Sâmbătă, 10 ianuarie, Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nyssei; †) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești; Sf. Ier. Dometian, episcopul Melitinei, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
În prima ședință din anul 2026, vă urez un an cu sănătate și inspirație! Dumnezeu să vă binecuvânteze!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Contrazicere) Ea: că nu-i tare, vrea să spună,/ Roșia pentru salată./ El zice: că moale-i bună,/ Că n-are dantura toată.
(Unui contabil) De la ANAF când vin domnii/ Îi tremură pantalonii./ Repede îi trece sfiala,/ Că ia ieșit socoteala.”
Dl. prof. Mihail Constantinescu, la momentul în memoriam, a lecturat: „(Eminescu) „Marele Poet”, în parfumul teilor, pe țărâna lacului albastru, încărcat cu flori de nuferi, este la fel de venerat ca Shakespeare, ori Goethe, Hugo etc.
Din „Grădina Maicii Domnului”, noi, românii, urmași ai lui Decebal și Burebista, înălțăm o odă „Marelui Poet”, dorindu-vă pace și bunăvoire.
Din grădinile raiului ceresc, „Sfântul Poet” Mihai Eminescu ne privește și ne trimite binecuvântările sale.
Să-l rugăm de iertare pe acest „Cucernic Mucenic” al verbului, care pentru noi s-a jertfit.
Să nu uităm că a fost odată ca-n povești izvodirea Ta, odrasla geniului Tău, că am colindat împreună în vremea colindelor, convinși ca și Bolintineanu că „Viitor de aur țara noastră are” și să ne înălțăm privirea spre cerul pe care strălucești”.
Dl. col Mihai Doina, la momentul în memoriam, a lecturat: „Cu ocazia Sfintelor Sărbători și a sărbătorilor de iarnă, din pauza de cenaclu care s-a încheiat azi, am văzut foarte multe stele: stelele de pe bolta cerească, stelele din pomul de Crăciun, stelele din ornamentele care împodobesc încă sărbătorește orașul, stelele de pe epoleți, stelele verzi când ne lovim de un obstacol, etc.
În credința ortodoxă fiecare om are steaua lui proprie, care se aprinde pe bolta cerească când omul trece în veșnicie. Între aceste stele, acolo, sus, se află și stelele colegilor noștri: Homescu, Matincă și Agheană! Să spunem în gând, toți, acum: „Dumnezeu să-i odihnească!…și să le cerem să ne păstreze câte un locșor pentru fiecare dintre noi.
Dacă nu reușim să ne amintim de ei… cel puțin la zilele lor aniversare, așa cum am reținut până acum, să ne amintim de ei acum, la prima ședință a cenaclului din 2026. Azi doresc să ne gândim la maestrul Agheană și propun un moment de reculegere în memoria lui!… Dumnezeu să-i ierte greșelile! Să ne reamintim că maestrul s-a născut la 28 iulie 1954, dar ne-a părăsit la 1 noiembrie 2020, având doar 66 ani și lăsând multe treburi neterminate și multe cuvinte de spus în cultura râmniceană!
Maestrul s-a căsătorit la 13 august 1982 cu o frumoasă buzoiancă, Frusina. Împreună au avut doi fii, care le-au procurat câte o noră. Nora Corina l-a făcut pe maestru bunic! Nepotul Constantin nu i-a moștenit talentul muzical, dar are în schimb talent la pictură și modelaj, sculptură.
Ambii feciori nu au talent muzical, însă i-au moștenit talentul gospodăresc, continuând munca tatălui de îngrijire a grădinii de lângă casă, despre care spun fără să greșesc: „este Raiul de la Boldu!” Grădina nu este mare: are suprafața unei jumătăți de stadion, dar în această grădină putem întâlni mulți pomi fructiferi, multe plante aromatice rare, aduse de maestru și de dna Frusina de unde au cântat împreună.
