de Vasile GHINEA
Sâmbătă,10 mai, Sf. Ap. Simon Zilotul; †) Sf. Cuv. Irodion de la Timișeni și Vasio, Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Unui gropar) La foarte mulți le-ai săpat groapa/ Cu cazmaua și cu sapa./ Ai fost bun în meserie,/ Dar ți-a venit rândul și ție.
(Invidie) S-a enervat a mea vecină/ Când i-am spus că iau mașină./ Am supărat-o degeba,/ Că mașina-i de tuns iarba.”
Dl prof. Mihail Constantinescu a lecturat la momentul in memoriam: „(Ah, telefoanele astea!…)
– Alo! Domn’ doctor?…
– De unde știți că mi se zice și așa?…
– Da cine nu vă cunoaște… Știți, nu mai merge… are fierbințeli…
– De când o aveți acasă?
– De astă toamnă, de când am oprit-o eu… Acum e casnică…
Firește, doar ăsta-i domeniul meu… În fine, nu vă faceți probleme. Aduceți-o aici și-o „răcoresc” eu numaidecât…
– Dumneavoastră?!…
– Da, cine? Doar nu l-oi lăsa pe fi-miu, deși e mare și se pricepe…
– Îl puneți și pe el să…
– Câteodată… El de obicei, le „dezbracă”, cum se zice, iar eu le iau la pipăit, le întorc pe o parte și pe alta, până ajung acolo, la punctul sensibil…
– Cum așa… în fața copilului?… Nu vă jenați?…
– Nu, domnule! Altfel cum ar putea învăța meseria asta… Da să vă spun un secret, știți că-i place nătărăului!…A învățat și el să le pipăie, să le gâdile… La de astea mai trecute, mai bătrâne, ca să nu le spun vechi, îl las să le monteze… când ies din mâna lui parcă le citești fericirea în ochi…
– Și nu v-a reclamat nimeni…
– De ce?
– Pentru că faceți ceea ce faceți, fără nicio legătură cu meseria dumneavoastră…
– Fii, domnule, serios! Tot ce fac e meserie veritabilă, sută la sută… Ei v-ați hotărât? O aduceți?…
– Doar să fiu nebun!…
– Păi, vă convine s-o țineți așa?!…
– Nu, dar o duc în altă parte, unde o tratează cu tot respectul.
– Aș, te înșeli amice! Oriunde te-ai duce o tratează la fel… Tinicheaua, oricât de frumos ar arăta pe dinafară, tot tinichea rămâne…
– Domnule, nu vă permit să-mi faceți soția tinichea!…
– Ce treabă am eu cu soția dumitale?!…
– Ați făcut-o tinichea!…
– Eu?…
– Da, dumneavoastră…
-A făcut-o fabrica, domnule, nu eu… Eu numai o repar.
– Care fabrică?… Ea a fost născută, nu fabricată… E femeie, e soția mea… Înțelegeți?!
– În cazul acesta, de ce mi-ați telefonat mie?
– Nu sunteți medic?
– Nu… Sunt un fel de doctor în meseria mea… Așa mă știe tot orașu’…
– Iertați-mă, dar ce meserie aveți?
– Depanator aparate electro-casnice…
– Ah, telefoanele astea!…
Cortina
(Moțiunea de cenzură (teatru), autor Grigore Radu Stănescu, Ed. Rafet, 2014).
Dl Mircea Mocanu a lecturat la momentul în memoriam: „În primul rând, nu vreau să știrbesc cu nimic meritele persoanelor care au contribuit la viața Cenaclului literar Alexandru Sihleanu. Ele sunt absolut demne de invidiat. Totuși, nu înțeleg de ce nu sunt menționate și realizările personalităților care au contribuit la creșterea nivelului cultural al acestui oraș, oraș astăzi lipsit și de o elementară librărie. Nu mai vorbesc despre un teatru, un cinematograf cu activitate permanentă sau prezența unor trupe „mai grele”, reprezentante ale muzicii, fie că este vorba de rock, fie că este vorba de genul simfonic. Oricum, cineva spunea despre mine: „Mai avem și visători printre noi…”. Îmi asum.
