redă momente pe care le trăiește: Poveste adevărată în compania unei tinere, cu prilejul unei călătorii. Referitor la structura versurilor, observăm că autoarea se exprimă, în general, în versuri libere, pe care le aranjează în strofe conform poeziei tradiționale.
În poezia Te-am așteptat, zeiță Toamna, structura este cu adevărat în vers clasic, rima fiind împerecheată.
Prim parte a fabulei La o masă-n cafenea, autoarea ironizează modul în care unii tineri se felicită, în ziua de azi, recurgând la a trimite felicitările pe facebook, fără a se deranja, a se duce personal cu o floare.
În momentele de liniște autoarea trăiește sentimente de melancolie amintindu-și de anii tinereții, de zilele frumoase când mergea la mare și trăia momente de iubire.
Sentimentele de revoltă pe care le trăiește autoarea, o fac să recurgă și la rugăciune, reușind astfel să creeze poezia Sfânta Maria pe care o invocă prin rugăciune să apeleze la fiul său pentru a ne ajuta să ieșim din greaua situație în care ne aflăm. Felicit pe dna Frățilă pentru avântul și iubirea față de poezie!” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Dna Floarea Frățilă și-a păstrat neștirbită splendida reputație de împărăteasa purității sufletești. Versurile pline de farmec au izvorât din inima de aur, precum apa cristalină din fântâna tinereții, de unde sunt sigur că dumneaei a băut cu nesaț. Precum în aripile unui fluture se răsfrâng o mulțime de culori, așa am întâlnit și în poezia dnei Frățilă un veritabil spectru cromatic al sentimentelor.
În tabloul poeziilor dumneaei se împletesc, deopotrivă, nuanțele palide și reci ale tristeții, nuanțele aprinse ale revoltei, dar predomină culorile vii și calde ale credinței, speranței și iubirii. O felicit pe dna Floarea Frățilă și îi mulțumesc pentru frumoasa lectură de astăzi!” (Alexandru Gabriel Dinu)
În încheierea ședinței de astăzi, dl prof. Mihail Constantinescu a ținut să citească o poezie compusă în timpul ședinței:
„(Feerie – doamnei Flory Frățilă) Toate florile din lume/ Reunite împreună/ Pentru bunul tău renume/ Azi îți împletesc cunună.// Freamătă voios și marea/ Și chiar, pescărușii vin./ Azi să îi urmăm chemarea!/ Azi sub imensul senin.// Anii trec pe nesimțite/ Și ne-ndemni să-i prețuim/ Și în clipe fericite/ Domnului să-i mulțumim.// Chiar de-am suferit vreodată/ Să pășim încrezători,/ Calea vieții-i presărată/ Și cu spini, dar și cu flori.// Să ne bucurăm de toate:/ De soare, de pomi și flori,/ S-o trăim plenar în lume,/ Viața-i dulce uneori.// Respect, dragoste, iubire/ Asta se numește viață./ Drumul către fericire/ Gingaș ca o dimineață.// Tot ce e frumos învie/ În această dulce viață,/ Ca o sfântă bucurie/ Care-ntruna ne răsfață.// Și-ntr-o tainică minune/ Ne rugăm Măicuței noastre,/ Chipu-i magic ne privește/ Cu iubire dintre astre.// Ziua asta fermecată/ Am trăit ca-n feerie,/ O poveste adevărată/ Și ea scumpă să ne fie.”
Sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Aneta Țâru Dumitreșteanu. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!