În interiorul casei se află un „colț de Rai” puține tablouri de artă, dar foarte frumoase și valoroase. Am remarcat multe lucrări de artă populară, multe diplome și trofee primite de maestru și zeci de fotografii care amintesc de concertele susținute de soții Agheană. În unele fotografii suntem și noi, cenacliștii, prezenți. Am întâlnit și un acvariu mare, plin cu pești exotici… Încă odată: Dumnezeu să-i ierte greșelile!”
A urmat lectorul de serviciu, dl Dan Zanfirescu cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Noi suntem extratereștrii) Miliarde de stele ce se află-n univers/ Pot avea în jur și ele alte lumi, alt metavers./ Planetele pot avea viață, pot fi locuite,/ Alte lumi, alte creații ce de noi nu sunt gândite.// Pot fi locuite de ființe sau de duhuri,/ De ciudatele creații ce plutesc ca niște fluturi./ Sunt formate doar din gânduri, din idei extraterestre,/ Lumea aceea, de acolo, pentru noi este poveste.// Mă strivesc gândurile care se transformă-n întrebări:/ Cât trăiesc și ce mănâncă, oare fac și ei serbări?/ Când iubesc cum o arată sau sunt de un singur gen?/ Dacă eu ajung acolo voi fi și eu alogen?// Ei au boli? Cum se tratează dacă se îmbolnăvesc?/ În jurul lor sunt animale pe care ei le iubesc?/ Sunt acolo poeți muzici, pictori și chiar dansatori?/ Pentru ei există oare băștinași nemuritori?// Chiar și în locurile acelea copii ce vin pe lume/ Sunt născuți? Cum să zic nimeni nu-mi spune,/ Apar gata învățați de unde au germinat?/ Nu știu alt cuvânt chiar dacă l-am căutat.// Ai vrut să ai ca prieten un micuț extraterestru,/ Dar micuțul „de acolo” la transformări e maestru,/ Cu răbdare ai stat la pândă luni și chiar ani întregi/ Poate fi aici cu tine, dar după ale sale legi,// Gândindu-mă acum voi scrie așa ceva:/ Pentru EI extratereștrii suntem noi, nu altcineva!
(Ură!) Bolnav de ură are ochii roșii/ Cu un desen de pete vineții,/ Acum îi are mici ca somnoroșii,/ Un pic de milă-n ei nu vei găsi.// Gura îi este strânsă ca un clește,/ Iar buzele nu poți să le zărești,/ Cuvinte rele limba încolăcește,/ Nu ai putere, nu poți să le oprești.// Pe frunte are riduri multe adâncite,/ Cute adânci aici găsit-au locul,/ Din când în când trec umbre rătăcite/ Plângând că și-au pierdut norocul.// Obrajii au ajuns ca două palme/ Ce sunt ținute aproape cu putere/ Mascând un tremur, părând calme,/ Dar în căușul lor se află fiere.// A dispărut culoarea roz a feții,/ Albă acum este, o coală de hârtie,/ Fluidul roșu, sângele simbolul vieții,/ S-a rușinat și el văzând multă prostie.
(Furtuna mută) Se anunță o furtună de mare amploare,/ Fără vijelii, nici ploaie, fără zarvă mare./ Furtuna aceasta mută ce nu face zgomot/ Venită e de la soare care râde-n hohot!// RA mărețul astru care ne încălzește/ Are momente rele când se burzuluiește./ Se agită mult atunci și spre noi trimite/ Efluvii de energie ce deloc nu sunt dorite.// Când ajung pe Terra fac mare spectacol/ Neputând să fie oprite de nici un obstacol./ În momentele acelea când aici sosesc/ Polul Nord și Polul Sud noaptea strălucesc.//Sus pe cer benzi luminoase rozalii sau verzi/ Fac spectacol incredibil, ești uimit de-l vezi./ În jurul Terrei sateliții, știință multă adună,/ Speră să reziste pericolelor ce-i așteaptă.// La fel ca invadatorii din vremurile ce au trecut,/ Energiile uriașe pot crea un nou început./ Toată știința omenirii, tot ce se află aici/ Riscă să dispară, noi vom fi din nou sălbatici.// Avem însă ajutoare și scăpăm cu bine,/ Siguranța noastră de la VAN ALLEN vine./ Mai sunt și alte metode care ne păzesc/ Reducând radiațiile care lovesc.