Voi aminti, legat de cele punctate mai sus, de prezența în cadrul acestui cenaclu a profesorului Florea Costache. De ce? Deoarece, după propria mea părere, reprezintă unul dintre poeții locali cu realizări efectiv notabile. Și nu este singurul merit: ca dascăl de limba română, poate fi oricând dat ca model profesorilor din noua gardă. Îmi amintesc intrarea dânsului în clasă, în prima oră de română din liceu. A intrat în clasă, în costumul său crem deschis, a lăsat catalogul pe catedră și apoi, dintr-o privire, a studiat toți „bobocii din ogradă”. După aceea, calm, cu vocea sa liniștită, care mereu făcea să se audă doar musca în clasă, ne-a spus:
– Dragilor, nu vreau, ca la comentarii, să-mi veniți cu nu știu ce chestii citite din cine știe ce ceasloave. Vreau să văd cum vă merge vouă „titirica”. Dacă greșiți, nu este o problemă. Eu de aceea sunt aici, pentru a vă îndrepta și a vă călăuzi pe această cale a frumoasei noastre limbi române…
Cert este, că de atunci, primul manual pe care îl puneam în geantă, fără a-l deschide, era cel de limba română.
Vechimea mea, în cadrul cenaclului, este relativ mică, cu pauze făcute din motive obiective, dar și subiective. La momentele „in memoriam” însă, rar am auzit pomenit acest nume pe care îl consider de referință pentru cultura râmniceană a zilelor noastre. Voi încheia această scurtă prezentare a propriilor mele gânduri, cu câteva versuri ale regretatului meu (și nu numai) minunat profesor:
(Mărturisire) Mă-nchin podoabelor naturii sfinte/ Din legendare veacuri plăsmuite/ În imn ceresc de laudă slăvite/ Și-n freamătul poetic din cuvinte.// Din codri, din câmpii urcă spre soare/ Cântecul doinelor în simfonie/ De doruri grele și de nostalgie,/ În zbor, pe aripi de privighetoare.// Izvoare, lanuri, văi și munți, și dealuri/ Le port în suflet să visez cuminte/ Cât farmec mă înalță în iubire,// Fără de temei să iau aminte/ De clipele care îmi dau de știre/ Cum crește-n flori țărâna din morminte.(ORATORIU ÎNLĂCRIMAT, autor Florea Șt. Costache/ Râmnicu Sărat/ 2010)
Unii consideră că în matematică stă spiritualitatea; eu consider că ea stă în versuri de acest tip.”
A urmat lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Cadru alb-negru) Soarele stă să apună/ Loc lăsând întunecimii/ Și, a vieții dulce strună/ Locul lasă profunzimii./ În înalturi răzbat norii/ Întunecând negrul nopții,/ Din hăuri, cele trei furii/ Omenirii joacă sorții./ La un semn vântul răzbate/ Alungând perdeaua deasă:/ Crăiasa nopții străbate/ Cerul, calmă, grațioasă./ Nu este alb fără negru,/ Ipocrit fără integru…
(Ergo sum…) Într-un izvor, privindu-și chipul/ De iubire Narcis fu cuprins./ Umplea cu lacrimi Echo șipul,/ Cea cu chipul trist și ochiul stins./ El ochi nu avea să o vadă/ Vrăjit de propria-i frumusețe/ Dar, dat fu o piatră să cadă/ Ca apa să facă fețe-fețe./ Știu atunci: iubea al său chip/ Cum Afrodita prorocise/ Și, viața și-o dădu pe nisip/ Sub alb covorul de narcise./ Narcis este în fiecare:/ N-o luați pe drumul spre pierzare!
(Eros) Cea născută-n spuma mării/ Avea un fiu, dar și poștaș/ Cu cârlionții aurii/ Și-un arc de aur. Un poznaș./ El fără de greș țintește:/ Chiar pe Apollon îl învinge/ Iar săgeta când țâșnește/ Drept în inimă se-nfige./ Ea aduce fericire,/ Bucurie poate-aduce,/ Neîmplinita iubire/ Ce la moarte poate duce…// Cu el mă-ntâlnii odată/ Și posac fui… viața toată.
(Blestem) Din sămânță trunchiul crește/ Și se va-nălța spre ceruri./ Iarna gerul îl lovește,/ Vara arșițe, pojaruri./ Ramuri din el se ridică/ Spre lumină, către soare/ Iar frunzișului dedică/ Seva cea nemuritoare./ Din flori, fructe or să iasă/ Un prinos de bogăție./ În lut, unele fac casă/ Seminței de-a pururi vie!/ Blestem fie pe cel care/ Omizii-l lasă mâncare!
(Judecata) Caii negri străbat cerul/ Scuipând scântei din copite/ Când Zeus nemuritorul/ Dă cu fulgere-ascuțite./ Nimfe și fauni s-au ascuns/ De temuta vijelie/ Fiindcă cel de ceruri uns/ E pornit către urgie./ Căci, când Dike îl vestește/ Câte legi au fost călcate,/ Cela ce păcătuiește/ Din greu-și va plăti păcate./ Din Olimp, tu Zeu coboară!/ Fă lege și-n astă țară!”
Doresc, în primul rând, să mulțumesc domnilor Mihail Constantinescu și Mircea Mocanu pentru implicarea în pomenirea celor plecați dintre noi și care au avut o contribuție însemnată la susținerea culturii Râmnicului Sărat, respectiv Grigore Radu Stănescu și Florea Costache. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Lectorul de astăzi, dl Mircea Mocanu, demonstrează că este pe lângă eseist și un liric, care știe să-și susțină temele abordate cu imaginație și sensibilitate. Titlurile poeziilor trezesc curiozitatea, legendele grecești nuanțează plastic, cu trimitere și la viața socială într-un mod, să-i zicem discret, dar clar. Felicitări, dle Mircea Mocanu! Te așteptăm cu noi creații, la fel de interesante.
„Sunt uimit de prima parte a materialului prezentat de dl Mircea Mocanu referitor la prof. Florea Costache. Eu nu l-am cunoscut la cenaclu, dar am un volum cu poezii semnate Florea Costache, poezii care cu formă fixă, sonete.
Referitor la poeziile dlui Mircea Mocanu, nu aș vrea să spun prea mult, dar, în general, observ că atinge subiecte de tot felul, pe care caută să le rezolve cu responsabilitate. Îi doresc realizări multe și frumoase.” (Mihai Doina)
„10 mai 2025, o zi frumoasă a cenaclului, dl prof. Constantinescu un sufletist și un iubitor de cei vii și de cei dispăruți din cenaclu. Azi a fost rândul prof. Grigore Radu Stănescu să fie amintit. Un profesor muncitor și spun muncitor pentru că nu a pătruns direct în lumea licențiaților, cunoscând și munca în adevăratul sens. Cu atât mai mult, merită să i se aducă laudele bine venite. A îndrăgit condeiul din copilărie, l-a schimbat apoi cu stiloul când a devenit profesor și scriitor. Norocul răposatului în viață a fost soția sa, dna prof. Floarea Stănescu. Dumnealui a profesat până în ultimele momente ale vieții, dragostea de copii și de școală nedispărându-i.
Cu apariții meteorico-prețioase, dl Mocanu ne-a citit azi câteva perle din creația sa. Sunt poezii cu subiectul abscons, pe care îl înțelegi gândindu-te la evenimentele din zilele noastre.
Poezia Cadru alb-negru deschide acest șirag și e bine aleasă întrucât ne lasă să înțelegem poeziile următoare.
Ego sum… poezie modernă, pare venită din depărtări, de pe vremea lui Narcis și Afroditei.
Eros, o poezie jucăușă, așa cum îi spune și titlul. Păcat de Apollo (Apollon), micul cârlionțat, ce aleargă după îndrăgostiți cu arcul său, cred că astăzi are săgețile cam tocite. În loc de săgeată, azi ar trebui să trimită îndrăgostiților un card sau un cec. Înainte de a încheia, ne amintește, din nou, în Blestem, ce ar putea să ne aștepte. Fiecare poate interpreta în felul său poezia.
Prezentarea se încheie simbolic cu poezia Judecata. Trebuie numai să ne gândim cine poate fi Zeus în zilele noastre. A fost o încântare să îl asculți pe dumnealui. Îi mulțumesc!” (Dan Zanfirescu)
„Poeziile prezentate astăzi de dl Mircea Mocanu m-au introdus într-o transă lirică. Apreciez nespus că tainele acestor versuri sunt înveșmântate în mantia aurită a legendelor grecești, îmbinând armonios profunzimea cugetărilor cu frumusețea estetică. Notele muzicale ale creației prezentate reverberează într-o sublimă căutare de liră, precum muzica unui Orfeu coborât în infernul neliniștilor umane. Îl felicit pe dl Mircea Mocanu și aștept cu nerăbdare următoarele sale creații!” (Alexandru Gabriel Dinu)
„Mulțumim colegilor care au evocat persoane decedate, foști membri ai cenaclului, Grigore Radu Stănescu și Florea Costache. În trecerea lor prin lume au lăsat plăcute aduceri-aminte. Pe Florea Costache l-am cunoscut în orele de pregătire pentru admiterea în liceu, precum și la cenaclu, de la care am primit îndrumări și încurajări, laude pentru încercările mele literare.