(Vreme rea) Astăzi vremea este urâtă, nu ține cu mine./ Au trecut mai multe zile, dar nu își revine./ Ploi cu carul, vânt, furtună, cerul de catran,/ Zilele nu au lumină, nopțile durează un an!// O tristețe s-a întins peste întreaga natură,/ Un copac din curtea mea este o caricatură./ Coșurile s-au trezit și grăbite aruncă fum,/ Străzile goale-au rămas, nimeni nu-i pe drum.//Câinii s-au făcut covrig în coteț ascunși./ Mâțele stau norocoase, se plimbă prin casă,/ Dorm întreaga zi și torc de nimic nu le pasă.//Gospodinele sunt mândre, au cămările pline,/ Rumene la față sunt și arată foarte bine./ Soții umblă la rezerva pusă în butoaie,/ Au acolo antidotul pentru frig și ploaie.
(Pe rând) Ați poftit vreodată la o mâncărică/ Când se umple gura toată cu apică?/ Ați poftit vreodată la un cârnăcior?/ Să-l aveți pe masă moare-un porcușor.// Dar un copănel de la cocoșel,/ Nu v-ar prinde bine la stomăcel?/ Nu ați vrea să vină și o fripturică?/ De-i purcel de lapte ea va fi mititică.// Nu contează locul de unde provin,/ Este o plăcere când stomacu-i plin./ Dar să știți un lucru: vin extratereștrii!/ Ca să vă mănânce ei vor fi maeștrii.// Poate că în clipa când… adio… pa!/ Voi veți înțelege și veți suspina./ Orice animal pe care l-ați mâncat/ În clipele acelea se simte răzbunat.
(Mărețul Și!) ȘI-ul s-a umflat în pene și-i în gura tuturor,/ Este sau nu este bine el apare repejor,/ Se așează între vorbe ca păduchele în frunte,/ Unii vrând cu a lor vorbire gramatica să o insulte.// Folosit aiurea arată Și-ul acesta încă ceva:/ Vorbind liber sau în scris ei nu pot controla/ Ce urmează să scrie, ce vor să ne zică,/ Atunci ȘI-ul îi salvează, dar nu îi ridică.// Ca ȘI profesor, Ca Și inginer, Aceasta ca și poezie,/ Ca ȘI spectatori, Eu ca ȘI privitor…
(Spectacole) Râsete prostești, glume de doi lei,/ Ochi dați peste cap asta vezi la ei./ Tinerele dansatoare foarte dezbrăcate/ Având haine puține sunt aplaudate.// Dacă ascultați un text așa zis modern/ Parcă îl vezi pe Dante cu al său Infern./ Vine apoi la rând vrând să ne încânte/ O tânără artistă cu notele frânte.// Câteva pisici ce și-au zbârlit coada/ Au luat-o la fugă mai să-și rupă noada./ Sunt atât de plin de artă modernă!/ Stau oare aici sau într-o cavernă?
(Adevăr înlăcrimat) Îmi ceri să-ți spun că te iubesc,/ Nu pot să zic așa ceva./ Mă crede că te prețuiesc,/ Dar asta este altceva.// Ai înțeles de ce nu ne-am îmbrățișat?/ Între noi n-a fost măcar un sărutat.// Ai ochii înotând în lacrimi/ Și ești tristă,/ Mai bine afli acum:/ Iubirea nu există./ Plăcută ești, gingașă ești/ Și foarte manierată,/ Îți vei găsi, chiar în curând,/ Iubirea așteptată.