Despre creația domnului lector de astăzi, Mircea Mocanu, pot spune că m-a impresionat plăcut. Poeziile prezentate azi ne descoperă un om visător, dar și realist. Poeziile sunt structurate pe o antiteză. Descrierile de natură au o formă picturală, frumoasă și ne arată, pe de o parte, frumusețea terestră sau cosmică, opusă unei comparații cu trăirile omenești, cu legendele, în general cu natura. De o parte din descrierile făcute se simte și oarecare tristețe a autorului. Îl felicit și îl așteptăm cu noi creații!” (Georgeta Iuga)
„Apreciez faptul că s-a împământenit în desfășurarea ședințelor de cenaclu momentul denumit in memoriam. Astăzi, a fost elogiată aici, memoria a doi scriitori râmniceni, fapt pe care îl apreciez, deoarece așa cum am menționat și în alte locații unde s-au desfășurat activități literare, susțin că o literatură bună, nu se naște numai în centrele culturale mari, așa cum cred unii. Literatura bună, meritorie, a apărut în toate timpurile și în provincie, în acele locuri unde, am putea spune conform citatului lui Sadoveanu: „locul unde nu s-a întâmplat nimic!” Îmi susțin ce-am menționat mai sus, deoarece Grigore Radu Stănescu și Florea Costache au lăsat opere de înaltă valoare literară.
În materialul prezentat astăzi de dl Mircea Mocanu, care, după ce și-a reamintit, cu drag, un moment din perioada școlară, când l-a avut profesor pe Florea Costache, ne-a prezentat și un sonet intitulat Mărturisire, specie lirică reprezentativă acestui poet râmnicean.
Referitor la poemele semnate de scriitorul Mircea Mocanu, lectorul de azi al cenaclului, pot spune că sunt versuri scrise în vers liber, pe care le pot încadra în curentul postmodernist, unde întâlnim și diverse feluri de rime. Mircea Mocanu scrie versuri în care predomină filosofia dumnealui de viață.
În peisajul din poezia Cadru alb-negru se ascunde momentul actual în care noi trăim. Autorul se folosește de elemente din mitologia greacă.
În personajul Narcis ca și Afrodita, putem descoperi oameni din vremea noastră, care se iubesc prea mult, fără să vadă adevărata față a lumii de azi.
Evidentă este în poezia Judecata, starea de spirit pe care o traversăm noi, românii. În încheierea poeziei poetul invocă pe zeul din Olimp: „ …tu Zeu, coboară!/ Fă lege și-n astă țară!” Felicitări domnule lector!” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Remarc intervenția dlui Mircea Mocanu, care este bine venită, în ideea de a nu-i imita pe predecesorii noștri. Din nefericire, sunt artiști, poeți și muzicieni, și arhitecți râmniceni despre care se vorbește foarte puțin. Peste drum se află liceul al cărui conducător a fost poetul Stelian Cucu, foarte cunoscut la vremea sa, acum aproape uitat.
Referitor la poezia audiată astăzi, nu trebuie s-o etichetăm ca aparținând poeziei postmoderniste, care are lacunele ei, fiind o poezie generaționistă, migratoare, care se schimbă odată la zece ani, care se devalorizează cu timpul. Poetul autentic lărgește și îmbogățește universul poeziei. Un text este poezie fiindcă exprimă arta autentică, respectă niște canoane, urmează niște reguli. Astfel de poeți scriu texte în urma cărora poezia are de câștigat. Poetul care a citit a urmat dimensiunea formală, semantică, a găsit cuvintele potrivite, care să exprime ideea, ancorându-se în realitate. Versurile aparțin stilului clasic și merge în spiritul poeziei moderne, așa cum marele Nichita scria cu volumul În dulcele stil clasic.
Ceea ce scrie dl Mircea Mocanu este poezie și merită aprecierile noastre, pentru care îi adresez felicitări și îl aștept să mai vină cu alte creații, tot atât de reușite!” (Mihail Constantinescu)
Sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl col. Mihai Doina. Hristos a Înviat! O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!