(Declarație stelară) Te duci, te-ntorci, mai stai puțin, apoi iar pleci,/ Te joci cu mine în acest fel de luni, de ani întregi,/ Eu rabd că nu mai am anii tăi iar tu ești un tablou/ Pe care îl iubesc enorm, supremul meu cadou!// N-am stat să îți analizez trecutul, sunt imun,/ Nu pot să te urăsc nicicând, nu pot să mă răzbun,/ Mă mulțumesc să știu că vii și că nu m-ai uitat,/ Ești frumusețea mea din vis, un vis adevărat.// Atunci când eu voi dispărea lăsând această lume/ Voi căuta să ajung pe-o stea ce poartă al tău nume./ Iubita mea de pe Pământ e prea mic universul,/ Ești unică, ai reușit să farmeci metaversul!
(Foștii) Astăzi sunt mari dizidenți, ieri erau slugarnici,/ Au ales să fie așa niște bieți fățarnici./ Când alții ne asupreau le dădeam tainul,/ Multă vreme am răbdat ascunzându-ne suspinul.// Mai târziu, după război, speram la mândrie,/ Mulți însă au pactizat bine să le fie./ S-au vândut uitând de neam, de eroii țării,/ Suflete pierdute fiind au ales drumul trădării.//Astăzi, după atâta vreme, priviți-vă-n oglindă:/ Veți vedea ascuns în ea trecutul care stă la pândă./ Nu știe când acesta din oglindă va scăpa./ Dar găsindu-vă oriunde drept în ochi vă va scuipa.
(Versuri) Versurile sunt ca cel care le scrie:/ Sunt tinerești, adulte sau bătrâne./ De doamne și domnițe cu fantezie,/ De domni când au ceva a spune.// Când tinerii încep în versuri să se scalde/ Indiferent cum pe hârtie le aștern,/ Cuvintele virgine sunt ale lor smaralde/ Ce îi pot duce în Rai sau în Infern.// Cum în Infern? Urmează întrebarea./ Să îi citim atent pe junii creatori:/ De sunt școliți să iubească trădarea/ Degeaba sunt tineri, sunt pui de delatori.// Domnițele când scriu adună gingășia,/ Iar coala de hârtie, patul vrăjitelor cuvinte/ Cuprinde adevărul, marea iubire sau mânia/ Acesta fiind locul ce peste ani le ține minte.// Domnii folosesc în versuri gloanțe de cuvinte,/ Muniția aceasta scrisă deseori se pierde,/ În puținele ocazii pot lovi și ele ținte,/ Sunt seci și fără farmec, nu știu să dezmierde.
(Îi așteptăm) Sunt așteptați de zeci de ani, încă nu au venit?/ Sau poate au sosit deja, dar noi nu i-am găsit?/ Pe mulți gândul că pot veni din lumea lor la noi/ Îi sperie grozav de mult gândind la un război.// Nu știe nimeni scopul lor, ce vor, ce urmăresc,/ Unii gândind că sunt chiar răi pe Terra nu-i doresc,/ Mai cred că sunt urâți, sunt verzi sau mov, sau gri/ Porniți să facă numai tău, Pământu-al cuceri.// Eu sunt acum dornic să-i văd, nu sunt dintre speriați,/ De ar fi vrut să facă rău de mult eram exterminați./ Au fost pe Terra acum mulți ani, ne sunt înaintași,/ Ne vizitează când și când noi fiind ai lor urmași.// Ei! Nu urmașii lor direcți, ce bine ar fi fost!/ Eram mult mai deștepți acum, eram la adăpost./ Am fi știut multe la care azi deloc nu ne gândim,/ Iar universul ar fi fost altfel de cum îl știm.”
Lectorul de astăzi, dl Dan Zanfirescu, în grupajul de poezii prezintă o diversitate tematică, prezintă idei, pune întrebări cărora caută să le ofere răspuns în lumina înțelegerii. Caută să trateze în stil personal teme… „sonore”, care trezesc mai mult atenția ascultătorilor. Una din aceste teme… exclusiviste este și cea a extratereștrilor. Un an cu sănătate și bucurii! Spor la scris!
„Mă bucur că sunteți azi lector la cenaclu! Și din acest punct de vedere sunteți și în anul 2026 numărul unu. Felicitări! Dle Dan Zanfirescu, sunteți simbolul strălucitor al cenaclului și al liricii râmnicene! Afirmațiile mele au la bază vasta dvs. cultură, educația și modestia dvs.
Poetul Dan Zanfirescu recidivează și ne prezintă iarăși un set de douăsprezece poezii, toate bune, inteligente, care se deschid ascultătorilor ca o voce car nu caută zgomotul exterior, ci adâncul, vibrația sufletului.
Interpretarea mea și comentariul de azi nu au (și nici eu nu am) pretenții exclusiviste. Creația poetică a dlui Zanfirescu cuprinde infinite semnificații. Poeziile dlui Zanfirescu sunt rodul gândirii în „fond filosofic”.
Mă surprinde gruparea poeziilor de astăzi: prima și a douăsprezecea poezie au un subiect au un subiect comun, extratereștrii! Ele dovedesc pasiunea poetului pentru cercetare, pentru aflarea răspunsurilor la întrebările care îl frământă. Extratereștrii o poveste științifico-fantastică? Nu! Este o „poveste” foarte adevărată. Poeziile cu acest subiect dovedesc că dl Zanfirescu stăpânește capitolul, pe care unii oameni nu îl înțeleg și îl azvârl în fantastic.
Poezia Noi suntem extratereștrii enumeră câteva din întrebările la care încearcă poetul să le afle răspunsurile. În finalul poeziei remarc umorul dlui Zanfirescu: „Pentru EI, extratereștrii suntem noi, nu altcineva!”
Cu același subiect, poezia Îi așteptăm dezvăluie teama unor oameni care cred că venirea extratereștrilor ar însemna cucerirea Terrei de către acești, însă poetul este dornic să-i întâlnească. Dl Zanfirescu consideră că dacă „EI” ar fi dorit să facă rău, „de mult eram exterminați”. Poetul este convins că o coabitare cu acești „urâți, verzui, sau mov, sau gri”, citez: „Ne vizitează când și când”, iar dacă am fi fost „…urmașii lor direcți, ce bine ar fi fost!/ Eram mult mai deștepți acum, eram la adăpost./ Am fi știut multe la care azi deloc nu ne gândim,/ Iar universul ar fi fost altfel de cum îl știm”.
Cu poezia Ură poetul face o aprofundată analiză a fenomenului denumit în titlul poeziei.
Poezia Furtuna mută ne introduce iarăși într-un domeniu pe care poetul îl stăpânește: astronomia! „Furtuna mută” este produsă de exploziile solare, care perturbă bunul mers al vieții pe pământ: afectează negativ sănătatea viețuitoarelor, perturbă funcționarea multor instalații, motoare și tehnologii, producând în compensare un spectacol incredibil și uimitor, afectând sistemele de comunicații și mișcarea sateliților Terrei. Riscul acestei „furtuni mute” poate duce la întoarcerea omenirii la epoca primitivă. În spatele personificării energiilor uriașe distrugătoare se simte neliniștea filosofică a celui care caută un sens între efemer și etern.
În poezia Vreme rea poetul a fost inspirat de iarna în care ne aflăm, dar acest anotimp nu este prezentat cu rol decorativ, ci devine o matrice existențială și spirituală, o stare de suflet, nu doar o realitate meteorologică. Poetul evită solemnitatea rigidă și preferă confesiunea vibrantă. Dl Dan Zanfirescu transformă versurile într-o adevărată pictură hibernală. Natura toată suferă de vremea urâtă: „Ploi cu carul, vânt, furtună, cerul de catran,/ Zilele nu au lumină, nopțile durează un an!” Gerul determină aprinderea focului în sobe, iar pe stradă nimeni nu mai circulă. Umorul dlui Zanfirescu este redat de situația antagonică: „Câinii s-au făcut covrig, în coteț ascunși,/ Unii tremură scâncind, de frig fiind pătrunși./ Mâțele sunt norocoase, se plimbă prin casă,/ Dorm întreaga zi și torc, de nimic, nu le pasă./ Gospodinele sunt mândre, au cămările pline,/ Rumene la față sunt și arată foarte bine./ Soții umblă la rezerva pusă în butoaie,/ Au acolo antidotul pentru frig și ploaie”. Această poezie nu îl are în vedere pe premierul Bolojan.
În poezia Pe rând poetul, diminuând unele cuvinte creează o nuanță de ironie, dar în final ironia devine tragedie: „Poate că în clipa când…adio…pa!/ Voi veți înțelege și veți suspina./ Orice animal pe care l-ați mâncat/ În clipele acelea se simte răzbunat”. Din aceste versuri se desprinde, mascat, un sfat: lăcomia la mâncare poate provoca necazuri!
Poezia Mărețul Și! dezbate falsa cultură. Poetul personifică particula „ȘI”: „Și-ul s-a umflat în pene și-i în gura tuturor,/ Este sau nu este bine, el apare repejor,/ Se așează între vorbe ca păduchele în frunte,/ Unii vrând cu a lor vorbire gramatica să o insulte”. Particula aceasta e folosită ca să salveze în scris, sau în vorbire, pe cei care nu au clare regulile gramaticale. Poetul precizează: „Atunci ȘI-ul îi salvează, dar nu îi ridică”.
Poezia Spectacole dezbate modernismul din arta contemporană. Conținutul jalnic al textului, dansatoarele tinere foarte dezbrăcate și cântărețe fără voce muzicală… așa se prezintă majoritatea spectacolelor care se doresc „moderne”… și așa ceva publicul aplaudă. Dl Zanfirescu compară stadiul actual din spectacole cu momentul când oamenii trăiau în peșteri: „Sunt atât de plin de artă modernă!/ Stau oare aici sau într-o cavernă?”.
Poezia „Adevăr înlăcrimat” are subiectul „iubirea” înțeleasă greșit. Simpla prețuire nu trebuie confundată cu iubirea. Poetul explică diferența: „Îmi cer să-ți spun că te iubesc,/ Nu pot să zic așa ceva./ Mă crede că te prețuiesc,/ Dar asta e altceva”. Poetul explică eroinei de ce o prețuiește: „Plăcută ești, gingașă ești/ Și foarte manierată”. În final, poetul îi dă asigurarea: „Îți vei găsi, chiar în curând,/ Iubirea așteptată”. Adică, ea a reușit să schimbe în frumos viața.
În poezia Declarație stelară poetul personifică Soarele într-o ființă adorată și ne relatează: „Te duci, te-ntorci, mai stai puțin, apoi iar pleci,/ Te joci cu mine în acest fel de luni, de ani întregi”. Mulțumirea poetului este dezvăluită în versurile: „Mă mulțumesc să știu că vii și că nu m-ai uitat”. El este recunoscător iubitei: „Ești unică, ai reușit să farmeci metaversul!”
Poezia „Foștii” abordează subiect istoric. Viața grea a poporului a produs și dizidenți și trădători. Această poezie pare de actualitate, având în vedere întâmplările din ultima vreme de la noi din țară. Poetul îndeamnă dizidenții și trădătorii să privească în oglindă. Ce frumoasă metaforă folosește dl Zanfirescu! Trecutul se vede în oglindă! Poetul precizează că trecutul nu se va da uitării, iar la un anumit moment va veni judecata faptelor fiecăruia de către popoare.
Poezia Versuri mă surprinde, dar în bine! Întâlnesc prima dată comparația: „Versurile sunt ca cel care le scrie:/ Sunt tinerești, adulte, sau bătrâne./ De doamne și domnițe cu fantezie,/ De domni când au ceva a spune”. Dl Zanfirescu ne îndeamnă: „Să îi citim atent pe junii creatori” și ne explică cât de mult influențează educația: „Domnițele când scriu adună gingășia,… adevărul, marea iubire sau mânia… Domnii folosesc în versuri gloanțe de cuvinte,/ Muniția aceasta scrisă deseori se pierde/ … Sunt seci și fără farmec, nu știu să dezmierde”.
Sonoritatea din poeziile dlui Zanfirescu dau o dimensiune muzicală încântătoare, dezvăluind un suflet sensibil și un pix inspirat, înzestrat cu talent și imaginație. Stilul este elegant, îngrijit, așa cum este necesar unei bune opere literare.
Felicitări și mult spor la crearea următoarelor opere literare!” (Mihai Doina)
„Audiind poeziile dlui Dan Zanfirescu care ne propune o viziune cosmogonică, abordată într-o manieră tehnicistă, în care sunt evidențiate categorii estetice precum fabulosul, fantasticul, o lume populată de ființe, duhuri ciudate, idei extraterestre. Spiritul apăsat de gânduri, preschimbat în întrebări, întrebări adresate unor interlocutori din alte lumi.
Poezia Ură ne propune fiziologia unui sentiment cu orientare spre portretul omului măcinat de acest devastator sentiment.
Furtuna mută mă duce cu gândul la furtuna solară, la cele două fețe ale soarelui: cea blândă și cea rea. Creațiile acestea parcă ar aparține unui om de știință. Cred că este o asemănare cu poemele tanka, cu irizații nipone.
Vreme rea dezvoltă o viziune cataclismică.
Pe rând constituie o pagină dintr-un album gastronomic literar, cu un joc asemenea din poemele lui Gelu Naum care cultivă ludicul, oamenii fiind și rămânând totuși copii ai destinului implacabil.
Mărețul Și! este constituit pe legea unității și luptei contrariilor.
Spectacole evidențiază ceea ce este ieftin, vulgar.
Adevăr înlăcrimat pare a fi o confesiune care sugerează diferența dintre prietenie și iubire, dintre bunăvoință și afecțiune.
Declarație stelară este un joc secund, în manieră barbiană, un joc asemenea lui Marivaux, un autor francez, sugerând o iubire serafică precum la Gheorghe Ciprian, în Omul cu mârțoaga, unde un prieten al personajului principal o iubește din umbră pe soția acestuia. Oricum, iubirea, cel mai frumos și cel mai înalt sentiment de pe pământ, este unică înfrumusețând totul.
Foștii este o satiră constituită pe antiteza trecut-prezent.
Versuri este un fel de ars poetica în care cu gesturi de pietate maestrul pătrunde în panteonul său populat de cuvinte virgine cu străluciri de smaralde care-l pot duce ori în rai ori în infern, ca-ntr-o viziune dantescă precum Beatrice din Divina Comedie sau pe Faust din poemul lui Goethe. Este, după părerea mea, cea mai realizată poezie a grupajului. Îl așteptăm cu noi lecturi tot atât de interesante, de frumoase și de frapante”. (Mihail Constantinescu)
„Am ascultat cu deosebită bucurie pe lectorul de serviciu, privind cele douăsprezece poezii prin care dovedește un puternic talent literar.
În această suită de poezii face referire la o diversitate de teme, atât științifice cât și cele legate de trăiri sentimentale.
Este un poet cu un deosebit simț al dezlegării unor mistere, pe care noi, oamenii încercăm să le dăm un răspuns. În acest sens, ne-au trezit un interes deosebit poeziile Noi suntem extratereștri și Îi așteptăm.
Este deosebit de interesant să lecturezi acest cocktail de poezii, deosebit de bine realizate, cursive, melodioase și pline de sens. Îl mai așteptăm cu deosebită bucurie și interes în cadrul cenaclului.” (Adrian Câmpeanu)
„Grupajul de poezii prezentat astăzi în cenaclu ne arată un autor care își pune și ne pune întrebări despre existența extratereștrilor, despre posibilitatea apariției lor pe mai multe planete. Preocupare autorului este despre modul lor existență.
În poezia Ură este descris un sentiment uman, care se traduce prin urâțirea feței celor cel nutresc.
Furtuna mută este titlul poeziei ce ne prezintă un fenomen cosmic, specific furtunilor solare, cu repercusiuni asupra Terrei și împrejurimile planetei noastre.
Poezia Vreme rea este o descriere a unui microunivers de familie, în timpul unor ploi și vânt. În acest timp oamenii și viețuitoarele sunt cuprinse de tristețe și se adăpostesc fiecare în locurile de conviețuire.
Poezia Pe rând este o antiteză care cuprinde plăcerea consumatorului terestru, precum și teama de a fi exterminat, devenind hrană pentru extratereștri.
Mărețul Și!, poezia pune în evidență lipsa de cultură și de coordonare a ideilor celor care sunt adesea invitați să vorbească la televiziuni și radiouri.
Poezia Spectacole demonstrează kitsch-ul în artă, simplismul, lipsa de idei și adesea ridicolul, toate prezentate în spectacole.
Poezia Adevăr înlăcrimat este o lămurire, o graniță pusă între iubire și prețuire.
Poezia Declarație stelară reprezintă un autor îndrăgostit de o jucăușă persoană feminină, care vine și pleacă, și a cărei stea ar dori să locuiască după dispariția s-a pământeană.
Poezia Foștii cuprinde tristețea autorului izvorâtă din neîmplinirea speranțelor de către oamenii aflați la conducerea țării. Aceștia au dovedit că sunt „suflete pierdute” care au ales „drumul trădării”.
Poezia Versuri reprezintă un tablou al celor care scriu determinați de vârste, fantezii, cultură proprie, moșteniri de familie. Aici, autorul evidențiază versurile scrise de tinere domnițe și doamne care „adună gingășia în coala de hârtie”, „adevărul, marea iubire, sau mânia”. Domnii ajung să utilizeze în cuvinte adevărate ținte, având expresii „seci și fără farmec”. Autorul le impută domnilor lipsa de știință în a dezmierda.
Sfârșitul acestui ciclu de poezii încheie antiteza începută, bazându-se tot pe preocuparea despre extratereștri. Întrebările autorului, a tot cuprinzătoare despre viața lor, nu îl împiedică să demonstreze o deschidere pentru primirea lor pe Terra.
Felicit autorul pentru diversitatea întrebărilor sale filosofice despre lume și viața atât a pământenilor cât și a extratereștrilor. Îl așteptăm în viitor cu noi creații!” (Georgeta Iuga)
„Acest cumul de poezii cu iz științific, în care poetul își pune întrebări, încearcă să răspundă într-un mod personal despre extratereștri. În această poezie, Noi suntem extratereștrii poetul evocă universul care poate cuprinde o multitudine de planete care pot fi locuite de ființe și duhuri. Este un poem științific.
În poezia Ură face o descriere a omului care urăște și în general face o personificare a urii ca pe o ființă.
În poezia Furtuna mută, dacă s-ar produce o explozie solară, ar putea fi dezastrul planetei.
În poezia Vreme rea evocă timpul ploii și al vântului care emană frică.
Poezia Pe rând, eu o consider o fabulă unde omul simte frica că va fi și el mâncat de extratereștri.
În poezia Mărețul Și este o personificare și o polemică în conversații, unde acel „Și” este omniprezent.
În poezia Foștii este o asemănare a foștilor conducători cu actualii conducători.
În poezia Îi așteptăm evidențiază întrebările în care extratereștrii ar veni în lumea noastră, se ajunge la concluzia că poate universul ar fi fost altfel. Așteptăm alte poeme din partea autorului, la fel de interesante. Felicitări!” (Mioara Zaharia)
Sâmbătă, 17 ianuarie 2026, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl prof. Mihail Constantinescu. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!